Bucovina - Familia Colibaba - Respect pentru traditie II

Interviu cu Florin Colibaba, artist ceramist din Radauti, judetul Suceava (II)


Dumitru Serban: Ati amintit adineauri de tehnica. Spuneti-ne cateva detalii despre realizarea unui obiect. Vad ca aveti sfesnice, aveti tavi, aveti diferite obiecte. Va rugam sa ne prezentati tehnica aceasta.
Florin Colibaba: Tehnica de lucru este, sa spuneam, pana la un anumit punct la fel cu toate centrele din tara. Dar s-o luam de la inceput: intai si intai, se modeleaza din pamant. Pamantul acesta este un pamant special pe care noi olarii il gasim in anumite locuri, in zonele respective, dar il depozitam acasa, dupa care el este malaxat, un procedeu mai simplu, prin malaxor, se macina acest pamant combinat cu apa si se face o pasta. Din acea pasta, argila cum ii spunem noi, lucram si modelam obiecte. Dupa ce ele sunt modelate la roata, tipul acesta de ceramica, a doua zi, vasul fiind moale si elastic nu poti sa-l vopsesti pentru ca-l deformezi. Si atunci trebuie sa-l lasi putin ca sa stea sa se zvanteze, sa se usuce, dar nu in forma definitiva, ci sa se zvante putin. A doua zi, il dau cu angoba, cu caolinul acesta, dau fondul alb. A treia zi, il mai las pana deja incepe sa tinda spre uscare si, a patra zi, il zgrafitam, deci aplic desenul. Dupa ce este zgrafitat, il las la uscat, pe timp de vara dureaza cam doua-trei saptamani, nu pot sa-l fortez, pentru ca daca il fortez, prin uscare rapida, s-ar putea sa-ti crape obiectul. Si apoi se arde. Prima data, arderea „biscuite”. Aici sunt doua tipuri de ardere: o data la faza „biscuite”, poti sa-l arzi in cuptor cu lemn, unde dureaza cam 10-12 ore, pentru ca este cea mai importanta faza ca obiectele sa nu crape, ca daca ai marit focul cumva, din caldura care intra, temperatura puternica, s-ar putea ca ele sa crape, si apoi este cealalta faza in cuptor electric, in care arzi 4 ore. La faza smaltuita, in cuptorul cu lemn, arzi 9 ore, dupa ce le-ai scos, din prima faza de „biscuit”, obiectele se coloreaza cu pensula, cu cele trei culori. Eu am spus ca folosesc ca fond culoarea alba. Si un lucru interesant, in ceramica mea regasim cele patru anotimpuri. Albul reprezinta iarna, dupa care folosesc culoarea verde, care este din oxid de cupru, combinat cu smalt, ceea ce ar reprezenta primavara, galbenul este un oxid de fier, tot combinat cu smalt, care reprezinta vara, toamna din culoarea maronie, printr-o combinatie de pamant rosu cu mangan. Dupa ce vasul este colorat, se smaltuieste, si se mai introduce o data la cuptor. La cel cu lemn, cum spuneam, dureaza o ardere a doua oara 9 ore, iar la cel electric, tot 4 ore. Si apoi, dupa ce vasul este ars, a doua oara, la o temperatura de 950-1.000 grade. Deci cam aici oscilez cu arsul, vasul se scoate, este gata. Am acasa, la Radauti, un atelier, in cadrul muzeului, acolo am expozitia, nu pot sa spun personala, dar este o expozitie cu peretii plini, cu tot ce este, lumea vine si cumpara de cate ori are ocazia. Si, in rest, obiectele sunt depozitate pentru diferite actiuni. Urmatoarea actiune o am saptamana viitoare la Radauti, apoi am o actiune la Gura Humorului, dupa aia, in septembrie am o actiune, un targ al olarilor, la Sibiu, apoi in decembrie am iar cu Targul Creatorilor la Muzeul Taranului Roman. Deci, noi, ceramistii, stim ce trebuie sa pregatim din timp pentru ca pamantul este mai sensibil, marfa nu se poate face oricum, in comparatie cu cei care incondeiaza oua sau picteaza o icoana sau tese pentru ca daca ai stat 3-4 zile si ai lucrat non-stop, tu iti faci produsul. Dar noi aici, daca stam 3-4 zile sau 3-4-5 saptamani tot nu poate iesi pentru ca noi depindem de uscare plus ardere. Si atunci, olarul stie. Cand are urmatorul targ isi programeaza lucrarile, isi face din timp pentru ca sa poata intra.
D. S.: E destul de meticulos, trebuie destul de multa rabdare.
F. C.: Exact. Si sa fac o suta de piese. Eu nu le fac. Dar asta nu insemna ca marti, miercuri sau sambata viitoare le am gata. Nu le am gata, nu am cum sa le am gata. Si atunci, trebuie sa am tot pe stoc si stiu, si-mi pregatesc din timp. Deci, cam asta ar veni, in mare, asa tehnica.
D. S.: Ne-ati vorbit despre tehnica. Destul de multa munca, destul de multa rabdare. Raportand toate acestea la viata reala, la cotidian, vedem cu totii ce se intampla astazi in cultura romaneasca. Traditiile, obiceiurile vor mai putea fi conservate? Nu o spun cu rautate, ci constat doar. Cum vedeti dumneavoastra situatia aceasta?
F. C.: Eu as spune si chiar o spun acum cu rautate, nu ca sa constat, pentru ca, in atatia ani, facand comparatie cu ce era inainte, cum se organizau. Exceptie la un targ al olarilor in momentul de fata o face Iasul. Din toate punctele de vedere. Pentru ca inainte era targul de la Sibiu, ca Iasul are a XXVII-a editie. Am 53 de ani. Scazand astia, de la 12 ani, cand mergeam cu bunicul la targul de la Sibiu, Sibiul organiza cum se face acum la Iasi, dar, pe parcurs, au inceout fel de fel de actiuni, zise-culturale: zilele municipiului X cu creatori populari, zilele vinului cu creatori populari, zile cartofului cu creatori populari, o actiune nu stiu care cu creatori populari si vin fel de fel de oameni, fel si fel de comercianti, care fac kitsch-uri, cauta sa-si vanda produsul; lumea e derutata, nu mai stie sa faca diferenta intre un artist adevarat, un creator adevarat pentru ca diferenta se face la preturi. Ala care le ia din alta parte mai adauga ceva acolo si vinde cum vinde si nici nu-l intereseaza ca noua ne strica piata, noi cei care cream, am fost acoperiti de acesti oameni asa-zisi creatori, dar nu sunt creatori si s-a ajuns la o confuzie. Si de asta o spun cu rautate, pentru ca, in momentul de fata, cu exceptia Iasului, in aceste targuri, care inainte se tineau, acum suntem chemati sa combatem fenomenele kitsch, dar este o amre vrajeala. In ziua de azi nici nu se mai spune ”a combate fenomenul kitsch”, ma mir cum de pe invitatii chiar nu se spune: „Haideti, veniti si dumneavoastra ca sa facem amploarea fenomenului kitsch mai mare, ca noi nu stim de cultura!” Apropo de ce spuneati, si o spun inca o data cu rautate, trag un semnal: arta populara romaneasca maine-poimaine se va pierde. De ce? Pentru ca incet creatorii de valoare nu mai sunt, au murit. Si suntem noi, astia tineri, carora si noua ne vinde randul. Si este mare pacat ca nu se pune pret. Eu imi aduc bine aminte si n-as vrea sa se supere vreunul sau altul, cand am fost, acum 10 ani, in America, la festivalul Smithsonian’s Folk Life de la Washington, delagatia Romaniei a fost foarte bine primita. Si tin minte ca acolo, la deschiderea oficiala, ni s-a spus un lucru clar, in doua cuvinte: „Voi, romanii, sunteti recunoscuti in lume prin sport si prin traditii”. Atunci, mare valva: „Da, ne intoarcem acasa, punem accent pe traditiile noastre!”