Gheorghe Boancă, omul ancorat în satul tradițional și credință, mânuitorul pensulei și al cuvântului

Gheorghe Boancă (n. 12 nov. 1948, în satul Glodenii Gândului, comuna Țibănești, județul Iași) - artist naiv. Este fiul Minodorei și al lui Petrache Boancă, țărani. A absolvit Liceul de Artă „Octav Bancilă” și Școala Populară de Artă dn Iași, clasa prof. Gabriela Agafiței. Membru al Cenaclului „România Pitorească”, „Nicolae Tonitza”, „Theodor Pallady”, Asociației Artiștilor Plastici, București (1996) și „Asociației Artiștilor Plastici” din Iași, din anul 1990 și până astăzi.

Expoziții personale: 1985 - Rotonda IMF, Iași; 1993, 1994, 1995 - Muzeul de Știinte Naturale, Iași; 1995 - Casa de Cultură Țibănești; 2004, 2011 - Galeriile „Top Art”, Iași.

Expozitii naționale: 1980-2012 - Pitești; 1984, 1988 - Botoșani; 1989 - Constanța, Dorohoi; 1990 - Reșița; 1991, 1992, 1995, 1998 - București; 1994, 2004, 2005 - Galați; 1994-2007 - Bacău; 1995-2000, 2003 - Alba Iulia; 1992-2012 - Iași; 1998, 1999, 2002 - Timișoara; 2001 - Caransebeș, Reșița.

Expozitii internaționale: 1992 - SUA, Texas; 1992 - Chișinău; 1993-2013 - SIAN, București; 1994 - Thailanda; 1996 - Budapesta; 1997, 2003 - Germania si Franța; 1998 - Austria;

Gheorghe Boancă este prezent cu lucrări de pictură și sculptură naivă în patrimoniul Galeriei de Artă Naivă a Muzeului Județean de Artă din Argeș, Pitești si în diferite colecții particulare din Austria, Franța, Germania, Grecia, Israel, Italia, Japonia, S.U.A., Thailanda, Ungaria și România.

Lucrări esențiale:

- Imagini din lumea satului, Iaşi, PIM, 2008;

- Lumea satului în tranziţie, Iaşi, Timpul, 2008;

- Bucurii şi patimi din lumea satului, Iaşi, Timpul, 2009;

- Iarna din suflete, Iaşi, Timpul, 2009;

- Oamenii satului, Iaşi, Timpul, 2010;

- Oameni plângând, Iaşi, Timpul, Iaşi, 2011;

- În nopțile cu lună, Iași, Timpul, 2012;

- Tu ne iubești pe toți, Iași, Timpul, 2013;

- Balada lui Bostan, Iași, Timpul, 2013;

- În zadar, Iași, StudIS, Iași, 2014;

- Tu ai hotărât, Iași, StudIS, 2015.

Pentru că „în nopțile cu lună” mintea veghează, l-am provocat la dialog pe modestul, talentatul, pictorul, țăranul, distinsul Gheorghe Boancă, a cărui concluzie imperativă este: „Tu ne iubești pe toți!”.

Dintotdeauna caut să aleg cuvinte meșteșugite pentru a contura frumusețea unui om precum Gheorghe Boancă, despre care este greu să vorbești, întrucât modelele societății fiind altele și tiparul altul, când prinzi câte un specialist în toate tinzi să-l întrebi, într-un timp, relativ scurt, cât mai multe, încluzându-i toată viața. Așadar, cu Gheorghe Boancă, este altfel: trăirile lui ridicate la gradul de autenticitate, simplitatea și modestia conturează profilul unui om pe care-l cauți demult timp, reprezintă mana cerească într-un deșert sau comoara dintr-un pământ pe care-l aștept de-o viață. Contururile sale, trăirea, implicarea, simplitatea, simțămintele trimit către omul, scriitorul, pictorul naiv Gh. Boancă, care, alături de trăsăturile amintite, are agățată de inimă, de suflet, de trup pensula cu o cromatică aparte cu care surprinde „oamenii satului”, zugrăvește „lumea satului în tranziție”, surprinzând „bucurii și patimi din lumea satului”, așa cu tot ce-i oferă acesta: „iarna din suflete”, „oamenii satului”, „oameni plângând”.

Tocmai că în „marele sfârșit”, o mare parte din omul Gheorghe Boancă va lua cu el, ne asumăm rolul de a-i opri arvună, chezășie, tribut și dobândă opera întreagă, cuvântul care șlefuiește, dar și ucide, arta desăvârșită realizată cu măiestria artistului naiv, urmând de a încheia cu gândurile celui care astăzi ne este prieten și interlocutor: „o parte din gânduri le voi lua cu mine, dar vor rămâne acestea așternute pe hârtie. Aș căuta și eu comori, dar nu pot, aș aduna bani, dar mă tem să nu mucegăiască. M-aș face castele, dar nu știu cât mai am de trăit. Aș aduna pământ, dar ce să fac cu el, e prea greu. Adun cuvinte, că-s tot grele, chiar foarte grele”.  

- Înainte de toate, Domnule Boancă, în câteva gânduri, să ne vorbiți despre originile dumneavoastră.

- M-am născut în localitatea Glodenii Gândului, apoi am trăt și lucrat în Municipiul Iași, vreme îndelungată, iar, acum, fac schimb de destinații, când la țară, când la oraș. Schimb în același timp și aerul, frumosul, natura, viața pe care mi-a dat-o Creatorul, cel care l-a făurit pe om după chipul și asemănarea lui.

- Descrieți-ne atmosfera de acasă, de la Glodenii Gândului. Explicați-ne care este legătura dumneavoastră cu stelele, cu Dumnezeu, pentru că în sat viața este cu totul altfel.

- Pe când eram mic și mă uitam către orizont, aveam acel gând că acolo - în depărtare - cerul se unește cu pământul, însă, cu trecerea timpului am observat că cerul se distanțează de pământ, cu pașii pe care-i facem către orizonturi, dar noi am trăit la țară și încă mai trăim, aici fiind aerul curat, liniștea, pentru că pământul ne cheamă întotdeauna la el, numai că, astăzi, nu dintotdeauna, omul a început tot mai mult și tot mai accentuat să otrăvească pământul care-l hrănește.

