Moscova. Un oraş urât şi neagreat de o parte a lumii imediat după anul 1990. Interesant este că acesta ascunde istoria lumii. Aici copiii blonzi, cu cizmuliţele roşii, care lasă paşi mici pe zăpadă, se întind, de parcă ar şti cine le este stăpânul. Se intind la tarabă şi cer cartea cu viaţa şi destinul lui Vladimir Putin, deşi au numai sapte-opt anişori.
Oraşul culturii, oraşul unde se stă la rând ore în şir pentru a intra la piesa de balet “Spărgătorul de Nuci” a lui Ceaikovski.
La orice pas respiri cultură, la orice pas trebuie să fii atent la detaliu. Te încotoşmezi, îţi iei inima în dinţi şi încerci să răzbaţi furnicarul, încerci să te alinţi spunându-ţi că “am fost şi eu pe aici şi am călcat zăpada Rusiei”. Aşa că, păşeşti de la Institutul Puşkin spre staţia de metrou “Beliaevo”. Aici tot felul de vânzători ambulanţi. Unii vând mănuşi, alţii fulare, unii flori. Tinerii cu “atviorka” în mână fac încălzirea pentru a merge la o discotecă sau chiar la o piesă de teatru. Furi din această staţie de metrou imagini care-ţi rămân veşnic în minte. În vagonul metroului rusoaicele îşi scot oglinda şi se rujează sau îşi aranjează părul. Te uiţi subtil, imaginaţia ta o ia razna şi numai că se anunţă staţia unde trebuie să cobori: “Tretiakovskaia”. Treci pe linia galbenă de metrou şi te îndrepţi spre staţia “Perovo”. După numai câteva minute numele acesteia este rostit şi cobori din nou. În capătul staţiei un chip imens, te faci că nu-l observi, dar dornic de a a afla cât mai multe lucruri te îndrepţi într-acolo şi îi faci şi o fotografie. Este Vladimir Ilici Lenin. De data aceasta te faci că nu înţelegi, că eşti un turist amărât, cu doar câteva ruble în buzunar şi ieşi la suprafaţă. Nu departe se vede o clădire cărămizie. În acest moment eşti plin de întrebări: Oare am coborât bine? Oare aici este muzeul? Oare este deschis? Nu râmâne decât să apăs clanţa uşii. Întuneric. Într-un colţ o doamnă cu capul descoperit mă invită în interior. A aprins lumina numai pentru mine şi mi-a explicat în două minute ce pot vedea. Linoleumul era spălat impecabil, iar oricât am încercat să îmi scutur bocancii de zăpadă, urmele rămâneau. Pe pereţi tablouri care conţineau chipuri de femeie, de bărbat. Siluete se întreceau care mai de care pentru a ieşi în evidenţă. Însetat de nou, absorbeam tot, încercam să nu scap nimic. Muzeul “Vadima Sidura”, uliţa Novoghireevskaia, nomer 37.
Acest spectacol durează un ceas. Cumpăr o carte de versuri de Vadim Sidur, poate este singura lui creaţie scrisă, dar captează atenţia titlul: “Samaia sciastlivaia osen’” (“Cea mai fericită toamnă”).
Printre muzeele care sunt prioritare în vederea descoperirii acestora şi “fac cu ochiul” oricărui străin şi nu numai, sunt: “Casa L. N. Tolstoi”, precum şi “Casa-Muzeu A. P. Cehov”.