. Atat a durat, cat a durat festivalul ala, 16 zile. Din momentul ala nu se mai stie nimic de traditia romaneasca, nu se mai pune pret, nu se mai pune accent, nu se incurajeaza. Si asta este viitorul Romaniei, va fi un recul puternic pentru ca noi ne batem joc de o traditie pe care o avem. Nu trebuie sa o nastem, nu trebuie sa...
D. S.: O avem, numai trebuie sa o mediatizam.
F. C.: Exact. Si de asta o spun cu rautate. Cei care sunt la putere nici nu-si bat capul pentru asa ceva. Aici sunt niste valori. Valori istorice, valori romanesti pentru viitorul Romaniei. Nu pentru noi. Ca noi suntem cum suntem. Noi, spre bucuria noastra si cu ajutorul lui Dumnezeu, avem marea bucurie de a fi sanatosi si putem continua pentru ca am invatat de la cine am invatat lucruri serioase. Acum nu se mai face intr-o scoala populara de arta... Apropo de chestia asta, mie mi-a trecut prin cap si cred ca daca voi fi ajutat, inteles, voi reusi. Vreau sa infiintez o academie de ceramica la Radauti, Academia de Ceramica Colibaba, academie de ceramica asa cum este si o facultate, cu chestii juridice, cu aprobari, cu tot. Dar pentru asta trebuie sa fie cineva care sa inteleaga, pentru ca ideea mea este buna.
D. S.: Si sa se realizeze o infrastructura, sa fie realizate niste standarde...
F. C.: Exact. Eu ma zbat ca sa creez ceva care sa ramana pentru natiunea sta si dupa mine pentru ca stiti ce ma doare in suflet?! Ca maine-poimaine (vedeti ca saptamana trecuta
l-am inmormantat pe varul meu, tanar si el de-o seama suntem, 53 de ani) pot sa inchid si eu ochii si cati ca noi nu sunt aici dintre ceramisti? Sunt niste valori care se duc si este pacat. Daca ii ai pe pameni in viata, in loc sa stai sa te folosesti de dansii, sa obtii de la dansii ceva care sa fie durabil, sa fie in viitor transmis cum la noi in familie totul s-a transmis din tata in fiu. V-am spus ca sunt a cincea generatie, peste 200 de ani. Pai, daca stra-strabunicul meu gandea cum gandesc astia, mai era ceramica prin Radauti?! De asta am spus-o, si-o spun, si-o repet. Care vrea sa auda bine, care nu, sa-si faca treburile, dar este mare pacat.
D. S.: Foarte buna initiativa dumneavoastra. Felicitari pentru ceea ce faceti!
Transmite-ti un salut, un gand. Puteti spune solutii pentru conservarea traditiilor in final.
F. C.: Eu le-as spune organizatorilor ieseni, celor care au contribuit pana acum, celor care au initiat si facut acest targ de peste 27 de ani, de duminica, de maine, vom merge pe a XXVIII-a editie, ca le multumesc pentru ca au fost singurii si raman singurii care n-au fost clintiti, au o idee fixa, buna pentru poporul roman si o fac si o mediatizeaza, asta este un lucru extraordinar si sa aiba grija in continuare sa nu piarda acest targ pentru ca este cel dintai. V-am spus, la inceput, Iasul era cam pe locul 3-4 ca organizare. Primele trei editii le-am infiintat eu cu regretatul Marcel Colibaba, care a murit saptamana trecuta, cu taica-meu, tot la fel, regretat, si cu fostul director Cuzac. Acum, targul de la Radauti, care este saptamna viitoare, este un mare balci, si ma zbat cu organizatorii de acolo, le spun cum este un adevarat targ, ce trebuie facut, nu ma baga nimeni in seama. Ei stiu ale lor, fac ale lor, cum fac, numai sa iasa urat, in loc sa facem sa iasa frumos. Eu am colegul meu de la Dieβen care lcureaza in primarie si face acest targ european, se intelege cu primarul, primarul asculta de ceea ce spune el, dupa ce se termina actiunea si trage concluzii, spune: „nota 10”. El a reusit. Pe cand eu cand vin cu argumentele mele, cu intentiile mele, cu ideile mele, nu ma asculta nimeni, parca sunt o carpa asa, parca sunt un nimic in orasul ala. Si atunci cum sa nu te deranjeze? Cum? Cand vezi ca Iasul face asa ceva? Au mai fost Smerica, Dumnezeu sa-l ierte, Toader Nica, care au dat o amploare, care au facut ceva, au sadit o radacina, cu dr. Mungiu, cu domnul Ciubotaru, oameni care au facut niste chestii formidabile. Continua. Lumea vine din tara, vine de la Horezu, este totusi o distanta. De ce vine? Pentru ca, in primul rand, publicul iesean stie sa puan pret, este un public cultural. Eu am mai spus-o si anul trecut, capitala europeana a culturii nu trebuia sa fie Sibiul din anumite motive s-a facut capitala la Sibiu, ci Iasul. Iasul merita sa fie. Repet si in ziua de azi, Iasul stie sa aprecieze tot ce este aici, gaseste oameni de cultura in Iasi, aici gasesti ambientul acesta, gasesti tot ce insemna lucru curat si frumos, drept si nobil.
D. S.: In speranta ca pe viitor ne veti primi chiar in atelierul dumneavoastra, chiar imi doresc acest lucru...
F. C.: Chiar va astept cu mare drag.
D. S.: Va spun mult succes si multa sanatate!
F. C.: Multumesc frumos si va astept cu mare bucurie, e foarte simplu, atelierul este in cadrul muzeului de la Radauti. De asta ma si deranjeaza cateodata petru ca nus e face propaganda cu el, est eun lucru unic in tara, in cadrul muzeului sa ai un atelier di est eun brand, pentru ca eu in ultimul timp am obtinut si licenta pentru marca a ceea ce fac. Este un brand al orasului, dar pacat ca...
D. S.: Nu este mediatizat.
F. C.: Exact. Dupa soare, vine umbra. Sec. Trist. Bine, va astept, va doresc Doamne ajuta si multumesc pentru tot.

