Emil Iordache – „univers de personaje”

7 ani de dor

Anul 2005. Luna octombrie. Ziua 11. Primesc un telefon brusc de la Bogdan Anistoroiei, coleg de facultate, prin intermediul căruia mi se comunică faptul că distinsul profesor Emil Iordache s-a stins. Au trecut şapte ani! 11 octombrie. Iată-ne în anul 2012. În această zi, i-am propus poetului Liviu Apetroie, apropiat al profesorului Emil Iordache, să-şi aducă aminte de omul, traducătorul, criticul literar. Redăm mai jos dialogul!

- Iată-ne, chiar astăzi, 11 octombrie, la şapte ani de la stingerea celui care a fost - şi-n inimile noastre încă este prezent - domnul profesor Emil Iordache.

- Da, cu tristeţe numărăm aceşti şapte ani şi parcă au trecut prea repede, dar, mai ales, prea repede a trecut la cele veşnice Emil Iordache, la doar 50 de ani. Suntem o generaţie care i-am fost aproape şi-i simţim această lipsă, acest gol pe care l-a lăsat, pentru că, atunci când va fi cazul să vorbim despre mentorul Emil Iordache sunt foarte multe de spus. Astfel, Emil Iordache a fost una dintre figurile cele mai proeminente în spaţiul cultural şi, mai ales, literar, după 1990, la Iaşi, pentru că el a venit cu multă tinereţe. A pus pe picioare o catedră de slavistică solidă, într-o perioadă în care anumite sentimente antiruseşti funcţionau foarte bine, şi, cu toate acestea, rezultatele lui s-au văzut în timp, după care puterea lui de muncă s-a văzut în foarte multe proiecte pe care le începea, de cele mai multe ori, de unul singur şi le-a dus până la căpăt. Avea desigur avantajul acesta al limbii ruse pe care o ştia nativ,  mama sa era de origine rusă, lipoveancă. Emil Iordache a învăţat limba rusă odată cu limba română, ceea ce mai târziu, avea să se vadă atât în profesorul de limbă rusă, şi nu doar de limbă rusă, de limbi slave, Emil Iordache, dar, mai ales, avea să se vadă în seria de traduceri deosebite, pe care le-a iniţiat la editura Polirom din Iaşi şi, căreia, i-a dat peste douăzeci de traduceri foarte importante din cei mai cunoscuţi autori de limbă rusă şi de limbi slave.

- Ne puteţi argumenta?

- Argumentăm prin faptul că imediat după revoluţie, Emil Iordache a venit pentru public cu o excelentă traducere Doctor Jivago, că, mai târziu, a dat publicului Jurnalul de scriitor al lui Dostoievski, care nu apăruse încă tradus în limba română, că a revenit cu variante proprii asupra poeziei lui Esenin ori asupra literaturii lui Bunin, că a pus o oarecare ordine în opera lui Gogol şi există o serie de astfel de traduceri. Urma să definitiveze o lucrare deosebit de importantă cu aparat critic, cu date concrete despre laureaţi ai premiului Nobel din literatura slavă, şi cartea, în speranţa că ea va vedea şi lumina tiparului, la un moment dat, era aproape încheiată şi câteva pagini i-au mai lipsit profesorului să aducă şi această crestomaţie, acest compendiu de istorie literară slavă în sensul premiului Nobel. Şi sunt multe alte titluri, pe care Emil Iordache le-a adus.

- Idiotul lui Feodor Mihailovici Dostoievski, iarăşi tradusă de domnia sa.

- Sigur că da.  Să nu mai spunem că, pentru una dintre traducerile sale, Mi se spune capucin, a primit premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România în anul 2002. Carte a lui Daniil Harms - celebrul scriitor rus, cu acel stil al lui hermetic şi obscur, ironic în acelaşi timp. Aşadar, pentru cei interesaţi se găsesc date despre întreaga activitate de traducător a lui Emil Iordache, de exemplu pe site-urile editurilor unde a lucrat şi cu care a colaborat. Acolo se găsesc toate aceste titluri, ele sunt multe şi ... multe au rămas, din păcate, pe masa de lucru în toamna acelui an 2005, nefericit pentru mulţi dintre noi.

