Faceți căutări pe acest blog

Translate

Italiană Rusă Portugheză Olandeză Poloneză Engleză Franceză Spaniolă Germană

miercuri, 22 februarie 2017

IAȘI - Festivalului Mărţişorului, 25 februarie-1 martie 2017 - la ediția a XIII-a

Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova și Primăria Municipiului Iaşi organizează în perioada 25 februarie-1 martie 2017 pe Strada Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Mărţişorului. Scopul Festivalului vizează, în primul rând, păstrarea şi valorificarea valenţelor mărţişorului tradiţional, încercându-se, totodată, şi cunoaşterea semnificaţiilor mai profunde pe care le presupune punerea şi purtarea, un anume timp, a acestuia, după cum ne-a precizat etnograf Marcel Lutic, președinte al Asociației Meșterilor Populari din Moldova.


Vor participa circa 30 de meşteri și creatori populari, din România și Republica Moldova, renumiţi în confecţionarea mărţişoarelor tradiţionale sau în spirit tradiţional. De asemenea, vor fi prezenți preşcolari de la Grădinița cu program prelungit Nr. 13 din Iaşi (coordonator fiind inimoasa educatoare Olga Dosoftei) implicați de mai mulți ani în cadrul proiectului SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA BUNICI.
D. Ș.

Schisma din Biserica Ortodoxă Rusă, ”devoratoare de suflete şi sacrificiu uman” - Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20 și 30 de minute, 22.02.2017)

O să vi se pară că este o poveste care ţine de domeniul science fiction, la prima vedere, dar este o poveste reală, autentică, puţin mediatizată şi ţinută ascunsă sute de ani, trăită de suflete nevinovate, victimele schismei din Biserica Ortodoxă Rusă din secolul al XVII-lea. Modelul sacrificiului, pentru credinţă şi mânturie, este reprezentat de către protopopul Avvakum Petrovici, care şi-a dat viaţa, fiind ars pe rug, pentru ideologiile îmbrăţişate, fiind un model de jertfire şi pentru alte 20.000 de suflete, care au murit în situaţii asemănătoare, find martiri, pentru credinţă şi neam. Mai multe informaţii despre acest subiect, aflaţi doar ascultând emisiunea dedicată Comunităţii Ruşilor Lipoveni, de miercuri, 22 februarie, începând cu ora 20 şi 30 de minute, pe toate frecvenţele Radio Iaşi.                                                                                        
Atât vă putem spune că, unul dintre invitaţii la dialog este profesor universitar, doctor în filologie, Feodor Chirilă, care, preocupat, de Schisma din Biserica Ortodoxă Rusă, în urma cercetărilor întreprinse a dedicat pagini întregi temei, dând la lumina tiparului cartea - Protopop Avvakum Petrovici - conducător şi ideolog al mişcării ruşilor staroveri, apărută la Bucureşti, în anul 2013, fiind atât coordonatorul lucrării, cât şi autor, alături de o echipă care a tratat acelaşi subiect. 


