Despre lipovenii din Târgu Frumos – La masa dialogului

Nu cu mult timp în urmă - am fost la Târgu Frumos, Iaşi. Ştiut este faptul că, în acest târg, alături de majoritari, trăieşte şi o cumunitate de ruşi lipoveni. Numărul acestora sunt de peste 1.100. Pentru a afla mai multe despre viaţa ruşilor lipoveni de aici, despre ocupaţiile acestora, cât şi despre proiectele implementate la nivelul comunităţii, în ultima perioadă, am stat de vorbă cu Neculai Feodot, vicepreşedinte al Comuniăţii Ruşilor Lipoveni din Târgu Frumos. Redăm, mai jos, dialogul cu domnia sa.   

- Imediat ce am păşit în comunitatea ruşilor lipoveni am şi trecut pragul sediului comunităţii - un sediu foarte frumos, impunător, un proiect interesant. Ne puteţi argumenta?

- Proiectul a început în anul 2006, de fapt, este vorba despre un ansamblu de proiecte ale comunităţii ruşilor lipoveni, din întreaga ţară, care, împreună cu Guvernul României, respectiv fonduri de la guvern, treptat s-a creat diferite sedii în unele comunităţi. Unul dintre aceste sedii este şi la Târgu Frumos. Practic, a început în 2006, au fost câteva mici probleme cu constructorul, cum se mai întâmplă pe la noi prin ţară, dar, din fericire, între timp, lucrurile s-au reglat şi s-a reluat construcţia acestui sediu în 2010, iar în anul 2011, mai exact, în luna noiembrie, cu ajutorul lui Dumnezeu, a fost sfinţit.

- Să spunem că aveţi activităţi în incinta acestui sediu atât de frumos şi chiar vă rog să ne detaliaţi, căci - am putut vedea - până în sala în care am păşit foarte multe afişe care arată că aici s-a muncit.

- Da, suntem o comunitate activă. Încă de la sfinţirea sediului CRL, au început să se deruleze diverse activităţi. Mulţi dintre membrii comunităţii au făcut revelionul pe stil vechi în incinta sediului. Mai mult, au fost câteva proiecte social-umanitare, împreună cu diferiţi sponsori şi cu Asociaţia Culturală „Mir”, asociaţie pe care eu o şi coordonez şi care are ca scop - promovarea culturii, tradiţiilor, obiceiurilor ruşilor lipoveni. De asemenea, au fost activităţi culturale pe care le-a organizat comunitatea centrală. De exemplu, a fost un seminar legat de alfabetul chirilic, ziua culturii ruse a fost organizată în luna iunie şi multe alte activităţi: şedinţe ale comunităţii, întâlniri ale membrilor comunităţii cu diverşi producători agricoli, dat  fiind specificul comunităţii pe partea de legumicultură ş.a.m.d..

- Fiindcă aţi amintit de legumicultură, cu siguranţă, alături de această ocupaţie, etnicii ruşi lipoveni, de aci, mai au şi alte ocupaţii. Oferiţi-ne câteva detalii.

- 90 % dintre ei se ocupă cu legumicultura, muncesc pământul, dar - mai sunt şi câţiva oameni de afaceri, sunt şi profesori la şcoala generală, la liceu, care sunt din comunitate. Deci, celelalte ramuri în care comunitatea activează sunt comerţ, producţie şi educaţie – învăţământ.  Vorbim de cei care au rămas în localitate.

- Dacă aţi amintit de cei care au rămas în localitate, cu siguranţă - primii sunt bătrânii. Cum s-au arătat aceştia când au văzut că în sânul comuniţăţii a crescut un sediu atât de frumos?

- Au fost extremi de bucuroşi, foarte curioşi să-l viziteze, să vină la manifestări. Au acceptat şi au văzut că lucrurile se pot închega în jurul acestei case. Astfel - tradiţiile, obiceiurile se pot păstra. Au fost extrem de entuziasmaţi când şi-au văzut nepoţii cântând sau dansând pe scena acestui edificiu şi au fost foarte receptivi la ceea ce înseamnă activităţile comunităţii.

- În cele ce urmează, să ne spuneţi câţi membrii are comunitatea ruşilor lipoveni de aici şi aş vrea să ştiu dacă aveţi tineri plecaţi de aici la facultate, la Iaşi, la Cluj, la Bucureşti.

- Comunitatea are circa 1100 – 1200 de membri. Bineînţeles că există şi partea de oameni care a reuşit să iasă din munca pământului. Sunt foarte mulţi tineri care sunt studenţi, care au plecat în străinătate, medici, ingineri.

- Vorbiţi-ne, în cele ce urmează, despre „Mir”, asociaţia culturală pe care o coordonaţi.

- Asociaţia Culturală „Mir” are ca scop o parte complementară a ceea ce are CRL-ul. Fiind o filială a comunităţii centrale, comunicarea cu Bucureştiul, chiar dacă acum este destul de facilă prin internet şi telefonie, sunt unele lucruri birocratice care se fac mai greu, dat fiind faptul că ei au un buget din bani publici. Aşadar, paşii birocratici câteodată pot fi mai greoi. Am încercat să suplimentăm activităţile pe care le face comunitatea, atrăgând diverşi sponsori, prin intermediul asociaţiei. Astfel, am creat câteva mici proiecte. De exemplu - „De la suflet la suflet”. Un important om de afaceri, etnic de-al nostru, a spus că - vrea să doneze, să facă pachete pentru ca de Crăciun şi de Sf. Neculai, pe stil vechi – copiii, respectiv bătrânii să poată beneficia de astfel de cadouri. Pentru copii a fost făcut de Crăciun şi a fost coordonat de comunitatea centrală şi am ajutat şi noi, iar pentru bătrâni, cu ajutorul comunităţii centrale, am realizat un proiect, coordonat de Asociaţia Culturală „Mir”. S-a făcut o anchetă şi avem în jur de 20 de bătrâni care nu au copii sau copiii lor sunt plecaţi şi nu au mijloace materiale consistente sau nu au aproape deloc. Aceştia au muncit pământul toată viaţa - nici pensia de la C.A.P. nu o au unii dintre ei. În acest context, am încercat să venim, fiind sărbătorile şi iarna foarte grea, cu un mic cadou, de Sf. Neculai, cât şi de Crăciun. Repet, de Crăciun, copiii au venit cu o serbare, cu cântece, cu poezii, cu dansuri şi a venit Moş Crăciun care le-a oferit câte-un cadou din partea comunităţii centrale şi din partea câtorva sponsori locali.

- Aş vrea să ştiu - aţi spus că la nivelul comunităţii sunt 1.100 de etnici - dacă aici, la şcolile din Tg. Frumos se predă limba rusă pentru aceştia, dar şi pentru majoritari.