- Activ era şi în presa ieşeană - în presa cotidiană, cât şi presa culturală. Avea o rubrică foarte interesantă (n.n. Cărţile pe masă) pe care o citeam şi eu cu sufletul la gură, în „Convorbiri literare”. Şi nu numai. Emil Iordache a publicat şi în „Însemnări ieşene”.

- Sigur că da. Ce se întâmplă? Emil Iordache, în ultimii ani înainte de '90, după ce făcuse muncă de catedră prin localităţi din Botoşani, ajunsese secretarul de redacţie al revistei „Caiete botoşănene” - o revistă culturală care funcţiona atunci, înainte de revoluţie. Experienţa lui de presă începuse de prin anii studenţiei, când era colaborator al presei studenţeşti din acea vreme. Ajuns la Iaşi, în paralel cu activitatea aceasta de profesor şi traducător, avea să fie mulţi ani secretar general al „Convorbirilor literare”. N-am numărat exact toţi aceşti ani, dar sunt peste 12-13 ani, în care lunar, Emil Iordache ne înveselea de multe ori cu un spirit ludic, în articolele sale din „Convorbiri literare”. Avea, mai târziu, să reînfiinţeze „Însemnările ieşene”, într-o a treia ediţie, a treia serie, împreună cu Corneliu Ştefanache, Alexandru Dobrescu, Bodgan Creţu. De precizat că revista funcţiona atunci la Universitatea de Medicină, unde ea, de fapt, era şi înfiinţată de Gr. T. Popa, M. Sadoveanu, G. Topârceanu, în 1936. Sigur în presa cotidiană, în ziarele vremii, Emil Iordache avea nişte editoriale deosebit de percutante, poate printre cele mai citite, în „Monitorul” de odinioară, „Obiectiv” şi alte ziare şi reviste ieşene. Era un om de presă, ştia să construiască o revistă, ştia să aranjeze o pagină de revistă, ştia să fie în acelaşi timp şi foarte critic, până la dur, în a selecta textele.

- Îmi amintesc că o parte dintre textele apărute în vremea respectivă în ziarele ieşene sunt prinse într-o carte interesantă - „Variaţiuni pe marginea subteranei”, primită de la autor, chiar cu autograf!

- E adevărat. De obicei, aşa se şi procedează, mai ales, când este vorba de texte tip eseu, editorial, ele îşi merită locul într-o carte adunate după o anumită perioadă, în special, dacă au forme şi teme comune. Ar trebui să discutăm destul de mult şi despre criticul literar Emil Iordache, care are câteva titluri de carte de critică literară. De exemplu - Evadări din Zoorlanda. Emil Iordache era un foarte bun prefaţator şi postfaţator de carte literară, de poezie, de proză. Are şi această calitate, de critic literar. Ca să nu mai spun că profesorul era şi un foarte fin pedagog. Acest lucru explică de ce generaţia tânără de prin anii '90, începutul anilor 2000, generaţie tânără de scriitori, majoritatea studenţi în acea perioadă, roiau ca albinele în jurul profesorului Emil Iordache, motiv pentru care el a şi înfiinţat la Muzeul Literaturii Române, la Casa Pogor, în anii '90 - un cenaclu literar, cenaclul „Junimea” şi vreau să vă spun că foarte mulţi dintre scriitorii din generaţia tânără, pe care îi cunoaştem acum şi care, unii dintre ei, sunt chiar bine consacraţi, au pornit în acest cenaclu. Aici au citit primelor lor grupaje poetice sau de proză şi, profesorul, acolo unde a fost cazul, i-a şi debutat în revistele literare. Aşa mi s-a întâmplat şi mie; tot în acest cenaclu am citit şi eu primele poezii şi prima pagină de poezie din revista „Convorbiri literare” mi-a girat-o Emil Iordache, prin 1997, dacă îmi aduc bine aminte.

- Aceşti şapte ani de când a plecat din lumea cu dor în lumea fără dor domnul profesor Emil Iordache  - cu ce i-a umplut poetul Liviu Apetroaie?