- Să revenim la acele timpuri când pământul nu era otrăvit și să ne povestiți cum era altădată, pentru că legat de muncile câmpului, de obiceiurile satului, de riturile de trecere, imagini, trăiri, stări vedem în tablourile pictorilor naivi și în special în lucrările dumneavoastră. Ce ne puteți spune despre aceste vremuri?

-  Multă lume, atunci când aude termenul de naiv, gândește că acesta ar fi sinonim cu prost, încât, foarte mulți gândesc că ceea ce pictează unul ca mine este ceva prost, deci nu este o lucrare de artă. Cred că foarte mulți se înșală gândind astfel.

Cuvântul de artă naivă vine de la Henri-Julien-Félix-Rousseau (cunoscut ca le Douanier-Vameșul), încât, într-un dialog cu alți artiști ai vremii lui, a denumit această pictură, care se află la originea artelor, naivă. Astăzi, mulți specialiști îi spun spontană, primitivă, îi găsesc tot felul de denumiri. Eu nu aș putea să-i spun nici spontană, nici primitivă, pentru că Doamne-Doamne a înzestrat pe fiecare om cu ceva: pe unul l-a înzestrat să poată făuri un butoi, pe altul l-a înzestrat să poată face o oală, pe altul să poată desena, pentru că prima dată a fost comuna primitivă, matriarhatul, deci, mama avea grijă de familie, iar tatăl trebuia să meargă la vânat pentru a-și întreține familia. Familia respectivă, pe vremuri, la începuturi, trăia prin peșteri, Unul dintre membrii acelei familii avea, să zicem, harul de desenator și decora, astfel, spațiul din peșteră. Acel membru era prețuit, pentru că Dumnezeu l-a înzestrat cu un talent deosebit. În acele vremuri, nu erau școli, facultăți, academii, precum sunt astăzi, însă oamenii înzestrați cu astfel de simțuri, erau prețuiți. Așadar, o dată cu trecerea timpului, după cum se poate constata, unele simțuri au dispărut. Unii oamenii erau clarvăzători, alții comunicau telepatic, intuitiv. Artistul este dăruit de Dumnezeu lumii, pentru că este un spirit aparte, pentru a spune și transmite frumosul, trăirea sufletească.  

- Fiindcă ați amintit de trăirea sufletească, în cele ce urmează vorbiți-ne în câteva fraze despre suflet și cum poate fi descris de către pictorul naiv - „meșteșugitorul de cuvinte”- Gh. Boancă?

- În acest context, trebuie să reamintim de familie, aceasta are băieți și fete. La începuturi se cunosc doi tineri, cei doi se îndrăgostesc, iar din dragostea lor trebuie să apară rodul. Acel copil, care urmează să se nască, primește de la Creator acea încredințare de a se naște într-o anume familie pe care spiritul copilului o alege, căruia îi se spune: vei trăi atât, vei face cutare lucru, vei suferi, deci - i se spun toate. Dacă el acceptă, i se dă dreptul de a se naște în familia respectivă, pentru a-și îmbogăți calitățile lui spirituale, de a urca pe o treaptă mai înaltă către divinitate. Așadar, copilul respectiv pentru prima dată este spirit, apoi după ce se naște, trage aerul, deci acea prana, precum îi spun indienii, sau acea suflare în românește, acesta fiind, de fapt, sufletul. Sufletul se află în gât și i se spune cocon, acel omușor care se vede. După șapte ani, coconul se dezvoltă, crește. Știut este faptul că până la șapte ani copilul nu poate fi dat la școală, pentru că nu are inteligență, încât Dumnezeu o fi făcut El legământul de a se naște, dar a tras cu buretele de a șterge amintirile pentru a nu se naște atoateștiutor și să facă pozne mai mari. Apoi, se dezvoltă spiritual și în momentul când omul moare, sufletul se ridică la cer, pentru ca după un timp, acel câmp energetic descompunându-se, rămânând, astfel, astralul, trecând în astral, obligatoriu, sufletul se contopește cu spiritul.

Într-un tablou se poate descrie starea spirituală, supărarea, bucuria personajului pe care-l folosim într-o compoziție. Dacă este supărat trebuie să aibă trăsături de supărare, de necaz. Dacă este vesel, putem să-l transpunem într-o horă, într-un dans, dându-i tușe de mulțumire pe care să o putem vedea pe chipul lui.

- Constatăm că în discursul dumneavoastră își face simțită prezența Dumnezeu. Care este legătura dumneavoastră cu divinitatea?

- Să spunem așa cu aproximație, cam de 20 de ani, poate fi mai mult sau mai puțin, legătura cu Doamne-Doamne este mai bună decât altădată. În timpul comunismului, sincer să fiu, uitasem Tatăl Nostru. Acum, dacă omul se roagă mai mult, divinitatea îl ajută. Sincer vă spun, la mine, toate acestea se cunosc, atât în arta plastică, cât și în versurile pe care le-am meșteșugit. Situația aceasta o simt și în starea de sănătate.

- Descrieți-ne momentul când vă așezați la masa de scris și înșirați pe hârtie cuvintele? În cazul picturii cum procedați?

- Atunci când scriu participă și divinitatea, dacă aceasta nu ar participa eu nu aș putea scrie. Nimic nu este întâmplător, ci totul este dat de la Creator. Nu aș putea spune că lupt să scriu o frază, ci totul curge de la sine. O dă Dumnezeu, iar eu o transpun pe foaia albă.

            Pictez din anul 1975. La început, ca la fiecare artist naiv, mi-a fost mai greu. Nu știam să cer culorile de la prăvălie, nu știam pensoanele și nici mărimile lor. Auzeam de carton de mucava, încât mă întrebam: ce-o mai fi și ăsta? Chiar și astăzi sunt destui care nu știu cum arată cartonul de mucava. Apoi am avut bucuria, și cred că tot divinitatea a fost la mijloc, de a cunoaște o parte de artiștii țării și mă gândesc la acea promoție de vârf a lui Ștefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza și a lui Octav Băncilă. În acest context, se cuvine să dau și câteva exemple. Un pictor important și care mi-a fost drag și încă îi păstrez amintirea vie în suflet, este Călin Alupi. Am fost cu el, de câteva ori, în tabere de creație. I-am cunoscut pe Ion Bălău, Mihai Cămăruț, Alexandru Clavel, cel care a fost maltratat de comuniști, Costache Agafiței. Pot să spun că de la fiecare dintre aceștia „am ciupit”, am învățat câte ceva.

