Atât
în ediția de astăzi a emisiunii noastre, cât și în cea de miercurea viitoare
(16 decembrie a.c.), începând cu ora 20 și 30 de minute, dialogăm cu Feodora
Tichanov, tânără a Comunității Starovere din satul Climăuți, Comuna Mușenița,
Județul Suceava.
Feodora
Tichanov a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Unviersității „Alexandru
Ioan Cuza” Iași, secția Limba și literatura română – Limba și literatura rusă,
iar lucrarea de licență pe care a prezentat-o la sfârșitul studiilor se
intitulează - Nebunia întru Hristos în tradiția culturală și literară românească.
În
prezent, invitata ediției de astăzi a emisiunii noastre urmează cursurile de Masterat
- Limba
rusă ca limbă străină și comunicare interculturală - master de
didactică și culturologie, în cadrul Institutului „Aleksandr Sergheevici
Pușkin” din Moscova, Federația Rusă.
Înspre
Feodora am ajuns în urma unui text pe care l-a scris, evident, după câteva
experiențe culturale trăite: acasă, în comunitate; la studii, în Iași, dar și
în peregrinările pe care le-a întreprins de-a lungului anilor în Sankt
Petersburg și Moscova, Federația Rusă, toate fiind descrise în textul
respectiv.
Așadar,
acesta se intitulează - „Cărți în limba română în filmul lui Tarkovski”, trimis
fiind către producătorul și regizorul Ionuț Dumitrescu, cel care este creatorul
inițiativei Tarkovskiana în România.
Până
a ne vorbi despre subiectele surprinse în textul amintit, Feodora vine în fața
dumneavoastră, su sufletul deschis, prezentându-ne din mărcile identitare pe
care le are în zestrea sa spirituală, aducându-ne amănunte și despre biografia
Sa… presărată fiind cu piese de teatru urmărite, filme vizonate, muzee
vizitate, imagini culese și conservate atât pe retină, dar mai ales în suflet.
Feodora
ne vobește și despre modul cum se păstrează și se conservă tradițiile specifice
în comunitatea din care-și trage rădăcinile, spunându-ne că acestea, astăzi, în
ciuda modernității pe care o întâlnim la tot pasul, se păstrează cu sfințenie.
Și dacă am amintit de
textul intitulat: „Cărți în limba română în filmul lui Tarkovski” pe
care Feodora Tichanov l-a trimis către producătorul și regizorul Ionuț
Dumitrescu, cel care este creatorul inițiativei Tarkovskiana în țara noastră, facem precizarea că textul
respectiv ne-a emoționat, stârnindu-ne acele corzi sensibile ale sufletului,
trimițându-ne către reîntâlnirea cu filmele din creația lui Andrei Tarkovski. În
acest context, până a afla amănunte din filmele regizorului rus, audiem o scurtă
biografie a acestuia.


Feodora
Tichanov, invitata celor două ediții ale emisiunii Comunități Etnice/Ruși Lipoveni (9 și 16 dec. a.c.), orginară din
Comunitatea Staroveră Climăuți, comuna Mușenița, Județul Suceava, ne mai oferă
amănunte concrete despre subiectul filmului Solaris (apărut în 1972,
ecranizare a romanului cu același nume
al lui Stanislav Lem), de Andrei Tarkovski, prezentându-ne firul acțiunii,
accentuând care sunt legăturile regizorului cu România, lămurindu-ne, astfel,
și - de ce apar, secvențial, în film, cărți în limba română?


După
prezentarea firului acțiunii din filmul Solaris, Feodora Tichanov ne
vorbește despre exil, cu accent pe filmul Nostalgia, lansat în iunie 1983 în
Italia, prezentându-ne subiectul, deloc simplu, însă, acesta e ca un răspuns la
trăirile staroverilor - și nu numai - din timpurile apuse (miezul secolului al
XVII-lea; prigoana intelectualilor de timpul Revoluției bolșevice din 1917 și
de după; prigoana elitelor din timpul regimului comunist, aici amintind și de
regizorul Andrei Tarkovski).


Mai
apoi, Feodora Tichanov – originară din Comunitatea Staroveră Climăuți, comuna
Mușenița, județul Suceava, masterandă a Insitutului „Aleksandr Sergheevici
Pușkin” din Moscova, ne conturează o imagine a Rusiei din sufletul său…
oferindu-ne exemple de scriitori prin a căror operă – scrisă în Rusia sau în
exil – au marcat-o, încât ne spune că viziunea Sa despre acest spațiu, încărcat
de cultură și spiritualitate, este mult diferită, trimițând, astfel, către anii
dintâi, atunci când era o lume altfel, cu nostalgie susținând că… era, de fapt,
o lume la care nu vom mai avea acces niciodată. Înspre finalul dialogului, Feodora,
pe calea undelor, are un gând de bine și frumos, pentru fiecare dintre
dumnevaoastră.
Despre
toate acestea, dar și multe alte subiecte interesante veți afla mai multe
amănunte, în cele două ediții ale emisiunii Comunități
Etnice/Ruși Lipoveni de astăzi și de miercurea viitoare, pe care le difuzăm
începând cu ora 20 și 30 de minute, de pe toate frecvențele Radio Iași.
Mai multe amănunte... inclusiv AUDIO, AICI - http://www.radioiasi.ro/emisiuni/cu-nostalgie-despre-rusia-prin-filmele-lui-tarkovski-comunitati-etnice-rusi-lipoveni-cu-dumitru-serban-ora-2030-09-12-2020-si-16-12-2020/
Text și foto (unele): Dumitru ȘERBAN
Fotografii: Feodora TICHANOV