Faceți căutări pe acest blog

Translate

Italiană Rusă Portugheză Olandeză Poloneză Engleză Franceză Spaniolă Germană

joi, 7 decembrie 2017

Uniți în credința străbună și tradiții – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 07.12.2017)


Emisiunea de astăzi este cu atât mai importantă cu cât tradiția se combină cu românismul, cu Ziua Națională (1 DECEMBRIE) dedicată Marii Uniri, unirea fiind una conturată în plan simbolic, nu doar ca manifestare culturală, ci aceasta se împletește cu tradiția, demonstrând unitatea și fraternitatea poporului român.

Plini de emoție, pe fundalul unirii, dialogăm cu câțiva membri ai Grupului Vocal Bărbătesc Flori de Măr din Râșca, județul Suceava, pe care i-am întâlnit, la Iași, în incinta Muzeului Unirii, de ziua națională a României, care au venit cu sufletele deschise să încălzească sufletele românilor, combinând sărbătoarea cu tradiția, intrepretând cântece dedicate, din inimă, celor care au luptat pentru glia străbună.

Cea care deschide emisiunea, cu sensibilitate și măiestrie artistică, este doamna profesoară de limba și literatura română Mihaela Grădinariu, elementul energic al acestui grup, fiind coordonator artistic al Corului Vocal Bărbătesc Flori de Măr.

Cea care completează emisiunea noastră, cu noțiuni teoretice, este doamna Aurica Ichim, gazdă a manifestării, care a știut să sintetizeze și să prezinte evenimentul cu toate activitățile care s-au desfășurat în memoria românilor care s-au jertfit pentru neam și țară.


Multe au a ne spune acești oameni frumoși, de aceea vă invităm, pe calea undelor, pentru a-i descoperi și a vă contopi cu tradițiile pur românești, în seara aceasta, începând cu ora 21 și 3 minute.
Text, audio, foto: Dumitru ȘERBAN

Powered By Blogger