Alla Ivanov - încredere și profesionalism – Comunități Etnice/Ruși Lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20:30, 10.06.2020)

În ediția de astăzi a emisiunii Comunităţi Etnice/Ruşi Lipoveni – invitată la microfonul Radio Iaşi avem pe Alla Ivanov originară din comunitatea staroveră ieșeană.

Alla Ivanov este absolventă a prestigioasei Universități Prietenia Popoarelor din Moscova, Federația Rusă, licențiată în Relații Internaționale, Facultatea de Științe Sociale și Umaniste, în prezent urmând un Masterat, anul I, în Politici Educaționale pentru Dezvoltare Globală, la Universitatea Autonomă din Barcelona și Universitatea din Glasgow, fiind angajată, la New York, în cadrul UNICEF (Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite).

Alla Ivanov este o tânără de succes din Comunitatea Rușilor Lipoveni din Iași care atât astăzi, cât și miercurea viitoare (17 iunie 2020, ora 20 și 30 de minute, pe toate frecvențele Radio Iași) ne împărtășește din experiența sa profesională, conturându-ne din pașii pe care i-a făcut - de la studiul Relațiilor Internaționale la Moscova - până la a lucra în una din cele mai prestigioase instituții din lume – UNICEF.

Alla Ivanov, în emisiunea de astăzi, ne vorbește și despre Masterul (anul I, Barcelona și Glasgow) pe care-l urmează în această perioadă, împărtășindu-ne din proiectele UNICEF, ghidându-se tot timpul după „adevărul de care strămoșii noștri au avut grijă” spunându-ne că „e al nostru și trebuie să-l apărăm”.

Invitata noastră ne mai spune că – în viitor s-ar întoarce să lucreze acasă, însă rămâne la ideea că – „Dacă ajuți, nu contează unde ajuți!”

Din ultima intervenție audio pe care o difuzăm, în ediția de astăzi a emisiunii noastre, aflăm - de la Alla Ivanov - amănunte despre cum s-a prezentat, prin originea Sa, în fața lumii.

Și dacă în deschiderea emisiunii vorbim despre experiența invitatei noastre de la Moscova, subiect pe care-l dezbatem și în emisiunea de miercurea viitoare (17 iunie a.c.), începând cu ora 20 și 30 de minute, îl audiem, astăzi, pe Bulat Okudjava cu – Ах, Арбат мой, Арбат... o frumoasă melodie prin intermediul căreia facem trimitere la frumusețea Bulevardul moscovit – Arbat.

Russia. Moscow. Monument to Bulat Okudzhava on Old Arbat Street in Moscow

Raportat la subiectele pe care le discutăm, astăzi, cu Alla Ivanov, conchidem prin următoarele cuvine - Cele mai bune și mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute sau atinse. Trebuie să le simți cu inima (Helen Keller) – astfel procedând și Alla, adresându-i felicitările cuvenite, pentru că ea reprezintă un model pentru fiecare dintre noi.

