Translate
|
|
|
|
|
|
|
|
|
miercuri, 27 februarie 2008
marți, 26 februarie 2008
De ce (cine) a fost invinsa Oltchim?
* duminica, 24 februarie 2008, echipa de handbal feminin Oltichim Ramnicu Valcea a pierdut in Ungaria cu Gyori * Ada Nechita a fost al optulea jucator al echipei maghiare * Tadici, antrenorul echipei Oltchim, cat si al nationalei a gresit?
In cazul unei victorii in Ungaria cu echipa Gyori, Oltchim Ramnicu Valcea se apropia vertiginos de semifinalele Championes League. Tinand cont ca fetele antrenate de Gh. Tadici au pierdut la o diferenta de trei goluri, sansa acestora, de a pasi in semifinalele competitiei s-a ingreunat. Totusi, cum in fotbal mingea este rotunda, deasemenea si in handbal. Sanse sunt!
Ada Nechita a opta jucatoare a Gyori-ului
Stim cu totii, in cazul in care fiecare dintre noi am fi privit atent la meciul de la Campionatul Mondial, dintre selectionata gazda Franta si Romania, cum Ada Nechita juca (nu o spun critic, ci poate constructiv) "extrema ascunsa". Astfel s-a ajuns ca la pauza sa fim condusi cu 7 goluri. Concret, scorul era de 14-7, chiar daca dupa multe reprize de prelungiri am castigat acel meci si am jucat in semifinalele Campionatului Mondial. In meciul de duminica, Ada a ratat foarte mult, chiar si de la 7 metri.
In minutul 23 din meciul cu echipa din Ungaria eram condusi cu 14 la 8, Steluta Luca avea inscrise patru goluri din cinci aruncari, iar in minutul 24, Lecusanu duce scorul la 10-14. Urmeaza o recuperare a romancelor, iar ratarea parca devenise sora a Oltichimului.
Jucatoarea maghiara, Tomori, "o blonda cu trup de fiara" se distra cu aparatoarele noastre si inscria gol dupa gol, iar zambetul ei ne intrista si pumnii in masa se indesau!
Minutul 28 al primei reprize aduce un gol superb pentru ehipa noastra inscris de Ionela Galca. Ada Nechita in continuare ramane ascunsa pe teren, ba mai mult, la inceputul reprizei secunde rateaza un nou 7 metri. Se incheie repriza intai cu scorul de 16-13 pentru Gyori. De ce este Ada Nechita in lotului Nationalei Romaniei?
Palinger, portarita cu 7 parade in min. 35
Inceputul reprizei a doua gasesc unguroaicele din nou la carma meciului, ba mai mult, cum deja am precizat, aceeasi Nechita rateaza o lovitura de la 7 metri. Portarita de la Gyori in minutul 35 avea deja 7 parade, deci 7 mingi aparate. Senzational!
Echipa noastra, in acest moment al partidei se poate lauda cu golul Ionelei Galca si cu bolta Ramonei Meier. Minutul 22. Verten inscrie fara prea multe comentarii, iar Simona Spiridon, una din cele doua romance din echipa maghiara este deja la cota 6. Bradeanu, deasemnea jucatoare a Gyori-ului, nu a prins o zi buna, dar colegele ei au facut in asa fel incat s-au trecut neobservate cateva ratari ale acesteia. Totusi de ce nu este Simona Spiridon la Nationala de Handbal?
In final, dupa ce am pierdut o semifinala de Campionat Mondial, apoi am jucat pentru locul trei cu Germania, echipa invinsa in grupele aceluiasi CM, am pierdut si locul trei. Normal ... in echipa cu Ada Nechita. Duminica, Oltchimul a pierdut in Ungaria, in echipa tot cu Nechita, care a ratat prea mult si nu s-a vazut in joc. Unde greseste Tadici? Este el - ca antrenor de vina? De ce nu mergem si pe mana Marianei Tarca, actualmente antronoar la Rulmentul Brasov, lider in Liga I de Handbal? Ideal ar fi sa incercam!
P. S. Oare lipsa din echipa Nationala a Simonei Spiridon, a Carminei Amariei si a multor altor jucatoare excluse din lot ne aduceau la Campionatul Mondial, nu demult incheiat, o medalie?
duminică, 24 februarie 2008
Un oras mare aflat in deriva
1) La numai o lună distanţă de prezentarea raportului de ţară, vital pentru integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, Iaşul încă nu are o strategie de dezvoltare economico-socială 2) Un plan de dezvoltare a fost realizat în anul 1993, însă acesta nu a fost implementat nici astăzi 3) consilierul local Radu Botez consideră că banii pentru Iaşi trebuie aduşi prin investiţii, iar nu prin împrumuturi 4) Senatorul Varujan Vosganian crede că situaţia de faţă este cauzată de fostul primar Constantin Simirad 5) Vasile Munteanu, consilier din partea PSD, continuă să teoretizeze economic.
