BIBLIOTECA, FORMATOARE ŞI CREATOARE DE ÎNŢELEPŢI

La Iaşi, în perioada 6 iulie – 17 iulie 2017, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România şi Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi au organizat Cursul de calificare/perfecţionare bibliotecar studii superioare. Cursul s-a desfăşurat sub forma a două module, primul adresat introducerii în catalogare, iar cel de-al doilea iniţierii în comunicare. Şi cum, un astfel de eveniment nu putea trece neobservat, în calitate de bibliograf la Biblioteca Judeţeană şi realizator de emisiuni la Radio România Iaşi, am realizat un interviu, cu un om care a adunat de-a lungul timpului, în zestrea de valori, informaţii care trebuiau împărtăşite publicului larg, dar şi colegilor din breaslă. 

Interlocutorul nostru, formator Constanţa Dumitrăşconiu, a răspuns apelului nostru şi ne-a lăsat să pătrundem în universul dumneaei, pentru a ne iniţia, a afla detalii despre lumea pe care o conduce, unde este stăpână, mentor, profesionist, acestea bazate pe experienţa acumulată de o viaţă, cum însăşi ne mărturiseşte în interviul pe care l-am realizat. 

Nu degeaba se spune că esenţele puternice stau în sticluţe mici; fără să exagerăm, putem aplica această maximă, metaforic şi în conturarea portretului doamnei mentor, în care se regăseşte, întrucât, deşi a ajuns la stadiul de profesionist, este un om modest, frumos spiritual, încadrată de un calm aparte, o comunicare perfectă cu receptorul, făcându-se nu doar plăcută, ci şi bine înţeleasă. 

Interviul nu a avut intenţia de a reda tematica din cele două module, ci şi-a propus să pătrundă în tainele unui om al bibliotecii, pentru a ne împărtăşi din experienţă, din practica acumulată de-a lungul timpului, dar şi din cercetarea, atât din faţa, cât şi din spatele cărţilor, pentru că singurele bucurii care te detaşează de o viaţă stresată, monotonă, le găseşti, le trăieşti alături de personaje, unde eşti martor, participant, putând călători, în timp şi spaţiu, într-o perioadă relativ scurtă, alături de cartea preferată. În continuare redăm interviul care constituie o mărturie a faptului că doar citind şi pătrunzând în lumea operelor, poţi reuşi în viaţă, pentru că lectura te înalţă, te face să fii mai bun, să fii om. 

 – Care este bucuria unui formator? Ce așteptări are el de la „învățăceii” săi? 

– Cea mai mare satisfacţie a unui formator este atunci când îşi dă seama că participanţii la cursurile sale sunt interesaţi, în mod real, de ceea ce încearcă să le transmită. Aşteptările unui formator sunt legate de înţelegerea conceptelor, noţiunilor pe care le transferă celor care, de bună voie, au dorit să adauge noi cunoştinţe referitoare la profesia în care s-au pregătit ori pe care au adoptat-o. Finalul întâlnirilor ar trebui să demonstreze că formatorul a avut vocaţia pentru a oferi ceea ce şi-a propus, că a fost destul de persuasiv încât participanţii/cursanţii doresc să continue perfecţionarea, iar testul final arată că interesul faţă de problemele puse în discuţie a fost major. 

– Cum ați privit și cum priviți lumea cărților din spatele acestora? Este frumoasă această lume? 

– Nu ştiu dacă noi, bibliotecarii, ne aflăm în spatele cărţilor. Eu cred că, din contră, bibliotecarii sunt oamenii fericiţi care au la îndemână într-adevăr o „lume a cărţilor” (acum şi a altor suporturi), dar, din păcate, această lume nu poate fi explorată niciodată în totalitate. Discutând cu mai multe persoane care doreau să se angajeze într-o bibliotecă, cel mai mare avantaj îl vedeau în faptul că vor putea citi foarte mult. Când le contraziceam spunându-le că nu vor avea timp de lectură, dacă îşi vor vedea de meseria de bibliotecar, nu mă credeau. Însă, ceea ce este, cu siguranţă, un avantaj, mai ales dacă lucrezi într-un serviciu de Catalogare, este faptul că poţi fi mereu la curent cu ceea ce apare şi-ţi poţi alege titlurile, notându-le pentru o lectură viitoare (câte liste de asemenea titluri le am, încă, necitite sau nestudiate!). 