- Se predă limba rusă, sunt trei profesori care predau, doi de la liceu, unul de la şcoala generală, sunt clase special create, cu aprobarea Inspectoratului Şcolar Judeţean.

- Când am intrat în sediu, am putut observa, în partea dreaptă, bustul lui Serghei Esenin. A fost o manifestare dedicată lui Serghei Esenin sau v-aţi gândit dvs. să realizaţi un bust al unui mare poet rus. De unde ideea aceasta?

- Ideea este a comunităţii centrale, sfătuindu-se şi cu noi, să fie un bust al cuiva reprezentativ. Şi -  fiind o casă de cultură, nu putea fi reprezentată decât un om de cultură. La început, au fost câteva variante, iar apoi s-a ales varianta unuia dintre cei mai mari poeţi ruşi, poate cel mai mare poet rus, Serghei Esenin.

- Ce alte variante au mai fost? Că ... în Rusia sunt poeţi mari ... genii multe.

- Într-adevăr, avem expuse, la etaj, portrete ale mai multor personalităţi ruse, scriitori şi oameni de ştiinţă. Ideea mea a fost ca bostul să apaţină lui F.M. Dostoievski - pentru că este un om cu barbă, care repezintă şi tradiţia noastră şi comunitatea, dar poate este mai greu de realizat un bust al unui om mai impunător. Şi Soljeniţân era o variantă a mea. Dar - acestea au fost sugestiile mele. Poate că lor le-a fost mai uşor să realizeze bustul lui Serghei Esenin! Într-adevăr, cultura rusă este de o dimensiune extraordinară. La etaj - avem portrete ale lui Tolstoi, Puşkin şi mulţi alţi oameni de cultură reprezentativi pentru Rusia.

- Perspective?

- Activităţile pe care le-am început în ultima perioadă să devină o tradiţie şi, bineînţeles, să venim cu activităţi noi. Ne dorim o implicare şi mai intensă a tineretului, ei deja au creat câteva grupe de dans, câteva grupe de cântec, lucruri care s-au întâmplat odată cu deschiderea acestui sediu. Aşadar, începe să se creeze un liant, o legătură, un punct de întâlnire, pentru păstrarea şi promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor lipovenilor şi a culturii ruse, de unde provenim şi de unde am venit cu aproape 400 de ani în urmă.

- Fiindcă aţi amintit de tineri, să ne spuneţi dacă sunt strânşi în grupuri folclorice, cum se numesc acestea, sunt grupul tinerilor, grupul celor mai în vârstă? Vă întreb acest lucru pentru că - la Focuri, judeţul Iaşi, în comunitatea de acolo - am întâlnit grupul tinerilor, grupul bătrânilor.

- Există trei grupuri de tineri, în general, pe partea de cântec, dar a fost şi partea de dans. Au făcut câteva manifestări, mai ales când a fost ziua culturii ruse, a fost o pregătire intensă, zilnică. În ceea ce-i priveşte pe bătrâni, este o chestiune puţin mai delicată, în sensul că aceştia sunt mai greu de adunat. Activitatea agricolă îi împiedică să se adune mai ales vara, primăvara, toamna. În această iarnă, se încearcă să se creeze un nucleu, să se păstreze anumite cântece pe care doar cei mai în vârstă le ştiu, astfel încât - să nu se piardă odată cu trecerea acestora în lumea celor drepţi.

- Tocmai acest lucru voiam eu să-l evidenţiez. Să vă apropiaţi mai mult de bătrânii pe care îi aveţi pentru că ei au în spate timpurile de altădată.

- Da, există o astfel de iniţiativă, sperăm ca în această iarnă să se pună în practică. Doamna profesor Marfa Parfimon este cea care a venit cu ideea şi cea care vrea să pună în aplicare acest proiect. Să sperăm că va reuşi şi că - bătrânii vor găsi resursa interioară necesară păstrării acestor tradiţii.

- Am putut constata că sunteţi şi consilier local. Cum comunicaţi cu liderii autorităţilor locale, căci sunteţi o comunitate destul de importantă?

- Comunicarea este una foarte bună, actualul primar a avut şi sprijinul comunităţii în alegerile care au trecut. Am realizat o schimbare pe care noi am crezut-o necesară în acest oraş. Timpul pe care l-am petrecut cu noua administraţie este destul de scurt, dar lucrurile nu sunt potrivnice, nu sunt probleme, ci avem idei şi proiecte pe care, cu siguranţă, le vom pune în aplicare.

- Nu pot decât să vă mulţumesc şi în următoarea perioadă să ne reîntâlnim la un eveniment pe care îl organizaţi aici în incinta acestui frumos sediu al comunităţii ruşilor lipoveni din Tg. Frumos.

-        Cu mare drag vă aşteptăm şi, cu siguranţă, vă vom face o invitaţie pentru următorul eveniment care va avea loc în acest sediu

-        Să conchidem prin a adresa un salut, un gând ruşilor lipoveni din Tg. Frumos, dar şi ruşilor lipoveni din întreaga Moldovă pentru că Radio România Iaşi se ascultă în cele opt judeţe ale Moldovei şi nu numai.

-        Da, bineînţeles că Radio România Iaşi are o arie extinsă de auditori, inclusiv pe internet sunt persoane care ascultă Radio România Iaşi - deci mesajul meu va ajunge în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului. Ruşilor lipoveni le doresc multă sănătate, multă putere de muncă şi, lucrul cel mai important, să îşi păstreze tradiţiile, obiceiurile. Să se ajute între ei, bineînţeles respectându-i şi pe ceilalţi din jur.

Apărut în "Kitej-Grad" - Revistă lunară de cultură. NR. 1-2 (169-170) - IANUARIE-FEBRUARIE 2013 

Lipovenii din Mușenița, Suceava

   O zi ploioasă de toamnă. O toamnă dornică de iarna ce tocmai a venit. Intrarea în comuna Mușenița din județul Suceava mi-a trimis gândurile spre Ansamblul mănăstiresc Sergheiev Posad, ansamblu situat la câteva zeci de kilometri de Moscova. Cupole în forma bulbului de ceapă mi se arată în fața ochilor. Crucile tăiate ... Oare am ajuns din nou în Rusia? Întrebarea care-mi frământa gândurile. Nu, nu am ajuns în Rusia, ci în comuna Mușenița, Suceava. Astfel, satele aflate în administrația comunei sunt - Bănceşti, Climăuţi, Muşeniţa, Văşcăuţi, Baineţ, Vicşani. Primul popas, în comuna Mușenița, l-am făcut în satul Climăuți, mai exact, acasă la Paraskovia Fomin, președinte al Comunității Rușilor Lipoveni din Mușenița și profesoară de limba rusă în această localitate suceveană.