După 16 ani de tranziţie, Iaşul încă nu are realizată o strategie de dezvoltare economico-socială şi pare că nici nu va avea în perioada următoare. Iar asta în ciuda faptului că, în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, se aleargă din birou în birou pentru întocmirea dosarului de sarcini, care urmează să fie scos la licitaţie pentru ca o firmă specializată să realizeze o astfel de strategie apoi. După 1989, a fost realizată o strategie de dezvoltare a municipiului, dar cei care au gândit-o nu au fost băgaţi în seamă. Abia acum, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană, factorii responsabili de la nivelul municipiului au ajuns să-şi dea seama că o astfel strategie de dezvoltare este vitală. Spre exemplu, în anul 1993, profesorii Facultăţii de Economie şi Administrare a Afacerilor, din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza", Vasile Işan şi Vasile Cocriş, au propus Consiliului Judeţean, dar şi Primăriei Municipiului Iaşi o astfel de strategie de dezvoltare, fără a fi luaţi în considerare. Cei doi specialişti universitari în economie sunt surprinşi că nici în acest moment, unul dintre cele mai importante oraşe din ţară nu dispune de un asemenea proiect. "Este un mare semn de întrebare faptul că Iaşul nu are o strategie de dezvoltare economico-socială. Nu-mi vine să cred că e posibil ca Iaşul, unul dintre cele mai importante oraşe din ţară, să nu aibă o astfel de strategie. Mai mult, acesta se găseşte într-un moment sensibil, acela al integrării, iar noi discutăm despre fonduri structurale, despre dezvoltare regională şi nu ştim ce trebuie să facem. Cu siguranţă, vor veni experţi ai Uniunii Europene şi ne vor întreba: De ce aveţi nevoie? Care sunt priorităţile la care v-aţi gândit?", a explicat prof. univ. dr. Vasile Cocriş, decan al FEAA. Concret, un obiectiv esenţial cuprins în strategia propusă de cei doi profesori era privatizarea transportului local. "Pe lângă toţi paşii cuprinşi în strategia din '93, privatizarea transportului local era unul foarte important. Acum, stau câte 4-5 maşini ale Regiei de Transport Public, de pe acelaşi traseu, una lânga alta şi nimic nu merge. Unde este eficienţa? Însă am fost huiduiţi de autorităţi în 1993!", a mai spus Cocriş. Ulterior, această strategie, care era la stadiul unui dosar bine realizat şi argumentat, s-a materializat într-o carte.
Fără bani împrumutaţi
Consilier local din anul 2004, din partea PNL, Radu Botez recomandă Primăriei Municipiului Iaşi să realizeze prin propriile forţe o strategie de dezvoltare a Iaşului. Acesta a precizat că de 16 ani, administraţia locală continuă o serie de acţiuni debusolate, dezvoltarea economică a oraşului fiind la pământ, fără a se vedea vreo perspectivă măcar pentru domeniile prioritare. "Strategia de dezvoltare economico-socială trebuie să o facă aparatul administrativ pentru că de asta este salarizat. Ea trebuie să concorde şi cu voinţa politică, să existe un consens politic la nivel local, respectiv naţional. Concret, în administraţia locală, avem 16 ani de acţiuni debusolate, care au ţinut pe loc dezvoltarea economică a oraşului. Mai grav este că nici în perspectivă nu se conturează o strategie de dezvoltare clară, pe domenii prioritare. Atragerea de investiţii străine de către aparatul administrativ local este nulă", a explicat Botez. Acesta a mai precizat că împrumuturile pentru CET Iaşi, respectiv pentru Regia Autonomă de Transport Public sunt şi vor fi o corvoadă pentru ieşeni deoarece aceştia vor scoate bani din buzunare pentru a le plăti, dar va trebui să dea şi o dobândă. "Primăria trebuie să se laude cu strategii care să atragă investiţii pentru Iaşi şi nu cu împrumuturi. Chiar se laudă cu împrumuturi, dar acestea trebuie date înapoi şi, mai mult decât atât, trebuie plătită o dobândă. Banii trebuie să vină ca investiţii, nu ca împrumuturi", a mai precizat Botez.