- A, nu e vorba numai de mine, dacă i-am umplut eu sau nu. Vă spuneam că am fost o întreagă generaţie care am simţit foarte brusc această dispariţie. Multă vreme chiar am avut o lipsă de azimut, mulţi dintre noi. A fost greu să ne obişnuim cu ideea că un om la 50 de ani se duce brusc şi fără să se prevadă nimic din acest eveniment. I-am umplut încet-încet, de exemplu, la Muzeul Literaturii Române, împreună cu alţi colegi, am condus o perioadă un cenaclu, care s-a numit chiar „Emil Iordache”. Cenaclu înfiinţat în memoria lui, şi am avut bucuria să adunăm şi noi la rândul nostru alţi tineri care să vină să debuteze, că citească aici. Apoi, anul trecut, la Botoşani, Gellu Dorian a editat o carte care îl aduce pe Emil Iordache într-o lumină cu totul nouă, pe care noi o ştiam, dar foarte puţin. Este vorba de poetul Emil Iordache. În acest context, vreau să vă spun că este o carte de poezie impresionantă, este cartea unui foarte autentic şi talentat poet, însă Emil Iordache nu că nu a ţinut la poezie, ba dimpotrivă, a ţinut mai mult decât la orice, dar a fost în alte proiecte culturale poate ceva mai pragmatic, a preferat munca aceasta a traducerilor, care chiar erau necesare la un moment dat, a preferat să pună pe picioare Catedra de Slavistică a Facultăţii de Litere din acdrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Aceasta nu înseamnă că nu a scris poezie şi iată, ne bucurăm de poezia dumnealui, acum, după şapte ani. Desigur, fiecare în felul lui şi-a umplut acest gol. Împreună cu prietenii apropiaţi noi am fost cu gândul la domnia sa poate în fiecare zi din aceşti ani şi, alături de familie, am organizat de multe ori întâlniri, momente comemorative în diferite spaţii culturale, vorbind şi amintindu-l pe Emil Iordache. Personal, îmi doresc, ca acum la şapte ani, să pot edita în sfârşit o carte dedicată lui Emil Iordache care este aproape de final, se numeşte - Emil Iordache – un univers de personaje, pentru că, iată, dintre toate cele ce le-am amintit până acum, poate ne dăm seama că era un univers de personaje, era un om care putea să facă multe şi care a făcut chiar foarte multe, în doar cei 50 de ani pe care i-a trăit. A avut o familie închegată, o familie frumoasă, care, cu siguranţă, că-i simte şi acum lipsa, cei doi copii şi soţia. A ştiut să fie şi acel cap de familie generos, cât se poate de exigent, şi aşa a fost, de altfel, deschis cu noi toţi. A fost pentru mulţi dintre noi un al doilea tată, care, de ce să n-o spunem, ne chema şi la un pahar de  bere, ne chema şi la o discuţie, venea după noi în oraş, ne ajuta cu prezentări de cărţi, cu întâmpinări critice la cărţile noastre, şi - vă spun sincer - că exista o emulaţie deosebită în jurul lui, încât oamenii ajunseseră, într-un fel, dependenţi de prezenţa lui Emil Iordache şi nu sunt puţini cei care îl şi căutau foarte foarte des, să aibă un gând, un sfat, o vorbă, să le mai dea ceva de citit, şi vreau să vă spun că Emil Iordache, dincolo de prieteniile sincere pe care le-a avut, nu a amăgit pe nimeni. În ceea ce priveşte producţia literară şi acolo unde a trebuit să arate chiar cu degetul culpa, slabiciunea, greşeala, lipsa consistenţei literare, a făcut-o fără ca totuşi, cel vizat, să se fi supărat vreodată pe profesor.

- Să conchidem prin a reveni la originile domniei sale.

- E un ieşean, de la Movileni, dintr-o zonă în care este atestat istoric că s-au stabilit şi comunităţi lipoveneşti, pe lunca Jijiei, pentru că orice luncă de apă atrage comunităţile, şi a fost un lipovean de un patriotism românesc deosebit. A fost un mare rusist, un mare slavist, dar un român sincer şi foarte foarte devotat.

Fie-i ţărâna uşoară!

Să dea Dumnezeu să aibă cât mai multă lumină acolo pentru că era un tip solar şi i-a plăcut foarte mult lumina zilei şi a sufletului.

Interviu realizat de ziaristul Dumitru Şerban (Radio România Iaşi) cu scriitorul Liviu Apetroaie (Muzeul Literaturii Române Iaşi).