- Comuna Muşeniţa, satul Climăuţi – acasă la doamna Paraskovia Fomin!

- Bine ați venit în comunitatea noastră. Sunt absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, profesoară, la pensie, şi ruşii lipoveni din satul Climăuţi au dorit să mă aleagă ca preşedinte al comunității şi activez, după moartea soţului meu, în această funcţie.

- Descrieţi-ne comunitatea.

- Comunitatea ruşilor lipoveni este completă şi complexă. În satul Climăuţi locuiesc majoritatea ruşilor lipoveni, sunt doar până la 1% locuitori de alte naţionalităţi, dar, şi aceştia s-au încadrat şi s-au implicat în activitatea noastră deoarece sunt puţini, sunt câţiva români, câţiva ucrainieni, câţiva tătari şi câţiva polonezi, pe cale de dispariţie, deoarece - bătrânii au murit, iar tinerii au plecat în alte ţări. Ştim cu toții că aceasta este situaţia în ţara noastră. Tinerii pleacă în căutarea unui loc de muncă în Spania, în Italia, în Germania şi de aceea am spus că sunt pe cale de dispariţie. Majoritatea populaţiei este îmbătrânită, puţini sunt dintre cei tineri care au rămas, iar cei care au rămas în sat şi sunt de vârstă mijlocie au copii care sunt la şcoală, şi, deci au interes să mai locuiască în această comună şi în acest sat.

- Câţi ruși lipoveni mai sunt astăzi în comună?

- Estimativ sunt în jur de 400–500 de suflete.

- Câţi erau cu douăzeci de ani în urmă?

- Cu douăzeci de ani în urmă erau foarte mulţi, şi eu când eram elevă, erau clase compacte, de 25–35 de  elevi  într-o clasă, dar, acum, în satul  Climăuţi nu mai funcţionează nici şcoala cu clasele I–IV, ci funcţionează în satul Baineţ, care este centrul comunei.

- Am aflat că în urmă cu doi ani s-au închis nişte şcoli pe raza comunei Muşeniţa.

- Da, s-au închis, tocmai din cauză că numărul de elevi s-a redus şi nu puteau să funcţioneze şcolile cu 9–10 copii.  Astăzi, toţi copiii sunt  transportaţi la Baineţ. Aici este Şcoala cu clasele I – VIII şi aici aceștia învață.

- Aş vrea să ştiu cum îi vedeţi astăzi pe copii. Dumneavoastră aţi ieşit la pensie şi cu siguranţă este un pic de melancolie pentru că nu mai sunteţi la catedră.

- Eu încă merg la şcoală, mai am 8 ore, predau limba rusă maternă, dar chiar dacă nu aş merge la şcoală, tot ţin legătura cu toţi oamenii din sat, deoarece satul nu este atât de populat încât să nu te cunoşti cu un om din cealaltă parte a satului. Oricum ne întâlnim în fiecare duminică la biserică, şi ştiţi că la noi, la ruşii lipoveni, biserica are un mare rol şi ne ţine uniţi. Concret, noi suntem, de fapt, uniţi în jurul bisericii.

- Practic, sfânta biserică este miezul comunităţii.

- Da, şi, întâlnindu-ne, este imposibil să nu intri în contact cu oamenii, să nu comunici, şi comunici câteodată, la bisercă, dintre cele mai interesante idei. Dezbatem idei apărute la televizor sau ceva din ce ai citit

- Fiindcă aţi amintit de citit, v-am găsit şi cu o carte aici pe masa de lucru.

- Da, am început să recitesc Magicianul şi, cred că, altfel văd lucrurile decât în tinereţe. Maturitatea îşi spune cuvântul.

- De asemenea, aţi amintit în discursul dumneavoastră de Sfânta Biserică. Să ne spuneţi câte biserici ale ruşilor lipoveni sunt în comună, ştiu că aici - este un centru spiritual cu greutate.

- Erau patru biserici, acum sunt trei, dar putem spune că sunt patru, căci - în ograda bisericii „Sf. Serghei de Radonej”, este şi o altă bisericuţă, îi spunem aşa pentru că se fac slujbe pe timp de iarnă, este mai mică şi ca să poată lumea să vină şi să nu îngheţe, că cealaltă biserică este mare, este din piatră, este friguroasă şi pe timp de iarnă oamenii nu mai pot sta acolo, în frig, şi slujbele se ţin în cea mică.

- Au acestea un hram?

- Fiecare dintre acestea au câte un hram. Concret – avem Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica „Sf. Nicolae” cu hramul Sf. Nicolae, Biserica „Sf. Serghei din Radonej” şi Biserica „Schimbarea la faţă a Domnului”.

- Este vorba despre Sf. Serghei din Radonej care are sfintele moaşte în Ansamblul Mănăstiresc de la periferia Moscovei, în Lavra Pecerska, acea frumoasă mănăstire de acolo?

- Da, este hramul acestui sfânt la noi. Biserica noastră a Sf. Serghei are o istorie separată. Se spune că - biserica a fost construită de o boieroaică căreia i-a murit fiul, în condiţii neelucidate, şi pentru iertarea păcatelor, se mai spune că - boieroaica a zis că dacă va creşte pe această biserică un copăcel, înseamnă că păcatele fiului său vor fi iertate. Şi într-adevăr a crescut, o salcie. 

- Punctați-ne, în cele ce urmează, câteva lucruri despre ocupațiile celor care au rămas în comună?

- Locuitorii satului nostru, acesta fiind aşezat mai departe de oraş, la 22 de km de oraşul Rădăuţi şi la 14 km de Siret, se ocupă în majoritatea lor cu agricultura. Nu au alte posibilităţi ca să practice altă meserie. Cei tineri mai fac naveta în oraşe, cu maşini particulare şi mai lucrează în Rădăuţi sau în Siret, dar, bătrânii, majoritatea sunt pensionari şi se ocupă cu grădinăritul, cu agricultura.

- Îmi aduc aminte că stăteam de vorbă în urmă cu ceva timp la Manolea, comuna Forăşti, cu preotul de acolo şi îmi spunea că plecările acestea în străinătate, în special ale tinerilor, nu prea sunt bune, era părerea unui om din Sfânta Biserică, anume că - nu sunt uneori utile nici familiei, nici comunităţii. Spun aceasta raportat la faptul că biserica vă strânge, vă ţine uniţi.