                                                                                                Text: Dumitru ȘERBAN

De la Kitejgrad la Londongrad, cu oprire la Moscova

În Rusia, pe sub niște ape, pe sub pământ, aproape de trio-ul orașelor istorice – Vladimir, Novgorod și Suzdal – prin această zonă, oamenii povestesc, și astăzi, o legendă care spune că – sub ape, sub pământ este un oraș numit "Kitejgrad". Localnicii, numai atunci când aud suntele clopotelor bisericilor, mănăstirilor din cele trei orașe istorice, povestesc faptul că erau adăpostiți în orașul de sub ape, credincioșii adevărați. Se ascundeau în acest oraș, oraș pierdut, prin apele Svetloiarului datorită faptului că, în acele timpuri negre, veneau cotropitorii. Așadar, rușii credincioși, trăitori în vremuri trecute se ascundeau într-un oraș, care-si ducea viata sub ape. Legendă! Realitatea, crudă pentru unii ruși, de astăzi, i-a trimis, fără voia lor, în Londongrad. Oare să se roage? Sunt în acest ”Kitejgrad” occidental pentru a-și ascunde ”trofeele”, ”jucărioarele”, ce e drept, cam neîndemânatice pentru ei. Oare de ce? Un răspuns plauzibil îl găsim în trabucul de pe pagina cinci a unei cărți apărută la Editura Litera, în anul 2010, trabuko, care, astăzi, în anul 2012 , este aprins de oamenii celor mai respectabile popoare. Italieni. Englezi. Francezi. Astfel, prin aprinderea acestui trabuc, de către reprezentanții popoarelor respectabile, au devenit credibili, într-o oarecare măsură, și o parte dintre rușii cu ”foșnitori” din timpurile de astăzi. Foșnitori de culoare ”neagră”, ”albă”, ”roșie”, foșnitori proveniți din aurul negru din îndepărtata Siberie, de pe la granițele Tadjikistanului s-au din aluminiul subteran al ”Marelui Urs”. Mare urs, care și astăzi, adăpostește "Kitejgradul". Mare urs, care și astăzi, hrănește, într-un mod derizoriu și acceptabil, oare ce hrănește? Nimic altceva decât PIB-ul Angliei, Anglie care are o legislație pro-oligarhică mondială, Anglie care are un cartier paradisiaco-fiscal, cartier unde se leagă și se dezleagă cele mai mari afaceri ale universului. Mayfair. PUNCT. Citind, cu atenție sau fără atenție, atunci când trebuie sau atunci când nu trebuie, fără a fi prea experimentat în ale literei, nu-ți rămâne decât, în memoria ta, să titrezi fiecare pagină din Londongrad, carte a doi scriitori și jurnaliști britanici – ”Boris Berezovski numea miniștri”, ”Oleg Deripaska – piratul corporatist sovietic”, ”Bani negri ieșiți din Federația Rusă”, ”Gusinski și Mediamost”, ”Berezovski și Mediamost”, ”ORT-ul lui Berezovski relatează agasant despre morții de pe submarinul Kursk”, ”Berezovski fricos?”, ”Roman Abramovici și-a manipulat toți partenerii și rivalii din afaceri”, ”Vladimir Lisin, dezmăț total, NOVOLIPTESK”, ”avioane, iahturi, vile de lux, mașini prototip, amante, cristale”, "băieții" încep să se alinte, ”Bizarerii financiare marca Hodorkovski versus Curtis”, ”Jakob Rotschild participă la lansarea fundației lui Hodorkovski”, ”Menatep, IUKOS, Exxon Mobil și arestarea, în ziua de 25 octombrie 2003, a lui Mihail Hodorkovski”, ”Curtis și bănuții lui Mișa (Mihail Hodorkovski)”, ”Puterea și Mișa (Mihail Hodorkovski)” - și titratul paginilor poate continua. Interesant este că pentru unii, ce e drept, unii care au fost ascultători, precum Roman Abramovici sau Oleg Deripaska puterea le-a lăsat calitatea, destul de fiabilă, de a se mișca. Mișcare aceasta a adus puterii, dar și blăniței de pe Marele Urs, luciu. Imagine. Pentru alții, precum Vladimir Gusinski, Boris Berezovski, Mihail Hodorkovski, care au adus numai imagine negativă Marelui Urs, căt și panică în rândul populației din Rusia, puterea a fost dură, perseverentă în a-i exila. Pentru primii, precum Oleg Deripaska și Roman Abramovici, credincioșii din Kitejgrad, orașul de sub ape, au fost indulgenți și se roagă în continuare. Pentru alții, într-un târziu, cam în jurul anilor 1999/2000, chiar în noaptea dintre cei doi ani, an vechi/an nou, moment critic, a venit un Vladimir Vladimirovici și le-a șoptit, la urechiușe, ”Băieți ... vin din adâncul apelor, ape care adăpostesc Kitejgradul. Acolo, strămoșii noștri, se roagă pentru sufeltele noastre. Cu mine, stămoșii au făcut singura excepție și m-au trimis la voi pentru a vă arăta calea cea dreaptă”. Si drept a ramas Vladimir Vladimirovici, astazi, 5 martie 2012. Reales, pentru inca 72 de luni de zile, dupa o rocada de cativa anisori cu Dimitrie Medvedev, asadar reales in fruntea Marelui Urs.

