Comunitatea Rușilor Lipoveni din Focuri, viziune și perspective – Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20 și 30 de minute, 28.11.2018/RADIO ROMÂNIA IAȘI)

În ediția de astăzi a emisiunii noastre revenim acasă la ruşi lipoveni din localitatea Focuri, județul Iaşi. Intrăm în cabinetul de limba rusă din incinta școlii din Focuri și dialogăm cu doamna profesoară de limba rusă Zinaida Gromic, un om dedicat profesiei, un dascăl adevărat.

În deschiderea ediției - din timpul lecției de limba rusă - o audiem pe eleva Ștefania Timofte.

În discursul domniei sale, Doamna profesoară de limba rusă Zinaida Gromic amintește de rezultatele obținute de elevii pe care i-a avut de-a lungul timpului în Focuri.

Una dintre elevele domniei sale - pe care o vom asculta în ediția de astăzi a emisiunii noastre - este Iulia Grecu, astăzi venită la liceu în Iași.

Iulia Grecu ne va recita poezia Circul, de Samuil Marșak, înregistrarea fiind realizată la Festivalul Poeziei Ruse (Ediția a X-a, 2017), eveniment desfășurat la Iași.

Zinaida Gromic ne descrie cabinetul de limba rusă din incinta Școlii din Focuri, oferindu-ne și exemple de copii care au mers la Olimpiada Internațională de Limba Rusă de la Moscova.

O ascultăm, în deschiderea emisiunii, cu câteva cuvinte în limba rusă pe eleva Ștefania Timofte, pentru ca imediat să începem dialogul cu doamna profesoară Zinaida Gromic, spunându-ne cum se împarte între Iași și Focuri, pentru învățarea și perpetuarea limbii ruse în rândul elevilor ruși lipoveni.

Și dacă la începutul emisiunii Doamna profesoară Zinaida Gromic ne-a amintit de o elevă a domniei sale care, nu demult, a venit cu diplome importante în școală, în ediția de astăzi a emisiunii Comunități etnice/Ruși lipoveni o invităm la dialog. Este vorba despre Iulia Grecu originară din Focuri, astăzi fiind elevă la liceu în Iași.

Aceasta ne spune că îi place limba rusă, fapt pe care ni-l și va demonstra, recitându-ne o poezie din creația lui Samuil Marșak, precizându-ne spre finele dialogului că rolul doamnei profesoare de limba rusă Zinaida Gromic a fost și este foarte important. 

Reamintim că suntem acasă la Rușii Lipoveni din localitatea Focuri, județul Iași, mai exact în incinta cabinetului de limba rusă din Școala Focuri. Dialogăm cu doamna profesoară de limba rusă Zinaida Gromic.

În următoarele minute – de la interlocutorul nostru – audiem detalii despre munca pe care a prestat-o de-a lungul anilor, muncă reflectată în rezultatele obținute cu elevii din Focuri, ci și cu cei din Iași cărora doamna profesoară le predă din tainele limbii ruse.

Doamna Zinaida Gromic ne oferă și câteva exemple de elevi cărora le-a îndrumat calea oferindu-le drumul deschis spre licee importante din Iași, facultăți de prestigiu din universitățile din țară.

Un alt subiect pe care-l dezbatem cu domnia sa este Olimpiada Internațională de Limba Rusă de la Moscova, concurs care se va desfășura în luna decembrie a acestui an și pentru care elevii înscriși așteaptă încă să parcurgă anumiți pași. Din partea noastră – urăm tuturor mult succes.         

Invitatul nostru ne descrie cabinetul de limba rusă în care își desfășoară activitatea împreună cu cei peste 90 de elevi din comunitate. Cabinetul de limbă rusă adăpostește tablouri valoroase unde sunt expuși corifeii literaturii ruse, fiind evidențiate operele acestora prin citate extrase din creații diverse.

În cabinet, iubiți auditori, există și o bibliotecă, alături de care sunt expuse și câteva mărci identitare ale comunității lipovenești - samovarul, costumele tradiționale, dar și simbolurile spirituale – icoana, sfânta cruce, lestuka.

Aflăm din ultima intervenție audio – de unde dragostea doamnei profesoare pentru cultura rusă?