- Da, de fapt este părerea tuturor ruşilor lipoveni în privinţa aceasta. Dar ce să facă tinerii? Trebuie să-şi câştige pâinea, trebuie să plece să-şi întemeieze o familie, să-şi construiască o casă, să pornească în viaţă cu ceva. Ei nu pleacă de bunăvoie în altă parte, numai că, situaţia financiară şi economică din ţară fiind foarte proastă, aceștia sunt nevoiţi să plece. În orice caz, sunt harnici acolo unde sunt, întotdeauna vin cu bani, câştigă, cumpără case în alte oraşe, chiar şi în Iaşi ştiu două familii care şi-au cumpărat apartamente. Majoritatea ieşenilor şi răduţenilor ruşi lipoveni sunt din satul Climăuţi. 

- Ne spuneaţi la început dialogului de faptul că aţi absolvit Facultatea de Litere şi să ne spuneţi concret - ce aţi terminat, când aţi terminat, unde aţi terminat?

- Da, sunt absolventă a Facultăţii de Filologie, Secţia Rusă–Română, şi am terminat în anul 1973, la Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi,

- Vă amintiţi ce teză de licenţă aţi avut?

- Da, îmi amintesc. Am făcut o comparaţie între tragediile lui N. A. Ostrovski, piesele lui Ostrovski, şi W. Shakespeare, asta înseamnă că nu am uitat încă foarte mult.

- Aţi adus fărâme de teatru de pe două teritorii culturale.

- Da, de pe două teritorii, dar să ştiţi că între timp la lucrarea de grad, Gradul I, m-am reprofilat deja spre gramatică. De ce? Deoarece am început să predau la liceu căci am predat la Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc şi copiilor de acolo le plăcea mai mult gramatica, şi am spus că fac şi eu o teză de gramatică şi am făcut - verbele de mişcare în limba rusă.

- Foarte frumos, interesant! Între timp, de pe teritoriul literaturii, v-aţi îndreptat spre teritoriul limbii, gramaticii. Despre elevii cărora le predați limba rusă – ce ne puteți spune? Doamna secretară a școlii mi-a spus că unii dintre copiii ruşilor lipoveni iau contact cu limba română prima dată la grădiniţă.

- Da, aşa este. Câteodată părinţii nu sunt interesaţi sau delăsători, nu-i învaţă nici măcar două-trei cuvinte în limba română. Iar primul contact chiar că este la grădiniţă. Copiii sunt destul de inteligenţi şi bucuroşi să înveţe o limbă străină şi apoi, în timpul şcolii, recuperează şi chiar ajung să participe la olimpiada de limbă şi literatură română. Unii elevi au luat premii la Olimpiada de la Bacău.

Imediat după realizarea acestui interviu cu președintele Comunității Rușilor Lipoveni din Mușenița, Suceava am pășit spre Sfânta Biserică. Este, cu siguranță, cea mai impunătoare din comună și nu numai. În incinta acestei biserici, care poartă hramul Sf. Serghei de Radonej am stat de vorbă cu dascălul Simion Isakov.

-          O emoţie în suflet m-a cuprins când am intrat în incinta unei biserici atât de frumoase. Să-i facem curioşi şi pe cititorii noştri. Explicaţi-ne în câteva cuvinte istoricul acestei biserici.

-          Biserica aceasta a fost sfinţită în anul 1905, construită prin donaţia împărătesei de la Moscova, a familiei Morozov. Această biserică a trecut prin cele două războaie mondiale, în timpul cărora a fost afectat acoperişul ... au fost și cutremurele. Cu timpul s-a degradat atât de mult încât abia se mai putea oficia o Sfântă Liturghie în ea şi cu ajutorul oamenilor, a unor oameni de suflet, din zonă, din sânul comunităţii şi din afara ei, care ne-au ajutat - am renovat biserica. Prima dată am acoperit-o, în anul 2008, iar în anul 2011, am tencuit-o prin interior şi, apoi, am reușit să o pictăm. După cum se vede şi acum (n.r. noiembrie 2012) se lucrează şi mai este încă mult de lucru, dar suntem şi într-o foarte mare criză financiară. Am împrumutat nişte bani, mai suntem datori şi la pictorii noştri, dar - cu ajutorul lui Dumnezeu vom termina căci mai avem de tencuit turnul bisericii, de finalizat pictura, am mai avea nevoie cam de 40.000-50.000 de lei.

-          Despre hramul bisericii ce ne puteţi spune?

-          Hramul bisericii este a Sf. Cuvios Serghie de la Radonej din Rusia. Îl sărbătorim la 8 octombrie pe stil nou și la 26 Septembrie pe stil vechi.   

-          Aduceţi-ne câteva argumente şi despre stilul în care este construită această biserică.

-          Contrucţia este în stil vechi, de pe timpuri, precum se construiau în vechime bisericile în Rusia. Cam toate bisericile noastre sunt făcute pe formatul acesta.

-          În partea stângă am văzut icoane foarte vechi, icoane care au bătut cu siguranţă timpul.

-          Avem icoane vechi, de 200 de ani, 300 de ani, 150 de ani. Iconostasul are peste 100 de ani, este făcut odată cu biserica, iar restul icoanelor sunt donaţii de la oameni. Şi pictura care se face acum, se face tot în stilul vechi, nu trecem la stilul nou, rămân toate caracteristicile stilului de rit vechi.

-          Cine sunt pictorii care o realizează? De unde sunt aceştia?

-          Pictorii sunt din zona noastră. Aceștia sunt români, au studii superioare, ne înţeleg, ne respectă dorinţele noastre de pictură, ale obiceiului nostru.

-          Despre oamenii de aici din comunitate ce ne puteţi spune? De exemplu, într-o zi de duminică, atunci când e Sfânta Liturghie, vin la slujbă?

-          Da, bineînţeles, nici nu se pune problema să nu vină la slujbă. Cum spune şi în Sfânta Scriptură - şase zile munceşti şi a şaptea te odihneşti, dar te odihneşti slujind Domnului, mulţumindu-I pentru săptămâna care a trecut şi te rogi în continuare pentru săptămâna care a trecut, te rogi în continuare pentru tine, pentru copii, pentru tot neamul tău. Toată speranţa şi baza este Dumnezeu, fără voia lui Dumnezeu nu poţi trece nici pragul unei case.

-          Pragul sfintei biserici de aici ne-a ajutat Bunul Dumnezeu şi l-am trecut, mulţumim pentru faptul că v-aţi deschis sufletul pentru mine, pentru cititorii noştri şi - să conchidem prin a adresa un gând, un salut tuturor etnicilor ruşi lipoveni din zona Moldovei.

-          Le doresc sănătate, fericire, şi dacă au bunăvoinţă şi pot să ne mai ajute, să ne sponsorizeze. Eu vă las - numărul de telefon, adresa, contul și dacă se găseste un bun donator, noi mulţumim foarte frumos.

