Dumitru Vacariu, ieşirea din timp şi spaţiu, conturarea operei artistice, izvorâtă din frumos şi tradiţie – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21 și 3 minute, 25.05.2017)

În seara aceasta, este o ediţie de colecţie cu Dumitru Vacariu, care-şi deschide sufletul, ca pe o carte, în faţa domniilor voastre.

Maturitatea fiindu-i marcată de ani de detenţie, singurul fapt salvator îl reprezintă întoarcerea la copilărie, la tradiţie, care-i ţin mintea trează, ocupată, şi-l fac să-şi dorească eliberarea, pentru a se contopi cu codrul cu verdeaţă, cu strămoşii neamului, cu animalele sacre, care i-au marcat copilăria, cu care să întindă hora veacurilor.

Concret, în ediţia de astăzi a emisiunii noastre, dragi prieteni, schimbăm registrul şi difuzăm, în exclusivitate, pentru dumneavoastră, un interviu eveniment cu omul de cultură Dumitru Vacariu, originar din Pipirig, Neamţ, cel care a suferit pentru cultura noastră, pentru noi, pentru ceea ce suntem astăzi.     În urmă cu câteva zile, la îndemnul omului de cultură Constantin Parascan, apropiat al emisiunii noastre, am păşit, cuprins de emoţie,  spre apartamentul lui Dumitru Vacariu, de pe strada Lăpuşneanu din târgul Iaşiului.        

Dumitru Vacariu, încă de la prima strângere de mână, mi-a creat un sentiment frumos pe care nu a putut, încă nimeni, să mi-l creeze până astăzi… un interviu care s-a derulat parcă cu puterea gândului, încât nu am putut conştientiza cât de repede s-au scurs minutele. Atât este de minunat să petreci clipele în prejma lui Dumitru Vacariu, ascultându-l vorbind.                             

Şi cum Pipirig-ul este un sat de oameni fără căpătâi, citându-l pe Creangă, unui asemenea sat, nu i-a fost suficient cât a dăruit, prin familia lui Creangă, de aceea şi-a căutat sevele, dăruind comunei oameni, unul şi unul, iar Domnul Vacariu este unul dintre aceştia, şi din surse sigure, am aflat că se trage din arborele genealogic al marelui povestitor.                                                              

S-a născut la 21 sept. 1931, din părinţii Dumitru şi Maria Vacariu, oameni vrednici, păstrători ai obiceiurilor şi tradiţiilor neamului, creştini practicanţi care şi-au crescut copiii în spiritul iubirii de neam şi ţară, poate chiar prea mult. Şcoala primară o face în satul natal, iar, apoi urmează cursurile Liceului Pedagogic din Piatra-Neamţ în perioada 1946 – 1952, cursuri care-i vor fi îndrumătoare, pregătindu-l şi iniţiindu-l în vocaţia de pedagog.                 Moldova noastră îl cheamă şi-l atrage ca un magnet la studii, astfel încât va urma cursurile universitare la Facultatea de Filologie-Istorie în Iaşi, în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”, în perioada 1953-1957, unde îl găsim student eminent. După terminarea facultăţii este profesor titular la Liceul nr. 2 din Vaslui, practicând meseria cu drag şi formând tinerii pentru viaţă şi pentru societate.                                                                                                       

Fiind implicat sufleteşte în organizarea evenimentului care avea să sărbătorească 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, împreună cu alţi colegi, fiind prins în avalanşa tinereţii şi iubirii pătimaşe de ţară, a fost condamnat la 8 ani de detenţie politică.                        

Suferinţa şi rigoarea închisorii comuniste din perioada 1958-1964, se regăsesc în opera scriitorului, care în postura suferindului îşi deschide sufletul în versuri, eliberându-şi conştiinţa de nedreptatea unei societăţi, eul liric făcându-şi simţită prezenţa prin măcrcile lexico-gramaticale ale subiectivităţii: verbele şi pronumele de persoana I şi a II-a, punctuaţia subiectivă, vocativele, imperativele.                                                                                     

După perioada detenţiei, urmează o etapă mai grea a vieţii, pentru că nu mai este primit în sistemul de învăţământ, va fi nevoit să înceapă munca de jos. Astfel, pentru a se întreţine, o perioadă este şomer, apoi muncitor la o Secţie de Maşini şi Tractoare din Vaslui, funcţionar la Centrul de librării Iaşi şi, începînd din anul 1969, viaţa începe să-i surâdă, fiind repus în drepturi, fiind angajat al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, pînă în anul 2003, cînd s-a pensionat, o viaţă de om, poate nescrisă toată, încă.

