CARAMIDA SI COMPASIUNEA
- Un tinar director executiv, conducea pe strada, putin cam prea repede, noul sau Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut tisni de dupa masinile parcate, si a incetinit atunci cind a crezut ca a vazut ceva. Pe masura ce masina sa trecea, nici un copil nu a aparut. In schimb, o caramida a lovit una din portierele Jaguarului. A apasat pe frina si a intors Jaguarul inapoi la locul unde fusese lovit de caramida. A sarit furios din masina, a pus mina pe primul copil intilnit in cale si l-a lovit de o masina parcata, tipind: „Ce a fost asta si cine esti tu? Ce crezi ca faci? Aceasta este o masina noua si caramida pe care ai aruncat-o, te va costa multi bani. De ce ai facut asta?”
Copilul era speriat.
„Va rog, domnule ... va rog, imi pare rau dar nu stiam ce altceva sa fac,” a explicat el.
„ Am aruncat caramida pentru ca nimeni altcineva nu v-ar fi oprit...”.
Cu lacrimile siroind pe obrajii sai, copilul a aratat catre o pata de linga masina parcata.
„Este fratele meu” a spus. „A luat curba gresit si acazut de pe scaunul cu rotile, iar eu nu pot sa-l ridic inapoi.”
Fiind serios, copilul i-a cerut apoi, stupefiatului director executiv: „Ma ajutati va rog sa il pun inapoi in scaunul cu rotile? Este ranit si este prea greu pentru mine.”
Miscat de cuvintele copilului, soferul a inghitit cu greu nodul pe care-l simtea in gitul sau. Rapid, el a ridicat copilul handicapat inapoi in scaunul sau, apoi a luat o batista si a bandajat zgirieturile si taieturile lui. Totul arata ca si cum ar fi facut otreaba buna.
„Multumesc si Domnul sa te binecuvinteze” a spus copilul recunoscator, strainului. Prea miscat pentru a mai putea vorbi, omul pur sisimplu a privit copilul cum impingea scaunul cu rotilea fratelui sau in josul drumului, acolo unde se afla casa lor. Jaguarul a facut un drum lung si incet inapoi. Stricaciunea era foarte vizibila, dar soferul nu s-aderanjat niciodata sa o repare. El a pastrat urma de pe portiera, astfel incit sa-si aminteasca oricind de mesajul primit: „Nu trece prin viata prea repede, astfel incit cinevasa fie nevoit sa arunce o caramida in tine, ca sa iti capteze atentia!”
Dumnezeu sopteste sufletelor noastre si vorbeste inimilor noastre. Citeodata cind nu avem timp sa ascultam, El arunca o caramida in noi. Este alegerea noastra sa ascultam sau nu.
Oamenii, oamenii!!!
- Un tinar director executiv, conducea pe strada, putin cam prea repede, noul sau Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut tisni de dupa masinile parcate, si a incetinit atunci cind a crezut ca a vazut ceva. Pe masura ce masina sa trecea, nici un copil nu a aparut. In schimb, o caramida a lovit una din portierele Jaguarului. A apasat pe frina si a intors Jaguarul inapoi la locul unde fusese lovit de caramida. A sarit furios din masina, a pus mina pe primul copil intilnit in cale si l-a lovit de o masina parcata, tipind: „Ce a fost asta si cine esti tu? Ce crezi ca faci? Aceasta este o masina noua si caramida pe care ai aruncat-o, te va costa multi bani. De ce ai facut asta?”
Copilul era speriat.
„Va rog, domnule ... va rog, imi pare rau dar nu stiam ce altceva sa fac,” a explicat el.
„ Am aruncat caramida pentru ca nimeni altcineva nu v-ar fi oprit...”.
Cu lacrimile siroind pe obrajii sai, copilul a aratat catre o pata de linga masina parcata.
„Este fratele meu” a spus. „A luat curba gresit si acazut de pe scaunul cu rotile, iar eu nu pot sa-l ridic inapoi.”
Fiind serios, copilul i-a cerut apoi, stupefiatului director executiv: „Ma ajutati va rog sa il pun inapoi in scaunul cu rotile? Este ranit si este prea greu pentru mine.”
Miscat de cuvintele copilului, soferul a inghitit cu greu nodul pe care-l simtea in gitul sau. Rapid, el a ridicat copilul handicapat inapoi in scaunul sau, apoi a luat o batista si a bandajat zgirieturile si taieturile lui. Totul arata ca si cum ar fi facut otreaba buna.
„Multumesc si Domnul sa te binecuvinteze” a spus copilul recunoscator, strainului. Prea miscat pentru a mai putea vorbi, omul pur sisimplu a privit copilul cum impingea scaunul cu rotilea fratelui sau in josul drumului, acolo unde se afla casa lor. Jaguarul a facut un drum lung si incet inapoi. Stricaciunea era foarte vizibila, dar soferul nu s-aderanjat niciodata sa o repare. El a pastrat urma de pe portiera, astfel incit sa-si aminteasca oricind de mesajul primit: „Nu trece prin viata prea repede, astfel incit cinevasa fie nevoit sa arunce o caramida in tine, ca sa iti capteze atentia!”
Dumnezeu sopteste sufletelor noastre si vorbeste inimilor noastre. Citeodata cind nu avem timp sa ascultam, El arunca o caramida in noi. Este alegerea noastra sa ascultam sau nu.
Oamenii, oamenii!!!