Simion Isakov – dascăl al bisericii Sfântul Serghei de Radonej, sat Climăuți, Comuna Mușenița, Suceava. Nr. de telefon – 0744/821.774

Apărut în "Kitej-Grad" - Revistă lunară de cultură. NR. 12 (168) - DECEMBRIE 2012

Ruşii lipoveni din Focuri/Iaşi – trecut şi prezent

În urmă cu doar câteva zile - am fost în comunitatea ruşilor lipoveni din comuna Focuri, Judeţul Iaşi. Satul Focuri este o aşezare atestată recent (anul 1879), gândindu-ne la alte localităţi din zona Moldovei care au atestare documentară din timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). La Focuri ne-am întâlnit cu oameni gospodari, oameni dedicaţi, trup şi suflet, sfintei biserici în primul rând, apoi familiei şi nu în ultimul rând muncii. Au un respect aparte pentru  lucrul bine făcut şi într-un timp destul de scurt. Aşadar, pe la casele ruşilor lipoveni, cât şi pe la bucăţile de teren ale gospodarilor din Focuri, am fost împreună cu preşedintele comunităţii – dl Fănică Timofte. Înainte de a începe periplul prin comunitate - am purtat un dialog chiar cu domnia sa în incinta sediului ruşilor lipoveni din această localitate ieşeană, dialog pe care-l redăm mai jos.  

Biserica Rusilor Lipoveni din FOCURI/IASI

- Domnule Fănică Timofte descrieţi-ne comunitatea ruşilor lipoveni din Focuri, Iaşi.

- Comunitatea noastră a venit o dată cu împroprietărirea însurăţeilor, o dată cu majoritarii. Aici, în localitatea Focuri, sunt 210 familii, aproximativ 570 de suflete, trăiesc în armonie cu toată lumea, avem două biserici, una de vară, una de iarnă, două ansambluri folclorice, unul de adulţi şi unul de copii. La noi în localitate s-a introdus din anul 2005 limba rusă maternă în şcoală, avem un profesor calificat, doamna Zinaida Gromic, care este o profesionistă, dsa pune mult suflet în ceea ce face. Scoate din lut diamante care sclipesc.

- Spuneţi acest lucru pentru că aveţi elevi care au plecat la liceu, la facultate de aici - din Focuri?

- Da, avem copii care au plecat, iar ansamblurile folclorice au fost cotate la nivelul cel mai înalt la diverse festivaluri.

- Vorbiţi-ne despre ocupaţiile oamenilor de aici, în special ale ruşilor lipoveni.

- În general, ruşii lipoveni din Focuri se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor, şi mai sunt diferite ocupaţii, dar acestea sunt mai rare.

- Aţi spus, la începutul dialogului - „biserica de vară, biserica de iarnă”. Sunt diferenţe, au locaţii diferite?

- Nu, sunt în aceeaşi curte, biserica de vară este mai mare, mai spaţioasă, mai răcoroasă, iar cea de iarnă este mai mică un pic şi mai restrânsă, are încălzire centrală. Lângă biserică, cu ajutorul domnului deputat Miron Ignat, noi am făcut demersuri, iar dumnealui ne-a ajutat ca să construim o trapeză, care, de curând a fost sfinţită. Mai este mult de muncă până a fi terminată, dar suntem mândri de ceea ce am construit până în prezent. Aceasta poate rămâne pentru stră-strănepoţii noştri.

- Suntem chiar acum în sediul ruşilor lipoveni din Focuri, un sediu foarte frumos, bine îngrijit. Vedem costume specifice, cărţi în limba rusă, icoane foarte vechi – pentru buna desfăşurare a treburilor aici, s-a implementat un proiect?

- Într-adevăr am demarat un proiect, se numeşte „Tezaur lipovenesc”, este un parteneriat între comunitatea ruşilor lipoveni din comuna Focuri, Biblioteca Judeţeană, Biblioteca localităţii Focuri şi Primăria Focuri.

- Este un  proiect interesant, vă urăm succes! Dumneavoastră aveţi, aici, în comună un rol important, suneţi mereu sunat, căutat, acum v-am răpit de la serviciu.

- Proiectul acesta eu mi l-am dorit de foarte mult timp, cred ca mi se potriveşte cel mai bine, se pliază pe caracterul meu - sunt asistent medical generalist în localitatea Focuri, judeţul Iaşi. Încerc să dau primul ajutor şi încerc să tămădui şi sufletul, şi trupul, în măsura în care mă pricep, restul trimit la specialişti mai departe.

- Fiindcă aţi amintit de profesie, numai dumneavoastră vă ocupaţi de sănătatea locuitorilor comunei?

- Este o echipă întreagă, sunt doi medici de familie, patru asistenţi generalişti şi un medic stomatolog.

- Să conchidem, prin a adresa un salut comunităţii ruşilor lipoveni de aici din Focuri, dar şi comunităţii ruşilor lipoveni din întreaga Moldovă.

- Urez tuturor sănătate, spor la treabă fiindcă este toamnă şi acum chiar este treabă foarte multă şi fac apel la unire în rîndul ruşilor lipoveni. Doamne ajută!

Imediat după dialogul purtat cu dl. Fănică Timofte am fost acasă la un legumicultor al comunităţii ruşilor lipoveni din Focuri, Iaşi. Într-un număr viitor al revistei lunare culturale „KITEJ-GRAD” vom reda dialogul cu Ioan Iacob, dialog care ne oferă o adevărată lecţie de viaţă. Apoi, fiindcă preotul paroh al comunităţii era la strâns, respectiv bătut răsărita (soreanca), împreună cu preşedintele comunităţii am ajuns la terenul unde, chiar preotul în persoană, împreună cu alţi membri ai comunităţii făceau toate aceste treburi. Mai jos, vă invităm să citiţi un dialog interesant cu Ioan Avdei - preot paroh al comunităţii ruşilor lipoveni din Focuri, Iaşi.

- Părinte ... v-am găsit la treabă.

- Da, aşa este!

- Concret. Suntem în lanul de floarea-soarelui. Cum este producţia anul acesta?

- Producţia este cum este şi anul, secetos, deci şi producţia este scăzută.

- Dar am înţeles că la floarea-soarelui este mult mai bună, comparativ cu alte culturi.

- Da. Preţul este mai bun. Producţia este mai mică, dar, în schimb, preţul este mai bun. Sămânţa este specifică locului, este chiar de lipoveni cultivată, se poate spune că lipovenii au pornit cu floarea-soarelui, dinainte de revoluţie, mergeau la piaţă la Iaşi cu sămânţă prăjită. Aveau cantităţi mici căci era pe timpul comunismului, nu aveau pământul lor, aveau loturi mici.

- Cât pământ aveţi aici?

- 2 hectare.