După două vizite, dar numai până la poarta Casei lui Tosltoi, deoarece era în restaurare, precum scria pe o foaie învelită în plastic ţintuită în gardul de culoare ruginie, a treia oară am avut fericirea de a o găsi deschisă. Muzeograful era o femeie bătrână, care în momentul când am intrat, s-a îndreptat cu paşii încărcaţi de timp, către un casetofon şi a apăsat “play”. Vocea lui Tolstoi. Păşeam din cameră în cameră, podeaua scârţâia şi îngreuna ascultarea vorbelor romancierului. În acest mediu vedeam omul Tolstoi, obiectele care l-au înconjurat şi de care s-a folosit în perioada cât a locuit la Moscova. Interesant este faptul că pe o masă de lemn cu sertar erau expuse instrumentele de cizmărie, respectiv papucii lui Lev Tolstoi. Într-un ungher pe un umeraş era agăţată şuba de călătorie a scriitorului, numai vorbim de expoziţia de rochii ce au aparţinut soţiei Sofia Andreevna. Magnifice sunt patinele lui Tolstoi, care stârnesc un râs liniştit şi bineînţeles că ne trimit la medaliile obţinute de Sluţkaia şi Iagudin. Bicicleta lui Tolstoi invita la activitate. În momentul când am văzut-o în faţa ochilor emoţia a început să mă cuprindă, inima a început să bată mai tare, amintindu-mi de copilărie. Acesta este mediul unde a trăit şi a compus o parte din creaţia sa Tolstoi. De amintit şi camerele fetelor Tatiana şi Maria. Astfel, dacă pentru unii copii, atât din Rusia şi nu numai, în acea perioadă masa pentru pregătirea lecţiilor lipsea, pentru băieţii lui Tolstoi, Andrei şi Mihail, aceasta constituia un adevărat spectacol. Globul pământesc, ceasul, instrumentele de scris, sfeşnicul, cărţi, foi cu ştersături şi explicaţii ale “tăticului".
Casa A. P. Cehov este unul dintre cele mai cunoscute muzee muscovite. Este situat pe Sadovaia Kudrinskaia, numărul 6. În această zonă a Moscovei, dacă eşti o secundă atent poţi profita de prezenţă şi vei vizita în aceeaşi zi şi Casa Bulgakov, respectiv Casa lui Ceaikovski. Concret, nu rămâne decât să savurezi ce se află în casa lui Cehov şi atât. Indicat ar fi ca pentru Bulgakov să iei cartea “Master i Margarita” sub braţ şi să parcurgi fiecare pas al romanului, dar bineînţeles dedicându-i o altă zi, poate o viaţă întreagă. Despre muzeul Ceaikovski, probabil că acum s-a deschis, deoarece în iarna anului 2004 aceasta era în restaurare.
Muzeul de pe Sadovaia Kudrinskaia numărul 6 a fost construit din iniţiativa familiei scriitorului şi a fost deschis pe 25 aprilie 1912. În acest context, acesta este unul dintre primele muzee deschise în capitala Federaţiei Ruse. Cehov “s-a aciuat” aici pe parcursul lunii august a anului 1886, când avea frumoasa vârstă de 26 de ani. În una din scrierile sale, autorul caracterizează acest loc ca pe unul “luminos şi liniştit”. De amintit este şi faptul că a locuit în această casă cu mama sa Evghenia Iakovlevna, sora Maria şi fratele mai mic Mihail.
În centrul atenţiei este cabinetul scriitorului, iar în cadrul acestuia o impresie plăcută oricărui vizitator este lăsată de masa de scris. De la prima vedere sare în ochi un “căluţ din bronz”. Totuşi acesta este chiar călimara cu cerneală primită cadou de la un pacient căruia doctorul Cehov i-a oferit consultaţii şi medicamente, după cum preciza muzeograful. Pe masă mai sunt două sfeşnice, din acelaşi material din care este turnată şi călimara. Distinctive sunt şi cele trei portrete asupra cărora trebuie să aţinteşti ochii cu o oarecare subtilitate pentru a le distinge. Este vorba despre I. I. Levitan, P. I. Ceaikovski, respectiv D.V. Grigorovici. Alături de cabinet se află camera de dormit a lui A. P. Cehov, iar în stânga acestuia este situată camera lui Mihail. După aceea urmează camera de oaspeţi. Pe pereţii acesteia sunt câteva tablouri care la prima vedere nu le dăm importanţă. Păşind, cu mâinile la spate şi strângând din buze, pe moment parcă inconştient de locul magnific în care te afli, începi a privi cu atenţie tablourile. Sare unul în ochi, are ceva special. Degeaba! Natură şi atât! După câteva minute misterul este descifrat. Unul dintre tablouri avea pictat chipul lui A. S. Puşkin. Bineînţeles că am aflat acest lucru numai şi numai cu ajutorul ghidului din cadrul muzeului, care şi-a intrat a doua oară în rol. Puşkin domina, umbra lui este peste tot. Mai târziu apare şi în capodopera lui Bulgakov, Marinei Ţvetaeva, precum şi în versurile Annei Ahmatova, dar ne aminteşte şi Makanin în Underground.