Apărut în "Kitej-Grad" - Revistă lunară de cultură. NR. 10-11 (166-167) - OCTOMBRIE-NOIEMBRIE 2012

Festivalul Poeziei Ruse”, ediția a V-a

          Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, în parteneriat cu Fundația „Russkyi Mir” şi Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, a organizat cea de a doua etapă a ediţiei a V-a a proiectului cultural-educațional „Festivalul Poeziei Ruse”. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 25-29 octombrie 2012 în incinta Casei de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi” din Parcul Copou. Organizatorii au marcat trei aniversări importante din cultura rusă prin această ediție a „Festivalului Poeziei Ruse”. Concret, 125 de ani de la naşterea poetului rus pentru copii Samuil Marşak (1887-1964) și130 de ani de la naşterea scriitorilor pentru copii Kornei Ciukovski (1882-1969) şi Boris Jitkov (1882-1938). Proiectul național a fost structurat pe patru module: Interpretare de poezie a autorilor - Samuil Marșak și Kornei Ciukovski; Creaţie proprie – proză scurtă; Creaţie proprie – poezie, respectiv dramatizare sau montaj literar, de asemenea după creațiile lui Samuil Marșak, Kornei Ciukovski și Boris Jitkov. Participanții la manifestarea de anul acesta au fost elevii laureaţi la competiţiile şcolare la limba rusă maternă şi la prima ediţie a festivalului, elevi care studiază în unitățile de învățământ din județele Brăila, Iași, Suceava, Constanța, Tulcea. Concret, au participat la eveniment 120 de elevi şi cadre didactice care predau limba și literatura rusă maternă din toate județele în care se predă limba rusă maternă.“Obiectivul principal al proiectului comunităţii este acela de a încuraja elevii prin deschiderea de noi orizonturi către cunoaşterea marii culturi ruse ca parte integrantă a culturii universale”, după cum a punctat, în deschiderea manifestării, dl. Ioachim Ivanov, preşedinte al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Iaşi Unii dintre elevii care au prezentat programe din creaţiile celor trei aniversaţi - au fost desemnaţi câştigători de către membrii celor două comisii. Astfel, comisiile au fost formate din prof.univ.dr. Feodor Chirilă din București, inspectorul școlar județean din Tulcea, prof. Nadea Casian, scriitorul Nichita Danilov din Iași, redactorul-șef al periodicului bilingv lunar al CRLR - „Zorile” – d-naSvetlana Moldovan și profesoara de limbă și literatură rusă de la Școala Rusă din București, d-na Inna Mihaleva. Concret, la secţiunea Interpretare, mai exact la clasele I-IV, locul  I a fost obţinut de către Raisa Pavlov, clasa a IV-a, Iași; locul al II-lea – LiviaUlian, clasa a II-a, Sarichioi, Tulcea; locul al III-lea  – Antonov Ecaterina, clasa a IV-a, Tulcea. La clasele V-VIII, de asemenea secţiunea Interpretare – locul I i-a revenitlui Ioan Ampleev, din clasa a VI-a, Tulcea; locul al II-lea elevei Iuliana Petrov, din clasaa VIII-a, Slava Cercheză, Tulcea, iar locul al III-lea a fost obţinut de către Teodora Avdei, clasa a VII-a, Focuri, judeţul Iași. La clasele de liceu locul I a fost obţinut de către elevii – Valeria Trifanov, clasa a IX-a, Tulcea; Iulia Haralambie, clasa a X-a, Tulcea, Ecaterina Trifanov, clasa a XI-a, Tulcea, respectiv Iraida Antonov, clasa a XII-a, Tulcea; locul al II-lea a fost adjudecat de către Livia Simionov, clasa a XI-a, Tulcea, iar pe  locul al III-lea s-a situat Alla Ivanov, clasa a XII-a, Iaşi. De asemenea, la această secţiune a fost acordată şi o mențiune elevei Irina Vasile, clasaa X-a, Tulcea. La secţiunea Creaţie - locul  I a fost obţinut de către Anfisa Lazăr, clasa a X-a, Brăila; locul al II-lea de Ecaterina Trifanov, clasa a XI-a, Tulcea, iar locul al III-lea de Alla Ivanov, clasaa XII-a, Iași. La secţiunea Dramatizare sau montaj literar -  Locul  I a fost acordat, de către membriei comisiei, elevilor pregătiți de d-na prof. Nadea Casian din Tulcea, Locul al II-lea - elevilor pregătiți de profesoarele Fenia Jipa Rubanov și Ana Oprea din Brăila;  Locul III – elevilor pregătiți de d-na prof. Tamara Alistarh din Tulcea. La acestă secţiunea fost acordată şi o mențiune elevilor pregătiți de d-na prof. Zenaida Gromic din localitatea ieşeană Focuri.

