Bucovina - Familia Colibaba - Respect pentru traditie II

Interviu cu Florin Colibaba, artist ceramist din Radauti, judetul Suceava (II)


Dumitru Serban: Ati amintit adineauri de tehnica. Spuneti-ne cateva detalii despre realizarea unui obiect. Vad ca aveti sfesnice, aveti tavi, aveti diferite obiecte. Va rugam sa ne prezentati tehnica aceasta.
Florin Colibaba: Tehnica de lucru este, sa spuneam, pana la un anumit punct la fel cu toate centrele din tara. Dar s-o luam de la inceput: intai si intai, se modeleaza din pamant. Pamantul acesta este un pamant special pe care noi olarii il gasim in anumite locuri, in zonele respective, dar il depozitam acasa, dupa care el este malaxat, un procedeu mai simplu, prin malaxor, se macina acest pamant combinat cu apa si se face o pasta. Din acea pasta, argila cum ii spunem noi, lucram si modelam obiecte. Dupa ce ele sunt modelate la roata, tipul acesta de ceramica, a doua zi, vasul fiind moale si elastic nu poti sa-l vopsesti pentru ca-l deformezi. Si atunci trebuie sa-l lasi putin ca sa stea sa se zvanteze, sa se usuce, dar nu in forma definitiva, ci sa se zvante putin. A doua zi, il dau cu angoba, cu caolinul acesta, dau fondul alb. A treia zi, il mai las pana deja incepe sa tinda spre uscare si, a patra zi, il zgrafitam, deci aplic desenul. Dupa ce este zgrafitat, il las la uscat, pe timp de vara dureaza cam doua-trei saptamani, nu pot sa-l fortez, pentru ca daca il fortez, prin uscare rapida, s-ar putea sa-ti crape obiectul. Si apoi se arde. Prima data, arderea „biscuite”. Aici sunt doua tipuri de ardere: o data la faza „biscuite”, poti sa-l arzi in cuptor cu lemn, unde dureaza cam 10-12 ore, pentru ca este cea mai importanta faza ca obiectele sa nu crape, ca daca ai marit focul cumva, din caldura care intra, temperatura puternica, s-ar putea ca ele sa crape, si apoi este cealalta faza in cuptor electric, in care arzi 4 ore. La faza smaltuita, in cuptorul cu lemn, arzi 9 ore, dupa ce le-ai scos, din prima faza de „biscuit”, obiectele se coloreaza cu pensula, cu cele trei culori. Eu am spus ca folosesc ca fond culoarea alba. Si un lucru interesant, in ceramica mea regasim cele patru anotimpuri. Albul reprezinta iarna, dupa care folosesc culoarea verde, care este din oxid de cupru, combinat cu smalt, ceea ce ar reprezenta primavara, galbenul este un oxid de fier, tot combinat cu smalt, care reprezinta vara, toamna din culoarea maronie, printr-o combinatie de pamant rosu cu mangan. Dupa ce vasul este colorat, se smaltuieste, si se mai introduce o data la cuptor. La cel cu lemn, cum spuneam, dureaza o ardere a doua oara 9 ore, iar la cel electric, tot 4 ore. Si apoi, dupa ce vasul este ars, a doua oara, la o temperatura de 950-1.000 grade. Deci cam aici oscilez cu arsul, vasul se scoate, este gata. Am acasa, la Radauti, un atelier, in cadrul muzeului, acolo am expozitia, nu pot sa spun personala, dar este o expozitie cu peretii plini, cu tot ce este, lumea vine si cumpara de cate ori are ocazia. Si, in rest, obiectele sunt depozitate pentru diferite actiuni. Urmatoarea actiune o am saptamana viitoare la Radauti, apoi am o actiune la Gura Humorului, dupa aia, in septembrie am o actiune, un targ al olarilor, la Sibiu, apoi in decembrie am iar cu Targul Creatorilor la Muzeul Taranului Roman. Deci, noi, ceramistii, stim ce trebuie sa pregatim din timp pentru ca pamantul este mai sensibil, marfa nu se poate face oricum, in comparatie cu cei care incondeiaza oua sau picteaza o icoana sau tese pentru ca daca ai stat 3-4 zile si ai lucrat non-stop, tu iti faci produsul. Dar noi aici, daca stam 3-4 zile sau 3-4-5 saptamani tot nu poate iesi pentru ca noi depindem de uscare plus ardere. Si atunci, olarul stie. Cand are urmatorul targ isi programeaza lucrarile, isi face din timp pentru ca sa poata intra.