- Ce a urmat după anul 1975? Care sunt primele tablouri pe care le-ați creat?

- Primele tablouri pe care le-am făurit aveau ca temă centrală istoria. Pentru a obține diploma de absolvent al Școlii Populare de Artă, am pictat o locrare care a avut ca temă - un atac de noapte condus de Decebal, rege al Daciei între anii 87-106.

- Cum îl vedeți pe Decebal, acest dac păzitor al porților Daciei?

- Întemeietor al poporului român. Nu-l văd pe Traian întemeietor al poporului român, ci pe Decebal, pe Burebista și pe mulți alții care, de-a lungul a două mii de ani, și-au vărsat sângele pentru aceste ținuturi binecuvântate de Dumnezeu.

- În afară de tema istorică, ce alte teme surprindeți în pânzele dumneavoastră?

- Am abordat de-a lungul timpului și peisaje, portrete, dar, în general, compoziția predomină și astfel mă pot desfășura pentru a arăta starea de moment. Câteodată artistul își transpune, fără să vrea, din starea lui spirituală, din starea de moment, mai ales atunci când pictează portrete sau compoziții.

- Care este legătura creației dumneavoastră cu tradițiile noastre?

- Ca să fiu sincer, mulți care sunt șefi de Centre de Creație, care au acea menire de a păstra tradiția, cred că nu știu ce reprezintă cuvântul tradiție și cum se explică acesta. Eu văd tradiția, astăzi, ca o trădare. Vă și explic! Dintotdeauna s-a transmis pe cale orală unele secrete, care se păstrau în familie. De exemplu, la etnicii rromi, niciunul nu-ți va spune cum încheie el tabla prin lovituri de ciocan pentru ca vasul pe care-l realizează să fie trainic. Însă, treptat-treptat s-a ajuns la divulgarea acestui secret, încât s-a transmis și la alte familii, dar, în general, s-au păstrat unele secrete. Nu ne putem referi numai la meseriași, ci ne putem referi și la rugăciuni, la legătura dintre divinitate și omul respectiv sau familie, deci cultul strămoșilor, apoi unele descântece, unele vrăji sau farmece. Pentru că dacă întrebăm pe un director de centru, nu o se ne aducă el detalii concrete despre toate acestea, ci el o să ne spună doar despre obiceiurile de la sărbătorile de iarnă și cântatul lăutarului.

- Toate cele pe care le-ați amintit sunt reflectate în lucrările dumneavoastră?

- Cu siguranță! Dacă am crescut și trăit la țară până „m-au fugărit” comuniștii la oraș, la serviciu, având, astfel, posibilitatea și norocul să văd anumite scene. De exemplu, tatălui înainte de a i se lua pământul, avea două vaci. În acea perioadă dacă aveai vaci, boi, erai considerat chiabur. Tata cu carul cu boi căra de pe câmp. De exemplu, în momentul treieratului se cărau snopii de grâu, și, astfel, am avut bucuria să merg în carul tras de boi, plin cu snopi. Dacă toate acestea i le povestești unui tânăr, în ziua de astăzi, acesta nu va realiza ce înseamnă - snop de grâu sau seceră sau cum se face acel polog, pentru ca grâul să poată fi aruncat, apoi, în batoză. Am făcut mai multe tablouri în care am reflectat treieratul grâului - de altădată - din satele noastre. Unele dintre aceste lucrări sunt achiziționate de către colecționari din Statele Unite ale Americii.

-  Oferiți-ne câteva detalii și despre culorile pe care le utilizați?

-  La începuturi foloseam culorile reci, mai mult albastru, verde închis, însă, acum, le utilizez pe toate. Albastrul ne arată starea spirituală, liniștea sufletească, starea naturii, puritatea acesteia. Verdele ne redă viața, trezirea la viață, soarele este ajutătorul nostru, cel care ne menține în viață, redându-ne lumina și care are șapte nuanțe, vorbind, în acest context, de curcubeu.

- Cum a fost despărțirea de sat și cum a fost drumul spre oraș. Cum a fost acea dezrădăcinare/rupere de sat… ușoară, grea? Poate ați trăit o stare de bucurie?

- Da, am avut o foarte mare bucurie, încât în loc să urc în trenul care venea la Iași, am urcat în trenul care mergea înspre Vaslui și, astfel, am ajuns în Vaslui, iar până seara târziu nu am mai avut cu ce să ajung la Iași. Am lăsat în urmă satul, și v-o spun din tot sufletul, cu părere de rău. Oricine pleacă de la locul de baștină, acolo unde a trăit o viață, are niște regrete, o mare strângere de inimă.

- Spuneți-ne și povestea versului? De când scrieți versuri? Cum a început apropierea de cuvânt? Când ați simțit că trebuie să vă exprimați și astfel? Care e legătura versurilor dumneavoastră cu satul nostru?

- Sincer vă spun că prea multă carte nu știu, chiar dacă pe hârtie scrie multe clase, eu doar patru clase am învățat, restul, poate, cine știe? m-au trecut profesorii din milă.

- Ați expus în toată țara - unde? Când? În ce context?

- Este adevărat, am expus în foarte multe orașe din țară, am participat și particip la foarte multe evenimente, iar dacă Dumnezeu va vrea, voi mai expune și de acum înainte. Am scris versuri așa cum am simțit, pentru a fi înțelese de cel cu patru clase, nu numai de cei cu studii la Sorbona. Am expus și în comuna Țibănești, acasă la mine, mai exact - într-o alimentară, pentru ca să vadă cei mulți ai satului. Apoi, am expus la saloane locale, naționale și internaționale. Sunt lucrări expuse, pe alocuri, în timpuri diferite, și în străinătate, și aici mă refer la lucrările mele din colecții particulare. Aceste lucrări, în timp, au fost achiziționate de străinii pasionați de arta naivă, și pe care nu am cum să le urmăresc. Bucuria cea mai mare este că rămâne ceva în urmă.