Bucovina - Familia Colibaba - Respect pentru traditie

Interviu cu Florin Colibaba, artist ceramist din Radauti, judetul Suceava (I)


Dumitru Serban: Domnule Colibaba, va rugam sa ne prezentati obiectele pe care dumneavoastra le lucrati, de cand lucrati, e o pasiune, ati mostenit acest mestesug?
Florin Colibaba: Sigur. Intai sa spun ca vin de la Radauti. In familia Colibaba, eu reprezint a cincea generatie, meseria am preluat-o de la bunicul, Constantin Colibaba. De la varsta de 12 ani am inceput sa practice acest mestesug. Sigur ca a devenit acum o pasiune, un lucru vital pentru mine, ca la varsta pe care o am, deja de la 12 ani au trecut o parte din ani, si eu am 53 de ani, am ajuns sa continui si sa fac, sa creez, sa lucrez aceasta ceramica care astazi – pentru ca ele sunt de doua feluri, ceramica ornamentata cu cornul, care se cheama ceramica de Radauti sau ceramica zgrafitata, pe care o vedem expusa aici in targ, ceramica de Cuti, cele doua s-au contopit si acum se cheama de mai bine de 20 de ani ceramica de Colibaba. In momentul cand ai spus Colibaba le gasesti si stii ca sunt cele doua tipuri de ceramica.
D. S.: Stiu ca ceramica de Cucuteni are diferite spirale, are anumite caracteristici aparte. Dumneavoastra ati spus ca a existat o contopire intre ceramica de Radauti si cea de Cucuteni. Cum se vad toate aceste detalii in lucrarile dumneavoastra?
F. C.: Nu, sa nu se faca o confuzie.
D. S.: Tocmai.
F. C.: Ceramica de Cucuteni este ceramica de Cucuteni, care apare pe un fond maroniu, ars o singura data, ornamentele, desenele de pe acel vas se obtin cu pensula, dar eu lucrez ceramica de Cuti. Deci Cuti si Radauti sunt contopite. Se cheama Colibaba.
D.S.: Tocmai asta, aici nu am inteles eu.
F. C.: Ceramica de Cuti este o ceramica unicata in lume. De ce? Pentru ca toate desenele de pe vasele respective se obtin prin zgrafitare. Este o tehnica a inciziei, cu un cui se zgaraie in interiorul vasului si desenul se face, nu dupa sablon, ci dupa talentul ceramistului. Pe cand cea de Radauti sau cum este cea de Horezu, cea de Vama, cea de Maramures, ele fiind centre diferite sau fiind o ceramica romaneasca, au acelasi procedeu de lucru: se introduce vopseaua intr-un corn, se trag acele linii concentrice, dupa care difera, aici incpe apoi diferenta intre centre. Fiecare isi creeaza desenul traditional respectiv, al zonei respective. La cea de Cuti deja nu mai apar acele desene... Este o ceramica deosebita de altele si mult mai complicat de lucrat.
D. S.: Dumneavoastra veniti din inima Bucovinei. Fiecare zona are caracteristicile ei si aceste carateristici sunt evidentiate in lucrarile fiecarui mestesugar in parte din zona respectiva. Spuneti-ne ce prindeti dumneavoastra in obiectele lucrate de dumneavoastra, ce scene din viata bucovinenilor?
F. C.: Cand s-a conceput, cu sute de ani in urma, acest tip de ceramica se poate observa ca apar scene zoomorfe si florale. Deci inaintasii nostri au cautat, pentru ca poate nu era sistemul asta de a picta si a lasa ceva in urma, prin pictura. Au facut ceva din viata de zi cu zi. Apar in colectiile particulare si ale muzeelor diferite strachini unde vezi “punguta cu doi bani”, unde vezi diligenta, care apare si la mine, unde vezi calaretul sau postasul, soarele si luna, pestii, viata de zi cu zi pe care o traiau ei o transpuneau spre aceste obiecte. Ele s-au pastrat. Eu le-am prelucrat ca desen si ca forma de la bunicul, cum am spus de la inceput, pe care le pastrez si in momentul de fata. Daca se intampla sa mai gasesc anumite desene pe care nici eu nu le stiu sau nici bunicul, nici tata nu le-au stiut in colectiile din muzee sau in colectiile particulare, atunci automat acea forma, acel desen il reinviu pentru ca este de datoria mea pentru ca este o ceramica unicat si trebuie sa mentin cat se poate traditia aceasta atat ca forma, culoare, smalt si desen.
D. S.: Foarte emotionant si in acelasi timp destul de inedit ce faceti dumneavoastra. Ati vazut interes, nu neaparat pentru ca suntem azi la Iasi, ci interes din partea oamenilor pentru ceea ce traditie si ma refer aici la un interes pentru a consera aceste traditii?
F. C.: Eu va pot spune pentru ca, circuland mult, sunt invitat la anumite festivaluri, targuri, concursuri, expozitii in tara, in strainatate. Deja nu mai pot. Ceramica de Colibaba, si asta stiam si eu de la bunicul, sunt convins, este arhicunoscuta in toata lumea. Fiind, cum spuneam, o ceramica unicata, este clar. Spre exemplu, eu am un targ in Germania, care este anual, si acolo reprezint Romania.
D. S.: In Germania, unde mai exact?
F. C.: In Germania, la Dieβen(?), langa Munchen. Nemtii fac un targ anual care este cel mai mare targ de ceramica din Europa, unde participam 160 de ceramisti din 12 tari. Eu sunt singurul din Romania care a fost selectat in anul ’91 de organizatorii de acolo la targul de la Sibiu. Si vreau sa spun ca la un moment dat, sunt deja 19 ani de cand am participat, la anul va fi o editie jubiliara 20, mai exact acum 3 ani, am spus ca nu voi mai veni, deoarece costa foarte mult si este si obositor. Dar ce-au facut nemtii? Pentru ca au spus clar. Nu se poate, tu trebuie sa fii aici. Ceramica asta este arhicunoscuta in lume. Tu dai farmec targului, la toate cele care sunt, piese expuse din 12 tari, de ce sa dispari ?... M-au convins si tot am continuat, cat ma vor sustine zilele de sanatate, am sa merg acolo. Dar pentru public. Publicul apreciaza foarte mult, sunt diferite de ce sa nu recunoastem, unii nu prea inteleg, se face aceasta mare confuzie la pret pentru ca ale mele sunt oleaca mai scumpe in comparatie cu cele de la Horezu spre exemplu si este si normal din cauza ca tehnica impune acest lucru, pe cand cele de la Radauti, pe care le lucrez si sunt ornamentate cu cornul sunt egale la pret cu cele de la Horezu. Si atunci lumea, cand vine la mine si ia un vas pe care da 100 de lei, acelasi format de farfurie, cu aceleasi dimensiuni, la Horezu e 20 de lei. De ce? E total diferit.