Tema, nu a fost tratată doar de oamenii de ştiinţă, ci a fost fructificată şi de intelectualii comunităţii, unul dintre aceştia fiind scriitorul Nichita Danilov, precupat de situaţia schismei în opera sa. Ne-a atras atenţia, poezia Exodul, care surprinde trăirile staroverilor în vremuri tulburi, precum raskolul, poezie pe care o vom audia în emisiunea noastră şi pe care o puteţi lectura:
Atunci cînd umbra primilor călăreţi
apărea ondulîndu-se pe deal şi veneau
vremuri de bejenie
ne sculam în toiul nopţii,
stingeam focurile,
ne strîngeam lucrurile
şi, într-o linişte deplină,
o luam din loc tîrîndu-ne paşii
prin iarba umedă
sau prin zăpada ce tocmai
începea să se aştearnă din cer.
Şi primul lucru de care aveam grijă
erau clopotele. Două clopote mari
că puteai întoarce carul în ele
şi alte şapte ceva mai mici,
dar care scoteau un dangăt
atît de plăcut, încît ne îmbălsămau
cu sunetele lor molcome, dulci, inimile.
Fie vara, fie iarna,
le aşezam în sănii
şi porneam în exod
tîrîndu-ne paşii prin pulberea
drumului albită de razele reci ale lunii
sau prin zăpada proaspăt căzută
în care ni se înfundau paşii
ca într-o pîclă moale;
aşezam cloptele în sănii
umplîndu-le cu saci de grîu, de ovăz sau de făină,
astfel încît bătaia limbii lor
să nu ne trădeze.
Ne înhămam apoi noi înşine la ele,
legînd curele şi frînghii peste grumazuri;
trăgeau la jug bărbaţii,
dar şi femeile, în urmă
veneau bătrînii şi copiii
înhămaţi la sănii mai mici
încărcate cu icoane, cu prapuri, cu cărţi sfinte
şi tot felul de odăjdii,
în urma noastră se ţineau orătăniile cu ciocurile înfundate în cîrpe;
cîrduri de raţe, de găini şi de gîşte,
apoi turma de capre şi turma de oi,
cîinii şi pisicile legate cu cîrpe la bot;
după ce treceam de un deal
unii dintre noi făceau drumul îndărăt
ca să măture urmele trecerii noastre
dinaintea iscoadelor;
nu aveam nici cai, nici boi,
nici alte animale de tracţiune,
ci doar un asin bătrîn şi orb
care ne servea drept călăuză.
...Dumnezeu ne dădea atîta putere,
încît dacă la pornire
ne înhămam cîte douăzeci, treizeci
la un clopot aburcat pe o sanie,
după primul deal şi prima vale,
simţeam în sufletul nostru
atîta credinţă şi atîta putere,
încît povara ni se părea a fi foarte uşoară:
acum sania o puteau trage
două sau trei perechi de picioare,
sau chiar un singur om,
bărbat sau femeie;
noi mergeam în urma lui
şi cîntam îmbătaţi de bucurie Osana.
Şi după zile şi nopţi întregi
de pelerinaj, cînd ajungeam
într-un loc potrivit, ferit de primejdii,
ne trăgeam mai întîi sufletul,
apoi cufundam clopotele
în apele rîului - o groază de peşti
se învîrteau în jurul limbilor lor,
copiii încercau să-i prindă cu mîna -,
în timp ce noi, deja întremaţi,
ne apucam să înălţăm, din ramuri, frunze, paie şi lut
un lăcaş nu mai înalt decît un stat de om
în care să aducem cîntări de laudă Domnului...
În jurul lui, construiam din pămînt,
asemenea termitelor, locuinţe rotunde,
pe care unii le asemănau cu nişte
muşuroaie de cîrtiţă sau de furnici,
dar pe care noi, în sufletul nostru, le vedeam ca pe nişte
clopote de lut, menite să ne adăpostească
de furia vrăjmaşului celui văzut şi a celui nevăzut...
Înarmaţi pînă-n dinţi, prigonitorii noştri
ne smulgeau limbile,
dar ele precum cozile unor şopîrle creşteau la loc;
ne tăiau degetele de la mîna dreaptă,
le aruncau în biserici grămezi
şi le dădeau foc, dar degetele se ridicau din flăcări
ca nişte cruci luminoase... Secole la rînd,
pentru credinţa noastră străbună,
am îndurat o cruntă prigoană:
ne-a prigonit însăşi Patria mamă.
Am plecat cît mai departe de fruntariile ei:
pretutindeni însă am fost
urmăriţi de blestem. La scurt timp
după ce ne aşezam într-un loc,
lărgindu-şi hotarele, Patria mumă
ne prindea din nou în mrejele ei,
şi atunci "pescuind" clopotele din rîul
sau din lacul în care le cufundasem,
porneam într-un alt, mereu un alt exil...
atunci şi pururi şi în vecii vecilor amin...

 Dumitru ȘERBAN
Powered By Blogger