Mark Hollingsworth, Stewart Lansley, LONDONGRAD. Invazia oligarhilor ruși, Editura Litera, 2010.

Maestrul si Margareta in imagini

Metroul Moscovei in Imagini

Novoghireevskaia, nomer 37 ... Sadovaia Kudrinskaia, nomer 6

Moscova. Un oraş urât şi neagreat de o parte a lumii imediat după anul 1990. Interesant este că acesta ascunde istoria lumii. Aici copiii blonzi, cu cizmuliţele roşii, care lasă paşi mici pe zăpadă, se întind, de parcă ar şti cine le este stăpânul. Se intind la tarabă şi cer cartea cu viaţa şi destinul lui Vladimir Putin, deşi au numai sapte-opt anişori.
Oraşul culturii, oraşul unde se stă la rând ore în şir pentru a intra la piesa de balet “Spărgătorul de Nuci” a lui Ceaikovski.
La orice pas respiri cultură, la orice pas trebuie să fii atent la detaliu. Te încotoşmezi, îţi iei inima în dinţi şi încerci să răzbaţi furnicarul, încerci să te alinţi spunându-ţi că “am fost şi eu pe aici şi am călcat zăpada Rusiei”. Aşa că, păşeşti de la Institutul Puşkin spre staţia de metrou “Beliaevo”. Aici tot felul de vânzători ambulanţi. Unii vând mănuşi, alţii fulare, unii flori. Tinerii cu “atviorka” în mână fac încălzirea pentru a merge la o discotecă sau chiar la o piesă de teatru. Furi din această staţie de metrou imagini care-ţi rămân veşnic în minte. În vagonul metroului rusoaicele îşi scot oglinda şi se rujează sau îşi aranjează părul. Te uiţi subtil, imaginaţia ta o ia razna şi numai că se anunţă staţia unde trebuie să cobori: “Tretiakovskaia”. Treci pe linia galbenă de metrou şi te îndrepţi spre staţia “Perovo”. După numai câteva minute numele acesteia este rostit şi cobori din nou. În capătul staţiei un chip imens, te faci că nu-l observi, dar dornic de a a afla cât mai multe lucruri te îndrepţi într-acolo şi îi faci şi o fotografie. Este Vladimir Ilici Lenin. De data aceasta te faci că nu înţelegi, că eşti un turist amărât, cu doar câteva ruble în buzunar şi ieşi la suprafaţă. Nu departe se vede o clădire cărămizie. În acest moment eşti plin de întrebări: Oare am coborât bine? Oare aici este muzeul? Oare este deschis? Nu râmâne decât să apăs clanţa uşii. Întuneric. Într-un colţ o doamnă cu capul descoperit mă invită în interior. A aprins lumina numai pentru mine şi mi-a explicat în două minute ce pot vedea. Linoleumul era spălat impecabil, iar oricât am încercat să îmi scutur bocancii de zăpadă, urmele rămâneau. Pe pereţi tablouri care conţineau chipuri de femeie, de bărbat. Siluete se întreceau care mai de care pentru a ieşi în evidenţă. Însetat de nou, absorbeam tot, încercam să nu scap nimic. Muzeul “Vadima Sidura”, uliţa Novoghireevskaia, nomer 37.
Acest spectacol durează un ceas. Cumpăr o carte de versuri de Vadim Sidur, poate este singura lui creaţie scrisă, dar captează atenţia titlul: “Samaia sciastlivaia osen’” (“Cea mai fericită toamnă”).
Printre muzeele care sunt prioritare în vederea descoperirii acestora şi “fac cu ochiul” oricărui străin şi nu numai, sunt: “Casa L. N. Tolstoi”, precum şi “Casa-Muzeu A. P. Cehov”.
După două vizite, dar numai până la poarta Casei lui Tosltoi, deoarece era în restaurare, precum scria pe o foaie învelită în plastic ţintuită în gardul de culoare ruginie, a treia oară am avut fericirea de a o găsi deschisă. Muzeograful era o femeie bătrână, care în momentul când am intrat, s-a îndreptat cu paşii încărcaţi de timp, către un casetofon şi a apăsat “play”. Vocea lui Tolstoi. Păşeam din cameră în cameră, podeaua scârţâia şi îngreuna ascultarea vorbelor romancierului. În acest mediu vedeam omul Tolstoi, obiectele care l-au înconjurat şi de care s-a folosit în perioada cât a locuit la Moscova. Interesant este faptul că pe o masă de lemn cu sertar erau expuse instrumentele de