Schitu Stavnic - traditie si modernitate

Interviu cu Dumitru Luchian si sotia, artisti ceramisti din Schitu-Stavnic, judetul Iasi

Dumitru Luchian: Prima data, pot sa va spun ca meseria asta a noastra este de la mosii nostri, stramosii nostri, este o meserie veche si in traditia noastra, la Schitu-Stavnic, s-a obisnuit olaritul. Este o munca grea, lutul se munceste greu, dar este folositoare, din punct de vedere alimentar, daca faceti sarmale e bine, e bun de pus lapte in oale, chiupuri pentru umplut bors, ghivece de flori, fel si fel de obiecte care se fac din lut.
Dumitru Serban: Dumneavoastra ati mostenit aceasta meserie de la parintii dumneavoastra?
D. L.: E o mostenire de la mosii nostri, stramosii nostri, de la parinti, eu am invatat meserie de la parintii nostri, si eu mi-am invatat baietii, am patru baieti, cunosc si ei meserie. Nu prea o practica ca nu se intreaba, dar incet cred ca o sa revina.
D. S.: Credeti ca prin munca dumneavoastra si prin modul de a da esenta lutului se poate trai la noi? Puteti castiga un ban?
D. L.: Se poate trai, daca se obisnuieste, dupa cum vad ca s-a luat acum traditia asta, se mai intreaba marfa.
D. S.: Ati mai fost si in alte...
Intervine Sotia domnului Luchian: Se intreaba pentru ca sunt folositoare, oamenii se servesc de ele sub orice forma si sunt foarte intrebate.
D. S.: Spuneti-ne la ce sunt acestea intrebuintate? Va rugam sa ne dati toate detalii pentru ascultatorii nostri.
S.: Da, astea sunt folositoare. Chiupurile mari, de 10-12 kg, sunt de umplut bors, sunt de pus branza, foarte bune, rezistente, sunt de pus muraturi, castraveti daca vreti, si sunt folositoare pentru orice fel de trebuinta casnica a omului. Iar oalele cu capacel sunt pentru sarmalute la cuptor, pentru ciorba si orice vrem sa facem. Avem niste olite de sarmale, cite patru, care atunci cand avem musafiri, pot fi pastrate la cald, se pot face cartofi cu peste si se serveste foarte bine, craticioare de care am dat si la Caraffa Mall, au facut comanda de mai multe vase pentru nunti. Olite mici pentru o persoana ca sa o serveasca, cratite pentru friptura, de o persoana.
D. S.: Eu tin minte cand eram mic, in acest fel de vase, bunicii mei puneau laptele la prins.
S.: Da, laptele la prins se pune in oale de 2 kg, sunt oale de lapte, in care se prinde smantana bine, in ele se face un lapte batut foarte bun. Chiar se intreaba si vin si strainii si cumpara. Iar noi suntem multumiti cu munca asta.
D. L.: Putem bea si vin din ele.
S.: Sotul meu face si cani de lut, face si vad de candela, a avut o mana iscusita si a facut toate felurile de vase. Noi suntem foarte multumiti cu meseria noastra, am crescut zece copii...
D. S.: Sa fie sanatosi!
S.: Multumim. Sa fie sanatosi. Casatoriti, avem treizeci si sase de nepoti, baietii sunt toti la casele lor. Asa ca la targurile astea pe care le avem, cu invitatie si diplome, suntem foarte bine organizati. Multumim domnului director Paveleanu si tuturor de aici, profesorului Ciubotaru, secretarului si primariei Iasului, ca ne organizeaza foarte bine. Fac masa festiva, luam si premii...
D. S.: Foarte multa lume a fost multumita de Iasi, raportand targul de aici la Sibiu, la Cluj, la celelalte. La Iasi mai toata lumea a fost multumita. E si un loc aparte Iasului, e un centru cultural si atrage mesterii populari.
S.: Da, foarte multi mesteri populari. Sunt multumiti toti de Iasi ca sunt bine organizati. Mai mergem la Palatul Culturii pe 14 octombrie, niste organizatori foarte buni.
D. S.: Dumneavoastra il ajutati pe domnul la realizarea acestor vase destul de frumoase?
S.: Da, il ajutam. Este o vopsea care trebuie trasa pentru rasnit, [vasele] trebuie vopsite, carate la cuptor, la horn. Lipim hornul, mai framantam lutul, ca sa-l facem ca o plastilina sa nu iasa vasele rele. Si la toate muncile il ajut. Singur nu poate. Si i-ar trebui mai mult ajutor, unul ar fi mester, altul ar fi ucenic si s-ar putea face si o asociatie.
D. S.: In jurul dumneavoastra sunt tineri care vor sa invete aceasta meserie, sa o transmita mai departe si ei la randul lor?