- Văd că aveţi şi oameni la treabă. Vin oamenii, vă ajută, sunt săritori?

- La părintele trebuie să sără.

- Felicitări, părinte. E pământul parohiei?

Nu, aici este pământul proprietate personală.

- Să dea Dumnezeu să ajungeţi să o bateţi, să o terminaţi, să o vindeţi, să meargă treaba bine in gospodărie. Am văzut în sat o biserică frumoasă!

- Da, de fapt, sunt două biserici. Parohia are o biserică de vară şi una de iarnă. Biserica de vară a fost sfinţită în anul 1984. Biserica de iarnă a fost reconstruită după ce a ars biserica veche de lemn, în anul 1994, în urma unui incendiu, apoi s-a construit o biserică nouă - care serveşte pentru slujbele de iarnă, nefiind o comunitate foarte numeroasă, ne-am mutat acolo pe timp de iarnă. Între timp am putut monta o centrală termică, iar iarna sfintele liturghii se ţin aici. Comunitatea noastră este asemenea unui stup de albine -  vara se răspândeşte, iar iarna se strânge într-un loc.

- Foarte frumos. Bine aţi punctat!

- Biserica mare a fost construită după modelele celorlalte biserici lipoveneşti, în Rusia totul fiind mare şi impunător, astfel s-a construit şi biserica noastră.

- Aţi amintit de faptul că o biserică a ars. În ce an? Eraţi preot aici?

- Nu, nu eram preot aici. Eram la şcoală, la liceu, eram elev.Era anul 1994.

- Ce s-a întâmplat, părinte?Mi-a spus un domn profesor de la Facultatea de Litere din Iaşi, Catedra de Slavistică, în timpul studenţiei mele că a ars o biserică aici. Cu siguranţă de-a lungul timpului aţi mai aflat una alta. De ce să ardă o biserică? Aşa din senin?

- Cercetările nu au fost minuţioase, pompierii ca să se scuze au spus ca a fost o lumânare, ceea ce e greu de crezut pentru că, oricând am pune o lumânare care să ardă până la capăt, nu poate lua foc o biserică din acest motiv. Biserica a fost spartă, căci a fost găsită deschisă şi s-a încercat salvarea câtorva obiecte de cult, covoare etc. din pridvor. Dar ... biserica era deja deschisă, semn că cineva a umblat acolo. Biserica era veche, de o sută de ani, cu icoane vechi ... e posibil să fi fost o tentaţie asupra sfintelor icoane.

- Vorbiţi-ne, vă rog, în cele ce urmează despre comunitatea de aici, despre oamenii locului, despre copiii de aici. 

- Comunitatea noastră este alcătuită din 200 de familii, tineri şi bătrâni. Chiar dacă sunt mulţi bătrâni, sunt şi mulţi copii. Conform evidenţelor pe care le deţinem, se poate spune că, natalitatea şi mortalitatea sunt la nivel egal. Copiii vin la biserică, la îndemnul părinţilor. Aici ne-am întâlnit, noi venind din ţară străină, unde în altă parte ne putem întâlni decât la biserică. Nu avem obiceiuri cum au alte comunităţi, să horim, să jucăm. În ultimul timp, copiii noştri, trăind printre ortodocşi, pierdeau cumva limba, dar datorită preşedintelui comunităţii – dl. Fănică Timofte, şi a dlui. deputat Miron Ignat am reuşit să avem un profesor de limba rusă şi în felul acesta copiii noştri învaţă limba maternă, ceea ce este foarte bine. Spiritul nostru - chiar dacă va fi să se piardă, se va pierde foarte greu.

- Mai sunt fărâme din ce a fost odată şi astăzi. În special, în rândul copilaşilor.

- Sunt. Deocamdată cât suntem noi, nu vor dispărea.

- E bine. Vă felicităm. V-am găsit la treabă, ne-aţi vorbit despre oameni, despre copii. Hramurile bisericii?

- Biserica poartă hramul Sfântului Neculai, făcătorul de minuni - Biserica mare. La fel, era şi lăcaşul care a ars. Bisericii mici, reconstruită, deja având mereu două hramuri, am vrut să punem şi un alt sfânt care să ne ocrotească, iar aici fiind o zonă în care ne cam ocoleşte ploaia, i-am pus hramul Sfîntului Ilie Tesviteanul. 

- Multe tradiţii sunt în ziua Sf. Ilie Tesviteanul.

- Sunt foarte multe, în special, legate de ploaie. Noi slujeam pentru ploaie şi înainte, făceam, de exemplu, slujbele proorocului Ilie. Umblam prin câmp cu icoane, cu toată comunitatea, ţineam post. Acum toate se fac mai accentuat şi ai des deoarece este şi hramul.

- Aduceţi-ne câteva argumente cu privire la istoricul celei mai vechi biserici de aici.

- Biserica a fost făcută de primii oameni care au venit aici. Dacă satul Focuri este atestat în anul 1879 şi noi ruşiii lipoveni ţinem cont de istoricul comunei. Documente scrise despre lipoveni nu avem. Fiind o comună tânără şi lipovenii au venit aici în jurul anilor respectivi – putem preciya faptul că biserica a fost construită între anii 1900-1912. La început sfânta biserică a fost construită numai din lemn şi, se pare că, tot atunci ar fi fost şi un preot care slujea aici. Lipovenii de aici au venit de la Târgu Frumos, Brăteşti, Manolea, Climăuţi.

- Astfel s-a închegat aici comunitatea, în jurul Bisericii. 

- Iniţial, membrii comunităţii au venit în căutarea pământului pentru că erau agricultori. Focuri era o comună nou înfiinţată. În acest context se dădeau loturi mari de pământ. De exemplu, câte 5 hectare sau mai mult pentru o familie. Ţinând cont că este o zonă de şes şi cu foarte multe iazuri în apropiere, şi ştim - ruşii lipoveni se ocupă cu grădinăritul, astfel a pornit totul.

- Daţi-ne câteva detalii despre calendarul ruşilor lipoveni, pentru că sunt diferenţe.

- Diferenţele faţă de calendarul ortodox: noi suntem cu 13 zile în urmă, dar avem aceleaşi sărbători, e doar o diferenţă de calendar, nu şi de triod, Paştele şi Postul mare le avem în acelaşi timp.

- Părinte, vorbiţi-ne şi despre bătrânii satului. Aceştia duc multe în spinarea lor, duc tradiţii, duc timpul care s-a schimbat de parcă a luat-o razna.

