Volumul a apărut,
în anul 2013, la Editura Humanitas din București. Anița Nandriș-Cudla s-a născut
în anul 1904 într-o familie de țărani din satul Mahala, județul Cernăuți și
moare la 30 august 1986. În anul 1941,
mai exact în luna iunie, 13.000 de români din Bucovina de Nord au avut neșansa
de a fi deportați în gulagul rusesc, după ce, cu un an înainte, ținutul despre
care vorbim a fost cedat Uniunii Sovietice. Printre surghiuniți se află Anița,
împreună cu cei trei fii ai ei de 17, 14, respectiv 11 ani, ridicați din
propria casă, aruncați într-un vagon, și trimiși, de către trupele NKVD-ului,
în îndepărtata Siberie, acolo unde, timp de 20 de ani, în afara trăirii
interiore pe care o avea față de copii și a divinității, nimeni și nimic nu
le-a fost de ajutor.
Anița,
cu doar trei clase, întoarsă din sumbrul exil rusesc, a reușit să scrie,
într-un limbaj simplu, povestea supraviețuirii. După ce a înșirat cuvintele pe
foile albe, cu o tărie sufletească aparte, precum a dat dovadă în gulagul
sovietic, încredințează, în anul 1982, manuscrisul nepotului ei, Gheorghe
Nandriș, care, la rândul său, cu o frică de nedescris, îl trece de cele două
granițe, în România, publicat fiind, pentru prima dată, în anul 1991. Cartea a
fost premiată de Academia Română, în anul următor, cu Premiul „Lucian Blaga”.
În Prefața ediției de față, semnată de
către Gheorghe Nandriș (Sibiu, 10 ianuarie 2006), citim trei spețe care nu
trebuiau să se petreacă în istoria Europei, dar, pentru că oamenii de pe
bătrânul continent le-au trăit, din păcate, a trebuit să vorbim despre comunism,
altfel, acesta rămânea un curent în dicționarele politice.
Conturăm,
mai jos, cele trei evenimente de tristă amintire, pentru ca apoi, în câteva
fraze să ilustrăm, din volum, și suferințele prin care au trecut Anița cu cei
trei copii ai săi. Așadar, „să nu fi fost expediat Lenin în 1918 din vestul
Europei spre Rusia...”, „Să nu fi mers Ribbentrop la Moscova în noaptea aceea
de 23 august 1938, pentru a ceda Rusiei o parte a Europei...” și „Să nu fi mers
Churchill cu avionul la Moscova în octombrie 1943, pentru a abandona – cu bună
știință – în cazanul comunist tot estul Europei...”.
Și pentru că toate
acestea s-au petrecut, s-a ajuns la situații de grea încercare, de luptă
interioară și nu numai, nevinovată, a milioane de oameni. Dintre aceștia fac
parte și Anița, autoarea volumului, împreună cu cei trei fii ai săi, dar și cu
restul personajelor pe care ni le descrie, cu o emoție aparte, în paginile
cărții.
Prezentăm
două situații trăite, văzute și simțite, de autoare în timpul celor două
conflagrații mondiale, surprinse, sugestiv în paginile volumului: „Eu sângură
să rămân acasă mă temiam. Am eșit și eu cu mama. Nu mult mergem și întâlnim o
femeie care o întriabă îndată pe mama, unde mergi și unde ți-s băieții, că uite
ce-i, îi spune mamei, la cutare casă strâng moscalii baieți și, cu lacrimi în
ochi, îi arată mamii o mojilă de gunoaie în grădină. Uite, acolo eu l-am
îngropat pe a meu baiet de viu. Am sapat o groapă în pământ, am pus niște lemne
deasupra și am făcut o mojilă de gunoaie să nu se cunoască. De bună siamă, i-a
lasat ca să aibă oliacă de aier, ca să poată sta până a trece nenorocirea asta”
(p. 37) sau „Eu am prins a tremura. Așa tremuram de-mi clănțăneau dinții în
gură, parcă ar fost ger de 40 de grade. Am început să îmbrac copiii. Scăpam tot
din mână. Mă gândiam, copiii îi îmbrac, dar ce am să fac cu mama, cum am să o
iau, că ea nu poate să facă un pas. Am să o duc pe brață, să o pun pe căruță.
Dar mai departe? Ea nu o să poată suporta greutățile și are să moară pe drum și
ce am să fac eu mai departe. Aiestea toate mi le-am înșirat reped eîn gând. Așa
tremurând am îmbrăcat copiii, m-am îmbrăcat și eu, pe urmă am început să o
îmbrac și pe mama” (pp. 81-82).
Raportat la scurta prezentare a volumului, conchidem prin cuvintele Monicăi Lovinescu, cea care a dus o luptă continuă împotriva totalitarismului comunist: „Cartea e o revelație și s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaților români în Gulagul sovietic povestirea Aniței Nandriș-Cudla aduce o mărturie esențială, dar și pentru reconstituirea staturii țăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or, iată că, odată cu Anița Nandriș-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou. După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară. Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine”.