D. S.: E destul de meticulos, trebuie destul de multa rabdare.
F. C.: Exact. Si sa fac o suta de piese. Eu nu le fac. Dar asta nu insemna ca marti, miercuri sau sambata viitoare le am gata. Nu le am gata, nu am cum sa le am gata. Si atunci, trebuie sa am tot pe stoc si stiu, si-mi pregatesc din timp. Deci, cam asta ar veni, in mare, asa tehnica.
D. S.: Ne-ati vorbit despre tehnica. Destul de multa munca, destul de multa rabdare. Raportand toate acestea la viata reala, la cotidian, vedem cu totii ce se intampla astazi in cultura romaneasca. Traditiile, obiceiurile vor mai putea fi conservate? Nu o spun cu rautate, ci constat doar. Cum vedeti dumneavoastra situatia aceasta?
F. C.: Eu as spune si chiar o spun acum cu rautate, nu ca sa constat, pentru ca, in atatia ani, facand comparatie cu ce era inainte, cum se organizau. Exceptie la un targ al olarilor in momentul de fata o face Iasul. Din toate punctele de vedere. Pentru ca inainte era targul de la Sibiu, ca Iasul are a XXVII-a editie. Am 53 de ani. Scazand astia, de la 12 ani, cand mergeam cu bunicul la targul de la Sibiu, Sibiul organiza cum se face acum la Iasi, dar, pe parcurs, au inceout fel de fel de actiuni, zise-culturale: zilele municipiului X cu creatori populari, zilele vinului cu creatori populari, zile cartofului cu creatori populari, o actiune nu stiu care cu creatori populari si vin fel de fel de oameni, fel si fel de comercianti, care fac kitsch-uri, cauta sa-si vanda produsul; lumea e derutata, nu mai stie sa faca diferenta intre un artist adevarat, un creator adevarat pentru ca diferenta se face la preturi. Ala care le ia din alta parte mai adauga ceva acolo si vinde cum vinde si nici nu-l intereseaza ca noua ne strica piata, noi cei care cream, am fost acoperiti de acesti oameni asa-zisi creatori, dar nu sunt creatori si s-a ajuns la o confuzie. Si de asta o spun cu rautate, pentru ca, in momentul de fata, cu exceptia Iasului, in aceste targuri, care inainte se tineau, acum suntem chemati sa combatem fenomenele kitsch, dar este o amre vrajeala. In ziua de azi nici nu se mai spune ”a combate fenomenul kitsch”, ma mir cum de pe invitatii chiar nu se spune: „Haideti, veniti si dumneavoastra ca sa facem amploarea fenomenului kitsch mai mare, ca noi nu stim de cultura!” Apropo de ce spuneati, si o spun inca o data cu rautate, trag un semnal: arta populara romaneasca maine-poimaine se va pierde. De ce? Pentru ca incet creatorii de valoare nu mai sunt, au murit. Si suntem noi, astia tineri, carora si noua ne vinde randul. Si este mare pacat ca nu se pune pret. Eu imi aduc bine aminte si n-as vrea sa se supere vreunul sau altul, cand am fost, acum 10 ani, in America, la festivalul Smithsonian’s Folk Life de la Washington, delagatia Romaniei a fost foarte bine primita. Si tin minte ca acolo, la deschiderea oficiala, ni s-a spus un lucru clar, in doua cuvinte: „Voi, romanii, sunteti recunoscuti in lume prin sport si prin traditii”. Atunci, mare valva: „Da, ne intoarcem acasa, punem accent pe traditiile noastre!”. Atat a durat, cat a durat festivalul ala, 16 zile. Din momentul ala nu se mai stie nimic de traditia romaneasca, nu se mai pune pret, nu se mai pune accent, nu se incurajeaza. Si asta este viitorul Romaniei, va fi un recul puternic pentru ca noi ne batem joc de o traditie pe care o avem. Nu trebuie sa o nastem, nu trebuie sa...
D. S.: O avem, numai trebuie sa o mediatizam.
F. C.: Exact. Si de asta o spun cu rautate. Cei care sunt la putere nici nu-si bat capul pentru asa ceva. Aici sunt niste valori. Valori istorice, valori romanesti pentru viitorul Romaniei. Nu pentru noi. Ca noi suntem cum suntem. Noi, spre bucuria noastra si cu ajutorul lui Dumnezeu, avem marea bucurie de a fi sanatosi si putem continua pentru ca am invatat de la cine am invatat lucruri serioase. Acum nu se mai face intr-o scoala populara de arta... Apropo de chestia asta, mie mi-a trecut prin cap si cred ca daca voi fi ajutat, inteles, voi reusi. Vreau sa infiintez o academie de ceramica la Radauti, Academia de Ceramica Colibaba, academie de ceramica asa cum este si o facultate, cu chestii juridice, cu aprobari, cu tot. Dar pentru asta trebuie sa fie cineva care sa inteleaga, pentru ca ideea mea este buna.