- Cum vedeți evenimentele dedicate fenomenului artei naive din România?

- Arta naivă este izvorâtă din spiritul persoanei pe care o realizează. Dacă el nu are acea trăire adevărată nu va face artă, nu va avea ce transmite. Nu vreau să interpreteze cineva că sunt nostalgic, dar parcă mai multe săli de expoziție erau pe vremea „răposatului”. Astăzi, din sălile care au fost, mai toți au făcut prăvălii, birouri. Era Festivalul „Cântarea României”, eveniment care constituia un impuls pentru întreaga suflare din țară, însă nu spun că era o manifestare bună, dar nu pot spune că a fost rea, deși era o provocare, acțiune de la care, cu siguranță, se conturau și lucruri bune. Astăzi, mai toată lumea se uită la statul de plată, pentru a trece luna, să semneze, apoi să ia banul, dar să facă ceva și pentru artist, nu. Poate greșesc, dar cenzura există și acum. A fost dintotdeuna și va rămâne, pentru că cei care conduc, nu se ocupă de cultură, ci urmăresc ca poporul să fie analfabet, pentru a-l puteaa conduce, dirija.

- De-a lungul anilor, atât în Iași, cât și în alte orașe unde ați expus, ați cunoscut oameni speciali, dedicați artei naive. Ne puteți aminti câțiva dintre aceștia?

- După 1990 am mers la București la Salonul Național de Artă Naivă, acolo era director nepotul lui I. C. Parhon și aflând că îi spune astfel, imediat l-am și întrebat – Domnule, dumneata, ai legătură cu I. C. Parhon? Îmi răspunde – Da, sunt nepotul lui. Așa de mult m-am bucurat că era nepotul lui I. C. Parhon, încât am putut constatat că s-a preocupat de acest salon până a trecut la cele veșnice, pentru că până la urmă așa trecem toți.

            Apoi, la Pitești, l-am cunoscut pe Gheorghe Pantelie, artist profesionist, dar era trup și suflet pentru arta naivă din România. Acolo l-am cunoscut și pe directorul Muzeului din Pitești, Argeș, Radu Stancu. Domnule, toată viața lui a fost dedicată artei naive. L-am cunoscut și pe Costin Alexandrescu, director al Centrului de Creație, un om aparte, care peste 40 de ani s-a ocupat de arta naivă, până a trecut la pensie, încât, și astăzi, mai vine la saloanele artei naive, cu mare bucurie și tragere de inimă.

            A mai fost, la București, Vasile Savonea. Domnia Sa era artist plastic profesionist, dar, pentru el, profesioniștii erau artiștii naivi. Atât de mult iubea arta naivă, încât făcea legătura și cu cei din țările vecine României, în care se întâlnea pictura naivă, mai ales cu cei din Uzdin, acolo unde mergea, la vernisaje, de foarte multe ori.

            De la Iași, l-am cunoscut pe răposatul profesor Radu Negru, care nu o dată, ci de foarte multe ori m-a invitat la Domnia Sa acasă și stăteam de vorbă, până târziu în noapte, despre acest exuberant fenomen. Domnia Sa era un mare estetician, profesor la Academia de Arte și întotdeuna când mergea în străinătate, se lăuda cu arta naivă românească.

- Pe când o expoziție personală, deși știm că de-a lungul anilor ați mai avut?

- Nu pot hotărî eu, ci numai Cel de Sus, pentru că nimic nu se poate realiza fără ajutorul lui.

- În ultima perioadă am văzut, am participat la multe evenimente dedicate artei naive. Am văzut că sunt foarte mulți oameni implicați. Din acest punct de vedere, cum simțiți arta naivă?

- Nu pot decât să mă bucur că există aceste manifestări dedicate artei naive, prin intermediul cărora foarte mulți artiști se străduiesc să apară în public, dar parcă, la început, ar trebui să-și cenzureze, acasă, lucrările, pentru ca apoi să le expună. Este drept că unii nu știu să le aleagă sau prețuiesc mai mult o lucrare decât alta, lucrare care nu merită scoasă în public, făcându-și, astfel, un deserviciu.

                                                                                                      Dumitru ȘERBAN

BIBLIOTECA, FORMATOARE ŞI CREATOARE DE ÎNŢELEPŢI

La Iaşi, în perioada 6 iulie – 17 iulie 2017, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România şi Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi au organizat Cursul de calificare/perfecţionare bibliotecar studii superioare. Cursul s-a desfăşurat sub forma a două module, primul adresat introducerii în catalogare, iar cel de-al doilea iniţierii în comunicare. Şi cum, un astfel de eveniment nu putea trece neobservat, în calitate de bibliograf la Biblioteca Judeţeană şi realizator de emisiuni la Radio România Iaşi, am realizat un interviu, cu un om care a adunat de-a lungul timpului, în zestrea de valori, informaţii care trebuiau împărtăşite publicului larg, dar şi colegilor din breaslă. 

Interlocutorul nostru, formator Constanţa Dumitrăşconiu, a răspuns apelului nostru şi ne-a lăsat să pătrundem în universul dumneaei, pentru a ne iniţia, a afla detalii despre lumea pe care o conduce, unde este stăpână, mentor, profesionist, acestea bazate pe experienţa acumulată de o viaţă, cum însăşi ne mărturiseşte în interviul pe care l-am realizat. 

Nu degeaba se spune că esenţele puternice stau în sticluţe mici; fără să exagerăm, putem aplica această maximă, metaforic şi în conturarea portretului doamnei mentor, în care se regăseşte, întrucât, deşi a ajuns la stadiul de profesionist, este un om modest, frumos spiritual, încadrată de un calm aparte, o comunicare perfectă cu receptorul, făcându-se nu doar plăcută, ci şi bine înţeleasă. 

