Dumitru Serban: Sîntem la Botosani, mai exact în sînul Comunitatii Armene de aici si stam de vorba cu Doamna Viorica Popa, presedinta Consiliului Parohial al Bisericii Armene. Prezentati-ne Comunitatea Armeana din Botosani. Cîti membri are aceasta? Cîti a avut in momentul cînd a poposit la Botosani?
Viorica Popa: Nu stiu exact numarul armenilor care s-au statornicit de la începuturi la Botosani, dar stiu ca la anul 1884 erau doua mii de armeni în acest oras. Din pacate, în acest moment în Botosani mai traiesc patruzeci si doi de armeni. Tinînd cont de faptul ca mai sînt si casatorii mixte, putem spune ca sînt optzeci si doi.
D.S.: Vorbiti-ne despre Bisericile Armene din Botosani. În ce ani au fost acestea construite?
V.P.: Armenii, cînd se stabilesc într-un loc îsi fac în primul rînd un loc de rugaciune. Astfel s-a întîmplat si la noi în Botosani. In anul 1350, precum spune traditia, dar si documentele unor istorici, noi am avut in tîrgul Botosanilor o biserica ce poarta si astazi hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Acum, aceasta biserica este în restaurare. La anul 1560, Comunitatea Armeana fiind foarte mare, s-a luat decizia construirii unei alte biserici, nu departe de prima, chiar pe aceeasi strada (n.a. Strada Armeana). Concret, este vorba despre Biserica „Sfînta Treime“. Cimitirul armenesc a fost în curtea Bisericii „Sfînta Maria“ si în anul 1885, prin grija si donatia Doamnei, fie iertata, Ana Pruncu, se construieste capela actualului nostru cimitir „Buna Vestire“ situat pe strada Eternitatea.
În anul 1991, la Biserica „Sfînta Treime“ cade turla mare, iar apoi este consolidata, însa, ni s-a spus de la Ministerul Culturii ca pîna vom obtine fonduri pentru restaurarea ei este posibil ca aceasta, de la 1350, sa cada si ea, de aceea, toate demersurile si fondurile au fost alocate pentru restaurarea Bisericii construita în anul 1560.
Asadar, Biserica de la 1350 nu arata precum arata astazi. La 1401, cînd Alexandru cel Bun a dat hrisov domnesc de recunoastere a armenilor din Moldova si ne da dreptul sa avem un episcop exista aceasta biserica avînd naosul actual, iar în urma sapaturilor arheologice realizate în urma cu patru ani s-au gasit fundatiile acestei biserici. Mai tîrziu, în anul 1625, aceasta este restaurata, iar la 1775 se adauga pridvorul, care ulterior devine pronaosul bisericii. Un an mai tîrziu se adauga turnul clopotelor, iar la 1825 este restaurata în întregime. Restaurarea a constat în montarea unui candelabru, refacerea picturii, realizarea unor tencuieli exterioare. Acestea ascund partea veche a bisericii. De exemplu, în aceasta perioada am descoperit usi foarte frumoase, geamuri bizantine, care au fost construite în anul 1500.
D.S. Astazi, în anul 2008, se mai oficiaza Sfînta Liturghie în Biserica Armeana din Botosani.
V.P.: Cu contributia Consiliului Local s-a restaurat paraclisul bisericii, unde si astazi facem slujbele. Avem un preot care o data pe luna dar si la sarbatorile mari oficiaza Sfînta Liturghie în Biserica „Sfînta Maria”. Domnia sa , preotul Radu Holca, este si preotul Manastirii Zamca si este si secretar la Episcopia Armeana din Bucuresti, deci, va puteti imagina ca mai mult de atît nu s-ar putea.
D.S. Stim ca poporul armean este primul crestinat din lume …
V.P.: În anul 301 Grigore Luminatorul crestineaza poporul armean sub domnia regelui Tîrdat. Acesta din urma a fost primul crestin. S-a botezat, iar apoi crestinismul a devenit religie de stat.
D.S.: Cum va simtiti ca facînd parte din Comunitatea Armeana din Botosani si în acelasi timp ca fiind cetatean al primul popor crestinat dupa Domnul nostru Iisus Hristos?