Învăţat cu munca şi deprinderea ca totul să funcţioneze în parametrii normali, din anul 1971 pînă în 1988, a condus toate obiectivele Muzeului Literaturii Române din Iaşi, participînd direct la organizarea şi deschiderea mai multor obiective muzeale, precum - Casa Dosoftei, casele memoriale M. Codreanu, M. Sadoveanu, G. Topîrceanu, sediul central al muzeului din Casa V. Pogor, cu secţiile de literatură română modernă şi contemporană, casa memorială O. Cazimir ş.a.                                                                                                

Dincolo de tot ceea ce s-a spus şi s-a prezentat despre domnia sa, nu am amintit lucrul care era, poate, cel mai important de atins. Domnia sa constituie subiectul emisiunii noastre şi pentru că, de mic copil, a iubit şi a fost unit cu tradiţia şi prin tradiţie, fapt evidenţiat şi în opera domniei sale, unde … în rătăcirile prin munţii Neamţului, avea prilejul să se întoarcă în timp, printre moşii şi strămoşii ascunşi prin cotloanele timpului, fie haiduci, ciobani sau bătrânii satului din copilărie, amintindu-şi cu drag de vânătoarea, de întâlnirile minunate cu iezi, căprioare, cerbi, pur şi simplu, lăsându-se furat de somnul de la umbra copacilor, unde-şi făurea o proprie lume, întinzând hora înfrăţirii cu toţi eroii din poveşti şi legende.     

                                                                          

Mai multe despre această poveste încercată din viaţa unui Om… veţi descoperi, începând cu ora 21 şi 3 minute, astăzi, în emisiunea Tradiţii, pe toate frecvenţele Radio Isşi.                                                                                       

Vă aşteptăm să împărtăşim emoţiile, trăirile şi sentimentele unui om… iubitor de tradiţii, neam şi ţară, Dumitru Vacariu.                                                         

Cu toate că, întrebarea retorică… Să mor… ori să nu mor… şi-a pus-o de n-ori, de fiecare dată, poetul a avut energia şi vitalitatea să depăşească greul vieţii, întorcându-se la copilărie, la universul nepătat, unde viaţa prindea contur, făcându-l să uite de tot şi de toate, găsindu-şi energia şi izvorul vieţii, idee exprimată cu tărie şi-n versurile … Să mor… ori să nu mor?/ Aş vrea mai bine un izvor/ de vinuri vechi şi aromate/ şi-n sfânta mea singurătate/ s-aud cum creşte-nmiresmată/ pădurea mea de altădată… 

MAI MULTE AICI - http://radioiasi.ro/emisiuni/traditii-2/dumitru-vacariu-iesirea-din-timp-si-spatiu-conturarea-operei-artistice-izvorata-din-frumos-si-traditie-traditii-cu-dumitru-serban-ora-21-si-3-minute-25-05-2017/

Nichita Danilov, contopirea poetului cu opera - Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20 și 30 de minute, 17.05.2017)

În ediţia de astăzi a emisiunii noastre relatăm secvenţe audio de la lansarea volumului Recviem pentru ţara pierdută, volum al scriitorului Nichita Danilov, eveniment petrecut, vineri, 12 mai a. c., începând cu ora 15, în Palas Mall, la Târgul de Carte – Librex.                                                                                  

La un asemenea eveniment, cum era de aşteptat, au spus prezent nu doar specialişti, critici literari, oameni acreditaţi, ci şi oameni simpli, iubitori de frumos şi de poezie.                                                                                                   

Evenimentul a fost unul reuşit, complex, oameni specialişti au comentat şi au conturat opera scriitorului, evidenţiind importanţa scrierilor lui Nichita Danilov, ca scriitor, om de cultură, literat.                                                                         

Au luat cuvântul, Şerban Axinte şi Bogdan Creţu, fiecare dintre ei, prezentând în discursul lor, date şi evenimente importante legate de scriitor, conturând, atât opera, cât şi biografia acestuia. Şi cum prezenţa unor specialiști în domeniu nu putea trece neobservată, Radio Iaşi - partener media al târgului de carte, şi-a focalizat direcţia spre aceştia, intervievându-i, pentru a rămâne mărturie şi celor care nu au fost prezenţi la eveniment.