Alături de toate acestea, în cabinetul de limba rusă, în centru, veghind parcă la viitorul culturii universale, este portretul geniului poeziei ruse Aleksandr Sergheevici Pușkin.

În final, pentru că tot am amintit de Aleksandr Sergheevici Pușkin, vă las în compania unui fragment din opera Ruslan și Liudmila, scrisă de marele poet rus.

Aleksandr Sergheevici Pușkin în copilărie, Autor Necunoscut, anii 1801 - 1802

Piața Roșie, Moscova, Litografie, E. Ghertnera, 1830

Pentru a fi mărturisitorii și transmițătorii culturii în linie dreaptă, vă așteptăm să vă alăturați aparatului de radio, un prieten de nădejde care nu o să vă trădeze niciodată, pentru că doar alături de Radio Iași vă ascultați inima, de aceea începând cu ora 20 și 30 de minute, “vreau să vă aud suflul” respirând același aer al culturii alături de noi.

Foto, text, audio: Dumitru ȘERBAN

Contururi în lut, forme și creație - Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 15.11.2018)

În prima parte a emisiunii noastre relatăm de la evenimentul „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”, având ca interlocutor pe meșterul popular ceramist Cristian Munteanu, iar în a doua partea emisiunii poposim în vatra etnofolclorică Marginea, Suceava, acasă la meșterul olar Gheorghe Magopăț.

La această manifestare l-am întâlnit pe meșterul olar Cristian Munteanu, originar din satul Roșu, comuna Răducăneni, județul Iași, care a descoperit că lutul poate fi modelat în forme unice prin puterea minții și a creației, dând naștere unor obiecte originale, valoroase pentru comunitate; un transmițător al valorilor primordiale, modelarea lutului reprezentând creația olarului în forme și culori care atestă dibăcie, gândire, viziune.

Ambițios și hotărât de felul său, nu i-a trebuit decât să fie omul potrivit la locul potrivit, ca miracolul să se întâmple, fiind în treacăt prin ținuturile Sucevei (acasă la meșterul ceramist Gh. Magopăț, Marginea), rămâne impresionat de forma pe care o ia lutul în mâna creatorului și scânteia a fost sădită în inima sa, ca focul să se aprindă la scurt timp, devenind, astfel, un mânuitor și un formator al lutului.

Despre începuturile creației, despre primul impact pe care l-a avut asupra lutului și despre dragostea care l-a prins de la prima întâlnire cu acesta ne va povesti în ediția de astăzi a emisiunii noastre.

Simțindu-i aluatul din care este făcut și puterea pe care o are asupra creației, simțind că acest om va dărui multe bijuterii lutului, Familia Iorga, cunoscută în rândul breslelor de olărit din țară, originară din Horezu, Vâlcea, îi dăruiește o roată tradițională pentru modelatul materiei prime.

Meșterul ceramist - Cristian Munteanu - ne povestește cum a fost apropierea domniei sale de lut și care sunt primele etape de realizare a unui obiect din lut. Chiar dacă începutul a fost mai greu, meșterul ambițios din fiere, a învățat singur din tainele acestui meșteșug.

Își dorește ca, în următorii ani, vestita ceramică de Tansa, ceramică pe care a studiat-o, a cercetat-o, să poată fi adusă - prin diferite proiecte - în centrul atenției, pentru că dacă nu ne implicăm acum, astăzi, riscăm ca mâine să dăm uitării un centru ceramic unic în spațiul românesc.

Cristian Munteanu, primul invitat al ediției de astăzi, ne prezintă proiectul Ușa spre copilărie, inițiativă inedită și pe care, an de an, în ultima săptămâna a lunii august, o organizează, împreună cu preotul paroh al satului din Comuna Răducăneni.

Cristian Munteanu, participant la două ediții a acestei manifestări din comuna natală, s-a arătat încântat de apropierea copiilor de modelatul lutului și își dorește ca în următorii ani dintre copiii cărora le predă din tainele ceramicii, să ajungă adevărați meșteri.

Un al proiect în care este implicat Cristian Munteanu, meșter ceramist din Răducăneni, Iași, invitat la microfonul Radio Iași, se desfășoară, în București, în incinta Muzeului Satului Dimitrie Gusti.

