Despre o parte dintre proiectele
editoriale pe care le-am realizat sub egida Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”
Iași... a scris domnul profesor de istorie Daniel Dieaconu de la Școala
Gimnazială „Constantin Panțiru” din Grințieș, Ținutul Neamțului. Îi mulțumesc
frumos și sunt onorat.
Prima întâlnire pe care am avut-o cu domnul Dumitru Şerban s-a datorat... tradiţiilor. Tradiţiilor pe care domnia sa le-a cercetat şi în judeţul Neamţ, ajungând până la vechea graniţă a Moldovei, pe trecătoarea Tulgheş-Prisăcani, şi aici avea să afle un fericit meleu de cultură populară: moldovenească, bucovineană şi ardelenească în comunităţi care şi-au păstrat multe dintre caracterele patriarhale. O zonă în care memoria populară păstrează poveştile, legendele sau piesele de teatru despre haiduci. O zonă care propune anual un „Festival al Haiducilor”, rememorând vremurile lui Vasile cel Mare, Ştefan Bujor sau Ioan Pietraru. Am fost onorat de iniţiativa domniei sale de a dialoga pe teme de istorie, dar nu numai, pentru un al treilea volum pe care îl pregătea. Am urmărit cele două volume apărute la Editura „Asachiana” şi am înţeles importanţa şi valoarea întreprinderii: repondenţii erau mari personalităţi, care ofereau nu doar repere bio- şi bibliografice şi amintiri, ci şi mărturii de istorie orală, concepte şi metodologii, opinii cu greutate ce pot ghida pe mai tinerii cercetători. Şi istoriografia actuală, şi nu numai, are nevoie de prezentarea unor astfel de modele.
Dacă primul volum* este dedicat Iașului cultural,
cu gândurile și trăirile celor care îi dau strălucire, fie ei etnologi, critici
literari, muzeografi, istorici, pictori sau poeți, volumul al doilea**, în peste
200 de pagini, oferă trei biografii, trei viziuni, trei poveşti de viaţă şi de
muncă susţinută pentru a intra în graţiile muzei Clio. Trecutul şi prezentul de
lângă noi...
Dumitru Şerban nu este istoric, dar ne apare ca
un cercetător care a aprofundat conceptele şi metodologia istoriei orale, şi,
suntem siliţi să o spunem, sunt destui dintre istorici care nu-i acordă
suficientă şi necesară atenţie. Rezultatul?! Multe dintre „documentele vii” se
pot pierde. De aceea nu pot fi decât mulţumit, deşi trist, să pot citi dintre
ultimele cuvinte ale lui Dumitru Vacariu sau Sorin Iftimi. Ele rămân şi prin
aceste cărţi.
Dorim domnului Şerban, pe care îl considerăm un spirit enciclopedic, şi biografia domniei sale o confirmă, să continue dialogul cu istoria, „tablourile”, vorba domniei sale, zugrăvite cu alese cuvinte se adaugă la o largă frescă a unei lumi ce poate fi cunoscută mai profund.
1. https://bjiasi.ro/wp-content/uploads/2019/05/memoria-orasului.pdf
2. https://bjiasi.ro/wp-content/uploads/2021/12/dialog_cu_istoria2.pdf
3. https://bjiasi.ro/wp-content/uploads/2021/12/dialog_cu_istoria3.pdf