- Da, duc. Şi tot ce am învăţat, putem spune cu tărie, că am învăţat de la ei. În privinţa tradiţiilor bisericeşti, de la ei am învăţat cititul în slavonă, cântatul, rânduiala slujbelor, şi rânduielile agriculturii - tot de la ei le moştenim. Slujbele se desfăşoară în limba slavonă, citim în slavonă, cântăm în slavonă, şi pe copii încercăm să-i învăţăm tot limba aceasta, care se deosebeşte puţin de limba rusă.

- Să transmitem în finalul discuţiei, un gând, un salut, tuturor ruşilor lipoveni din zona Moldovei.

- Multă, multă sănătate! Fiind toamnă - să-şi umple hambarele cu ce este pe câmp, şi anul viitor să fie mult mai bogat. Doamne ajută!

Apărut în "Kitej-Grad" - Revistă lunară de cultură. NR. 10-11 (166-167) - OCTOMBRIE-NOIEMBRIE 2012

Festival de film rusesc în Parcul Copou

La Iaşi, în perioada 22 – 28 octombrie 2012, în incinta Casei de Cultură „Mihai Ursachi” s-a desfăşurat Festivalul de Film Rusesc KINO+. Evenimentul a fost organizat de către reprezentanţii Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România. Au rulat filmele – Ultimul canton (2012), Gambitul turcesc (2005), Povestea cosmosului meu (2009), Bunica Tosia (2003), Credinţă (2009), Gheorg (2009), Efect de seră (2005). Imediat după rularea ultimului film am dialogat, atât despre eveniment, cât şi despre producţiile prezentate - cu dl. prof. univ. dr. de la Facultatea de Litere a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.

-          Domnule profesor, un eveniment aparte, în incinta Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Parcul Copou - Festivalul Filmului Rusesc. Pentru început, spuneţi-ne o părere a dumneavoastră, deoarece v-am văzut în sală - raportată la timpurile de astăzi când cultura, filmul, poezia, în anumite contexte, rămân într-un plan secundar.

-          Din păcate, prea adeseori. Cam aceasta este realitatea! Eu m-am bucurat să văd afişul acestui festival de film rusesc. Sigur eram la curent şi datorită dialogului cu colegii mei slavişti, care mă puseseră la curent, ştiind că sunt dintre cei care nu suferă de prejudecata, mă rog, “americanizantă”, „occidentalizantă” – intenţionat folosesc aceste derivate, ironic, pentru că excesul acesta nu are de-a face cu adevărata cultură. Cultura adevărată este echilibrată, nu are prejudecăţi, nu face discriminări, nici pe temeiuri politice, nici pe temeiuri de mode şi valuri dintr-astea ale mimetismului de pe la noi. M-am bucurat să văd afişul, îmi pare enorm de rău că n-am putut vedea toate filmele, datorită faptului că octombrie şi noiembrie sunt nişte luni foarte încărcate cu manifestări, iar în primăvară, luna mai este la fel. Prea multe, simultane, care fac imposibilă prezenţa în mai multe locuri în acelaşi timp. Dar am văzut patru dintre filmele acestui Festival de Film Rusesc, foarte diferenţiate unul faţă de celălalt, cum bănuiesc că au fost şi cele trei pe care nu le-am văzut.

-          “Ultimul canton” este primul film care a rulat. V-a plăcut?

-          Primul film care a rulat a fost excelent după părerea mea, şi ca scenariu, şi ca dramaturgie a imaginii şi a cuvântului pe ecran, cu titlul rusesc este „Krai”, iar traducerea românească, titlul românesc este „Ultimul canton”.  O poveste de dragoste, paradoxală, cu o derulare surprinzătoare care sporeşte efectul asupra publicului, asupra spectatorului, o poveste de dragoste între unul dintre milioanele de ruşi demobilizaţi la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, trimis cu o sarcină în Siberia, în departele acesta siberian, în ultimul canton, şi o femeie ce se află în acest loc, mutată acolo din suspiciunea oficială, propagandistică faţă de comunităţile germane, germanofone de pe teritoriul U.R.S.S.-ului la izbucnirea celui de-al Război Mondial. Deci, o comunitate aflată în regim de gulag în Siberia, silită să muncească fără a fi plătită, primea doar adăpost şi mâncare. Pe fondul acesta de asprime, de mizerie, de promiscuitate chiar, se detaşează această iubire a mecanicului de locomotivă care e acum fostul soldat. El descoperă în taigaua siberiană o locomotivă ruginită, trasă pe o linie moartă, şi în care află şi o femeie fugită de haitaşii sovietici, în 1941, la declanşarea războiului, când logodnicul sau iubitul îi fusese ucis de aceşti oameni înarmaţi. O descoperă şi toată povestea din film este de fapt progresia acestei apropieri a unuia de celălalt. Bărbatul are de înfrânt prejudecăţile pe care i le-a inoculat propaganda oficială. Femeia are de ieşit din sălbăticirea în climatul căreia a trăit timp de patru ani, din 1941 până în 1945. O poveste splendidă, cu atât mai încărcată de un soi de tandreţe austeră, cu cât totul se desfăşoară în contextul acesta de asprime şi sălbăticie despre care vorbeam. Aşa s-a deschis acest Festival de Film Rusesc.

-          „Povestea cosmosului meu”, un alt fim pe care l-aţi vizionat!

-           Întradevăr, total diferit de cel dintâi. Acesta este un film paradă, dacă pot să spun aşa, de caractere, coregrafie de caractere, aş defini astfel acest film, în care apar personaje de vârste, de orientări morale diferite, fiecare dintre ele cu prejudecăţile, cu dorinţele, cu visările ei. Elementul esenţial, revelator de caracterologie este ideea fantezistă a scenaristului privind un soi de fereastră magică, miraculoasă, care pune în evidenţă tocmai aceste dorinţe ascunse, tocmai aceste aspiraţii, tocmai aceste cute mai ascunse ale fiecăruia dintre caractere. O fată a venit la înmormântarea bunicii ei, deci asta a adus-o înapoi acasă, în casa care a fost şi a mamei şi a bunicii ei. Vine cu prejudecăţi în ceea ce priveşte această lume provincială, măruntă. Un fost mare cântăreţ de operă visează revenirea pe scenă şi, din nou, potopul de aplauze ale publicului. Fiecare dintre personaje are ceva! Fata asta este între doi tineri care se înfruntă pentru ea, alta este însărcinată şi părăsită de bărbat, ea avînd în grija ei şi un copil mai mărişor, este sceptica din acest film, femeia înclinată mereu cu anumită acreală să moralizeze, în dreapta, în stânga. O bătrână îşi descoperă când se pregătea de moarte şi strângea bani pentru înmormântare îşi descoperă o ultimă urmă de cochetărie, îşi permite o fantezie ca să arate frumoasă, coafată, altfel, şi, se îndreaptă spre o iluzie, cel puţin o iluzie de ultimă iubire. Ce este important, este că într-un astfel de film descoperim o tandreţe de comedie romantică, în cu totul altă cheie decât în filmele americane, o panoramare din aceasta de caractere care duce la o sugestie într-un fel comparabilă şi cu ceea ce era în „Ultimul canton”, filmul despre care deja am vorbit, o descoperire a omenescului de sub pojghiţa asta de cinism, de poză, de simulacru, de duritate, cădere, urcuş ş.a.m.d. Eu cred că cheia farmecului filmului rusesc şi aceeaşi este şi cheia farmecului literaturii artistice care se scrie de către ruşi, vorbesc de autorii mari cu adevărat, este tocmai această receptivitate la un omenesc care răzbate de sub crusta schemelor.