AUDIO - http://radioiasi.ro/emisiuni/rusi-lipoveni/nichita-danilov-contopirea-poetului-cu-opera-comunitati-etnicerusi-lipoveni-cu-dumitru-serban-ora-20-si-30-de-minute-17-05-2017/

Şi dacă, în materialul audio, postat mai sus, criticul literar Bogdan Creţu, ne-a sugerat să comentăm poezia lui Nichita Danilov, în cele ce urmează, nu putem trece cu vederea un astfel de sfat preţios, astfel încât să purcedem la drum.

Ca un simplu literat, încerc să conturez în câteva fraze trăirile eului liric, pe care le-am simţit şi recunoscut în textul suport, Recviem pentru ţara pierdută, unde eul liric îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale ale subiectivităţii: pronume şi verbe de persoana I şi a II-a – “cărăm”, “ne rugăm”, “vărsăm”, “aşternem”, “scormoneam”, lexeme care conturează zbuciumul unui neam şi eforturile fizice de salvare. Ipostaza eului creator, este una confesivă, după cum spuneam, prin trăiri sufleteşti complexe.

De asemenea, descrierea accentuează transmiterea unor stări sufleteşti din sfera admiraţiei faţă de un neam, un popor… care nu se poate lăsa uitat.

O altă caracteristică a prezenţei lirismului în textul dat este reprezentată de expresivitate, printr-un un spectacol inegalabil al figurilor de stil şi imaginilor artistice. Am remarcat în versuri suferinţa unui neam, obligat să-şi părăsească glia, în dorinţa de a-şi păstra credinţa vie şi nealterată, idee susţinută şi sugerată prin mijloacele de expresivitate.

Astfel, prin comparaţia – “ne târîm secheunând ca nişte câini”, autorul conturează o imagine vizuală/auditivă, creionând, poate, suferinţa unui popor fugar, care găseşte ca singură soluţie de salvare, pentru a-şi apăra credinţa, fuga.

Lexemul din câmpul semantic al fricii, reprezentat de “câine”… este transferat în planul umanului, simbolizînd frica, teama, ura, agresivitatea, duritatea, iar verbul la gerunziu – “secheunând” – subliniază strigătul mut, neauzit; iar prin metafora “cărăm pumni de pământ dintr-o ţară în alta”, este sugerată trecerea într-un alt spaţiu, departe de casă, dar păstrând vie şi nealterată credinţa străbună, astfel termenul pământ, devine laitmotiv al poemului, subliniind originea, contopirea veşnică a omului cu trecutul, cu istoria, de ce nu? cu însăşi viaţa sau moartea, pentru că aşa cum spunea Eminescu – “toţi ne naştem spre a muri”, iar în revelaţia lui Hyperion, din finalul Luceafărului, omul este vremelnic, fiind un chip de lut, pământul fiind şi simbolul ţărânei din care am fost creaţi.

MAI MULTE AICI - http://radioiasi.ro/emisiuni/rusi-lipoveni/nichita-danilov-contopirea-poetului-cu-opera-comunitati-etnicerusi-lipoveni-cu-dumitru-serban-ora-20-si-30-de-minute-17-05-2017/

Folclorul, zestrea spirituală a neamului românesc – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21 și 3 minute, 04.05.2017)

În ediția de astăzi a emisiunii noastre, invităm la dialog pe etnomuzicolog Constanța Cristescu, cea care ne prezintă din Ghidul  Iubitorilor de Folclor, cu accent deosebit pe numărule 6 şi 7 ale acestuia, corola folclorului românesc, volume apărute sub egida Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din cadrul Centrului Cultural Bucovina.

Ghidul este structurat pe următoarele secțiuni - Patrimoniul cultural imaterial – axă prioritară în politicile cultural naționale și internaționale, ABC-ul iubitorilor de folclor, Instrumente populare și repertorii folclorice, Manifestări tradiționale în actualitate și modele de port tradițional, Mijloace de promovare și valodificarea filonului folcloric, Personalități ale etnomuzicologiei și folcloristicii românești, iar ultima secțiune, de exemplu, din numărul 6 al Ghidului, se intitulează Rapsozi bucovineni.