cizmărie, respectiv papucii lui Lev Tolstoi. Într-un ungher pe un umeraş era agăţată şuba de călătorie a scriitorului, numai vorbim de expoziţia de rochii ce au aparţinut soţiei Sofia Andreevna. Magnifice sunt patinele lui Tolstoi, care stârnesc un râs liniştit şi bineînţeles că ne trimit la medaliile obţinute de Sluţkaia şi Iagudin. Bicicleta lui Tolstoi invita la activitate. În momentul când am văzut-o în faţa ochilor emoţia a început să mă cuprindă, inima a început să bată mai tare, amintindu-mi de copilărie. Acesta este mediul unde a trăit şi a compus o parte din creaţia sa Tolstoi. De amintit şi camerele fetelor Tatiana şi Maria. Astfel, dacă pentru unii copii, atât din Rusia şi nu numai, în acea perioadă masa pentru pregătirea lecţiilor lipsea, pentru băieţii lui Tolstoi, Andrei şi Mihail, aceasta constituia un adevărat spectacol. Globul pământesc, ceasul, instrumentele de scris, sfeşnicul, cărţi, foi cu ştersături şi explicaţii ale “tăticului".
Casa A. P. Cehov este unul dintre cele mai cunoscute muzee muscovite. Este situat pe Sadovaia Kudrinskaia, numărul 6. În această zonă a Moscovei, dacă eşti o secundă atent poţi profita de prezenţă şi vei vizita în aceeaşi zi şi Casa Bulgakov, respectiv Casa lui Ceaikovski. Concret, nu rămâne decât să savurezi ce se află în casa lui Cehov şi atât. Indicat ar fi ca pentru Bulgakov să iei cartea “Master i Margarita” sub braţ şi să parcurgi fiecare pas al romanului, dar bineînţeles dedicându-i o altă zi, poate o viaţă întreagă. Despre muzeul Ceaikovski, probabil că acum s-a deschis, deoarece în iarna anului 2004 aceasta era în restaurare.
Muzeul de pe Sadovaia Kudrinskaia numărul 6 a fost construit din iniţiativa familiei scriitorului şi a fost deschis pe 25 aprilie 1912. În acest context, acesta este unul dintre primele muzee deschise în capitala Federaţiei Ruse. Cehov “s-a aciuat” aici pe parcursul lunii august a anului 1886, când avea frumoasa vârstă de 26 de ani. În una din scrierile sale, autorul caracterizează acest loc ca pe unul “luminos şi liniştit”. De amintit este şi faptul că a locuit în această casă cu mama sa Evghenia Iakovlevna, sora Maria şi fratele mai mic Mihail.
În centrul atenţiei este cabinetul scriitorului, iar în cadrul acestuia o impresie plăcută oricărui vizitator este lăsată de masa de scris. De la prima vedere sare în ochi un “căluţ din bronz”. Totuşi acesta este chiar călimara cu cerneală primită cadou de la un pacient căruia doctorul Cehov i-a oferit consultaţii şi medicamente, după cum preciza muzeograful. Pe masă mai sunt două sfeşnice, din acelaşi material din care este turnată şi călimara. Distinctive sunt şi cele trei portrete asupra cărora trebuie să aţinteşti ochii cu o oarecare subtilitate pentru a le distinge. Este vorba despre I. I. Levitan, P. I. Ceaikovski, respectiv D.V. Grigorovici. Alături de cabinet se află camera de dormit a lui A. P. Cehov, iar în stânga acestuia este situată camera lui Mihail. După aceea urmează camera de oaspeţi. Pe pereţii acesteia sunt câteva tablouri care la prima vedere nu le dăm importanţă. Păşind, cu mâinile la spate şi strângând din buze, pe moment parcă inconştient de locul magnific în care te afli, începi a privi cu atenţie tablourile. Sare unul în ochi, are ceva special. Degeaba! Natură şi atât! După câteva minute misterul este descifrat. Unul dintre tablouri avea pictat chipul lui A. S. Puşkin. Bineînţeles că am aflat acest lucru numai şi numai cu ajutorul ghidului din cadrul muzeului, care şi-a intrat a doua oară în rol. Puşkin domina, umbra lui este peste tot. Mai târziu apare şi în capodopera lui Bulgakov, Marinei Ţvetaeva, precum şi în versurile Annei Ahmatova, dar ne aminteşte şi Makanin în Underground.

