Faceți căutări pe acest blog

Translate

Italiană Rusă Portugheză Olandeză Poloneză Engleză Franceză Spaniolă Germană

marți, 26 septembrie 2017

Fluierul, comuniunea dintre cer și pământ - Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 21.09.2017)

În seara aceasta vom continua traseul tradițiilor și ne vom opri în fața indicatorului Fundu-Moldovei, Suceava, pentru că aici am simțit o chemare, unde toate energiile, munții, pădurile, dealurile, văile, frumusețea locului ne îmbiau pe tărâmul autentic al folclorului, pentru a-i asculta pe mărturisitorii frumosului, care și-au deschis sufletul pentru a vă transmite din zestrea adunată de veacuri, domniilor voastre, cititorii și ascultătorii Radio Iași.                        
Nu doar priveliștea te trimite cu gândul la raiul autentic, ci mai ales aerul tare care îți taie respirația, iar în ce-i privește pe oameni, aceștia nu au asemănare prin unicitatea, bunătatea și ospitalitatea lor, întrucât te fac să uiți că trăiești într-un vacarm al orașului, într-un conglomerat de ziduri, departe de tot ce înseamnă liniște aducătoare de stare de bine, de sfințenie a locului.                   
O dată ce pătrunzi pe aceste meleaguri, ca vrăjit, simți cum mrejele te prind și nu ai cum să nu te lași fermecat, de un spațiu încărcat pozitiv, unde toți localnicii își văd de viața și treburile lor, căci este o zi de muncă, cu toate că noi simțim că trăim în sărbătoare, sărbătoare a satului tradițional, unde în calitate de reporter, caut să dezleg limbile celor care au multe să ne comunice.

Destinația directă este la familia Țaran, o familie de gospodari, împământeniți ai locului prin tradițiile și obiceiurile pe care le-au moștenit, având obligația morală să le ducă mai departe.                                                  
Poate vă întrebați despre ce este vorba? Răspunsul este unul simplu, pentru că, atunci când vorbim despre familia Țaran, discutăm despre muzică, despre pasiunea pentru aceasta, despre cânt și voie bună, despre ureche muzicală, instrumentiști, despre jocuri și hore, despre tradiția moștenită.           
Unicitatea fluierarului Liviu Țaran este recunoscută și de etnomuzicologi de renume, care au analizat muzica domniei sale, captând atenția prin individualismul repertoriului, devenind instrument de muncă pentru aceștia.   În acest scop, în urma analizelor făcute, etnomuzicolog Constanța Cristescu de la Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din cadrul Centrului Cultural Bucovina, care s-a ocupat îndeaproape de muzica domniei sale, anul acesta, ca o încununare a muncii fluierașului Liviu Țaran, i-a editat un DVD (Fluierași din Bucovina, Nr.1, Editura LIDANA, Suceava, 2017). Acesta este foarte concis, având două părți. În prima parte este surprinsă viața muzicală și viața familială a lui Liviu Țaran, fiind dedicate capitole, atât neamurilor, cât și ucenicilor, colaboratorilor, iar în a doua parte fiind conturat repertoriul maestrului, muzica fiindu-i grupată pe categorii muzicale în care sunt surprinse doinele, ritualurile de nuntă și jocurile.                                               
Nu întâmplător, prima parte a DVD-ului cuprinde viața și familia acestuia, unde aproximativ șase capitole sunt dedicate familiei, pentru că cel care face mare cinste neamului, fiind rapsodul popular desăvârșit, nume recunoscut, atât în țară, cât și peste hotare, este bunicul acestuia, Ilie Cazacu (1903-1979), care îl introduce pe nepot, încă  de la o vârstă fragedă, 7-8 anișori, în tainele muzicii, inițiindu-l ca fluieraș.


Despre povestea impresionantă de viață și despre muzica maeștrilor, Ilie Cazacu și Liviu Țaran, veți afla mai multe doar audiind emisiunea Tradiţii, unde vă invităm să ne fiţi alături, începând cu ora 21 și 3 minute, pe toate frecvențele Radio Iași.
Text, audio, foto: Dumitru ȘERBAN

Powered By Blogger