Bucovina - Familia Colibaba - Respect pentru traditie

Interviu cu Florin Colibaba, artist ceramist din Radauti, judetul Suceava (I)


Dumitru Serban: Domnule Colibaba, va rugam sa ne prezentati obiectele pe care dumneavoastra le lucrati, de cand lucrati, e o pasiune, ati mostenit acest mestesug?
Florin Colibaba: Sigur. Intai sa spun ca vin de la Radauti. In familia Colibaba, eu reprezint a cincea generatie, meseria am preluat-o de la bunicul, Constantin Colibaba. De la varsta de 12 ani am inceput sa practice acest mestesug. Sigur ca a devenit acum o pasiune, un lucru vital pentru mine, ca la varsta pe care o am, deja de la 12 ani au trecut o parte din ani, si eu am 53 de ani, am ajuns sa continui si sa fac, sa creez, sa lucrez aceasta ceramica care astazi – pentru ca ele sunt de doua feluri, ceramica ornamentata cu cornul, care se cheama ceramica de Radauti sau ceramica zgrafitata, pe care o vedem expusa aici in targ, ceramica de Cuti, cele doua s-au contopit si acum se cheama de mai bine de 20 de ani ceramica de Colibaba. In momentul cand ai spus Colibaba le gasesti si stii ca sunt cele doua tipuri de ceramica.
D. S.: Stiu ca ceramica de Cucuteni are diferite spirale, are anumite caracteristici aparte. Dumneavoastra ati spus ca a existat o contopire intre ceramica de Radauti si cea de Cucuteni. Cum se vad toate aceste detalii in lucrarile dumneavoastra?
F. C.: Nu, sa nu se faca o confuzie.
D. S.: Tocmai.
F. C.: Ceramica de Cucuteni este ceramica de Cucuteni, care apare pe un fond maroniu, ars o singura data, ornamentele, desenele de pe acel vas se obtin cu pensula, dar eu lucrez ceramica de Cuti. Deci Cuti si Radauti sunt contopite. Se cheama Colibaba.
D.S.: Tocmai asta, aici nu am inteles eu.
F. C.: Ceramica de Cuti este o ceramica unicata in lume. De ce? Pentru ca toate desenele de pe vasele respective se obtin prin zgrafitare. Este o tehnica a inciziei, cu un cui se zgaraie in interiorul vasului si desenul se face, nu dupa sablon, ci dupa talentul ceramistului. Pe cand cea de Radauti sau cum este cea de Horezu, cea de Vama, cea de Maramures, ele fiind centre diferite sau fiind o ceramica romaneasca, au acelasi procedeu de lucru: se introduce vopseaua intr-un corn, se trag acele linii concentrice, dupa care difera, aici incpe apoi diferenta intre centre. Fiecare isi creeaza desenul traditional respectiv, al zonei respective. La cea de Cuti deja nu mai apar acele desene... Este o ceramica deosebita de altele si mult mai complicat de lucrat.
D. S.: Dumneavoastra veniti din inima Bucovinei. Fiecare zona are caracteristicile ei si aceste carateristici sunt evidentiate in lucrarile fiecarui mestesugar in parte din zona respectiva. Spuneti-ne ce prindeti dumneavoastra in obiectele lucrate de dumneavoastra, ce scene din viata bucovinenilor?
F. C.: Cand s-a conceput, cu sute de ani in urma, acest tip de ceramica se poate observa ca apar scene zoomorfe si florale. Deci inaintasii nostri au cautat, pentru ca poate nu era sistemul asta de a picta si a lasa ceva in urma, prin pictura. Au facut ceva din viata de zi cu zi. Apar in colectiile particulare si ale muzeelor diferite strachini unde vezi “punguta cu doi bani”, unde vezi diligenta, care apare si la mine, unde vezi calaretul sau postasul, soarele si luna, pestii, viata de zi cu zi pe care o traiau ei o transpuneau spre aceste obiecte. Ele s-au pastrat. Eu le-am prelucrat ca desen si ca forma de la bunicul, cum am spus de la inceput, pe care le pastrez si in momentul de fata. Daca se intampla sa mai gasesc anumite desene pe care nici eu nu le stiu sau nici bunicul, nici tata nu le-au stiut in colectiile din muzee sau in colectiile particulare, atunci automat acea forma, acel desen il reinviu pentru ca este de datoria mea pentru ca este o ceramica unicat si trebuie sa mentin cat se poate traditia aceasta atat ca forma, culoare, smalt si desen.
D. S.: Foarte emotionant si in acelasi timp destul de inedit ce faceti dumneavoastra. Ati vazut interes, nu neaparat pentru ca suntem azi la Iasi, ci interes din partea oamenilor pentru ceea ce traditie si ma refer aici la un interes pentru a consera aceste traditii?
F. C.: Eu va pot spune pentru ca, circuland mult, sunt invitat la anumite festivaluri, targuri, concursuri, expozitii in tara, in strainatate. Deja nu mai pot. Ceramica de Colibaba, si asta stiam si eu de la bunicul, sunt convins, este arhicunoscuta in toata lumea. Fiind, cum spuneam, o ceramica unicata, este clar. Spre exemplu, eu am un targ in Germania, care este anual, si acolo reprezint Romania.
D. S.: In Germania, unde mai exact?
F. C.: In Germania, la Dieβen(?), langa Munchen. Nemtii fac un targ anual care este cel mai mare targ de ceramica din Europa, unde participam 160 de ceramisti din 12 tari. Eu sunt singurul din Romania care a fost selectat in anul ’91 de organizatorii de acolo la targul de la Sibiu. Si vreau sa spun ca la un moment dat, sunt deja 19 ani de cand am participat, la anul va fi o editie jubiliara 20, mai exact acum 3 ani, am spus ca nu voi mai veni, deoarece costa foarte mult si este si obositor. Dar ce-au facut nemtii? Pentru ca au spus clar. Nu se poate, tu trebuie sa fii aici. Ceramica asta este arhicunoscuta in lume. Tu dai farmec targului, la toate cele care sunt, piese expuse din 12 tari, de ce sa dispari ?... M-au convins si tot am continuat, cat ma vor sustine zilele de sanatate, am sa merg acolo. Dar pentru public. Publicul apreciaza foarte mult, sunt diferite de ce sa nu recunoastem, unii nu prea inteleg, se face aceasta mare confuzie la pret pentru ca ale mele sunt oleaca mai scumpe in comparatie cu cele de la Horezu spre exemplu si este si normal din cauza ca tehnica impune acest lucru, pe cand cele de la Radauti, pe care le lucrez si sunt ornamentate cu cornul sunt egale la pret cu cele de la Horezu. Si atunci lumea, cand vine la mine si ia un vas pe care da 100 de lei, acelasi format de farfurie, cu aceleasi dimensiuni, la Horezu e 20 de lei. De ce? E total diferit.