Proiectul se intitulează Vara pe uliță și se desfășoară, an de an, în lunile iulie și august, iar programul acestuia este structurat în ateliere de creaţie populară - olărit, modelaj, încondeiat ouă, ţesut, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, măşti populare, podoabe populare, pictură - desen, păpuşi, croit cămăși tradiţionale, dansuri populare, teatru, teatru de păpuşi. Mai aflăm de la Cristian Munteanu ce obiecte fărește domnia sa din lut.

În Marginea, acolo unde facem următorul popas, invităm la dialog pe meșterul ceramist Gheorghe Magopăț, cel care ne oferă un scurt istoric al ceramicii de Marginea, spunându-ne că - el, ca meșter ceramist, se află la a patra generație de olari, iar copiii domniei sale, implicați și ei în continuitatea meșteșugului, se află la a cincea generație. Ceramica de Marginea este deja o marcă binecunoscută în întreaga lume. Aici, în Marginea începutul olăritului este stabilit de către istorici în jurul anului 1500, apărând ca o necesitate a oamenilor de a stoca produsele obţinute, dând oamenilor posibilitatea stocării alimentelor și a preparării acestora. Gheorghe Magopăț ne mai spune că atunci când era copil, în Marginea, Suceava, erau 60 de familii de olari, iar, astăzi, din păcate, mai sunt doar câteva familii care practică meșteșugul. Interlocutorul nostru ne vorbește și despre unicitatea ceramicii de Marginea, despre simbolurile pe care le prinde pe obiectele specifice, iar pe lângă toate acestea, ne precizează că, dacă îți faci treaba - cu răbdare și pasiune - se poate trăi din meșteșug. Meșterul ceramist ne mai spune că - în Marginea - mai este o familie care lucrează lutul, e vorba despre familia Pașcaniuc, dar cu membrii acestei familii și cu toți meșterii ceramiști din țară are o strânsă legătură, o legătură chiar de prietenie. Alături de atelierul de ceramică există o casă bătrânească, o casă specifică vetrei etno-folclorice Marginea, o casă în care a copilărit interlocutorul nostru și ne spune că această casă, casa părintească, nu se vinde.

Spre finalul dialogului cu meșterul ceramist mai aflăm că a dus ceea ce iese din mâinile sale în Praga, Bonn, Munchen, Augsburg, Viena, Bruxelles și a încântat, sufletul și privirea, iubitorilor de frumos din întreaga lume. Gh. Magopăț ne mai precizează că – în ceea ce privește păstrarea și promovarea meșteșugurilor – are un gust amar… și se teme ca acestea, meșteșugurile, să nu dispară.

Cum Creatorul și-a săvârșit lucrarea finită prin crearea omului în cea de-a șaptea zi, fiind toate perfecte, într-o scară și dimensiune mai mică, omul devine și el creator al lutului pe care-l modelează cu sufletul și cu dibăcia mâinilor – în forme unice – recunoscute, atât în țară, cât și peste hotare, așa cum ne-au demonstrat cei doi interlocutori ai noștri.

În speranță că tot ceea ce este frumos nu va dura puțin, dorim să ne mândrim cu acest meșteșug și peste zeci și sute de ani, deoarece creația lutului este desăvârșită, nu are cum să înceteze.

Foto, text, audio: Dumitru ȘERBAN

"Meșteșuguri dulci", împletite cu țesături și tradițional - Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 8.11.2018)

În ediția de astăzi a emisiunii Tradiții relatăm de la evenimentul „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”. Manifestarea a fost organizată de Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului” din Iaşi, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași. S-a desfăşurat în perioada 2- 4 noiembrie 2018, pe Pietonalul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Iaşi. Parteneri în organizarea acestui eveniment au fost: Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași; Asociația ROIS; Asociaţia Dialog Pentru Dezvoltare Iași; Asociația Societăților Imobiliare din Moldova; Centrul de Informare Turistică Iași. Radio Iași – partener media al evenimentului.

Au fost prezenţi 40 de meşteri populari, atât din Moldova de pe ambele maluri ale Prutului, cât şi din alte zone etnografice ale ţării.

Organizat pe durata a trei zile, evenimentul a promovat valorile perene ale culturii tradiţionale româneşti din Moldova și Republica Moldova, dar și transmiterea acestora către tânăra generație.