Interviul nu a avut intenţia de a reda tematica din cele două module, ci şi-a propus să pătrundă în tainele unui om al bibliotecii, pentru a ne împărtăşi din experienţă, din practica acumulată de-a lungul timpului, dar şi din cercetarea, atât din faţa, cât şi din spatele cărţilor, pentru că singurele bucurii care te detaşează de o viaţă stresată, monotonă, le găseşti, le trăieşti alături de personaje, unde eşti martor, participant, putând călători, în timp şi spaţiu, într-o perioadă relativ scurtă, alături de cartea preferată. În continuare redăm interviul care constituie o mărturie a faptului că doar citind şi pătrunzând în lumea operelor, poţi reuşi în viaţă, pentru că lectura te înalţă, te face să fii mai bun, să fii om. 

 – Care este bucuria unui formator? Ce așteptări are el de la „învățăceii” săi? 

– Cea mai mare satisfacţie a unui formator este atunci când îşi dă seama că participanţii la cursurile sale sunt interesaţi, în mod real, de ceea ce încearcă să le transmită. Aşteptările unui formator sunt legate de înţelegerea conceptelor, noţiunilor pe care le transferă celor care, de bună voie, au dorit să adauge noi cunoştinţe referitoare la profesia în care s-au pregătit ori pe care au adoptat-o. Finalul întâlnirilor ar trebui să demonstreze că formatorul a avut vocaţia pentru a oferi ceea ce şi-a propus, că a fost destul de persuasiv încât participanţii/cursanţii doresc să continue perfecţionarea, iar testul final arată că interesul faţă de problemele puse în discuţie a fost major. 

– Cum ați privit și cum priviți lumea cărților din spatele acestora? Este frumoasă această lume? 

– Nu ştiu dacă noi, bibliotecarii, ne aflăm în spatele cărţilor. Eu cred că, din contră, bibliotecarii sunt oamenii fericiţi care au la îndemână într-adevăr o „lume a cărţilor” (acum şi a altor suporturi), dar, din păcate, această lume nu poate fi explorată niciodată în totalitate. Discutând cu mai multe persoane care doreau să se angajeze într-o bibliotecă, cel mai mare avantaj îl vedeau în faptul că vor putea citi foarte mult. Când le contraziceam spunându-le că nu vor avea timp de lectură, dacă îşi vor vedea de meseria de bibliotecar, nu mă credeau. Însă, ceea ce este, cu siguranţă, un avantaj, mai ales dacă lucrezi într-un serviciu de Catalogare, este faptul că poţi fi mereu la curent cu ceea ce apare şi-ţi poţi alege titlurile, notându-le pentru o lectură viitoare (câte liste de asemenea titluri le am, încă, necitite sau nestudiate!). 

– Care este cartea sau cărțile, cu siguranță sunt mai multe, care în spatele lor fiind, v-au făcut cu ochiul, implorându-vă să pătrundeți în universul ei/lor. Ați avut experiențe de acest fel? 

– Nu pot spune că am avut chiar nişte experienţe de genul acesta. Am citit multe cărţi despre artă şi mi-ar fi plăcut să ştiu mai mult. După informatizarea bibliotecilor am fost mereu tentată să mă apuc serios să aflu şi eu ce e cu informatica aplicată într-un domeniu al culturii. Desigur că mi-am dat seama că nu am cunoştinţele şi abilităţile necesare, la vârsta la care mă apucase dorinţa de a fi independentă în activitatea de catalogare. Mereu trebuia şi trebuie să mă sfătuiesc cu specialiştii domeniului, fără de care nimic nu se mai poate face. Câteodată primesc ajutor, altădată primesc multe întrebări. Într-o viaţă nu le poţi cuprinde pe toate. 

– V-a dezamăgit, vreodată, vreo carte, în sensul că dorința lecturii a fost atât de mare, iar în momentul incursiunii ați descoperit că nu răspunde așteptărilor? 

– Probabil că vă referiţi la beletristică. Sigur mi s-a întâmplat şi aşa ceva. Dar, acum, eu sunt dezamăgită mai ales de unele cărţi, articole din specialitatea mea, unde am o expertiză.  

– Care este cartea sufletului dumneavoastră? 

– Pentru multele decenii pe care le-am traversat poate că ar fi fost să am mai multe cărţi de suflet. Cred că acum vreo 30 de ani aş fi spus că am mai multe asemenea cărţi. Acum, făcând o analiză, rămân la Pe aripile vântului scrisă de Margaret Mitchell (şi filmul realizat după ea). Din literatura de actualitate îmi plac cărţile Ioanei Pârvulescu. Am citit, la un moment dat, cartea lui Petru Dumitriu Non credo, oro/ Nu cred, mă rog şi mă gândesc s-o recitesc.
De la începutul anului citesc/studiez o carte foarte interesantă: Antrenează-ţi creierul de Joe Dispenza. Poate voi mai câştiga ceva!
Şi cum se întâmplă cu cei care ajung la o anumită vârstă, îmi plac jurnalele, memoriile. Interpretez faptele cu altă psihologie. 

– Cum arată biblioteca de ieri, dar cea de astăzi? Sistemul informațional vine în ajutorul slujitorilor cărții sau era mai clasic și simplu înainte? 

– Pe scurt, biblioteca de ieri era un loc de lectură, mai ales pentru cei studioşi, de reflecţie adâncă, uneori, pentru că biblioteca avea titluri care nu se puteau cumpăra de toţi cei interesaţi. Cititorii (studenţii, cercetătorii, profesorii) alegeau biblioteca unde să citească, în funcţie de colecţiile bibliotecii, de sălile de lectură, dar şi de felul în care bibliotecarii, unii personalităţi cunoscute mai târziu sau chiar în acele vremuri, se comportau cu cititorii. Bibliotecile de astăzi s-au deschis foarte mult către orice fel de public. Aproape că nu mai există biblioteci care să nu înscrie utilizatori de toate tipurile. 

Bibliotecile de învăţământ s-au deschis şi către publicul larg, iar bibliotecile publice pot prelua şi utilizatori specifici bibliotecilor din învăţământ. Există o grijă deosebită pentru a mulţumi utilizatorul, dar, din păcate, se îndreaptă mai mult spre donaţii pentru a-şi îmbogăţi colecţiile. 

