Ajuns in zona aeroportului din Erevan mi s-a dat sa vad o atmosfera cenusie de mahala, o atmosfera de periferie, precum in majoritatea statelor care au fost "supuse" secerii si ciocanului. In ciuda acestei imagini, trebuie sa spun ca am fost placut impresionat de caldura sufleteasca, de prietenia armenilor. In primul rand, am fost foarte atent la modul cum se comporta tinerii de aici, la modul cum incercau sa comunice. Unii vorbeau in limba rusa, altii in engleza, franceza incerca sa ne impace pe toti.
Calm si rabdator, asteptam sa vad impactul cu o noua cultura, cu altfel de oameni, cu teritorii unde si acum mai zac mine ascunse din urma conflictului cu azerii. Imi facea impresia ca toti tinerii sositi in aeroportul din Erevan mergeau la acest seminar. Am inceput sa strang mainile baietilor, sa spun cate un salut pe englezeste polonezelor, nemtoaicelor, bielorusoaicelor si am urcat cu totii in maxi-taxi. In momentul cand masina a inceput sa se puna in miscare am aruncat o privire spre un panou din tabla situat pe marginea strazii. Scria pe el, numai in limba rusa, "benzin". Fara comentarii!!!
Observ ca microbuzul nu se indreapta spre capitala, ci incepe o adevarata cursa prin tara pictorilor Saryan, Sureniantz si Sasun. Dupa aproximativ patru ore de mers, masina a inceput sa serpuiasca pe serpentinele din Muntii Armeniei. Araratul insa, ramanea in urma si parca nu vroia sa se desparta de privirea mea, insetata de noutate. De oriunde il priveam, imi era in coasta. Chiar daca stiam ca e dincolo de granita. Rotile masinii scartaiau, iar la numai zece centimetri "se cascau" prapastii de sute de metri adancime. Tigara aprinsa a mustaciosului care conducea, numai cu o singura mana, precum si pasivitatea lui imi dadeau fiori. In sfarsit, dupa multe ore de mers, ajungem la Tatev.
Satenii de aici ne priveau cu deschidere si am simtit inca de la prima intalnire ca a inceput o relatie speciala. "Barev dzez" (Parev tez), salutul armenesc a inceput sa imi fie familiar. Copiii din Tatev erau comunicativi, m-au invitat sa intru in jocul lor, sa jonglez cu mingea, sa le vorbesc despre Romania, despre romani.
Am schimbat cateva replici in limba rusa cu un baiat in varsta de zece ani. Stia despre Hagi foarte multe detalii si a accentuat ca doi fotbalisti armeni joaca in Romania. Este vorba despre Fratii Karamyan.
Toate aceste discutii s-au purtat imediat dupa meciul jucat intre participantii la training si localnici. Totusi voiam altceva, voiam sa vad, sa discut cu un localnic de aici, voiam sa intalnesc si sa comunic, normal, cu un armean traditional.
Ma despart de grup si dupa cateva minute ma trezesc alaturi de mosnegutul Zaven. Pazea cinci oite si un mielut. Ma apropii de el si incep dialogul.
Discutia s-a desfasurat in aceeasi limba pe care toata lumea o cunostea, cel putin generatia varstnica, cea a "tatucului Lenin". L-am intrebat pe Nea Zaven ce parere are despre perioada comunista si daca regreta ca nu mai exista blocul comunist.
In urma acestei intrebari, Zaven sufla cu tarie fumul de tigara, venit din adancul plamanilor, venit parca din adancul subteranelor umanitatii, isi ia palaria de pe cap si sustine hotarat: "Cand Moscova era capitala noastra era foarte bine si am trait mult mai bine ca acum!". Sigur, e greu sa recunosti ca 90 de procente din viata ta a fost un infern.
I-am strans mana si am inceput sa pasesc spre bisericuta care era situata la cateva sute de metri de locul unde s-a desfasurat discutia.
Cum s-a imprimat acest sistem pe sufletele oamenilor acestia?
Cum au rezistat?
Framantat de intrebari, ma apropii de Manastirea din Tatev, un adevarat simbol al locului si al Armeniei in general.
Despre viata lui Martiros Saryan, dar si despre picturile de mai sus, pictate chiar de el, accesati site-ul: http://www.saryan.am/eng/index.html