La această manifestare ne-am întâlnit și cu o frumoasă familie din satul Iurești, comuna Todireni, judeţul Botoşani care realizează adevărate bijuterii ale artei noastre populare. Este vorba despre Maria Daniela și Vasile Ivănuşcă. Aceștia, cu mâinile lor de aur, făuresc covoare ca acum 100 de ani, la războiul de țesut şi numai… din lână naturală nevopsită. La sfaturile și la îndrumarea etnografilor de la Centrul Creației Populare din Botoșani respectă cu sfinţenie motivele specifice zonei din care fac parte. Vă invităm ca în ediția de astăzi a emisiunii noastre să le ascultăm povestea.

Doamna Ivănușcă, primul interlocutor, a mai fost invitată în emisiunea noastră și după dialogul purtat în urmă cu ceva timp, reacțiile dumneavoastră, iubiții noștri auditori, nu au întârziat să apară. Ne vorbește despre sincronia dintre obiectele țesute de mâinile domniei sale și costumul popular pe care îl îmbracă la toate manifestările dedicate conservării și promovării meșteșugurilor noastre la care participă. Fiindcă am amintit de costumul popular, Doamna  Ivănușcă își propune ca în următoarea perioadă, în an centenar, să fie exemplu pentru oamenii din comuna domniei sale… în ceea ce privește îmbrăcatul și purtatul straielor populare, având, în acest context, o inițiativă aparte.

Aflăm care sunt obiectele pe care echipa cu care lucrează le făurește și - cu emoție în glas - ne vorbește despre Centenar… doamna Ivănușcă având în piept Sigla care marchează această frumoasă sărbătoare a tuturor românilor de pe toate meridianele lumii.

Vasile Ivănușcă, al doilea interlocutor al emisiunii, deapănă firul poveștii începute în deschiderea ediției de astăzi de către soția domniei sale, Maria Daniela, o istorie  care arată că munca, pentru acești oameni frumoși nu este o povară, ci o binecuvântare, care te înnobilează.

Experiența plăcută avută în afara granițelor îi declanșează scânteia care îi întreține focul patriotismului și-i deschide calea întoarcerii acasă cu o nouă viziune pe care o pune în practică.

Dezamăgit că întâlnește în Italia oamenii care-și apreciază atât de mult cultura și tradiția, iar în patria sa frumusețea fără margini nu este pusă în valoare, hotărât, dar și înzestrat cu creativitate, imaginație, har, pune bazele unei afaceri, care are ca drept scop potențarea valorilor autentice, conservarea acestora și transmiterea urmașilor prin meșteșugul pe care-l întreprinde.

Creativitatea este transferată de la înaintași urmașilor prin adevărate povești care sunt transpuse în covoare de lână țesută și nu numai. Amintirile copilăriei îi țin trează conștiința, întorcându-se - în timp și spațiu - în casa copilăriei unde imaginea bunicii este clară și vie în minte, retrăind momentul unic din sânul familiei, când de la mic la mare ajutau la țesutul covoarelor, unde unele treburi erau făcute de copii.

În dialog cu Vasile Ivănușcă/Foto: Florin Șova, B. J. "Gh. Asachi", Iași

La Iași, la cea de-a XI-a ediţie a manifestării „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”, eveniment care s-a desfăşurat în perioada două – 4 noiembrie 2018, pe Pietonalul „Ștefan cel Mare și Sfânt” ne-am întâlnit și cu doamna Adriana Țibulcă din Vaslui, un om iscusit, iubitor de frumos, apropiată de o ocupație deloc ușoară - apicultura.

Sănătoasă și gustoasă, indicată în anemii și răceli, cu un gust dulce și parfumat, strânsă de albinuțe, este mierea de albine, gustată și mâncată de la cei mai mici până la cei vârstnici. Este utilizată de gospodine, atât în sosuri, în preparate dulci, în felurite gustări și prăjituri, dar și un îndulcitor natural pentru ceaiuri, mierea este un aliment nelipsit de pe mesele oamenilor. Acest element este iubit și în tradiție, fiind un ingredient principal în prepararea turtei dulci și a altor dulciuri preferate de cei mici și cei mari.