Sistemele informatizate din biblioteci ajută mult bibliotecarii şi utilizatorii, dacă cei care le folosesc cunosc meseria pe care o practică, precum şi cum funcţionează sistemul pe care îl utilizează. Desigur că interesul bibliotecarului trebuie să fie interesul utilizatorului. De asemenea, sistemele informatizate avansează dacă bibliotecarii, informaticienii din biblioteci fac observaţii pertinente şi la timp. 

N-aş putea să spun că era mai simplu înainte (de ce?). Fiecare etapă se bazează pe etapa anterioară, care a avut greutăţile ei. Şi atunci, sau mai ales atunci, trebuia să ştii biblioteconomie, să ştii documentele de referinţă la care să apelezi. Să nu uităm că regulile de catalogare stabilite la Conferinţa de la Paris, octombrie 1961, stau la baza regulilor actuale, adăugând, desigur, noi reguli pentru noi tipuri de resurse. În perioada în care ne aflăm tehnologia ajută foarte mult, numai că trebuie să ştim să alegem informaţia. 

– Pentru că tot am vorbit de lumea de ieri și de azi, astăzi, ați găsit omul căruia să-i lăsați moștenire zestrea dumneavoastră de valori? (omul formator care să fie măcar la fel de valoros ca dumneavoastră).  

– Eu nu mă consider atât de valoroasă pe cât insinuaţi dumneavoastră. Poate, doar, prin anii adunaţi. Cu siguranţă că sunt bibliotecari mult mai valoroşi decât mine în bibliotecile româneşti, dar nu se arată. Ceea ce ştiu eu spun tuturor celor cu care mă întâlnesc. Nu ţin nimic secret. Dar trebuie să precizez că nu deţin toate cunoştinţele domeniului, mai ales că acesta s-a diversificat foarte mult, iar dinamica ultimilor ani este alertă. Aştept ca tinerii/maturii catalogatori să aibă curaj. Prin ţară sunt deja catalogatori care predau catalogare. Deci, nu am de ce să fiu îngrijorată. 

– Care este experiența dumneavoastră în urma cursurilor de formare? Ați creat legături, prietenii profesionale care dăinuie și după terminarea cursurilor? 

– Cursurile de formare mi-au adus, în primul rând, beneficii profesionale. De la fiecare curs plec îmbogăţită cu ceea ce aflu de la colegii participanţi. Adesea am cules exemple pentru diferite reguli de catalogare. Sigur că în urma acestor cursuri am rămas cu legături importante cu unii bibliotecari, uneori, chiar legături de suflet. 

– Ce sfaturi oferiți tinerilor care vor să îmbrățișeze această meserie? 

– Sfaturi – să fie serioşi profesional, să nu înceteze să înveţe, să fie toleranţi cu utilizatorii, să fie mereu la datorie, să încerce să se specializeze într-un domeniu biblioteconomic, pe care să-l aprofundeze, să respecte personalităţile domeniului. Cei tineri să încerce să se specializeze şi în informatică pentru a înţelege corect ce pot face sistemele informatizate din biblioteci, încât să nu mai alegem orice program pe care ni-l oferă un furnizor. 

– Ce ar trebui să facem cu toții, pentru ca sălile de lectură să fie animate? 

Noi introducem... mii de cărți... Cine le va citi? dacă lectorii sunt din ce în ce mai puțini? 

– „Cu toţii”, cadre didactice, bibliotecari, ar trebui să fim mai exigenţi cu noi şi să-i îndrumăm pe utilizatori spre literatura bună (pentru asta trebuie s-o cunoaş‐ tem, mai întâi, noi), să cunoaştem bibliografia şcolară, să fie o relaţie strânsă între profesor şi bibliotecar, să participăm la cluburile elevilor etc. Cineva care este specialist în comunicarea colecţiilor, în relaţiile cu utilizatorii v-ar indica mult mai multe căi.

– La Radio România Iași realizez emisiunea Tradiții, trebuie să vă mărturisesc că m-ați impresionat, zilele trecute, când ați îmbrăcat ia, vestimentația tradițională a femeilor care păstrează cu sfințenie spiritualitatea neamului. Ia, pentru dumneavoastră, reprezintă un obiect vestimentar sau o încărcătură spirituală? 
– Atunci când îmbrac ia mă simt mai româncă. Dacă ar fi după mine aş introduce o zi pe săptămână în care toată lumea să poarte ie sau port popular, dacă pot să cumpere ori să-şi facă. Aceeaşi problemă este şi cu steagul românesc. Cred că fiecare gospodărie ar trebui să-l aibă arborat. De ce alte ţări ţin atât de mult la steagul şi la tradiţiile lor?

*Apărut în "Asachiana", Revistă de Biblioteconomie și de Cercetări Interdisciplinare, Anul V, Volumul 7, 2017

Satul tradiţional, în pânze şi culori, cu Ioan Măric şi Catina Popescu – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21 și 3 minute, 16.03.2017)

Astăzi vom schimba registrul şi vom vizita Bacăul în cadre de umbre şi culori, cu pensule subţiri sau groase, cu contururi estompate sau puternice, cu viaţă şi trăire… surprinse în tablouri unice, care creionează şi întăresc fenomenul picturii naive.                                                                           

Surprindem, într-un mărţişor tradiţional, medalioanele şi pandantivele, care aparţin lui Ioan Măric şi Catincăi Popescu, doi oameni frumoşi, pictori naivi, care s-au făcut cunoscuţi, prin creaţia lor, atât în ţară, cât şi peste hotare.    O altă viziune a satului tradiţional o putem descoperi în lucrările unice a celor doi mari artişti, care au suprins şi au imortalizat satul, inspirându-se din realitate şi transformând-o prin propria conştiinţă... o conştiinţă a valorilor, a omenescului, a originii neatinse de păcat,  o incursiune în satul tradiţional, satul bunicilor şi al străbunicilor noştri.                                                                     

De exemplu, pictorul naiv Ioan Măric a suprins în pânzele sale teme simple, care aparţin satului, unde omul se identifică cu natura, cu animalele, tradiţia, creaţia, elocvente fiind în acest sens, lucrări cu titluri sugestive - Spre târg, Car cu boi, Scripcarul, În familie, Pictorul satului, Destrăbălații, Gospodarul, De Paște, Hramul, Descântecul cu ulcica, Botezul, Torcătoarea, Cinstirea, Pletosul, Trupa în căruță etc.