– Care este cartea sau cărțile, cu siguranță sunt mai multe, care în spatele lor fiind, v-au făcut cu ochiul, implorându-vă să pătrundeți în universul ei/lor. Ați avut experiențe de acest fel? 

– Nu pot spune că am avut chiar nişte experienţe de genul acesta. Am citit multe cărţi despre artă şi mi-ar fi plăcut să ştiu mai mult. După informatizarea bibliotecilor am fost mereu tentată să mă apuc serios să aflu şi eu ce e cu informatica aplicată într-un domeniu al culturii. Desigur că mi-am dat seama că nu am cunoştinţele şi abilităţile necesare, la vârsta la care mă apucase dorinţa de a fi independentă în activitatea de catalogare. Mereu trebuia şi trebuie să mă sfătuiesc cu specialiştii domeniului, fără de care nimic nu se mai poate face. Câteodată primesc ajutor, altădată primesc multe întrebări. Într-o viaţă nu le poţi cuprinde pe toate. 

– V-a dezamăgit, vreodată, vreo carte, în sensul că dorința lecturii a fost atât de mare, iar în momentul incursiunii ați descoperit că nu răspunde așteptărilor? 

– Probabil că vă referiţi la beletristică. Sigur mi s-a întâmplat şi aşa ceva. Dar, acum, eu sunt dezamăgită mai ales de unele cărţi, articole din specialitatea mea, unde am o expertiză.  

– Care este cartea sufletului dumneavoastră? 

– Pentru multele decenii pe care le-am traversat poate că ar fi fost să am mai multe cărţi de suflet. Cred că acum vreo 30 de ani aş fi spus că am mai multe asemenea cărţi. Acum, făcând o analiză, rămân la Pe aripile vântului scrisă de Margaret Mitchell (şi filmul realizat după ea). Din literatura de actualitate îmi plac cărţile Ioanei Pârvulescu. Am citit, la un moment dat, cartea lui Petru Dumitriu Non credo, oro/ Nu cred, mă rog şi mă gândesc s-o recitesc.
De la începutul anului citesc/studiez o carte foarte interesantă: Antrenează-ţi creierul de Joe Dispenza. Poate voi mai câştiga ceva!
Şi cum se întâmplă cu cei care ajung la o anumită vârstă, îmi plac jurnalele, memoriile. Interpretez faptele cu altă psihologie. 

– Cum arată biblioteca de ieri, dar cea de astăzi? Sistemul informațional vine în ajutorul slujitorilor cărții sau era mai clasic și simplu înainte? 

– Pe scurt, biblioteca de ieri era un loc de lectură, mai ales pentru cei studioşi, de reflecţie adâncă, uneori, pentru că biblioteca avea titluri care nu se puteau cumpăra de toţi cei interesaţi. Cititorii (studenţii, cercetătorii, profesorii) alegeau biblioteca unde să citească, în funcţie de colecţiile bibliotecii, de sălile de lectură, dar şi de felul în care bibliotecarii, unii personalităţi cunoscute mai târziu sau chiar în acele vremuri, se comportau cu cititorii. Bibliotecile de astăzi s-au deschis foarte mult către orice fel de public. Aproape că nu mai există biblioteci care să nu înscrie utilizatori de toate tipurile. 

Bibliotecile de învăţământ s-au deschis şi către publicul larg, iar bibliotecile publice pot prelua şi utilizatori specifici bibliotecilor din învăţământ. Există o grijă deosebită pentru a mulţumi utilizatorul, dar, din păcate, se îndreaptă mai mult spre donaţii pentru a-şi îmbogăţi colecţiile. 

Sistemele informatizate din biblioteci ajută mult bibliotecarii şi utilizatorii, dacă cei care le folosesc cunosc meseria pe care o practică, precum şi cum funcţionează sistemul pe care îl utilizează. Desigur că interesul bibliotecarului trebuie să fie interesul utilizatorului. De asemenea, sistemele informatizate avansează dacă bibliotecarii, informaticienii din biblioteci fac observaţii pertinente şi la timp. 

N-aş putea să spun că era mai simplu înainte (de ce?). Fiecare etapă se bazează pe etapa anterioară, care a avut greutăţile ei. Şi atunci, sau mai ales atunci, trebuia să ştii biblioteconomie, să ştii documentele de referinţă la care să apelezi. Să nu uităm că regulile de catalogare stabilite la Conferinţa de la Paris, octombrie 1961, stau la baza regulilor actuale, adăugând, desigur, noi reguli pentru noi tipuri de resurse. În perioada în care ne aflăm tehnologia ajută foarte mult, numai că trebuie să ştim să alegem informaţia. 