Oraşul culturii, oraşul unde se stă la rând ore în şir pentru a intra la piesa de balet “Spărgătorul de Nuci” a lui Ceaikovski.
La orice pas respiri cultură, la orice pas trebuie să fii atent la detaliu. Te încotoşmezi, îţi iei inima în dinţi şi încerci să răzbaţi furnicarul, încerci să te alinţi spunându-ţi că “am fost şi eu pe aici şi am călcat zăpada Rusiei”. Aşa că, păşeşti de la Institutul Puşkin spre staţia de metrou “Beliaevo”. Aici tot felul de vânzători ambulanţi. Unii vând mănuşi, alţii fulare, unii flori. Tinerii cu “atviorka” în mână fac încălzirea pentru a merge la o discotecă sau chiar la o piesă de teatru. Furi din această staţie de metrou imagini care-ţi rămân veşnic în minte. În vagonul metroului rusoaicele îşi scot oglinda şi se rujează sau îşi aranjează părul. Te uiţi subtil, imaginaţia ta o ia razna şi numai că se anunţă staţia unde trebuie să cobori: “Tretiakovskaia”. Treci pe linia galbenă de metrou şi te îndrepţi spre staţia “Perovo”. După numai câteva minute numele acesteia este rostit şi cobori din nou. În capătul staţiei un chip imens, te faci că nu-l observi, dar dornic de a a afla cât mai multe lucruri te îndrepţi într-acolo şi îi faci şi o fotografie. Este Vladimir Ilici Lenin. De data aceasta te faci că nu înţelegi, că eşti un turist amărât, cu doar câteva ruble în buzunar şi ieşi la suprafaţă. Nu departe se vede o clădire cărămizie. În acest moment eşti plin de întrebări: Oare am coborât bine? Oare aici este muzeul? Oare este deschis? Nu râmâne decât să apăs clanţa uşii. Întuneric. Într-un colţ o doamnă cu capul descoperit mă invită în interior. A aprins lumina numai pentru mine şi mi-a explicat în două minute ce pot vedea. Linoleumul era spălat impecabil, iar oricât am încercat să îmi scutur bocancii de zăpadă, urmele rămâneau. Pe pereţi tablouri care conţineau chipuri de femeie, de bărbat. Siluete se întreceau care mai de care pentru a ieşi în evidenţă. Însetat de nou, absorbeam tot, încercam să nu scap nimic. Muzeul “Vadima Sidura”, uliţa Novoghireevskaia, nomer 37.
Acest spectacol durează un ceas. Cumpăr o carte de versuri de Vadim Sidur, poate este singura lui creaţie scrisă, dar captează atenţia titlul: “Samaia sciastlivaia osen’” (“Cea mai fericită toamnă”).
Printre muzeele care sunt prioritare în vederea descoperirii acestora şi “fac cu ochiul” oricărui străin şi nu numai, sunt: “Casa L. N. Tolstoi”, precum şi “Casa-Muzeu A. P. Cehov”.
După două vizite, dar numai până la poarta Casei lui Tosltoi, deoarece era în restaurare, precum scria pe o foaie învelită în plastic ţintuită în gardul de culoare ruginie, a treia oară am avut fericirea de a o găsi deschisă. Muzeograful era o femeie bătrână, care în momentul când am intrat, s-a îndreptat cu paşii încărcaţi de timp, către un casetofon şi a apăsat “play”. Vocea lui Tolstoi. Păşeam din cameră în cameră, podeaua scârţâia şi îngreuna ascultarea vorbelor romancierului. În acest mediu vedeam omul Tolstoi, obiectele care l-au înconjurat şi de care s-a folosit în perioada cât a locuit la Moscova. Interesant este faptul că pe o masă de lemn cu sertar erau expuse instrumentele de cizmărie, respectiv papucii lui Lev Tolstoi. Într-un ungher pe un umeraş era agăţată şuba de călătorie a scriitorului, numai vorbim de expoziţia de rochii ce au aparţinut soţiei Sofia Andreevna. Magnifice sunt patinele lui Tolstoi, care stârnesc un râs liniştit şi bineînţeles că ne trimit la medaliile obţinute de Sluţkaia şi Iagudin. Bicicleta lui Tolstoi invita la activitate. În momentul când am văzut-o în faţa ochilor emoţia a început să mă cuprindă, inima a început să bată mai tare, amintindu-mi de copilărie. Acesta este mediul unde a trăit şi a compus o parte din creaţia sa Tolstoi. De amintit şi camerele fetelor Tatiana şi Maria. Astfel, dacă pentru unii copii, atât din Rusia şi nu numai, în acea perioadă masa pentru pregătirea lecţiilor lipsea, pentru băieţii lui Tolstoi, Andrei şi Mihail, aceasta constituia un adevărat spectacol. Globul pământesc, ceasul, instrumentele de scris, sfeşnicul, cărţi, foi cu ştersături şi explicaţii ale “tăticului".
