Faceți căutări pe acest blog

Translate

Italiană Rusă Portugheză Olandeză Poloneză Engleză Franceză Spaniolă Germană

vineri, 5 octombrie 2012

Trandafir de la Moldova - in plina toamna

CONSILIUL JUDEŢEAN ORGANIZEAZĂ A XLIV-A EDIŢIE A FESTIVALULUI FOLCLORIC „TRANDAFIR DE LA MOLDOVA”
Sâmbătă, 6 octombrie, Consiliul Judeţean Iaşi, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, şi Primăria Iaşi, organizează cea de-a XLIV-a ediţie a Festivalului folcloric „Trandafir de la Moldova”. La eveniment vor participa 14 ansambluri folclorice, din cinci judeţe. Printre acestea se numără şi Ansamblul folcloric „Baltagul” din Monor (Bistriţa – Năsăud) şi Fanfara de la Chetriş. Evenimentul va începe la ora 10.00, printr-o paradă a formaţiilor participante. Aceasta va avea loc pe traseul Esplanada Teatrului Naţional – Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Piaţa Unirii – Strada Lăpuşneanu – Piaţa Mihai Eminescu şi va dura aproximativ 45 de minute. Spectacolul festivalului va avea loc în Sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenţilor, între orele 11.00 şi 17.00. „Festivalul Naţional «Trandafir de la Moldova» este o tradiţie frumoasă (???) şi în acelaşi timp necesară, care, de 44 de ani, pune în valoare cultura şi folclorul local şi naţional. Este important mereu să facem trimitere la aceste valori locale, care menţin vie spiritualitatea locală şi ne amintesc de elementele de unicitate pe care le purtăm în noi. Orice judeţ sau regiune din Uniunea Europeană are astfel de tradiţii pe care cu mândrie, cu pasiune şi cu spirit civic le promovează, alături de valorile europene contemporane. Fie că suntem sau nu admiratori ai muzicii şi ai folclorului local, trebuie să le respectăm, să le punem în valoare şi să le promovăm cum se cuvine, ca parte a diversităţii. Consiliul Judeţean va susţine mereu astfel de iniţiative”, a declarat dl. Cristian ADOMNIŢEI, Preşedintele Consiliului Judeţean.
  
Ansamblurile care vor participa la Festivalul folcloric „Trandafir de la Moldova”

·           Ansamblul folcloric „Baltagul” – Monor - Bistriţa-Năsăud ;
·           Orchestra „Rapsozii Botoşanilor” – Botoşani;
·           Ansamblul folcloric „Trei generaţii” din Flămânzi - Botoşani;
·           Ansamblul folcloric „Floare de mălin” – Mălini - Suceava;
·           Ansamblul folcloric „Arcanul” – Pârteştii de Jos - Suceava;
·           Orchestra „Rapsodia Vasluiului” – Vaslui;
·           Ansamblul folcloric „Doina Carpaţilor” – Casa de Cultură a Studenţilor - Iaşi;
·           Ansamblul folcloric „Sârba cu năframă” – Hârlău - Iaşi;
·           Ansamblul folcloric „Stejărelul”,  Sticlăria (Scobinţi) - Iaşi;
·           Formaţia de fluieraşi,  Sticlăria –Scobinţi - Iaşi;
·           Formaţia de dansuri tradiţionale – Mirosloveşti - Iaşi;
·           Ansamblul folcloric „Rapsodia ” – Palatul Copiilor Iaşi;
·           Orchestra „Hora” – Palatul Copiilor Iaşi;
·           Fanfara de la Chetriş, fraţii Lucan (judeţul Iaşi).