De la Brăila la Iaşi

Imediat după deschiderea Festivalului Poeziei Ruse, eveniment aflat la ediţia a V-a, am dialogat cu d-na Fenia Jipa  Rubanov profesor de limba rusă şi consilier pe probleme de învăţământ şi cultură în cadrul CRLR. Domnia sa ne-a adus argumente despre când şi  cum a început acest eveniment, dar a punctat şi lucruri interesante despre poeţii aniversaţi, cât şi despre copiii etnicilor ruşi lipoveni care învaţă limba rusă astăzi. Redăm, mai jos, dialogul cu Fenia Jipa Rubanov.

-          Tocmai ce am asistat la deschiderea unui frumos eveniment aici în incinta Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi - iată-ne - 130 de ani de la naşterea scriitorilor ruşi Kornei Ciukovski şi Boris Jitkov şi 125 de ani de la naşterea lui Samuil Marşak. O idee interesantă care a prins şi contur.

-          A prins contur după o muncă de cinci ani. Nici nu putea fi în altă parte, decât în Copou, în sufletul Iaşului. Concret, evenimentul a împlinit cinci ani şi - acum cinci ani, la Brăila, s-a format pentru prima dată şi acum deja a devenit tradiţie, festivalul de masă al poeziei ruse în România. Nu este întâmplător că totul a început la Brăila. Aici avem o comunitate foarte mare a ruşilor lipoveni în care există şi o şcoală în care se învaţă limbă maternă şi bineînţeles că lupta, munca şi orgoliile au învins spre bine. De ce la Iaşi? De ce pe anumiţi scriitori? Etapa a doua selectează deja, acest festival de la Iaşi este partea a doua a festivalului de masă, iar cei care s-au evidenţiat la nivelul festivalului de masă de la Brăila, acum trebuiau să păşească într-o selecţie, din cei mai buni să fie aleşi cei mai buni. De ce – Ciukovski, Jitkov, Marşak? Era imposibil să mergem numai pe ceea ce ştim, ceea ce cunoaştem. Aceşti trei poeţi sunt cei care scriu numai pentru copii şi în al doilea rând sunt puţin mai aproape de ceea ce înseamnă pronunţia copilului şi jocul poeziei copilului. De aceea, noi am hotărât, împlinindu-se 130 de ani de la naşterea scriitorilor ruşi Kornei Ciukovski şi Boris Jitkov şi 125 de ani de la naşterea lui Samuil Marşak să dedicăm această a doua etapă acestora.

-          Când a avut loc la Brăila prima etapă?

-          La Brăila, prima etapă, din cadrul celei de-a V-a ediţii, etapă care s-a desfăşurat într-un cadru deosebit, mai exact, în incinta Teatrului „Maria Filotti” – a avut loc în vară, după data de 20 iunie. Astfel, şi la Brăila, precum acum, la Iaşi, au fost şi sunt modulele –Interpretare, Creaţie, Dramatizare sau montaj literar. După cum se poate constata extindem diapazonul poeziei ruse.

-          O părere despre vlăstarele care învaţă limba rusă, care o promovează, sunt apropiaţi şi vor să o arate lumii, căci ştim – nu se mai predă limba rusă în anumite zone ale ţării, a trecut, în ultima perioadă, într-un plan secundar.