În acest context, în numărul 6 al ghidului citim un interesant text al doamnei conferențiar universitar, Irina Zamfira Dănilă, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, text dedicat rapsodului popular fluieraș Liviu Țaran din Fundu Moldovei, judeţul Suceava.                                              

Liviu Ţaran este nepotul vestitului rapsod popular Ilie Cazacu, rapsod intrat în atenţia specialiştilor, fiind studiat de muzicologi prin repertoriul de cântece doinite şi melodii pastorale unice pe teritoriul ţării. Muzica maestrului a devenit atât de importantă, încât în anii “70, acest tezaur a fost înregistrat pe discuri Electrecord, chiar cu Orchestra Radiodifuziunii Române sub conducerea marelui dirijor Nicuşor Predescu.                                                               

Pe cât de simplu era, rapsodul popular bucovinean Ilie Cazacu (1903-1979), pe atât de exigent şi pătimaş se manifesta pentru a transmite muzica învăţăceilor, încât aceasta să fie redată prin respectarea tuturor detaliilor legate de emisie, frazare, ornamentaţie. Dacă aceştia nu reuşeau să pună în practică ceea ce erau sfătuiţi, erau dojeniţi şi chiar încurajaţi să renunţe, decât să deformeze muzica autentică. Şi cu toate acestea, maestrul Ilie Cazacu, era un pedagog în tainele muzicii, fără a avea studii înalte, de aceea mare parte din muzica compusă de el cuprindea melodii de joc ocazional şi neocazional, cântece doinite şi melodii din repertoriul pastoral (Arcanul, De trei ori pe după masă, Fudula, Huţulca, Jocul Zestrei, Luşteanca, Jidăucuţa, Polobocul, Puiculeana, Corăgheasca, Ţărăneasca, Doina Turcului, Când şi-o ierdut ciobanul oile etc.).                                                                                                               

Vă invităm să ne fiţi martori, pe calea undelor, la sunetele unice interpretate de maestrul Ilie Cazacu, iar scopul nostru este acela de a-l promova, în viitor, pe nepotul acestuia, Liviu Ţaran, care este moştenitorul direct, înzestrat cu acelaşi talent şi auz total, de aceea, ne autoinvităm în universul muzical al domniei sale pentru a ne descoperi din tainele fluierului.

Un alt subiect pe care ni-l prezintă Constanța Cristescu se referă la un interesant eveniment desfășurat în fiecare sămbătă, începând cu ora 11, în incinta Muzeului de Etnografie din Vatra Dornei.

Concret, este vorba despre - Șezătoarea Vatra Dornei care se reunește și se desfășoară parcă la capătul cel mai îndepărtat al unei legende. Fascinația lucrurilor vechi, adevărate și atât de frumoase se revarsă și peste sufletul norocoșilor vizitatori de sâmbătă ai muzeului, care au prilejul să vadă pe viu o demonstrație de virtuozitate, primind detalii etnografice de la cele mai avizate surse – doamnele șezătorii, după cum ne spune, într-un text din Ghidul Iubitorilor de Folclor, semnat de către muzeograf Minorica Dranca.

Cea mai mare realizare o reprezintă introducerea în planul cadru a opţionalului la decizia şcolii, intitulat – Curs opţional de folclor, modalitate de a păstra tezaurul tradiţiilor bucovinene, opţional ţinut de profesor de limba şi literatura română Dorina Paicu din comuna Poiana Stampei, Suceava.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să realizăm o altă emisiune care surprinde oamenii iubitori şi ancoraţi în folclorul românesc, continuatori ai datinilor şi obiceiurilor străbune, care au dorit să vorbească şi să dezvăluie din tainele acestora, pentru dumneavoastră, publicul minunat, dar şi pentru ascultătorii Radio Iaşi. De aceea, fiţi aproape de noi, pe undele Radio Iaşi, ascultând emisiunea Tradiţii, în seara aceasta, începând cu ora 21 şi 3 minute, pentru că veţi porni într-o călătorie nedescoperită multora dintre noi, o iniţiere în folclorul autentic românesc. 