– Pentru că tot am vorbit de lumea de ieri și de azi, astăzi, ați găsit omul căruia să-i lăsați moștenire zestrea dumneavoastră de valori? (omul formator care să fie măcar la fel de valoros ca dumneavoastră).  

– Eu nu mă consider atât de valoroasă pe cât insinuaţi dumneavoastră. Poate, doar, prin anii adunaţi. Cu siguranţă că sunt bibliotecari mult mai valoroşi decât mine în bibliotecile româneşti, dar nu se arată. Ceea ce ştiu eu spun tuturor celor cu care mă întâlnesc. Nu ţin nimic secret. Dar trebuie să precizez că nu deţin toate cunoştinţele domeniului, mai ales că acesta s-a diversificat foarte mult, iar dinamica ultimilor ani este alertă. Aştept ca tinerii/maturii catalogatori să aibă curaj. Prin ţară sunt deja catalogatori care predau catalogare. Deci, nu am de ce să fiu îngrijorată. 

– Care este experiența dumneavoastră în urma cursurilor de formare? Ați creat legături, prietenii profesionale care dăinuie și după terminarea cursurilor? 

– Cursurile de formare mi-au adus, în primul rând, beneficii profesionale. De la fiecare curs plec îmbogăţită cu ceea ce aflu de la colegii participanţi. Adesea am cules exemple pentru diferite reguli de catalogare. Sigur că în urma acestor cursuri am rămas cu legături importante cu unii bibliotecari, uneori, chiar legături de suflet. 

– Ce sfaturi oferiți tinerilor care vor să îmbrățișeze această meserie? 

– Sfaturi – să fie serioşi profesional, să nu înceteze să înveţe, să fie toleranţi cu utilizatorii, să fie mereu la datorie, să încerce să se specializeze într-un domeniu biblioteconomic, pe care să-l aprofundeze, să respecte personalităţile domeniului. Cei tineri să încerce să se specializeze şi în informatică pentru a înţelege corect ce pot face sistemele informatizate din biblioteci, încât să nu mai alegem orice program pe care ni-l oferă un furnizor. 

– Ce ar trebui să facem cu toții, pentru ca sălile de lectură să fie animate? 

Noi introducem... mii de cărți... Cine le va citi? dacă lectorii sunt din ce în ce mai puțini? 

– „Cu toţii”, cadre didactice, bibliotecari, ar trebui să fim mai exigenţi cu noi şi să-i îndrumăm pe utilizatori spre literatura bună (pentru asta trebuie s-o cunoaş‐ tem, mai întâi, noi), să cunoaştem bibliografia şcolară, să fie o relaţie strânsă între profesor şi bibliotecar, să participăm la cluburile elevilor etc. Cineva care este specialist în comunicarea colecţiilor, în relaţiile cu utilizatorii v-ar indica mult mai multe căi.

– La Radio România Iași realizez emisiunea Tradiții, trebuie să vă mărturisesc că m-ați impresionat, zilele trecute, când ați îmbrăcat ia, vestimentația tradițională a femeilor care păstrează cu sfințenie spiritualitatea neamului. Ia, pentru dumneavoastră, reprezintă un obiect vestimentar sau o încărcătură spirituală? 
– Atunci când îmbrac ia mă simt mai româncă. Dacă ar fi după mine aş introduce o zi pe săptămână în care toată lumea să poarte ie sau port popular, dacă pot să cumpere ori să-şi facă. Aceeaşi problemă este şi cu steagul românesc. Cred că fiecare gospodărie ar trebui să-l aibă arborat. De ce alte ţări ţin atât de mult la steagul şi la tradiţiile lor?

*Apărut în "Asachiana", Revistă de Biblioteconomie și de Cercetări Interdisciplinare, Anul V, Volumul 7, 2017

Rușii lipoveni din România, păstrători ai valorilor străbune – Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20 și 30 de minute, 22.08.2018)

În emisiunea de astăzi, împreună cu președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România, Domnul Silviu Feodor, vorbim despre ediția a XI-a a Festivalului Poeziei Ruse, manifestare culturală desfășurată la Cluj-Napoca, în perioada 28 iulie - 1 august. De asemenea, tot cu domnia sa vorbim și despre ediția a V-a a Festivalului de Cântări Religioase și Stihuri Duhovnicești, eveniment desfășurat la Botoșani, în perioada 7 - 10 august, în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor.

