Faceți căutări pe acest blog

Translate

Italiană Rusă Portugheză Olandeză Poloneză Engleză Franceză Spaniolă Germană

joi, 4 aprilie 2019

Satul tradițional, unit pe veșnicie în cântul popular - Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 04.04.2019)

       Dragi auditori, în ediția de astăzi a emisiunii noastre, stăm de vorbă cu un tânăr interpret de muzică tradițională, originar din vatra etnofolclorică Arbore din Județul Suceava. Este vorba despre Mihai Hrincescu, iubitor de tradiții, de cântece populare vechi, de port și neam, de glia străbună, pe care l-am întâlnit, la Iași, la un frumos eveniment organizat, nu demult, de către reprezentanții Asociației Meșterilor Populari din Moldova, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Radio Iași - partener media al acestei manifestări culturale.
            În ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, Mihai Hrincescu ne deschide lădița cu zestrea adunată din concursurile la care a participat, amintind de cele mai frumoase premii și trofee obținute în cadrul festivalurilor.
            Suferința cea mare a maestrului este că muzica populară nu mai este interpretată de oameni acreditați, oameni care să redea folclorul românesc autentic, ci punând în balanță tradiția versus modernitatea, Mihai Hrincescu contrage esența conform căreia - cântăreții noi, de duzină, de suprafață, scot muzică pe bandă, prelucrând totul într-un studio, devenind artiști peste noapte.
            Deși este tânăr, iese din tiparele vremii, fiind pasionat de discuțiile pline de încărcătură emoțională cu bătrânii satelor noastre, care - prin memorie involuntară - aduc în prezentul vorbirii evenimente și întâmplări trecute, spre încântarea și bucuria tânărului pasionat de cultura și credințele străvechi. 

            Mihai Hrincescu - împătimit de tot ce înseamnă frumos și autentic - se contopește cu situațiile reale întâlnite pe teren, conștientizând că bătrânii satului tradițional sunt cei din urmă și captează izvoarele care vor forma marea din care se vor adăpa neamurile viitoare.
            Interlocutorul nostru ne mai spune că are o bună comunicare cu reprezentanții actului cultural din Suceava… de la Centrul Cultural Bucovina, comunicând cu aceștia și sfătuindu-se pe anumite teme.
            Mă bucur că interlocutorul meu este un om atât de energic și optimist, încât doar cu asemenea oameni… satul poate avea continuitate.
            La întrebarea adresată de mine - dacă satele bătrânilor adăpostesc ultimii rapsozi populari - cu o energie, speranță și încrederre, dar mai ales cu optimism, interlocutorul nostru ne asigură că - în satul nostru - noi suntem continuatorii și transmițătorii credințelor populare străvechi, folclorului autentic.
           Dragi prieteni, însumi mă simt mai liniștit când descopăr oameni care se contopesc cu trăirile și sufletul înaintașilor, știind că satul românesc și țara aceasta minunată sunt lăsate moștenire unor astfel de oameni minunați, trăitori, iubitori de folclor autentic, interesați de soarta altor oameni, vibrând și nuanțând în cântecele populare - izvorul și dorul puternic - care ne leagă de înaintași fiind conector și conductor spre viitor.
            Unor astfel de oameni le mulțumim, făcând plecăciune în fața Domniilor lor, dorindu-le sănătate multă, ani buni și sănătoși, la cât mai multe cântece care să nuanțeze iubirea puternică de patrie, de neam, de țară, de glia străbună, lăsând să curgă prin vene neamul străbun.
            Vă invităm ca în seara aceasta, începând cu ora 21 și 3 minute, să deschideți aparatele de radio, pe frecvențele Radio Iași, pentru a-l cunoaște pe cel care însuflețeștr emisiunea de astăzi, având în  comun arta și tradițiile neamului românesc.
Text, audio: Dumitru ȘERBAN


Powered By Blogger