S.: Ar vrea. Sunt si tineri. Baiatul meu, Ciprian, a venit acum o saptamana la Iasi si le-a aratat copiilor din oras, impreuna cu doamna Cozmanca, cu domnul Marcel Lutic. A fost cazat aici, cu roata olarului cu tot, le-a aratat copiilor, le-a dat premii. A fost un profesor pentru dansii in ceea ce priveste olaritul. Iar sotul meu a fost intr-o situatie mai aparte, a primit o comanda de la straini si daca i-a scris si i-a facut un sablon pe o hartie, a mers acasa, a gandit si a iesit aceeasi forma: clopotei din ceramica, candele, linguri din ceramica, tot ce i-a stat in putinta.
D. S.: Am vazut ca pe o parte din obiectele realizate de dumneavoastra, de sotul dumneavoastra, sunt diferite scente, sunt diferite forme. Cum se realizeaza acestea? Ce rol au acestea? Au un rol...
S.: Deosebit. Dupa placerea omului si comenzile pe care le da. Dar el este stapan la roata si lucrand, ii vine in gand sa mai faca si un model asa, ia sa mai fac altul asa si el le face din memorie. Acestea sunt admirate, le place, nu zice cel care i-a dat comanda nimic, chiar daca ceva e schimbat, obiectele au fost bune si spun: “Ce frumoase-s, ce meserie frumoasa faceti matale!”, iar noi suntem multumiti de ei si ei sunt multumiti de noi.
D. S.: In ce alte localitati ale tarii ati mai fost? La ce alte targuri ati mai fost? In afara granitelor tarii ati fost?
S.: Nu, am fost solicitati la Bucuresti, la Sibiu, la Bistrita-Nasaud, dar noi suntem cam in varsta si nu putem merge pentru ca nu avem masina noastra. Din patru baieti, nu are nici unul masina, asa a fost sa fie. Si platim mult.
D. S.: Cheltuiala mare...
S.: Cheltuiala mare si nu se stie daca vom avea vanzari ca la Iasi. La Iasi sunt de prin alte parti, si din Olanda a venit la noi, ca au facut o scoala la Schitu-Stavnic si in Olanda au mers oalele noastre. Le plac pentru ca ies bune sarmalele si tot continutul pe care-l pun. E si de pus carne, in chiup, si de pus laptele si toate felurile. Sunt spre trebuinta omului, sunt lucru sanatos, adica nu-i chimical...
D. S.: E natural totul...
S.: E natural si vor sa manance din oala chisleag, cum se spune, sau lapte. Noi am facut la Caraffa Mall si strachinute de smantana pe care le punea la sarmale, tot din argila din asta. Acesta e un material care arde la foc de lemne, foarte mult arde, in cuptor pana ce ele se gatesc. Si de atunci nu are cum sa aiba ceva, s-au luat analize din material. Multi au baut argila din asta si s-au vindecat de cancer. Au pus-o in apa, au tulburat-o, au baut-o si s-a vindecat tot inauntru. Pentru ca e ceva bun, ceva pe gustul omului.
D. S.: Pacat ca nu ajungeti cu produsele dumneavoastra si in alte orase. Nu a existat o comunicare intre dumneavoastra si autoritatile locale?
S.: Daca s-ar putea prin dumneavoastra, prin televiziunile straine care tot vin, sa se faca o asociatie. Ar merge. Avem patru baieti. Toti cunosc meseria tatalui, nu chiar ca el, dar daca si-ar pune mintea si ar fi salariati, s-ar face o asociatie, un mester popular cu ucenicii lui: care bate lutul, care il framanta, care-l pune la cuptor. S-ar face si ar merge bine peste toata tara si prin toate partile, ca sunt intrebate. Daca nu este asa ceva, face fiecare dupa capul lui. Multi s-au lasat de meseria asta...
D. S.: Pacat. Acesta este...
S.: Nu le place multora. Zic: “Nu ma duc, ca nu-s platit!”. Adevarat ca este obositor, dar e si frumos.
D. S.: E placut.
S.: Ramanem cu o implinire, vedem multa lume, macar ca suntem dintr-un sat mic, Schitu-Stavnic. Mie imi face o placere, Si mi-e draga meseria. E frumoasa. Mai scoatem si oleaca de bani. Bogdaproste lui Dumnezeu.
D. S.: Pe langa produsele pe care dumneavoastra le realizati, vad ca aveti si baticul. Sunteti si imbracata specific.
S.: Nu prea. Ca ar trebui sa fim in costum national, am luat-o tarziu cu treburile astea, dar daca se va putea, pentru ca se cere la Palatul Culturii, traditie a mesterilor populari, s-ar cere in national. Cu catrinta... Eu sunt asa cum sunt. Ii multumesc lui Dumnezeu. Sunt fericita si cu varsta mea, de 67 de ani...
D. S.: Multi inainte! Multa sanatate si multumesc pentru timpul acordat.
S.: Va multumesc frumos si eu si va doresc o zi buna sa aveti in continuare.