-          Din păcate, nu era bine nici atunci când limba rusă era în toate şcolile, spun lucrul acesta, ca dascăl, de o viaţă. Aceasta îmi este meseria şi ceea ce realizez este pasiune. Nu orice copil, nu orice om poate să aibă înclinaţie către studiul unei limbi. Totuşi, sunt foarte mulţi copii care se întorc, neţinând cont de politic, către studiul limbii ruse, dându-şi seama că limba rusă este o limbă deosebit de melodioasă, este limba unei foarte mari culturi. Copiii noştri se comportă excelent, îi veţi vedea astăzi pe scenă, datorită faptului că ei încep să studieze limba maternă rusă de la gradiniţă, şi apoi continuă în şcoală, liceu şi chiar merg mai departe la facultate. Spre bucuria noastră, care aceasta facem, modelăm suflete şi modelăm şi limba, putem fi mândri că – limba rusă nu va pieri, iar poezia va dăinui întotdeauna, atât prin pronunţie, cât şi prin suflet, simţire.

Lipovenii din Sarichioi  – respect pentru limba rusă

La manifestarea de la Iaşi ne-am întâlnit şi cu domnul Vasile Dolghin, preşedinte al comunităţii ruşilor lipoveni din Sarichioi, Tulcea şi membru în consiliul director în cadrul CRLR. Vasile Dolghin ne-a descris comunitatea lipovenilor din Sarichioi, ne-a adus argumente despre programul elevilor din această localitate, program prezentat în cadrul Festivalului Poeziei Ruse şi, în finalul dialogului, a precizat că limba rusă este “limba unei culturi mari şi cu o importanţă deosebită în lume”.

-          Descrieţi-ne comunitatea ruşilor lipoveni din Sarichioi.

-          Comunitatea ruşilor lipoveni din Sarichioi este una dintre cele mai mari din ţară, pentru că localitatea Sarichioi este cea mai veche şi cea mai mare localitate întemeiată pe meleagurile dobrogene. În sat, astăzi, trăiesc 3.800 de locuitori. Dintre aceştia ruşi lipoveni sunt vreo 98 de procente. În sat vorbeşte foarte bine ruseşte. În şcoală s-a predat întotdeauna limba rusă.După anul 1991 - limba rusă se studiază ca limbă maternă, trei ore pe săptămână, la care se adaugă - o oră de religie în slavonă, deci – în total patru ore. Copiii nostri, încă vorbesc, atât acasă, cât şi pe stradă în ruseşte, în comparaţie cu alte comuniţăţi mai mici.

-          Ca drept dovadă, astăzi (n.r. 26 oct. 2012) aţi prezentat un program destul deinteresant.

-          Aş vrea să vă spun că, în afara faptului că elevii din Sarichioi au prezentat două scenete din creaţiile poeţilor aniversaţi, foarte mulţi copii din Tulcea, prezenţi pe scena festivalului, sunt tot din Sarichioi. Am putut vedea şi asculta cum au pus în evidenţă modul, de înaltă ţinută, de a vorbi. Aceştia fac eforturi să se debaraseze de dialectalismele şi regionalismele noastre lipoveneşti şisă se apropie de limba rusă literară.

-          O părere despre deschiderea evenimentului de la Iaşi?

-           Acest eveniment este o continuare a celui început, în vară, la Brăila. Despre evenimentul de la Iaşi, care constituie a doua etapă a festivalului, pot spune că – ne-au bucurat condiţiile care ni s-au asigurat aici, cazare, masă şi, mai mult, deschiderea festivă. Mulţumim organizatorilor şi, în mod deosebit, domnului Ioachim Ivanov, preşedintele CRL din Iaşi, dar şi celor din conducerea centrală de la Bucureşti, în special d-lui deputat Miron Ignat.

-          Să conchidem – prin a trimite un mesaj care să creeze un impuls de a apropia elevii, comunitatea de limba rusă, căci – şi acest eveniment este întru a aduce aminte, a promova şi a învăţa.

-           Când o naţiune îşi pierde limba, ea a dispărut ca naţiune. De aceea, copiii noştri se străduiesc să-şi însuşească limba rusă literară, limba unei culturi mari şi cu o importanţă deosebită în lume.

“Profesorul profesorilor” - apel la limba rusă

În ultima zi (n.r. 29. oct a.c.) a evenimentului de la Iaşi am stat de vorbă cu dl. Feodor Chirilă, ctitorul învăţământului modern în limba maternă al etnicilor ruşi lipoveni din România, preşedinte al CRLR în perioada 1995 – 1996. Redăm dialogul cu domnia sa şi, putem deduce că unul dintre obiectivele evenimentelor dedicate conservării şi promovării culturii ruse, precum cel de la Iaşi, este acela de a “revitalizarea tradiţiile, cultura şi această revitalizare nu se poate realiza fără limbă”.