Doamna Adriana Țibulcă ne surprinde prin prezentarea unei licori de la Casa Părintească, marcă înregistrată la OSIM și prezentată publicului, anul acesta, la ediția a XV-a a Târgului Meșterilor Populari, din Vaslui, Parcul Copou, în perioada – 7 – 9 septembrie.

În dialog cu Adriana Țibulcă/Foto: Florin Șova, B. J. "Gh. Asachi", Iași

Aproape de finalul emiisunii... intrăm în incinta atelierului de lucru al meșterului popular Vasile Dudanu din Suseni, Grumăzești, Ținutul Neamțului. Se cuvine, ca în contextul de față să amintim cuvintele etnografului Marcel Lutic, președinte al Asociației Meșterilor Populari din Moldova, scrise despre Familia Dudanu: “A furat sau, mai bine zis, a deprins meseria de la tatăl său, vrednicul de pomenire Mihai Dudanu, plecat acum câțiva ani în lumea fără dor. Putem presupune că bătrânul a plecat în Împărăția Cerurilor mulțumit și împăcat că unul dintre feciori îi duce mai departe, cu multă vrednicie, meșteșugul pe care el însuși l-a practicat aproape întreaga viață! În acest context, al predării meșteșugului din tată în fiu, marele etnolog Petru Caraman afirma cu temei undeva că „cine vrea să pregătească un viitor sigur copilului său, să-l dea la meşteşug, pentru că ştiut este de toată lumea, «Omul cu meşteşug nu piere», căci «Dintr-o meserie cât de mică,/ Dacă nu curge, tot pică!». Ba există o serie de proverbe, care exprimă un optimism cu mult mai larg în ce priveşte lucrativitatea meseriilor şi bunăstarea pe care ele o pot oferi omului. Astfel, se zice pe bună dreptate că «Omul cu meşteşug/ Trăieşte din belşug»”. Acest din urmă proverb este confirmat în mare parte de gospodăria lui Vasile Dudanu din Susenii Grumăzeștilor, una cum rar îți este dat să întâlnești în satele Moldovei, o adevărată oază de temeinicie, de hărnicie bine chibzuită, dar și de liniște care te seduce cum îi treci poarta, un loc unde ai vrea mereu să revii. Desigur, toate acestea se datorează în primul rând armoniei conjugale de invidiat din familia Dudanu, soția Mihaela fiind un ajutor de nădejde în toate proiectele soțului”.

            Audim de la meșterul popular Vasile Dudanu detalii concrete despre meșteșugul domniei sale, un meșteșug nu ușor, dar fără de el - pentru că se apropie anotimpul rece - ce ne-am face? În gospodăria lui Vasile Dudanu se pot vedea o mulțimede obiecte tradiționale, evidențiind astfel buna comunicare dintre domnia sa și meșterii populari din întreaga țară.

Dragi prieteni, raportat la  subiectele pe care le dezbatem în ediția de astăzi a emisiunii noastre conchidem prin câteva cuvinte care aparțin scriitorului Lucian Blaga din Elogiul satului românesc… “Copilăria şi satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil. S-ar putea vorbi chiar despre o simbioză între copilărie şi sat, o simbioză datorită căreia fiecare dintre părţi se alege cu un cîștig. Căci, pe cît de adevărat e că mediul cel mai potrivit şi cel mai fecund al copilăriei e satul, pe atît de adevărat e că şi satul la rîndul lui îşi găseşte suprema înflorire în sufletul copilului. Există un apogeu exuberant, învoit şi baroc, al copilăriei, care nu poate fi atins decît în lumea satului, şi există de altă parte aspecte tainice, orizonturi şi structuri secrete ale satului, cari nu pot fi sezisate decît în copilărie. Cert lucru, pentru a afla ceva despre viaţa satului şi despre prelungirile ei cosmice, e greşit să iscodeşti sufletul ţăranului matur cu zarea retezată de nevoile vieţii, de mizeriile şi de cele o sută de porunci ale zilei. Pentru a-ţi tăia drum spre plenitudinea vieţii de sat trebuie să cobori în sufletul copilului. Copilăria e de altfel vîrsta sensibilităţii metafizice prin excelenţă. Şi satul, ca zărişte integrală, are nevoie de această sensibilitate pentru a fi cuprins în ceea ce cu adevărat este.  Copilăria mi se pare singura poartă deschisa spre metafizica satului, spre acea stranie, şi firească în acelaşi timp, metafizică, vie, adăpostită în inimile care bat subt acoperişele de paie, şi oglindită în feţele bîntuite de soartă, dar cu ochii atîrnaţi de cer”.