Horezu - Leagan al Traditiei Romanesti

Interviu cu Ionel Popa, artist ceramist din Horezu, judetul Valcea


Ionel Popa: Ceramica de Horezu este cunoscuta aproape in toata lumea, cred ca in toata lumea, noi participam la toate targurile din tara si dinafara, si ceramica de Horezu se stie ca e foarte apreciata si recunoascuta in toata lumea. Motivele noastre sunt motive naturale, motive traditionale pe care le respectam tot timpul, nu ne abatem de la stravechiul mestesug. Ca obiecte avem: urcioare, servicii de cafea, servicii de tuica, farfurii de toate dimensiunile, urcioare mici, ceramica utilitara, printre care urcior mare de apa, cana de apa, castronul, vechiul castron in care se manca inainte, [...] pentru salata, cam toate obiectele ce se pot face pe roata olarului.
Dumitru Serban: Spuneti-ne in cateva minute procedeul de realizare, de exemplu, a unui castron, a unei oale.
I. P.: Dupa ce se ia pamantul din cariera, se prepara, – acum cu niste malaxoare, inainte se prepara cu [mana], se taia marunt-marunt, se amesteca cu apa si se calca cu piciorul. Acum avem malaxoare, ne-am mai dat la zi. Se face obiectul, depinde gogolotul, pamantul luat, in functie de marimea obiectului. Dupa ce se face obiectul, se pune la zvantat. Se zvanta cam in proportie de 20-30%, dupa care urmeaza decorul pe el. Dupa decor, se pune la uscat, uscat complet, si se procedeaza, dupa ce se usuca, la prima ardere. Dupa prima ardere, care dureaza in jur de 8-10 ore, se scoate obiectul din cuptor, se da cu acel luciu si se baga din nou la cuptor. Iar ardere de 8-10 ore, dupa care iese obiectul finit. Vopsele. Folosim numai vopsele naturale, adica pamant rosu, pamant negru, pamant alb, caolinul pe care il luam din Harghita. Deci, lucram numai cu culori naturale.
D. S.: Ati amintit la un moment dat de decorul obiectelor. Cum se face acesta si ce scene din viata noastra sunt evidentiate in decorul unui obiect? Am vazut adineauri la alti mestesugari evidentat soarele, evidentiata luna.
I. P.: In zona noastra, a Horezului, e specific cocosul de Horez care e emblema noastra, plus pomul vietii si altele, pestele, care reprezinta si ele anumite portiuni. Pomul vietii e generatia intreaga s.a.m.d. Ca decor, motive florale. Avem bobocul, avem coronita, avem frunza, avem spicul graului, avem multe, multe...
D. S.: Fiecare dintre acestea cu sensul lor aparte.
I. P.: Fiecare cu sensul aparte. Si ele sunt pe o farfurie aplicate in asa fel incat sa se imbine perfect, atat culori, cat si model.
D. S.: Cum vedeti dumneavoastra conservarea artei astazi, tinand cont de faptul ca prea putina lume isi mai indreapta ochii spre lucrurile frumoase, spre traditii, spre originile noastre? Spunem cu totii ca avem cu ce ne distinge de altii, de europeni...
I. P.: In privinta artei populare, ne distingem cam toti. Avem, intr-adevar, o arta frumoasa, exceptionala, o arta populara. Depinde de majoritatea ceramistilor cum o paseaza centrelor si, oricum, la noi se pastreaza. Se mai fac si obiecte..., acum conteaza mult banul, putin ne mai abatem, dar oricum, in standul principal nu bagam asa ceva. Nu. Sa avem expozitii stricte unde participam numai cu marfa originala, adica marfa facuta de creatori si modele reprezentand zona din care facem parte.
D. S.: Daca astazi sunteti in Iasi, spuneti-mi ce intentionati pe viitor si unde veti fi prezenti in urmatoarea perioada?
I. P.: Noi suntem numai plecati. Astazi la Iasi. Luni, saptamana cealalta, la Oradea, pana pe 20, dupa aceea urmeaza Constanta. Eu mai am si o expozitie in Franta, in toamna. Numai plecati, suntem ca...
D. S.: Adineauri am vorbit cu domnul Colibaba, mi-a spus ca a fost in Germania. Dumneavoastra in momentul de fata mi-ati spus ca ati fost in Franta. Cum sunt privite lucrarile fiecaruia dintre dumneavoastra in afara granitelor tarii? Cum suntem priviti pe acest teritoriu al artei, al mestesugului, al traditiei, de europeni?
I. P.: Nu toti apreciaza lucrul de mana, original, natural, Vedeti dumneavoastra, ei au acolo numai..., totul e la stanta, mult mai finute ca ale noastre facute. Oricum sunt si oameni, sunt si tari, nu numai oameni, care apreciaza foarte mult lucrul de mana. De exemplu, in Franta, unde am un atelier in Normandia, in Avançon, acolo sa stiti ca se apreciaza foarte mult. Am fost in Germania, putin, in Italia, mai putin. Nu e apreciata de toti. La ei a disparut de mult arta populara. Si acum li se pare ceva primitiv. Oricum le ia, se uita, le plac, dar tot...
D. S.: La noi, din cate vad se mai pastreaza, sunt ateliere, mai sunt muzee. Se simte o oarecare indepartare de traditiile noastre in societatea noastra?
I. P.: Sunt muzeele, muzeele care, de exemplu in Tara Crisurilor, la muzeul din Oradea, e un director exceptional, care intr-adevar organizeaza. Si aici la Iasi, tot la fel, unde se mai paseaza, nu ai voie sa intru cu kitsch-uri sau cu altceva. Si suntem foarte apreciati, foarte bine primiti. Dar mai sunt si muzee, de exemplu cum e Muzeul Taranului, care, ca sa intri (adica te invita), la un moment dat iti ia intrare, iti ia minuni. Nu, nu merge. Plus ca, nu stiu, altadata erau mai primitori. Muzeul Satului se mai mentine putin in privinta noastra. Dar tot asa. Si ceramica Muzeului Satului si a Taranului se ia, in loc sa se ia de la noi direct, pentru expunere, se ia prin intermediari. Ma mir cum le convine, ca le ia la al doilea, al treilea pret. Au intermediarii lor care le ia si le aduc acolo. In loc sa le ia de la noi direct. Si parerea mea e ca e mult mai bine.
D. S.: Eu nu pot decat sa va multumesc si in acelasi timp sa va urez multa sanatate si spor la targul acesta, cat si la cele care vor urma.
I. P.: Va multumesc. Multa sanatate intregii Moldove. Deocamdata.

