Faceți căutări pe acest blog

Translate

Italiană Rusă Portugheză Olandeză Poloneză Engleză Franceză Spaniolă Germană

luni, 10 iulie 2017

Satul tradiţional vasluian surprins în fotografie, meşteşuguri şi voie bună – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 06.07.2017)

Iubiți auditori, în emisiunea de astăzi, vizităm ţinutul Vasluiului, pentru că oameni frumoşi vor să ne transmită din zestrea culturală, invitându-ne să fim martori la scrierea tradiţiilor şi obiceiurilor unui neam.
Concret, stăm de vorbă cu Lucian Onciu, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui.
Aflăm detalii, de la domnia sa, în ediția de astăzi a emisiunii noastre, despre câteva proiecte, foarte interesante, pe care a reușit, în ultima perioadă să le implementeze în instituția pe care o coordonează, proiecte care împletesc cultura, tradiţia istoria într-un tot unitar.
Înainte de toate, dragi prieteni, Lucian Onciu ne vorbește despre un proiect de fotografie, proiect, poate, unic în România, căruia i-a dat startul în luna decembrie a anului trecut, atunci când, la Vaslui, se desfășoară Festivalul de Datini și Obiceiuri de iarnă. Totul a pornit de aici, pentru ca, mai apoi, împreună cu aproape 90 de fotografi din Vaslui, să pășească în satele județului.
Şi cum frumuseţea satului cu datinile şi obiceiurilor ei nu putea rămâne în umbră, ideea a fost una sublimă, prin fotografie imortalizând şi lăsând moştenire veacurilor, imagini concrete, un dublu al realităţii, adevărate instrumente de cultură autentică. Fotografiile surprind secvenţe din viaţa satului, unde am remarcat satul tradiţional cu lumea adunată la hore, la şezătoare, la căratul fânului, imagini captate în biserici sărace material, dar care sunt încărcate de spiritualitate, încât ai impresia că te duc într-o altă lume. Din aceste fotografii nu putea să lipsească opinca tradiţională, poate, veriga care ne ţine uniţi cu înaintaşii, costumul popular, dar şi oameni suprinşi în drumul lor spre biserică, la prăşit, la aducerea apei de la fântână, conturând şi riturile de trecere, acţiuni reale, reflectate în fotografii inedite.
Proiectul se intitulează - “Satul vasluian – tradiție și actualitate” – și se desfășoară sub coordonarea fotografului profesionist, iubitor de frumos, de neam și țară, pentru că asta reflectă fotografiile lui, Sorin Onișor. Putem afirma că artistul deţine un al treilea ochi, un ochi care este atras de toate frumuseţile unei ţări bogate, atât material cât şi spiritual, un ochi care ştie să filtreze opulenţa acestei lumi, văzând, poate, lucruri neinteresante pentru unii, dar, operă de artă adevărată, care va fi mărturie generaţiilor următoare.




Un alt proiect organizat de reprezentanţii actului cultural din Vaslui, care conturează corola tradiţiei, a fost acela realizat, la Huşi, în perioada de 2 – 4 iunie a.c., intitulat Târgul de Meșteri Populari – Festivalul Iei.
Organizatori au fost: Consiliul Județean Vaslui prin Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale împreună cu Primăria și Consiliul Local Huși, dar și Casa de Cultură Alexandru Giugaru din Huşi.


Acestea activităţi nu aveau cum să se încheie doar prin muncă, pentru că, omul tradiţional este şi petrecăreţ, iar, după cum spunea Sadoveanu, un pahar de vin dezleagă limbile oamenilor, şi, astfel, se scrie istoria tradiţională, iar hora are puteri vindecătoare, scăpându-ne de boală, făcându-ne să uităm de greutăţi, restabilind comuniunea, comunicarea, împăcarea între oameni, voia bună, împlinirea sufletească. Astfel, în perioada 2- 6 august, în Vaslui şi nu numai, se va desfăşura Hora din Străbuni, eveniment aflat la ediția a V-a a festivalului internațional de folclor.



Mai multe despre cele prezentate, puteţi audia, doar la Radio Iaşi, un radio al inimii dumneavoastră, începând cu ora 21 şi 3 minute, în emisiunea – Tradiţii, unde vă invităm să fiţi alături de noi pentru a scrie istoria neamului.
Text, audio: Dumitru ȘERBAN
Foto: Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Vaslui