Doamna Catinca Popescu, o altă verigă importantă în pictura naivă, legată de satul tradiţional, de origini, de frumos şi autentic, surpinde cu aceeaşi măiestrie în tablourile sale, originalul, pe care-l transformă în creaţie,  prinzând contur şi formă, prin culoare, astfel încât tablourile vorbesc de la sine... criticul de artă, Carmen Mihalache, afirmă foarte frumos, despre pictorul naiv Catinca Popescu, conturându-i un portret, care redă lumea şi sensibilitatea artei sale, de aceea îmi permit să o citez... „are o lume numai a ei, care vine de demult și de foarte departe, din străfunduri arhaice, din straturi străvechi de civilizație tradițională, din rituri, basme și povești populare. Ea a știut să topească toate acestea în ființa ei într-un fel unic, revărsându-și prea-plinul sufletesc în lucrări de un farmec aparte”.                                              

Lucrările care surprind viaţa satului, cu tot ce implică acesta, se regăsesc şi în titlurile sugestive: Primăvara la Tansa, În familie, Stupină la Suhuleț, Bunica și nepoata, Poarta țărnii, Casa bunicii, Pe înserat, Cocoșul năzdrăvan, Floarea-soarelui cu măști, Visătorul, Calul din poveste, Calul zburător, Bunicul, Bunica, Alai de nuntă, Cai printre stele, Alexandru Ioan Cuza, Naționalizarea, Sfioasa, Primăvara etc.

MAI MULTE AICI - http://radioiasi.ro/emisiuni/traditii-2/satul-traditional-in-panze-si-culori-cu-ioan-maric-si-catina-popescu-traditii-cu-dumitru-serban-ora-21-si-3-minute-16-03-2017/

Dumitru ȘERBAN

IAȘI - Festivalului Mărţişorului, 25 februarie-1 martie 2017 - la ediția a XIII-a

Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova și Primăria Municipiului Iaşi organizează în perioada 25 februarie-1 martie 2017 pe Strada Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Mărţişorului. Scopul Festivalului vizează, în primul rând, păstrarea şi valorificarea valenţelor mărţişorului tradiţional, încercându-se, totodată, şi cunoaşterea semnificaţiilor mai profunde pe care le presupune punerea şi purtarea, un anume timp, a acestuia, după cum ne-a precizat etnograf Marcel Lutic, președinte al Asociației Meșterilor Populari din Moldova.

Vor participa circa 30 de meşteri și creatori populari, din România și Republica Moldova, renumiţi în confecţionarea mărţişoarelor tradiţionale sau în spirit tradiţional. De asemenea, vor fi prezenți preşcolari de la Grădinița cu program prelungit Nr. 13 din Iaşi (coordonator fiind inimoasa educatoare Olga Dosoftei) implicați de mai mulți ani în cadrul proiectului SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA BUNICI.

MAI MULTE AICI - http://www.mesteri-populari.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=326:festivalul-mriorului-de-la-iai&catid=1:evenimente&Itemid=30

D. Ș.

Târgului Mărţişorului de la Botoșani, 25 februarie - 1 martie 2017, la ediţia a VII-a

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani organizează , în perioada 25 februarie - 1 martie 2017 , ediţia a VII-a a Târgului Mărţişorului, eveniment în cadrul căruia vor fi organizate expoziţii cu vânzare, între orele 10-16, de către invitaţii, meșteri populari, din judeţele Iaşi, Suceava, Mureş, Neamţ şi Botoşani.

Manifestarea s-a structurat acum câţiva ani şi a reuşit să capete un caracter permanent, mai ales că acest simbol rămâne unul dintre cele mai reprezentative pentru cultura noastră populară tocmai prin interpretările variate şi complexe pe care le deţine. Fundamentul conotaţiilor legate de mărţişor a fost constituit prin intermediul legendelor cunoscute din mitologia românească , având ca personaj central pe Baba Dochia. Baba Dochia este acea prezenţă mitică care împleteşte “funia anului” sau care îşi trimite nora să-i spele lâna la râu sau să-i aducă fragi când vremea este încă prea rece.

Tot Baba Dochia poate fi aceea care-l supăra pe Zeul Intemperiilor din vremea dacilor. Oricum, interpretările pot continua dacă se ţine cont de faptul că mărţişorul rămâne un talisman solar şi în acelaşi timp lunar, precum ne spune Margareta Mihalache, specialist în etnografie în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani.

Participanţii vor oferi vizitatorilor o gamă diversă de simboluri, confecţionate atât prin tehnici tradiţionale, cât şi prin tehnici moderne preferate de generaţiile actuale. În ambele cazuri, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani a impus un criteriu important prin limitarea abordărilor doar la simbolurile tradiţionale româneşti .

Deschiderea oficială va avea loc sâmbata, 25februarie 2017, ora 12:00 pe Pietonalul Unirii din Botoşani.

Dumitru ȘERBAN

IAȘI, NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR - 21 mai 2016

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes ajuns la a XII-a ediţie. Sărbătorită în acest an, în data de 21 mai, în peste 3000 de muzee din toată Europa, Noaptea Muzeelor va fi marcată și de către Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, care propune publicului următorul program cu intrare liberă:

PIETONALUL ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT


orele 10.00-24.00: Târgul Meşterilor Populari (organizator: Muzeul Etnografic al Moldovei, în parteneriat cu Municipiul Iași, Asociaţia „ART - Meşteşugurile Prutului”, ASIM – Asociația Societăților Imobiliare din Moldova și Direcția Județeană pentru Cultură Iași).


PALATUL CULTURII (orele 19.00 – 03.00, ultimul vizitator intră la ora 02.00)


Holul central al Palatul Culturii


- ora 20.00 – Momente de teatru de modă, susținute de Kasta Morrely Kids


- ora 21.00 – Atelierul de Tango. Interpretează: Iulia Gordan și Cristi Crâng.