D. S.: Si sa se realizeze o infrastructura, sa fie realizate niste standarde...
F. C.: Exact. Eu ma zbat ca sa creez ceva care sa ramana pentru natiunea sta si dupa mine pentru ca stiti ce ma doare in suflet?! Ca maine-poimaine (vedeti ca saptamana trecuta
l-am inmormantat pe varul meu, tanar si el de-o seama suntem, 53 de ani) pot sa inchid si eu ochii si cati ca noi nu sunt aici dintre ceramisti? Sunt niste valori care se duc si este pacat. Daca ii ai pe pameni in viata, in loc sa stai sa te folosesti de dansii, sa obtii de la dansii ceva care sa fie durabil, sa fie in viitor transmis cum la noi in familie totul s-a transmis din tata in fiu. V-am spus ca sunt a cincea generatie, peste 200 de ani. Pai, daca stra-strabunicul meu gandea cum gandesc astia, mai era ceramica prin Radauti?! De asta am spus-o, si-o spun, si-o repet. Care vrea sa auda bine, care nu, sa-si faca treburile, dar este mare pacat.
D. S.: Foarte buna initiativa dumneavoastra. Felicitari pentru ceea ce faceti!
Transmite-ti un salut, un gand. Puteti spune solutii pentru conservarea traditiilor in final.
F. C.: Eu le-as spune organizatorilor ieseni, celor care au contribuit pana acum, celor care au initiat si facut acest targ de peste 27 de ani, de duminica, de maine, vom merge pe a XXVIII-a editie, ca le multumesc pentru ca au fost singurii si raman singurii care n-au fost clintiti, au o idee fixa, buna pentru poporul roman si o fac si o mediatizeaza, asta este un lucru extraordinar si sa aiba grija in continuare sa nu piarda acest targ pentru ca este cel dintai. V-am spus, la inceput, Iasul era cam pe locul 3-4 ca organizare. Primele trei editii le-am infiintat eu cu regretatul Marcel Colibaba, care a murit saptamana trecuta, cu taica-meu, tot la fel, regretat, si cu fostul director Cuzac. Acum, targul de la Radauti, care este saptamna viitoare, este un mare balci, si ma zbat cu organizatorii de acolo, le spun cum este un adevarat targ, ce trebuie facut, nu ma baga nimeni in seama. Ei stiu ale lor, fac ale lor, cum fac, numai sa iasa urat, in loc sa facem sa iasa frumos. Eu am colegul meu de la Dieβen care lcureaza in primarie si face acest targ european, se intelege cu primarul, primarul asculta de ceea ce spune el, dupa ce se termina actiunea si trage concluzii, spune: „nota 10”. El a reusit. Pe cand eu cand vin cu argumentele mele, cu intentiile mele, cu ideile mele, nu ma asculta nimeni, parca sunt o carpa asa, parca sunt un nimic in orasul ala. Si atunci cum sa nu te deranjeze? Cum? Cand vezi ca Iasul face asa ceva? Au mai fost Smerica, Dumnezeu sa-l ierte, Toader Nica, care au dat o amploare, care au facut ceva, au sadit o radacina, cu dr. Mungiu, cu domnul Ciubotaru, oameni care au facut niste chestii formidabile. Continua. Lumea vine din tara, vine de la Horezu, este totusi o distanta. De ce vine? Pentru ca, in primul rand, publicul iesean stie sa puan pret, este un public cultural. Eu am mai spus-o si anul trecut, capitala europeana a culturii nu trebuia sa fie Sibiul din anumite motive s-a facut capitala la Sibiu, ci Iasul. Iasul merita sa fie. Repet si in ziua de azi, Iasul stie sa aprecieze tot ce este aici, gaseste oameni de cultura in Iasi, aici gasesti ambientul acesta, gasesti tot ce insemna lucru curat si frumos, drept si nobil.
D. S.: In speranta ca pe viitor ne veti primi chiar in atelierul dumneavoastra, chiar imi doresc acest lucru...
F. C.: Chiar va astept cu mare drag.
D. S.: Va spun mult succes si multa sanatate!
F. C.: Multumesc frumos si va astept cu mare bucurie, e foarte simplu, atelierul este in cadrul muzeului de la Radauti. De asta ma si deranjeaza cateodata petru ca nus e face propaganda cu el, est eun lucru unic in tara, in cadrul muzeului sa ai un atelier di est eun brand, pentru ca eu in ultimul timp am obtinut si licenta pentru marca a ceea ce fac. Este un brand al orasului, dar pacat ca...
D. S.: Nu este mediatizat.
F. C.: Exact. Dupa soare, vine umbra. Sec. Trist. Bine, va astept, va doresc Doamne ajuta si multumesc pentru tot.