-          Festivalul Poeziei Ruse, ediţia a V-a, Iaşi, în incinta Casei de Cultură „Mihai Ursachi”. O opinie despre acest frumos eveniment.

-           Festivalul Poeziei Ruse care a avut loc la Iaşi este o continuare, practic, a evenimentului care a avut loc la Brăila, în vara acestui an. Sigur, acum, este o etapă finală şi ne-a bucurat foarte mult că această manifestare a avut loc la Iaşi. În frumosul oraş Iaşi, care, ştim cu toţii,este cunoscut în ţară ca un oraş universitar, un oraş cu tradiţii naţionale deosebite.

-          Domnule profesor, aş vrea să ştiu dacă aţi fost la Brăila, atunci când s-a desfăşurat prima etapă?

-          Bineînţeles că am fost la Brăila. Împreună cu răposatul profesor Ilie Danilov, care nu mai este printre noi şi regret trecerea domniei sale în nefiinţă, am făcut parte din juriu. Impresia mea a fost, încă de atunci, am şi spus-o cu voce tare, foarte bună. Copiii noştri sunt interesaţi să înveţe limba, dar să şi cunoască marea cultură rusă, care este parte şi a culturii noastre, a ruşilor lipoveni.

-          La Brăila, să ne punctaţi în câteva cuvinte, cum a fost şi, apoi, să ne îndreptăm către “dulcele târg al Ieşilor”.

-          La Brăila a fost o participare mai numeroasă, deosebit de interesantă, cu foarte multe activităţi. Pe lângă festivalul poeziei, copiii au avut prilejul să cunoască oraşul, să ia contact cu obiectivele culturale, turistice ale oraşului, împrejurimile acestuia, mai mult au admirat peisajul Dunării. La Iaşi, participarea a fost selectivă. Astfel, o parte dintre elevii care au participat la Brăila, sunt prezenţi şi la Iaşi şi, într-adevăr, după cum membrii juriului au constatat, se simte un progres deosebit, în ceea ce priveşte cunoaşterea, atât a limbii, cât şi a culturii Rusiei, dar şi a ruşilor lipoveni.

-          La Iaşi, în centrul atenţiei au fost trei poeţi şi din câte am discutat cu cu cei prezenţi la manifestare, am aflat şi lucruri deosebite despre biografiile lor, dar şi opera lor a fost în centrul atenţiei. Am putut constata – elevii au fost la înălţime şi au prezentat poveşti, povestiri, scenete interesante.

-          Da, este adevărat! Eleviiau luat cunoştinţă din manual şi, nu o spun ca o laudă, dar sunt autorul manualelor de limbă maternă pentru ruşii lipoveni şi am avut această grijă deosebită să includ şi creaţiile celor trei mari scriitori ruşi (n.r. Kornei Ciukovski, Boris Jitkov, Samuil Marşak) care au scris literatură pentru copii. Ne-am şi propus ca această ultimă etapă să se măsoare pe baza creaţiilor celor trei mari scriitori ruşi pentru literatură pentru copii.

-          Brăila. Iaşi. Prima etapă. Iată-ne la a doua etapă. Limba rusă în centrul atenţiei în sânul comunităţilor de ruşi lipoveni din întreaga ţară. O părere a dumneavoastră despre limba rusă astăzi?

-          Eu, ca unul dintre cei care au conceput sistemul de studiu al limbii ruse materne în cadrul comunităţii ruşilor lipoveni, pot să vă spun că - nu am greşit atunci când am pornit din anii 1990. Ideea esenţială a fost de a revitaliza tradiţiile şi obiceiurile noastre şi ştim că revitalizarea tradiţiilor, culturii, nu se poate fără limbă. Limba este condiţia principală de întreţinere a culturii, a literaturii, dar şi a etniei în sine.

-          Cum aţi văzut vlăstarele ruşilor lipoveni zilele acestea?