Muzeul de Artă


- Expoziţia Maeştrii artei interbelice româneşti în colecţiile Muzeului de Artă Iaşi


- Expoziţia Maeştrii picturii româneşti în patrimoniul Muzeului de Artă Iaşi


- Expoziţia Artişti ieşeni contemporani.


Muzeul de Istorie a Moldovei


- Expoziția Curtea Domnească din Iași: o istorie redescoperită.


- Expoziția Artă şi ceremonial la mesele regale, organizată de Muzeul Naţional Peleş.


Muzeul Etnografic al Moldovei


- Expoziția Cotidianul țărănesc: inventivitate şi măiestrie


- Expoziția Sărbătoarea: artă şi spiritualitate.


Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”


- ora 19.00: Vernisajul expoziției - concurs de fotografie Le printemps m`inspire, acțiune inclusă în cadrul proiectului cu același nume inițiat de Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Iași, ce se adresează tinerilor fotografi amatori ieșeni cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani


- Expoziția Instrumente de Muzică Mecanică în colecţiile Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”.


MUZEUL UNIRII (orele 19.00 – 01.00)


- Expoziția Ion Bârlădeanu - arta filmului, organizată de Muzeul Unirii


- Expoziția De la Natură la Cultură: arta prelucrării osului și cornului, organizată de Muzeul de Istorie a Moldovei, în colaborare cu toate muzeele de profil din Moldova


- ora 20.00: Muzică în Armonia Florilor de Primăvară - Concert de fanfară susținut de Fanfara Garnizoanei Iași, în Grădina Muzeului Unirii


- ora 21.00: Proiecție de Diaporame – Asociația Foto Iași.


MUZEUL „PONI-CERNĂTESCU” (orele 18.00 – 24.00)


Spectacol literar-muzical-coregrafic „Poveste de mai”


- ora 18.15: Spectacol de teatru Reverie, susținut de studenții anului I Actorie, Facultatea de Teatru - Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, coordonator asist. univ. dr. Iulian Moraru


– ora 19.00: Momente de teatru. Interpretează elevii clasei a X-a, secția teatru, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă" Iași. Îndrumător: prof. Alice Sfaițer


Moment muzical - Duo de clarinet. Interpretează Andrei Beceanu și Floris Relea, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă" Iași. Îndrumător: prof. Laurențiu Reut


Momente de balet si dans. Interpretează elevii secției de coregrafie, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă" Iași și Ansamblul „Veselka" al Uniunii Ucrainenilor. Îndrumător: prof. Rodica Fălișteanu.


MUZEUL MEMORIAL „MIHAIL KOGĂLNICEANU” (orele 18.00 – 24.00)


Festivalul Boieresc, ediția a VI-a, organizat în cadrul Proiectului „Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu – un simbol istoric” derulat de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi şi Fundaţia Culturală Artex.

- ora 19:00: Recital de pian susţinut de elevi ai Asociaţiei Artwork Atelier Iaşi, coordonatori program: prof. Ramona Tumurug, prof. Diana Roman, prof. Mirela Palamariu

- ora 21:00: Splendorile Operei – Recital de arii şi duete din opere celebre, susţinut de Angelica Mecu-Solomon, solist liric la Opera Naţională Română din Iaşi, Elena Băiceanu, Mădălina Teodorescu şi Olivian Andrişoae, masteranzi la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, clasa lect. univ. dr. Cristina Simionescu şi clasa conf. univ. dr. Paula Ciochină. La pian Traian Hudumeac. Prezintă prof. Adriana Turbatu. Organizatori: Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, Opera Națională Română Iași, Universitatea de Arte „George Enescu”, Clubul „Prietenii Muzicii”

- ora 22:00: Flori de mai – Recital de muzică şi poezie susţinut de Ina Paladi, actriţă, Teatrul Lux Art Iaşi, acompaniată la pian de Alexandru Marinescu


- ora 23:00: Proiecţie film documentar.


PALATUL „ALEXANDRU IOAN CUZA" DE LA RUGINOASA (orele 19.00 – 24.00)

Ruginoasa - întoarcere în timp

- Expoziția Palatul de la Ruginoasa - Fragmente de memorie.

MUZEUL VIEI ŞI VINULUI DIN HÂRLĂU (orele 19.00 – 24.00)

- 18.00: Vernisajul expoziției temporare Sculptorii Ion Irimescu și Eftimie Bârleanu în colecția Muzeului Viei și Vinului

- 18.30: Lansare de carte - Ținutul Cîrligătura, autor Dumitru Miron

- 19.00: Degustare de vinuri

- Vizitarea expoziției permanente, urmată de Petrecerea din Parcul Muzeului.

TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI, Ediția a XVII-a, 20 – 22 mai 2016

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Municipiul Iași, Asociaţia „ART - Meşteşugurile Prutului”, ASIM – Asociația Societăților Imobiliare din Moldova și Direcția Județeană pentru Cultură Iași organizează TÂRGUL MEŞTERILOR POPULARI, ce se va desfășura în perioada 20 – 22 mai 2016, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt (vizavi de Palatul Culturii).

Cea de-a XVII-a ediție a acestei manifestări, integrată și în acest an în programul Nopții Europene a Muzeelor, va reuni 70 de meşteri populari din diferite zone etnografice ale României, precum și invitați din Bulgaria și Republica Moldova, care prin intermediul lucrărilor lor susţin păstrarea şi promovarea meşteşugurilor tradiţionale. Evenimentul include atât expoziția cu vânzare de obiecte tradiționale, cât și activități interactive de tip atelier de creație în cadrul cărora vor fi ilustrate meșteșuguri tradiționale, precum: olăritul, prelucrarea lemnului, cojocăritul, confecţionarea instrumentelor populare, industria casnică, confecţionarea măştilor populare, încondeierea ouălor. 

Programul manifestării:

Vineri, 20 mai 2016, orele 10.00 - 19.00

Sâmbătă, 21 mai 2016: program prelungit de vizitare a standurilor până la ora 24.00, marcând astfel a XII-a ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor

Duminică, 22 mai 2016: orele10.00 - 17.00.