"Cocosul de Horezu - emblema ceramicii noastre"

Interviu cu Constantin Popa, artist ceramist din Horezu, judetul Valcea


Dumitru Serban: Buna ziua, stimati ascultatori. Stam de vorba cu:
Constantin Popa: Popa Constantin din Horezu, judetul Valcea.
D.S.: Domnule Popa, va rugam sa ne spuneti cu ce sunteti dumneavoastra prezent la Iasi – vad ca aveti obiecte inedite – si cum va desfasurati dumneavoastra activitatea? Este o munca aparte, aveti obiecte destul de rare si destul de migalos construite.
C. P.: Ce sa va spun? Am venit la Iasi la Targul Mesterilor Popular – Cucuteni 5000, asa cum o fac de ani de zile, incerc sa pastrez in continuare traditia pe care am mostenit-o de la parinti, cu unele elemente mai noi, dar sa nu ne abatem de la tot ce am mostenit, mai ales ca aici la Iasi este un..., cum sa va zic eu, vizitatorii sunt foarte rigurosi in privinta pastrarii traditiei ceramicii de Horezu.
D.S.: Vad pe obiectele realizate de dumneavostra diferite figuri: vad cocosul, vad copacul. Fiecare dintre acestea au un specific? Va rugam sa ne precizati specificul acestei arte.
C.P.: Cocosul este vestitul cocos de Horezu, e emblema ceramicii noastre. Pomul este pomul vietii. Mai avem spicul de grau, mai avem spirala, mai avem coada de paun, sarpele. Cam acestea ar fi.
D.S.: Sarpele. Imi aduc aminte un...
C.P.: Este sarpele casei.
D.S.: Este sarpele casei. Eu imi aduc aminte un vers din Lucian Blaga: “Cand sarpele intinse Evei marul...”. Spuneti-ne aici evidentiaza raul, in acest vers. Spuneti-mi, la dumneavoastra ce evidentiaza?
C.P.: Bunastarea. Si dupa cum stiti, fiecare locuinta are un sarpe, cel putin la noi in Oltenia, care intotdeauna trebuie ocrotit si niciodata omorat.
D.S.: Cum vedeti dumneavoastra pastrarea traditiei astazi, tinand cont de ce se intampla in societatea noastra? Cultura e lasata un pic in plan secundar.
C.P.: Da, asa este. Am trecut prin momente si mai grele ca acesta, dar speram, cu toate ca o ducem foarte greu cu banii si foarte greu cu materialele, care ne trebuie ca sa fabricam aceste obiecte. Noi vrem sa trecem si prin greu si prin bine, sa ducem mai departe ce am mostenit.
D.S.: Transmiteti un salut artistilor in general, cat si radio-ascultatorilor nostri.
C.P.: Artistilor, colegilor mei, sa fie din ce in ce mai buni, cat mai buni, iar dumneavoastra, radio-ascultatorilor din Iasi, nu ca va laud, dar stiti ceea ce este ceramica romaneasca.
D.S.: Multumim foarte frumos.
C.P.: Cu placere.

"Cum plecam de aici (Iasi) ne intrebam, cand o sa ajungem din nou la Iasi?"