MAI MULTE AICI - http://radioiasi.ro/emisiuni/traditii-2/folclorul-zestrea-spirituala-a-neamului-romanesc-traditii-cu-dumitru-serban-ora-21-si-3-minute-04-05-2017/

Ion Martinov - esenţa vieţii… însăşi viaţa - Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20 și 30 de minute, 26.04.2017)

În emisiunea de astăzi revenim acasă la ruşii lipoveni din satul Climăuți, comuna Mușenița, județul Suceava. În Climăuți, intrăm în incinta gospodăriei moşului Ion Martinov, membru al comunităţii lipoveneşti, un om gospodar, dedicat trup şi suflet comunităţii, familiei, sfintei biserici, un om a cărui experienţă de viaţă trăită, încă scrie istoria unui neam osândit la chinurile cele mai aspre, prezentând astăzi, viaţa familiilor lipoveneşti din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Războiul, cu toate ororile lui, şi-a lăsat amprenta adânc în conştiinţa neamurilor, distrugând familii, dezbinând oamenii, lăsând răni deschise, poate abia cicatrizate.

Invitatul nostru ne aminteşte de timpurile de altădată din Climăuţi, timpuri în care frontul din cel de-al doilea Război Mondial trecea chiar prin sat. Acesta ne deapănă povestea tatălui domniei sale, căzut prizonier la ruşi, un film real al vieţii şi al războiului, al intrigilor şi răzbunărilor, iar pentru muritorii de rând, al luptei pentru supravieţuire.

Prin intermediul invitatului nostru, moşul Ion Martinov, încercăm să facem o incursiune în trecutul domniei sale şi să ne imaginăm cum un copil de paisprezece ani, ia frâiele vieţii în mâini şi munceşte pentru a avea ce pune  pe masă… pare aproape o poveste ruptă din basme, unde neiniţiatul parcurge etapele iniţierii, trecând o serie de probe.

După ce-l veţi audia pe Ion Martinov, veţi constata că viaţa este uneori prea dură, dar depinde de noi, de credinţa noastră, de voinţa şi de puterea de sacrificiu, care au fost bazele trecerii probelor. Imaginaţi-vă un copil de paisprezece ani, care-şi cumpără un căluţ cu bani împrumutaţi, pentru a-şi câştiga existenţa de zi cu zi, şi e nevoit să plece din casa părintească, să muncească printre străini, în construcţii, fiind acum gospodarul familiei, muncind cu gândul la tatăl său care era prizonier în Rusia, sacrificând aproape două decenii din viaţă, în detenţie, în numele unui război iminent. 

Ion Martinov ne prezintă firul vieţii, după anii “60, când, alături de tatăl său, întors acasă, din detenţie, muncesc pentru a-şi înfiripa gospodăria, cunoscând bunăstarea, curtea fiind-le plină, neajunsurile fiind de domeniul trecutului, iar cea de-a doua perioadă, după “90, putem spune, că viaţa este chiar una înfloritoare, acesta devenind şi un bun neguţător făcându-şi clientelă, nu doar în sat, ci şi în afara acestuia, fiind căutat de comercianţii din Galaţi, Brăila.

Ceea ce ne mângâie sufletul, se adună în declaraţia pe care ne-o face moşul Ion Martinov, care ne mărturiseşte, că este nedezlipit, săptămână de săptămână, de emisiunea Comunităţi entice/Ruşi Lipoveni (Miercuri, ora 20 şi 30 de minute - 21), pe care o aşteaptă cu sufletul la gură, astăzi, devenind personaj, actant în rolurile principale, împărtăşindu-ne experienţa de viaţă trăită, fiind un adevărat model pentru noi toţi.

Această poveste, pe lângă partea narativă, frumos prezentată de către invitatul nostru, conţine şi o parte moralizatoare deductivă: să nu-ţi pierzi niciodată nădejdea şi, mereu, în ochii tăi trebuie să sclipească luminiţa de la capătul tunelului, viaţa întreagă fiind un adevărat tunel, tunel din care trebuie să ieşi victorios.

MAI MULTE AICI - http://radioiasi.ro/emisiuni/rusi-lipoveni/ion-martinov-esenta-vietii-insasi-viata-comunitati-etnicerusi-lipoveni-cu-dumitru-serban-ora-20-si-30-de-minute-26-04-2017/