Faceți căutări pe acest blog

Translate

Italiană Rusă Portugheză Olandeză Poloneză Engleză Franceză Spaniolă Germană

joi, 18 aprilie 2019

Cromatică și estetică în pictura naivă - Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 18.04.2019)


Dragi auditori - în emisiunea de astăzi - vorbim despre ediția a XXVIII-a a Expoziției Naționale de Artă Naivă “Saloanele Moldovei”.
Vernisajul expoziției a avut loc - la 5 aprilie - în incinta Muzeului Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi.
Manifestarea a fost organizată de către reprezentanții Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași în parteneriat cu cei ai Muzeului Etnografic al Moldovei.
Radio Iași - partener media al evenimentului.
Manifestarea reunește lucrări semnate de 20 de creatori, nume consacrate în domeniul picturii naive din România: Nicolae Pătru, Argeș; Ioan Măric, Catinca Popescu, Constantina Voicu, Salomia Andronic, Bacău; Mihai Dascălu, Bihor; Camelia Constantin, Doina Hlinka, Gustav Hlinka, Vasile Popovici, județul Caraș-Severin; Mircea Cojocaru, Anton Palade, Galați; Gheorghe Boancă, Calistrat Robu, Gheorghe Ciobanu, Lucica Ciobanu, Genoveva Popa, Iași; Florin Bejenari, Suceava; Paula Iacob, Costică Onuță din județul Vaslui.
Lucrările expuse vor sta pe simezele din Sălile Muzeului Etnografic al Moldovei până la 12 mai 2019.
A prezentat domnul profesor universitar, doctor în filologie, Ion H. Ciubotaru.
Domnia Sa ne-a conturat o imagine a începuturilor artei naive în țara noastră, dar și în lume, punctând șansa pe care au avut-o unii artiști naivi în ceea ce privește consacrarea pe acest exuberant tărâm.
Domnul profesor Ion H. Ciubotaru - la vernisaj - ne-a povestit despre prima expoziție de artă naivă din România, manifestare care a avut loc la Pitești, în urmă cu 50 de ani, amintind și ce artiști naivi s-au manifestat, cu talent și dăruire, în primii ani ai acestui fenomen.
Drumul picturii naive a început la Pitești, acum 50 de ani, călătoria fiind unică, dar și apreciată de mari valori ale neamului, afirmându-se acum nume în arta naivă, care au constituit baza acestui fenomen.



Dacă aveți ocazia, iubiți auditori, nu ezitați să mergeți la această expoziție care pune în valoare lumea satului tradițional privită prin ochi de artist, cu puteri tămăduitoare asupra sufletului, reamintindu-ne mereu că originile noastre, credința și iubirea s-au format în centrul satului, ca un centrum mundi, unde omul tradițional învață să trăiască frumos și-n armonie.
Despre esența lucrărilor acestor artiști ne vorbește, în ediția de astăzi a emisiunii noastre, domnul profesor Ion H. Ciubotaru punând accent pe trăsăturile esențiale care trebuie să nuanțeze frumusețea unui tablou, lăudând, dar în același timp avertizând asupra unor contraste întâlnite în lucrările lor.

An de an, la această manifestare, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași acordă câteva premii simbolice pentru lucrările expuse pe simezele Saloanelor Moldovei. Unul dintre premii este oferit de către reprezentanții centrului, în memoria celei care a fost Aurora Năforniță, un nume în ceea ce privește arta naivă din Moldova, premiu care, la ediția de anul acesta, a revenit pictoriței naïve Lucica Ciobanu din Bălțați, Iași, pentru lucrarea - De sărbători.
Lucrarea surprinde viața satului, în plină sărbătoare, unde toate drumurile duc la biserica din sat; de la cei mici până la adulți și vârstnici, care serbează cum se cuvine Învierea Domnului. Într-un cadru aparte este surprins și cimitirul, lumea celor adormiți care au o importanță covârșitoare în lumea satului, înainte de a duce sfânta lumină acasă, oamenii trec pe la cei răposați pentru a le vesti că, aici, pe pământ - Hristos a Înviat.
Din mijlocul comunității nu lipsește familia preotului, îmbrăcată în straie de sărbătoare, unde, alături de enoriași, se îmbarcă pe arca salvării credinței, care va conduce direct spre Dumnezeu.
Tabloul este viu, imaginile vorbesc de la sine, iar culorile armonizează tabloul și totul prinde viață.
Satul tradițional de altădată este surprins într-un mod autentic de către Lucica Ciobanu… să-i dea Dumnezeu sănătate, inspirație, mâini dibace pentru a surprinde în tonuri picturale lumea satului nostru.
Faptul că viața la sat este diferită de cea a orășenilor o reprezintă detaliile semnificative din tablou: drumul neșerpuit arată faptul că oamenii, cu toate că au probleme, trec cu ușurință peste evenimentele neplăcute din viața lor, cele două, trei cărări ducând în inima bisericii.


La ediția de anul acesta a Expoziției Naționale de Artă Naivă „Saloanele Moldovei”, un alt premiu a fost acordat - din partea reprezentanților Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași - pictoriței Paula Iacob din Vaslui, pentru lucrarea Baba Dochia, lucrare despre care, în cele ce urmează, chiar autoarea ne oferă detalii.



La eveniment ne-am întâlnit și cu pictorița naivă Constantina Voicu, originară din Vâlcele, Buzău, astăzi viețuitor al Bacăului.
Doamna Constantina Voicu, medic stomatolog de profesie, la ediția de anul acesta a Saloanelor Moldovei a obținut un important premiu - pentru lucrarea Gospodari acasă, lucrare despre care, în emisiunea de astăzi, ne vorbește… amintindu-ne și despre copilăria Domniei Sale, alături de frați, părinți, cei mai minunați oameni de pe pământ.
            Doamna Voicu ne conturează povestea vieții Domniei Sale în sincronie cu arta naivă, aceasta din urmă fiind ca o terapie sufletească.
            Tabloul Domniei sale care a fost premiat prezintă bucuria omului care este cu adevărat fericit, aflându-se acasă, locul unde toate energiile se adună creând iubirea, frumosul, credința, dragostea, dorul.
            În acest univers sacru omul este aproape de Dumnezeu, lucrând pământul pentru a asigura traiul de zi cu zi.
            În acest univers animalul este ajutorul omului, fiind evidențiate animalele sacre, caii, simbolul puterii și al vredniciei.
            Apa, esența vieții, hrană și tămăduire, izvorul nesecat, conturează viața, dar și moartea; cumpăna fântânii reprezintă antitetic viața și moartea, trecutul și viitorul, trecerea vieții materiale.



Care dintre dumneavoastră dorește să treacă pragul Muzeului Etnografic al Moldovei … în sălile căruia sunt expuse lucrările, o pot face până la 12 mai. În speranța că doriți să-i cunoașteți pe interlocutorii noștri, cu sufletul deschis spre Radio Iași, vă invit ca, diseară, să fiți alături de noi, începând cu ora 2 1și 3 minute.
MAI MULTE AUDIO - AICI - http://www.radioiasi.ro/emisiuni/traditii-2/cromatica-si-estetica-in-pictura-naiva-traditii-cu-dumitru-serban-ora-2103-18-04-2019/
Text, foto și audio: Dumitru ȘERBAN


Powered By Blogger