Interviu cu Veronica Vitos - Artist Ceramist - Miercurea Ciuc - Harghita


Dumitru Serban: Stimati ascultatori, de la Lungesti – Valcea, mergem la Miercurea Ciuc si de data aceasta stam de vorba cu Doamna?
Veronica Vitos: Veronica Vitos din Miercurea Ciuc, Judetul Harghita.
D.S.: Spuneti-ne cu ce ati venit dumneavostra la TARGUL MESTESUGARILOR CUCUTENI 5000 - IASI - mai exact cu ce obiecte incantati publicul din Iasi si nu numai.
V.V.: De 27 de ani venim la Iasi la Targul Olarilor. De fiecare data venim cu ceramica – teracota, ceramica – rosie si ceramica – neagra. Ceramica teracota este mai mult pentru uzul casnic. Din acest tip de ceramica am realizat vase romane, oale pentru sarmale, suporturi pentru legume, urcioare.
D.S.: Sunteti singurul stand amenajat la modul cel mai concret. Vad aici Kurtocs-Kolacs, este pus la pregatit, vad obiecte realizate de dumneavoastra, vad roata cu care realizati oalele. Vorbiti-ne despre toate acestea!
V.V.: Ne-am gandit ca ar trebui aratate publicului toate aceste obiecte. Publicul, dupa cum am observat in fiecare an, prefera, solicita, stie ce inseamna munca zi de zi. In acest context, numai si numai pentru public am amenajat o bucatarie secuiasca langa standul nostru unde sunt asezate mai toate cele necesare unei adevarate bucatarii. Am realizat si o soba de teracota, iar jos este flacara deschisa unde se coace cozonacul traditional de la noi kurtocs-kolacs. Bineinteles ca am adus si roata ca sa aratam publicului cum se lucreaza ceramica.
D.S.: Vad in bucataria dumneavostra lada. Vorbiti-ne despre acest obiect si, sa stiti, ca-l intalnim si in casele gospodarilor din Moldova. Vedem ca este ornata cu doua pasari. Ce simbolizeaza acestea?
V.V.: Dupa cum vedeti si mobila este ornata cu flori. Cel mai adesea intalnita este laleaua. Fiindca ati amintit de lada, acestea sunt de mai multe feluri. Pe aceasta de astazi, din bucataria noastra, dupa cum bine ati observat sunt ornate doua pasari. Acestea scot in evidenta simbolul perechii, al dragostei, al iubirii.
D.S.: Ce se pastreaza in aceasta lada?
V.V.: Depinde de marimea ei. Putem pastra prosoape sau tesaturi mai vechi. De foarte multe ori se pastreaza de baut, ceva foarte bun, specific zonei noastre, cum este, de exemplu, palinca sau un vin foarte bun.
D.S.: Fiindca ati amintit adineauri de prosoape, vad aici un prosop foarte frumos tesut. E tesut in gospodaria dumneavoastra?
V.V.: Da, eu le realizez, si, sa stiti ca in partea noastra, Slava Domnului ca mai sunt oameni care realizeaza astfel de prosoape. Acestia mai realizeaza si costume populare, respectiv tot felul de tesaturi specifice zonei. Noi, la randul nostru, trebuie sa le pastram pentru ca si urmasii nostri sa stie ce inseamna munca. Numai astfel se poate pastra traditia noastra.
D.S.: Nu putem decat sa va felicitam si sa va asteptam cu bratele deschise, oricand, in capitala Moldovei.
V.V.: Multumim tare mult. Putem spune, ca noi, de fiecare data avem cea mai buna impresie despre Iasi si cum plecam de aici ne intrebam, cand o sa ajungem din nou la Iasi?

"Toti au plecat in tarile din Occident si traditia este uitata"

Redam mai jos un scurt interviu cu un mester popular prezent la Iasi la Targul Mesterilor Populari - Cucuteni - 5000.


Dumitru Serban: Va rog sa va prezentati.
Mihai Dogaru: Ma numesc Dogaru Mihai si sunt din Localitatea Lungesti, Judetul Valcea.
D. S.: Vorbiti-ne despre obiectele realizate de dumneavoastra, cum le realizati? Este usor? Este greu?
M.D.: Relativ usor, as putea spune.
D.S.: Deja este pasiune?
M.D.: Da, da. Este o pasiune pentru aceasta indeletnicire. Am inceput-o in urma cu unsprezece ani. La Iasi suntem la a cincea participare.
D.S.: Cum au vazut iesenii produsele realizate de dumneavoastra?
M.D.: Cred ca sunt destul de apreciate, tinand cont de faptul ca nu am plecat niciodata cu vase inapoi.
D.S.: Observ pe vasele realizate de dumneavoastra diferite forme. Ce reprezinta acestea?
M.D.: In primul rand va spun ce culori folosim. Intotdeuna a fost folosit la noi verdele si albul, foarte putin este folosit galbenul si maro. Aceste culori din urma au fost utilizate de cativa din mesterii vechi. Tenta de rosu, pe care o vedeti, se obtine dintr-un lut cu continut mai mare de fier. Ceramica de Lungesti este una utilitara, deci nu avem prea multe forme, simboluri.
D.S.: Din cate stim, la editii anterioare ati obtinut si un premiu.
M.D.: Da, chiar la prima mea participare la Targul Mesterilor Populari - Cucuteni - 5000. Am primit marele premiu si anul trecut, la a patra participare. Premiul mi-a fost acordat pentru vasele utilitare (ceramica utilitara).
D.S.: Fiindca ati amintit de vase, spuneti-ne ce vase realizati si care sunt intrebuintarile acestora?
M.D.: Asadar, vasele realizate sunt specifice zonei nostre. De exemplu: canile pentru vin, oalele pentru pregatitul sarmalelor, anumite vase, care aici, in Moldova se folosesc pentru bors, urcioarele.
D.S.: Se mai pastreaza traditia in zona dumneavostra? Tinerii sunt indreptati ??, aplecati ?? spre frumos?
Din pacate nu, nu se mai pastreaza, chiar din atelierul nostru au plecat foarte multi tineri. Este un asa-zis “miraj al Vestului”. Toti au plecat in tarile din Occident si traditia este uitata, lasata in plan secund.
D.S. Transmiteti-le un gand, un impuls pentru a se apropia de traditie, de conservarea acesteia.
M.D.: Presupun ca in anii viitori se vor schimba cumva lucrurile pentru ca saturarea pietei muncii in Occident va face ca ei sa se intoarca si vor reveni la lucrurile din trecut.

TARGUL MESTESUGARILOR CUCUTENI 5000 - IASI - 26-28 IUNIE 2009

Cornel Sitar - Artist Ceramist - Maramures - Baia Mare