Pentru mai multe detalii puteti accesa: http://www.sidur.ru/

La pas prin Rusia

Casa A. P. Cehov este unul dintre cele mai cunoscute muzee muscovite. Este situat pe Sadovaia Kudrinskaia, numărul 6. În această zonă a Moscovei, dacă eşti o secundă atent poţi profita de prezenţă şi vei vizita în aceeaşi zi şi Casa Bulgakov, respectiv Casa lui Ceaikovski. Concret, nu rămâne decât să savurezi ce se află în casa lui Cehov şi atât. Indicat ar fi ca pentru Bulgakov să iei cartea “Master i Margarita” (“Maestrul şi Margarita”) sub braţ şi să parcurgi fiecare pas al romanului, dar bineînţeles dedicându-i o altă zi, poate o viaţă întreagă.
Muzeul Cehov de pe Sadovaia Kudrinskaia numărul 6 a fost construit din iniţiativa familiei scriitorului şi a fost deschis pe 25 aprilie 1912. Acesta este unul dintre primele muzee deschise în capitala Federaţiei Ruse. Cehov “s-a aciuat” aici pe parcursul lunii august a anului 1886, când avea frumoasa vârstă de 26 de ani. În una din scrierile sale, autorul caracterizează acest loc ca pe unul “luminos şi liniştit”. De amintit este şi faptul că a locuit în această casă cu mama sa Evghenia Iakovlevna, sora Maria şi fratele mai mic Mihail.
În centrul atenţiei este cabinetul scriitorului, iar în cadrul acestuia o impresie plăcută oricărui vizitator este lăsată de masa de scris. De la prima vedere sare în ochi un “căluţ din bronz”. Totuşi acesta este chiar călimara cu cerneală primită cadou de la un pacient căruia doctorul Cehov i-a oferit consultaţii şi medicamente, după cum preciza muzeograful. Pe masă mai sunt două sfeşnice, din acelaşi material din care este turnată şi călimara. Distinctive sunt şi cele trei portrete asupra cărora trebuie să aţinteşti ochii cu o oarecare subtilitate pentru a le distinge. Este vorba despre I. I. Levitan, P. I. Ceaikovski, respectiv D.V. Grigorovici. Alături de cabinet se află camera de dormit a lui A. P. Cehov, iar în stânga acestuia este situată camera lui Mihail. După aceea urmează camera de oaspeţi. Păşind, cu mâinile la spate şi strângând din buze, pe moment parcă inconştient de locul magnific în care te afli, începi a privi cu atenţie tablourile. Sare unul în ochi, are ceva special. Degeaba! Natură şi atât! După câteva minute misterul este descifrat. Unul dintre tablouri avea pictat chipul lui A. S. Puşkin. Bineînţeles că am aflat acest lucru numai şi numai cu ajutorul muzeografului, care şi-a intrat a doua oară în rol. Puşkin domina, umbra lui este peste tot. Mai târziu apare şi în operele scriitorilor Bulgakov, Marinei Ţvetaeva, precum şi în piesele lui Vl. Vâsoţki, dar ne aminteşte de el şi Makanin în “Underground sau Un erou al timpului nostrum”.

