În seara aceasta specială, dragi auditori, în emisiunea noastră, poposim
în incinta Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău unde
invitată la dialog avem pe interpreta de folclor Dina Vrăjmașu, coordonator, metodist
al Programelor Culturale desfășurate în incinta acestei prestigioase instituții
de cultură a Republicii Moldova.
Dina Vrăjmașu, în emisiunea
noastră, ne povestește despre apropierea domniei sale de folclorul autentic
românesc, despre istoricul Ansamblului Etnofolcloric Tălăncuța,
grupare din care a făcut parte, dar ne vorbește și despre repertoriul domniei
sale, zestre cu melodii curate, autentice în care dăinuie tradiția neamului
nostru.
Invitata noastră ne
povestește despre originile domniei sale, amintindu-și de pasiunea pe care o
avea pentru pian în copilărie, despre chipul mamei și vocea suavă care
interpreta romanțe, de unde nu putea lipsi tatăl, cunoscător al istoriei românilor.
Dina Vrăjmașu, invitata ediției de
astăzi a emisiunii noastre, ne vorbește despre Ansamblul Etnofolcloric Tălăncuța,
despre activitatea și membrii acestuia, dar și despre cel care a făcut posibilă
această ctitorie a folclorului autentic românesc, etnomuzicologul Andrei
Tamazlâcaru, un nume de referință în istoria muzicii, dar înainte de toate un
mare om care a avut brațe părintești pentru fiecare în parte, a ajutat ori de
câte ori a fost nevoie, chiar dacă aceasta a însemnat punerea domniei sale pe
locul al doilea, un sprijinitor și un sfătuitor de nădejde.
Dina Vrăjmașu ne mai vorbește despre cariera domniei sale,
un om implicat în studiul artelor frumoase, pasionat de literatura română,
absolventă a Institutului de Arte din Chișinău. Marea dorință a fost să facă o facultate românească, vis împlinit,
studiind în București la Facultatea de Litere. Putem spune că visul i-a fost împlinit, domnia
sa dorind să-și îmbogățească cultura generală prin studierea și incursiunea în
lumea literelor, pentru ca, mai târziu, să se întoarcă acasă în Moldova, să fie
alături de părinți. Tot în această perioadă o întâlnim și în Orchestra Radiodifuziunii
Române din București. Domnia sa ne mai povestește despre legătura dintre
strămoși și tinerii zilelor noastre, punând accentul pe instruirea tinerilor și
trimiterea către izvorul autentic al folclorului, pentru că ei sunt cei care
vor duce tradiția mai departe.
Vă invităm ca în seara aceasta, începând cu ora 21 și
3 minute, să deschideți aparatele de radio, pe frecvențele Radio Iași, pentru
a o cunoaște pe cea care însuflețește emisiunea de astăzi, având în comun arta și tradițiile neamului românesc.
Text, audio, foto: Dumitru ȘERBAN