-          M-am bucurat foarte mult şi mă bucură faptul că, de la an la an, participă un număr cât mai mare de copii la astfel de manifestări. De aici rezultă interesul deosebit pentru studiul limbii materne. Copiii nostri sunt excepţionali! Ne-au demonstrat nu numai că stăpânesc limba rusă literară, acesta acesta fiind şi unul dintre obiectivele noastre, dar au demonstrat că sunt şi buni interpreţi, poate mulţi dintre ei vor deveni actori, artişti, poeţi şi scriitori.

-          Să conchidem, domnule profesor, prin a transmite un impuls, atât liderilor comunităţilor, cât şi părinţilor, copiilor să fie apropiaţi de limba rusă şi să dea importanţă acesteia, pentru că,“dispare etnia dacă nu e stăpânită limba”.

-          Exact. Aşa este. E dureros faptul să constat că, în România, limbii ruse nu i se acordă cuvenită atenţie. Ştim faptul că, atunci când politicul intervine, se strică multe şi iată că a stricat foarte mult. Necesitatea de specialişti, cunoscători ai limbii ruse, este foarte mare în România. În toată lumea se studiază limba rusă, numai în România nu. Păcat! Mă bucură faptul că noi, CRLR, suntem cei care întreţinem această atmosferă rusească în România şi, în acelaşi timp, prin vlăstarele noastre pregătim şi specialişti pentru interesele naţionale ale României.

Dascălul apropiat de elevi

Cum era şi normal, la evenimentul de la Iaşi, am luat şi părerea unui dascăl, pasionat de ceea ce face şi, mai jos, ne punctează paşii prin care au trecut elevii domniei sale în a învăţa din operele celor trei scriitori aniversaţi. Doamna profesoară Tamara Alistarh de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea ne aduce argumente si despre sceneta prezentată de elevii domniei sale, scenetă care a primit din parte sepcialiştilor din juriu, la secţiunea – Dramatizare, în cadrul festivalului - locul al III-lea.

-          În liceul nostru se studiază limba rusă maternă. Nu suntem la prima participare la acest festival. Am participat la fiecare ediţie şi de fiecare dată am avut rezultate remarcabile. LaIaşi - am avut parte de o întâmpinare extraordinară a unor oameni calzi, minunaţi. Sala din incinta Casei de Cultură “Mihai Ursachi” are o acustică foarte bună.

-          Ce au prezentat elevii pe care dumneavoastră îi coordonaţi?

-          Elevii au prezentat o poveste similară cu cea a lui Ion Creangă, scrisă de Samuil Marşak în secolul al XIX-lea. Este vorba despre – Povestea unui om leneş. Sigur că cei trei autori impuşi de Fundaţia Russkyi Mir, organizator al evenimentului, au fost scriitori, dramaturgi, care sunt aniversaţi în cadrul manifestării dela Iaşi. Poeziile lor au făcut şi fac parte din programele obligatorii pentru grădiniţă, şcoala primară. Liceenii au fost, într-o oarecare măsură reticenţi, atunci când au făcut cunoştinţă cu creaţia acestora. Problemele au fost multiple în ceea ce priveşte interpretarea, pentru că personajele şi caracterele sunt diverse, poezia are un tâlc şi necesită o interpretarea actoricească deosebită. Aşa că – ne-am amuzat pregătind cu cei zece elevi un adevărat spectacol. Poate, în următoarea perioadă, facem un turneu, la şcolile cu predare în limba rusă modernă sau maternă, tocmai ca cei mici să vadă frumuseţea limbii ruse.

-          Cât timp aţi lucrat cu aceştia?

-          Noi am fost anunţaţi în luna iunie. Din prima zi de şcoală, elevii au primit vestea şi imediat şi-au ales textele de interpretare. Repetiţiile au fost destul de grele. Elevii s-au implicat şi şi-au sacrificat din timpul lor pentru repetiţii în vederea învăţării mimicii, intonaţiei, pronunţiei. Toate au un impact major în vederea stăpânirii limbii ruse din punct de vedere fonetic, nu mai spune de respectarea regulilor gramaticale. Elevii nu doar s-au amuzat, ascultând sau văzând programele prezentate, ci, cu siguranţă, au tras şi anumite învăţăminte. Toate acestea pentru a învaţă să vorbească literar, corect, expresiv limba rusă.

Apărut în "Kitej-Grad" - Revistă lunară de cultură. NR. 10-11 (166-167) - OCTOMBRIE-NOIEMBRIE 2012