Pelerin spre “Ierasulimul” Rusiei

Pentru a ajunge la locuri din afara metropolei îţi trebuie curaj, răbdare şi ceva bani. Spectacolul din electricikă (tren care merge cu 120 de kilometri la oră şi face legătura dintre Moscova şi orăşelele din jur) este unic în lume. În aceste trenuleţe cerşetorii ruşi sau chiar ţiganii oferă un spectacol aparte, bine organizat. Astfel, în momentul îndreptării spre complexul muzeal supranumit “Noul Ierusalim”, precum şi al întoarcerii eşti obligat să asişti la spectacol. Adevărat că unele prind şi încântă, însă unele te impresionează foarte mult. De exemplu, un tânăr cu o chitară bine acordată a început să cânte versuri din opera lui Bulat Okudjava. Tot acest spectacol în schimbul a câteva ruble. Imediat stă la rând o rusoaică foarte frumoasă, care, după chipul ei, este şi pregătită. Începe prezentarea unei cărţi de medicină, iar noi ascultăm şi o putem cumpăra sau nu. Bineînţeles urmează ţiganii, dar şi aceştia încep a cânta, încep a pune suflet şi a oferi şi ei ceva. Concret, după modul cum aşează acest spectacol în scenă, adică în mijlocul electricikăi sunt cei mai câştigaţi, au strâns cei mai mulţi bani.
Pe lângă toate aceste scene, evidentă este şi aceea a prezenţei trimişilor diferitelor secte, care-şi expun doctrina şi nu-ţi rămâne decât să aderi la ele, să pui ideile lor în practică. În momentul când îi vezi şi îi asculţi cu o oarecare răbdare, poţi înţelege universalitatea lui Nikolai Berdiaev. Acesta i-a descris deja în Cunoaşterea de sine, a explicat, în momentele de seară cum stau lucrurile în lume şi cine este adevăratul Dumnezeu. Cobori din electricikă, întrebi de “Noul Ierusalim” şi afli că trebuie să te urci câteva staţii într-o marşutkă (maxi-taxi), iar apoi poţi vizita acest ansamblu muzeal. Aici ai parte de un alt spectacol. De modul deschis la comunicare al ruşilor, precum şi de rapiditatea cu care te îndrumă spre locul tău ţintă.