La ediția de anul acesta a Festivalului Poeziei Ruse s-au marcat: 100 de ani de la nașterea lui Aleksandr Soljenițîn. Anul acesta împlinindu-se și 10 ani de la moartea laureatului Nobel. Câteva dintre poeziile lui Soljenițîn au fost traduse în limba română de Passionaria Stoicescu și prof. univ. dr. Gheorghe Barbă și sunt cuprinse în volumul Ziua Poeziei, editat de către reprezentanții Comunității Rușilor Lipoveni din România, volum lansat la ediția de anul trecut a festivalului, eveniment care s-a desfășurat la Iași.

S-au mai marcat 80 de ani de la nașterea lui Vladimir Vîsoțki, poet și actor născut la 25 ianuarie în anul 1938. Multe dintre poeziile lui sunt traduse în limba română de Passionaria Stoicescu și prof. univ. dr. Andrei Ivanov, care au scos și un volum în limba română cu poezii de Vîsoțki, volum intitulat Nerv. Unele poezii le putem citi și în volumul Ziua Poeziei.

La manifestarea culturală de la Cluj-Napoca s-au marcat și 215 ani de la nașterea poetului-filosof Feodor Tiutcev, respectiv 105 ani de la nașterea lui Serghei Mihalkov (1913-2009) – poet care a scris foarte multe versuri pentru copii.

            Și dacă am vorbim despre Concursul școlar național „Festivalul Poeziei Ruse”, aflat la ediția a XI-a, eveniment desfășurat, la Cluj-Napoca, în perioada 28 iulie - 1 august, în ediția de astăzi a emisiunii noastre audiem Pesnia o sluhah a lui Vladimir Vâsoțki, în interpretarea Lidiei Ivanov, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național din Iași. Interpretarea Lidiei Ivanov i-a adus în premiul I la ediție de anul acesta a concursului, categoria elevi, clasa a IX-a.

Silviu Feodor, președinte al Comunității Rușilor Lipoveni din România - în emisiunea de astăzi - ne destăinuie că următoarea ediție (a XII-a, 2019) a Concursului școlar național „Festivalul Poeziei Ruse” se va desfășura la Timișoara și va fi dedicată memoriei slavistului Ivan Evseev.

           Silviu Feodor ne amintește și temele colocviului științific desfășurat, la Botoșani, în deschiderea ediției a V-a a Festivalului de Cântări Religioase și Stihuri Duhovnicești, printre care: marcarea a 1030 de ani de la Creștinarea Rusiei, respectiv a 570 de ani de la Nașterea Sfântului Alexandru de Svir, făcătorul de minuni, punctând legătura dintre cele două evenimente marcante care au dus la întărirea credinței ortodoxe în spațiul rusesc.

            În ediția de azi a emisiunii, din deschiderea acestui eveniment spiritual de la Botoșani, difuzăm vocile copiilor din comunitatea locală, transmițând felicitările cuvenite, atât coordonatorilor, cât și vlăstarelor comunității.

            Mai audiem grupul de copii din Comunitatea staroverilor Ghindărești, județul Constanța, grup care la manifestarea de la Botoșani a obținut Locul I, secțiunea Cântări bisericești.

La secțiunea – Stihuri duhovnicești – Locul I – la ediția a V-a a Festivalului de Cântări Religioase și Stihuri Duhovnicești, de la Botoșani, a fost obținut de către membrii grupului de tineri din satul Manolea, comuna Forăști, județul Suceava, grup pe care îl audiem în emisiunea de astăzi, începând cu ora 20 și 30 de minute, pe toate frecvențele Radio Iași.

            Silviu Feodor, președinte al Comunității Rușilor Lipoveni din România, mai precizează că familia, sfânta biserică și școala sunt cei mai importanți piloni în jurul cărora se formează personalitatea tinerilor. Invitatul nostru încheie dialogul spunându-ne - despre credința strămoșească a comunității - că este cea mai mare comoară.

În finalul emisiunii audiem Grupul tinerilor din Ghindărești, cei care, la manifestarea de la Botoșani, au interpretat - cu dăruire - o mărturisire de iubire pentru toate mamele.

Text: Dumitru ȘERBAN