-          Scos de altundeva, domnule profesor.

-          Probabil ţine şi de temperamentul rusesc care ţine şi de cinism, au şi ei cinicii lor, durii lor, şi mai ales lumea de acum, de după căderea comunismului, îi va fi scos şi la ei acolo la iveală. Totuşi, nota dominantă a sufletului rusesc este mai curând asta, de reîntoarcere la valorile acestea esenţiale ale omenescului dintotdeauna.

-          Între timp, cât dumneavoastră vă pregătiţi să ne aminţiţi al treilea film pe care l-aţi vizionat, raportat la ceea ce aţi spus, nu pot să nu mă gândesc la filmele lui Andrei Tarkovski.

-          Bine, el este clasicul filmului rusesc modern, este cum e Truffaut pentru francezi, pentru filmul francez, poate chiar deasupra lui Truffaut, în ceea ce-l priveşte pe el, e comparabil oricând Tarkovski, şi, eu am văzut la universitatea americană la care am lucrat doi ani, am văzut un ciclu integral consacrat lui Tarkovski, aşa cum am văzut un ciclu integral consacrat spaniolului Buñuel  şi unul lui Ingmar Bergman. 

-          Despre „Georg” al treilea film pe care l-aţi văzut ce ne puteţi spune?

-          Este povestea unui cântăreţ, nu a unui cântăreţ obişnuit, un cântăreţ de recital, deosebit, de un mare succes, descoperire pe care o face întâmplător în cursul războiului, fiind într-un ansamblu militar, pentru combatanţii din război. Georg este numele lui, este tot un personaj din ţările baltice, deci tot germanofon sau, mă rog, vorbitor de limbă apropiată. Aici s-ar putea să fac o confuzie pentru că sunt şi limbi baltice care sunt din acelaşi grup cu finlandeza şi cu maghiara, şi nu sunt asemănătoare cu limba germană. Dar cred că aici este vorba despre acea republică baltică, care este totuşi din sfera germanofonă, pentru că sunt şi secvenţe în care se cântă în germană şi asta pe fundalul războiului, pe fundalul prejudecăţilor împotriva nemţilor şi împotriva Germaniei. Este povestea unui succes, succesul acestui cântăreţ. Este extraordinar scenariul pentru acest film. Concret, este relaţia cu totul specială, contorsionată, dificilă, cu numeroase secvenţe de un amestec extraordinar de tandreţe şi burlesc dintre protagonist, Georg, şi o femeie de care se îndrăgosteşte care devine soţia lui, de care se va despărţi spre sfârşitul filmului. Moare căsătorit fiind cu o altă femeie,  dar ce este important, esenţial în acest film - este ceea ce ţine de povestea lui, de ascensiunea cântăreţului în acelaşi timp pe fundalul acestor tensiuni ale conjugalităţii lui. Ea este în acelaşi timp fermecată de succesele şi de vocea lui, de calităţile lui de cântăreţ şi geloasă pe acest succes, pentru că, şi-ar dori, ea însăşi, să fie pe scenă. E o poveste care fără această rivalitate intraconjugală ar fi prea lineară, ar fi chiar schematică. În ceea ce-l priveşte pe el, pe personajul masculin, o secvenţă de neuitat este cea în care îl înfruntă pe Hruşciov. Este invitat la o recepţie oficială, la care să îndulcească cu muzica lui, cu glasul lui, petrecerea acestor invitaţi care se cred Dumnezeu pe pământ. Refuză să cânte atunci când i se cere de către Hruşciov, i se cere pe un ton apăsat, poruncitor, refuză, explicând că - nu poate cânta într-o zi în care tatăl său este în agonie, pe moarte, şi-l înfruntă pe şeful statului, pe atotputernicul Hruşciov.

-           „Efect de seră”?

-          Acesta din urmă, pe care l-am vizionat, este de data aceasta mult mai apropiat, fără să fie mimetic, de formula comediilor romantice americane. Noutatea este că personajul masculin îndrăgostit de personajul feminin care e o fată provincială, sedusă de un moscovit, de negăsit acum, ea a venit în Moscova pentru a-l găsi pe acesta. I s-a furat valiza, îi va fi restituită, dar goală, fără bani, fără lucruri. Protectorul ei, după ce se descoperă în această situaţie de mare dificultate pentru o provincială ajunsă într-o metropolă ca Moscova, este un băieţandru, care, treptat, se îndrăgosteşte de ea. Până la urmă, visul acestuia este de a ajunge în Grecia, este un copil al străzii, un descurcăreţ, inteligent, abil, care până la urmă fură banii dintr-un bancomat, pentru această femeie, pentru a o ajuta să ajungă în Grecia, unde vrea să ajungă şi el, i-a murit prietenul în urma unei operaţii, prietenul cu care spera să ajungă în Grecia, în casa bunicilor acestui iubit. Va pleca ea, el este închis, finalul arată, aici, este o tentă americanizantă din păcate, ar fi fost mai bun filmul fără ea, pentru că este imaginea ei, ajunsă în Grecia, pe plaja Mării Egee. Trăieşte în casa celui dispărut în urma operaţiei care n-a dat rezultate, şi cuvintele scrisorii ei către băieţandrul care e încă închis în Rusia: „Te aşteptăm”. Ea a născut copilul acelui seducător moscovit, îl aşteaptă pe acest băieţandru care va fi un bărbat adevărat în clipa în care îşi va recâştiga libertatea. Cu această mică, uşoară în fond, tentă americanizantă a scenariului ultimului film, cele patru filme mi-au plăcut toate, mi-a plăcut gama aceasta a diferenţierii formulelor între scenariu şi film, jocul actorilor a fost excepţional, şcoala de actorie rusească este reputată ca una dintre cele mai bune din lume, din păcate, nu pot da nume nici de actori, nici de regizori, dar sunt încântat. Mulţumim organizatorilor.

Apărut în "Kitej-Grad" - Revistă lunară de cultură. NR. 10-11 (166-167) - OCTOMBRIE-NOIEMBRIE 2012