V.P.: Eu sînt crescuta de o bunica si ca orice copil crescut de bunici, sigur ca am fost educata în traditia acestei biserici. Mergeam în fiecare duminica la Sfînta Biserica cu bunica, iar seara, alaturi de ea ne rugam la Bunul Dumnezeu si astfel s-a creat o legatura destul de puternica cu Dumnezeu si legile bisericii.
Bunica ne spunea foarte multe legende si povesti despre poporul armean. Tot timpul cînd vorbea de armeni plîngea. Era o femeie foarte credincioasa. Plînsul ei era accentuat si de faptul ca îsi pierduse în primul razboi mondial sotul, bunicul meu, iar în cel de-al doilea fiul Luca, unchiul meu, care a cazut la Cotul Donului. Tot timpul cînd venea de la biserica, în cazul în care nu mergeam cu ea, o întrebam: Ce-ai facut bunico la biserica?
Am facut parastas pentru Cristea, pentru Luca.
Tot timpul m-a învatat ca în momentele de frica sa spun în gînd Tatal nostru. Toate acestea devin obisnuinte si nu poti sa renunti la niste lucruri care tin de religie, de traditia poporului din care vin parintii tai.
D.S.: Dumneavoastra ati fost în Armenia?
V.P.: Nu si regret.
D.S.: Ati vrea sa ajungeti în Armenia?
V.P.: As vrea foarte mult si sa stiti ca sufar de cîte ori aud vorbindu-se despre Armenia. Chiar astazi dimineata (n.a. – duminica, 10 august 2008) am urmarit stirile cu evenimentele din Georgia.
D.S.: Armenia e vecina.
V.P.: Chiar prin Armenia s-au dirijat plecarile unor straini, chiar si români care se aflau în vizita în Georgia. Toate acestea te dor si te îngrijoreaza.
D.S.: La începutul secolului XX pentru Armenia a fost foarte dificil. În acea perioada a fost un exil pentru locuitorii acestei tari.
V.P.: Noi, botosanenii, ne tragem din primele exiluri, de aceea va spuneam ca Alexandru cel Bun a primit în repetate rînduri, în 1417, atît în iulie cît si în septembrie, colonii întregi de armeni care veneau în România pe la Caffa. Despre genocidul din 1915 pot spune ca are si acesta ca baza acelasi conflict ca si celelalte anterioare.
Nu demult, am citit, Momoriile unei deportate armence, Captanian, care a luat parte la ce s-a întîmplat atunci împotriva armenilor. Descrie groaza, cum au fost alungati din casele lor. Le-au ramas în Armenia casele, lucrurile si au fost dusi în convoie cu carute însotite de soldati. Chiar baiatul acestei doamne, care a scris cartea, avea cinci ani cînd i-a fost luat mamei, iar sotul a fost deportat o data cu barbatii. A fost îngrozitor!
În acest context, majoritatea armenilor erau obligati sa treaca la islam, cei care acceptau erau scutiti de aceste chinuri, dar marea majoritate nu a acceptat si a trebuit sa treaca prin chinuri.
D.S.: Deportari au fost în foarte multe perioade ale istorie si în foarte multe state. De ce toate acestea împotriva omului?
V.P.: Dorinta de expansiune a unor popoare numeric superioare. Teritoriile statelor mici, fiind foarte bogate au fost rîvnite de catre cei mari. Armenia, astazi, este o tara foarte mica si cu populatie putina, dar este o tara foarte bogata. Armenii sînt oameni foarte inventivi. Televiziunea color porneste de la un armean, cogniacul de Erevan, vinurile, mirodeniile, caisul a fost cultivat în România pentru prima data de armeni, iar samînta de acolo a fost adusa. Sînt foarte priceputi si la comert, dar tara a fost rîvnita.
D.S.: Cum vedeti astazi Armenia? Sînteti armeanca, sînteti la cîteva mii de kilometri departare.
V.P.: Nu am fost în Armenia dar am vorbit cu foarte multa lume care a fost si pe oricine aud ca a fost întreb: Ce este? Cum este? Armenia azi e o tara frumoasa, este o alta cultura. Foarte multi prieteni care au fost mi-au povestit ca în momentul cînd au ajuns în Armenia s-au simtit într-o alta lume. Este o lume a Orientului si sigur ca aceasta a fascinat întotdeauna.
PUTETI CITI INTERVIUL SI PE:
http://www.araratonline.com/Viorica_Popa_Botosani.html
BISERICA ARMEANA DIN IASI.
