Gogol la Sibiu

Satul de praful inghitit ... din Iasul secatuit de respect, de sentiment ... m-am hotarat numai cu trezeci de minute inainte de a porni trenul, Iasi-Timisoara, sa merg la Sibiu. Peste tot se auzea si inca se mai aud cuvintele: "capitala europeana", si adevarat ca aceasta este nu numai a Europei, ci a lumii intregi. Imi este greu sa las in urma Iasul si spun acestea excluzand putinele orase vizitate de mine. Continuu si am sa strig raspicat ca Iasul este un oras cu o infrastructura care lasa de dorit si cu oameni tristi. Totusi, din a castiga ceva din calatoria de peste zece ore spre Sibiu am inceput sa citesc pe tren (scria in romaneste pe unul din vagoane: P.C.R.). Urmaream cu atentie micile insecte care se distrau pe ferestrele trenului de parca ne pregateam cu totii sa intram intr-o anumita "zona", de ma gandeam ca am sa fiu calauza, macar a mea. Dadeam pagina cu pagina dintr-o carte in care se scria despre comunism, iar dupa aceea am schimbat acceleratul intr-un satuc, orasel, ca nici acum, cand scriu aceste cuvinte, nu stiu numele lui si la intrarea in orasul capitala am terminat de citit cartea. Nu mi-a ramas decat sa o arunc pe fereastra. Titlul ei suna astfel: "Cine il va dobori pe ...". Va las sa ghiciti! Nu dupa mult timp personajul central din aceasta carte a plecat din aceasta lume. Drumuri eterne, drumuri eterne....

Aici se munceste

Din prima clipita am avut incredere. Din primul pas facut mi-am dat seama ca nu ma va legitima nici un politist comunitar si mintea mea bolnava, in urma celor constientizate unde ma aflu, a inceput sa se intrebe. Dar unde este zona pe care o caut? Sunt numai o calauza? Dar aici smoala se incalzeste cu "surcele" ... ? Cum ... oamenii aceastia aseaza langa zidurile caselor pietricelele acestea de munte cu mana? De unde au atata rabdare? Dar oare macaralele de ce nu sunt ruginite? Totusi ma gandeam la faptul ca romanii sunt muncitori (sa nu exageram chiar!!!), ceea ce este un lucru bun. Oricat ar spune oamenii din aceasta tara aceasta ca e capitala europeana, Sibiul este in felul ei o capitala a lumii, prin faptul ca se construieste, prin faptul ca in paralel se joaca teatru, si mai mult simti ca esti educat atunci cand vezi intrunirea a catorva culturi pe pamantul tau si mai si accepti aceasta idee. Una peste alta, ideea amintita este accentuata si de afisele lipite pe panourile, stalpii din oras. Se joaca Nasul, dupa N. V. Gogol. Concert cu Ada Milea si Bogdan Burlacianu, ora 19, Sala de Sport din cadrul Casei de Cultura a Sindicatelor. Gandurile au inceput sa ma framante. Gogol si personajele sale "prin" Sibiu.

De la Peter(oma)sburg la Sibiu

Cunoscator al culturii italiene si nu numai, Gogol, pentru ca despre el este vorba, spunea la un moment dat ca numai in Italia te poti inchina lui Dumnezeu. Nu avem ce comenta la aceste afirmatii si chiar nici nu trebuie sa spunem nimica. Totusi, ma gandesc la baietelul din Nejin care (in 2009 se implinesc 200 de ani de la nastrerea sa) dupa vreo 150 de ani ne-a pus pe drumuri. Ce sa zicem? Pe langa sasi, secui, romani, germani a ajuns pe la Sibiu. Un rus la Sibiu! Nasul. Gogol. Atentie! Si in Sala de Sport. Peregrinarile personajelor lui Gogol, dar si ale lui Belii pe Nevski, dar si pe Calea Dumbravii ne-au adunat intr-o sala de sport in capitala europeana. Nu ramane decat sa fac o simpla trimitere chiar in povestirea lui Gogol: "Gandurile ii fura intrerupte de o lumina care se strecura prin crapatura usii si care vestea ca Ivan aprinsese lumanarea in antret". In acest context, gandurile mele erau intrerupte de o lumina, care se strecura prin crapatura nylonului care acoperea ferestrele Salii de Sport, gandindu-ma la nasul plimbaret, poate si acum, atat prin Sibiu, dar si pe (sub) podurile Petersburgului.

Ada batea din picior

Cateva minute inainte spectacolului. Privirile se duceau abisal si ambiguu peste zidurile Sibiului, deodata acestea se opresc pe ferestrele cladirii unei banci vandute de curand. Mazgalite (ziduri andeeviene), de copilasii lasati de parinti, asa pe ici-colo prin parc. Intram in sala. Ochii se opres deodata pe pareti. Ma pregateam sa vad persoanajele din Nasul. Bineinteles ca ma asteptam sa vad teatru, sa vad personaje si samovare si de ce nu "troite", poduri? Insa nu a fost chiar asa. Ma asez pe o pernuta cu numar. Am inceput sa ma simt un mic personaj tarkovskian! De fapt acesta era teatrul. Prezenta noastra in sala. Nevski Prospoekt s-a metamorfozat pentru cateva ore in Calea Dumbravii. Panze si fire haotice peste tot in sala. Spanzurate. O banca de lemn si doua personaje. Ada si Bogdan. Chitara. Vladimir Vasotki, Spasite nasi dusi. Salvati sufletele noastre. Gogol cantat. Pe banca Ada Milea si glasul ei "pitigaiet" imi crea o emotie de nedescris. Toti cei de langa mine nici nu se gandeau ca am gresit si urma sa gresesc iarasi. Unde? Pe calea Dumbravii. Deodata simt ca ma salveaza o miscare. Este traseul insectei de pe fereastra trenului!?! Nu! Este chiar bataia piciorului pe parchetul salii de sport in ritm gogolian.

In concluzie, nu ne ramane decat sa re-recitim Nasul, sa incercam a intelege faptul ca "tocmai oamenii vii nu exista in operele lui Gogol. Eroii sai sunt ''figuri de ceara'' facute dintr-un fel de "ceara de cuvinte" si sunt prezentate de catre autor cu atata indemanare, incat generatii intregi de cititori le-au luat drept oameni reali". (Idee conturata de Vasile Rozanov in mai multe lucrari ale sale. Preluata de Emil Iordache, Studii despre Gogol, Editura Timpul, 2000, p. 29). Despre spectacolul celor doi protagonisti sustinem ca scot in evidenta emotia, buna dispozitie si invitatia la lectura.