Foto, text, audio: Dumitru ȘERBAN

Ion Martinov – esenţa vieţii… însăşi viaţa – Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20 și 30 de minute, 7.11.2018/RADIO ROMÂNIA IAȘI)

În emisiunea de astăzi revenim acasă la ruşii lipoveni din satul Climăuți, comuna Mușenița, județul Suceava. În Climăuți, intrăm în incinta gospodăriei moşului Ion Martinov, membru al comunităţii lipoveneşti, un om gospodar, dedicat trup şi suflet comunităţii, familiei, sfintei biserici, un om a cărui experienţă de viaţă trăită, încă scrie istoria unui neam osândit la chinurile cele mai aspre, prezentând astăzi, viaţa familiilor lipoveneşti din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Războiul, cu toate ororile lui, şi-a lăsat amprenta adânc în conştiinţa neamurilor, distrugând familii, dezbinând oamenii, lăsând răni deschise, poate abia cicatrizate.

Invitatul nostru ne aminteşte de timpurile de altădată din Climăuţi, timpuri în care frontul din cel de-al Doilea Război Mondial trecea chiar prin sat. Acesta ne deapănă povestea tatălui domniei sale, căzut prizonier la ruşi, un film real al vieţii şi al războiului, al intrigilor şi răzbunărilor, iar pentru muritorii de rând, al luptei pentru supravieţuire.

Prin intermediul invitatului nostru, moşul Ion Martinov, încercăm să facem o incursiune în trecutul domniei sale şi să ne imaginăm cum un copil de paisprezece ani, ia frâiele vieţii în mâini şi munceşte pentru a avea ce pune  pe masă… pare aproape o poveste ruptă din basme, unde neiniţiatul parcurge etapele iniţierii, trecând o serie de probe.

După ce-l veţi audia pe Ion Martinov, veţi constata că viaţa este uneori prea dură, dar depinde de noi, de credinţa noastră, de voinţa şi de puterea de sacrificiu, care au fost bazele trecerii probelor. Imaginaţi-vă un copil de paisprezece ani, care-şi cumpără un căluţ cu bani împrumutaţi, pentru a-şi câştiga existenţa de zi cu zi, şi e nevoit să plece din casa părintească, să muncească printre străini, în construcţii, fiind acum gospodarul familiei, muncind cu gândul la tatăl său care era prizonier în Rusia, sacrificând aproape două decenii din viaţă, în detenţie, în numele unui război iminent.

Ion Martinov ne prezintă firul vieţii, după anii “60, când, alături de tatăl domniei sale, întors acasă, din detenţie, muncesc pentru a-şi înfiripa gospodăria, cunoscând bunăstarea, curtea fiind-le plină, neajunsurile fiind de domeniul trecutului, iar cea de-a doua perioadă, după anii “90, putem spune, că viaţa este chiar una înfloritoare, acesta devenind şi un bun neguţător făcându-şi clientelă, nu doar în sat, ci şi în afara acestuia, fiind căutat de comercianţii din Galaţi, Brăila.

Ceea ce ne mângâie sufletul, se adună în declaraţia pe care ne-o face moşul Ion Martinov, care ne mărturiseşte, că este nedezlipit, săptămână de săptămână, de emisiunea Comunităţi entice/Ruşi Lipoveni (Miercuri, ora 20 şi 30 de minute – 21/RADIO ROMÂNIA IAȘI), pe care o aşteaptă cu sufletul la gură, astăzi, devenind personaj, actant în rolurile principale, împărtăşindu-ne experienţa de viaţă trăită, fiind un adevărat model pentru noi toţi.

Această poveste, pe lângă partea narativă, frumos prezentată de către invitatul nostru, conţine şi o parte moralizatoare deductivă: să nu-ţi pierzi niciodată nădejdea şi, mereu, în ochii tăi trebuie să sclipească luminiţa de la capătul tunelului, viaţa întreagă fiind un adevărat tunel, tunel din care trebuie să ieşi victorios.

Foto, text, audio: Dumitru ȘERBAN