Istorie şi credinţă

Complexul muzeal cunoscut cunoscut astăzi sub denumirea de “Novîi Ierusalim”, reprezinta reproducerea în mod grandiose a locurilor sfinte din Ierusalim. Construit la mijlocul secolului al XVII-lea a fost mult mai bine organizat şi îmbogăţit cu picturi occidentale, precum şi obiecte de cult bisericesc în anul 1920. Un loc aparte în cadrul complexului este ocupat de Mănăstirea „Renaşterea ” (Voskresenskii), una dintre cele mai mari mănăstiri existente în vecinătatea Moscovei. Conţine o gamă largă de comori istorice, culturale şi artistice (icoane, broderii, manuscrisuri, cărţi rare, documente, picturi şi desene ruseşti, precum şi din Europa Occidentală. Biserica este un fenomen unic în istoria şi cultura rusă. Toate acestea le putem rezuma la cuvintele: hrană pentru suflet. Începi, datorită acestui loc, precum şi a mediului de aici, a imaginilor care-ţi rămân imprimate în minte de pe zidurile acestei biserici, să crezi că ai ajuns într-un loc unic. Intenţia fondatorului complexului, patriarhul Nikon (1605–1681) a fost realmente îndrăzneaţă: să recreeze Pământul Sfânt al Creştinilor, după o copie exactă a bisericii Cavoului Sfânt din Ierasulim, la periferiile Moscovei. Fiindca am amintit de Nikon, pe numle sau adevarat Nikita Minov, putem spune ca a fost al şaselea patriarh al Moscovei si a toata Rusia. S-a nascut intr-o familie de ţarani, în satul Vel’deman nu departe de Nijni Novgorod. Bineînţeles ca despre personalitatea lui se poet vorbi foarte mult, însa in contnuare voi descrie Locul situt nu departe de râul Istra.
Ansamblul arhitectural de aici s-a conturat într-o perioadă relativ scurtă de timp, mai exact între 1657 – 1697. Scopul principal era construirea unei catedrale a Renaşterii, grandioasă şi fără asemănare. Construcţia Catedralei Renaşterii s-a finalizat în anul 1685.
Un alt punct principal de vizitat este Biserica „Naşterea Domnului”. A fost construită în partea de vest a complexului. Spaţiul vechi de lemn în care se ţineau slujbele religioase au fost înlocuite de altele din piatră. Pereţii fortăreţei, cu cele opt turnuri şi cu Biserica de dincolo de Poarta „Intrării în Ierusalim”, au fost construite în locul construcţiilor de lemn din secolul al XVII-lea.
„Palestina” de sub Moscova a fost elaborată şi construită nu doar ca un complex arhitectural grandios, ci şi ca unul peisagistic. Pe lângă mănăstire, se află şi o întindere verde, un parc-pădure cu izvoare, eleştee şi canale care unesc meterezele mănăstirii cu partea Nordică şi de Nord–Vest, cunoscută sub numele de Gradina Ghetsimani. Aici, pe malul pitoresc al râului Istra, se poate vedea unul dintre monumentele de început ale ansamblului arhitectural „Noul Ierusalim”: o clădire foarte mică cu patru etaje care îmbină elemente atât ale arhitecturii creştine cât şi laice, ale secolului al XVII-lea, cunoscută ca sihăstria patriarhului Nikon. Aceasta a fost iniţial gândită pentru rugăciunile retrase ale fondatorului „Noului Ierusalim” şi a fost păstrată în mănăstire ca un monument memorial. Catedrala „Renaşterea” este dupa cum am spus, centrul arhitectural şi cel mai important punct al complexului „Noului Ierusalim”. Catedrala a dorit să semene cu Biserica Sfântului Cavou din Palestina, cea mai importantă relicvă sfântă a lumii creştine. Arhitectura vest-europeană a preluat multe elemente ale acestei biserici, dar nicio biserică nu a sperat să o recreeze în totalitate cu aceeaşi grijă şi atenţie la detalii cum s-a întâmplat în cazul „Noul Ierusalim”.
Mănăstirea „Noul Ierusalim” a fost ridicată din ruinele care au rămas în urma războiului, complexul fiind devastat în iarna anului 1941. Acest lucru este reflectat în unele fotografii documentare expuse.
Am amintit de aceast ansamblu muzeal, despre frumuseţea acestor locuri deoarece în această “oblasti” (regiune), cum spun ruşii, a trăit şi lucrat ca medic şi A.P. Cehov.
Din aşa numita cetate “Noul Ierusalim” păşeşti spre exterior şi, fascinat, dornic de a afla cât mai multe lucruri - ţi se arată în faţa ochilor un “Corp Expoziţional”. Acesta are câteva camere, iar în două dintre ele sunt expuse cărţile lui Cehov, precum şi instrumentele sale profesionale. Geanta cu care mergea prin această regiune pe la casele oamenilor, dar şi ochelarii lui constituie o imagine de neuitat.
Poate nu întâmplător, această zona impregnată de religie este şi regiunea în care a profesat Cehov, ştiut fiind că marele medic şi scriitor credea nu numai în puterea tămăduitoare a medicinei, ci şi în cea a înălţării spiritului către cele sfinte.

Aparut in Revista "Kitej-grad", Nr. 4 (101), aprilie 2007