Centrul
Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani organizează
, în perioada 25 februarie - 1 martie 2017 , ediţia a VII-a a Târgului
Mărţişorului, eveniment în cadrul căruia vor fi organizate expoziţii cu
vânzare, între orele 10-16, de către invitaţii, meșteri populari, din judeţele Iaşi,
Suceava, Mureş, Neamţ şi Botoşani.
Manifestarea
s-a structurat acum câţiva
ani şi a reuşit să capete un caracter permanent, mai ales că acest simbol rămâne
unul dintre cele mai reprezentative pentru cultura noastră populară tocmai prin interpretările
variate şi complexe pe care le deţine. Fundamentul conotaţiilor legate de
mărţişor a fost constituit prin intermediul legendelor cunoscute din mitologia românească
, având ca personaj central pe Baba Dochia. Baba Dochia este acea prezenţă mitică
care împleteşte “funia anului” sau care îşi trimite nora să-i spele lâna la râu sau
să-i aducă fragi când vremea este încă prea rece.
Tot Baba Dochia poate
fi aceea care-l supăra pe Zeul Intemperiilor din vremea dacilor. Oricum, interpretările pot continua dacă
se ţine cont de faptul că mărţişorul rămâne un talisman solar şi în acelaşi timp
lunar, precum ne spune Margareta Mihalache, specialist în etnografie în cadrul Centrului
Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani.
Participanţii vor oferi vizitatorilor
o gamă diversă de simboluri, confecţionate atât prin tehnici tradiţionale, cât
şi prin tehnici moderne preferate de generaţiile actuale. În ambele cazuri, Centrul
Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani a
impus un criteriu important prin limitarea abordărilor doar la simbolurile tradiţionale
româneşti .
Deschiderea
oficială va avea loc sâmbata, 25februarie 2017, ora 12:00 pe Pietonalul Unirii
din Botoşani.
Dumitru ȘERBAN