Casa A. P. Cehov este unul dintre cele mai cunoscute muzee muscovite. Este situat pe Sadovaia Kudrinskaia, numărul 6. În această zonă a Moscovei, dacă eşti o secundă atent poţi profita de prezenţă şi vei vizita în aceeaşi zi şi Casa Bulgakov, respectiv Casa lui Ceaikovski. Concret, nu rămâne decât să savurezi ce se află în casa lui Cehov şi atât. Indicat ar fi ca pentru Bulgakov să iei cartea “Master i Margarita” sub braţ şi să parcurgi fiecare pas al romanului, dar bineînţeles dedicându-i o altă zi, poate o viaţă întreagă. Despre muzeul Ceaikovski, probabil că acum s-a deschis, deoarece în iarna anului 2004 aceasta era în restaurare.
Muzeul de pe Sadovaia Kudrinskaia numărul 6 a fost construit din iniţiativa familiei scriitorului şi a fost deschis pe 25 aprilie 1912. În acest context, acesta este unul dintre primele muzee deschise în capitala Federaţiei Ruse. Cehov “s-a aciuat” aici pe parcursul lunii august a anului 1886, când avea frumoasa vârstă de 26 de ani. În una din scrierile sale, autorul caracterizează acest loc ca pe unul “luminos şi liniştit”. De amintit este şi faptul că a locuit în această casă cu mama sa Evghenia Iakovlevna, sora Maria şi fratele mai mic Mihail.
În centrul atenţiei este cabinetul scriitorului, iar în cadrul acestuia o impresie plăcută oricărui vizitator este lăsată de masa de scris. De la prima vedere sare în ochi un “căluţ din bronz”. Totuşi acesta este chiar călimara cu cerneală primită cadou de la un pacient căruia doctorul Cehov i-a oferit consultaţii şi medicamente, după cum preciza muzeograful. Pe masă mai sunt două sfeşnice, din acelaşi material din care este turnată şi călimara. Distinctive sunt şi cele trei portrete asupra cărora trebuie să aţinteşti ochii cu o oarecare subtilitate pentru a le distinge. Este vorba despre I. I. Levitan, P. I. Ceaikovski, respectiv D.V. Grigorovici. Alături de cabinet se află camera de dormit a lui A. P. Cehov, iar în stânga acestuia este situată camera lui Mihail. După aceea urmează camera de oaspeţi. Pe pereţii acesteia sunt câteva tablouri care la prima vedere nu le dăm importanţă. Păşind, cu mâinile la spate şi strângând din buze, pe moment parcă inconştient de locul magnific în care te afli, începi a privi cu atenţie tablourile. Sare unul în ochi, are ceva special. Degeaba! Natură şi atât! După câteva minute misterul este descifrat. Unul dintre tablouri avea pictat chipul lui A. S. Puşkin. Bineînţeles că am aflat acest lucru numai şi numai cu ajutorul ghidului din cadrul muzeului, care şi-a intrat a doua oară în rol. Puşkin domina, umbra lui este peste tot. Mai târziu apare şi în capodopera lui Bulgakov, Marinei Ţvetaeva, precum şi în versurile Annei Ahmatova, dar ne aminteşte şi Makanin în Underground.
Pentru mai multe detalii puteti accesa: http://www.sidur.ru/