Cauza e "subiectivismul"
Întrebat de ce Iaşul nu are încă o asemenea strategie de dezvoltare economico-socială, consilierul local Vasile Munteanu, din partea PSD, a început să înşire titlurile de cărţi scrise, dar valabile, la nivel teoretic, desigur, doar pentru studenţi. Aceasta în pofida faptului că Munteanu a făcut parte şi din aparatul administrativ al fostului primar, Constantin Simirad, fiind chiar viceprimar. În opinia sa, subiectivismul a blocat derularea unor proiecte la nivelul Iaşului. "Am învăţat foarte multe lucruri în administraţie, am încercat să aduc noutăţi, dar îmi reproşez că nu am reuşit să pun în practică ideile pe care le-am avut. Din cauza subiectivismului, nu s-au făcut proiecte mari în Iaşi", s-a lamentat Munteanu.
"Simirad a făcut mult rău Iaşului!"
Relativ la absenţa unei strategii eficiente de dezvoltare economico-socială, senatorul liberal Varujan Vosganian a explicat că lipsa de viziune a autorităţilor locale de după anul 1993 a blocat derularea unor proiecte la nivelul Iaşului şi, în consecinţă, ratarea unor oportunităţi majore. "În această privinţă, că Iaşul încă nu are o strategie de dezvoltare economică, întrebarea are temei pentru că din cauza unui tip de administraţie locală existentă aici încă din anul 1993, de când Simirad a devenit primar, Iaşul a fost destul de izolat economic. A rămas izolat şi s-au ratat foarte multe oportunităţi, iar acest lucru s-a văzut limpede în competiţia pe care am avut-o cu Bacăul, chiar cu Piatra-Neamţ şi cu Suceava, care au fost mult mai dinamice din punct de vedere economic", a specificat Vosganian.
Un primar grăbit
Întrebat, în acelaşi context, despre strategia de dezvoltare economico-socială a Iaşului, primarul Gheorghe Nichita s-a arătat, în primă instanţă, destul de grăbit şi a susţinut că nu ştie ce să spună. "Ce pot spune? Du-te la Cosmin Coman! Păi, ce să spun?! Nu se poate discuta în câteva minute". Într-adevăr, pentru o chestiune abstractă, dar care pluteşte în aer, fără a exista nici măcar pe hârtie, este necesar un platonician "banchet" filosofic. După câteva zile însă, la insistenţele noastre, primarul Iaşului a fost mai deschis şi a punctat unele obiective referitoare la strategia de dezvoltare economico-socială, precizând că la nivelul Iaşului sunt foarte multe proiecte de anvergură, la care se lucrează în momentul de faţă, unele dintre acestea urmând a fi demarate în curând. "Cum, Iaşul are o strategie de dezvoltare economico-socială! Păi, iluminatul public, autobuzele MAZ, achiziţionate de Regia Autonomă de Transport Public, investiţiile de la CET Iaşi, astea ce sunt? Nu sunt investiţii? Firma Siemens, care a investit în Iaşi şi a creat locuri de muncă? Toate astea fac parte din strategia de dezvoltare a Iaşului!", a explicat, plin de vervă, Nichita. Pragmatic vorbind însă, rămâne valabilă ideea că Iaşul nu are încă o strategie de dezvoltare economico-socială şi e posibil să nu aibă nici în perioada următoare, câtă vreme la nivelul municipalităţii încă nu este realizată documentaţia unui astfel de proiect de anvergură.
Astazi, 25 februarie 2008, faceti o plimbare prin cartierele orasului si veti vedea ca Iasul ramane in continuare in deriva!!!Text aparut in ziua de miercuri, 11 aprilie, 2006, in cotidianul "Flacara Iasului".
Nico si Vlad in semifinala Eurovision
Piesa "Pe-o margine de lume", interpretata de Nico si Vlad Mirita a fost aleasa cap de lista in vederea participarii tarii noastre in semifinala de la Belgrad, care va fi pe data de 20 mai. Cu totii o stim pe Nico din concursul Sarabanda si nu numai. Nu ramane decat sa ascultati piesa, iar apoi sa spuneti: "chiar merita!". Comparativ cu participarea noastra de anul trecut, sustinem ca cei doi interpreti au mult mai mult har, dar si sincronizare perfecta. Asta nu inseamna ca participantii de anul trecut nu au fost la inaltime. Asadar, nu ramane decat sa ascultam piesa: http://www.evz.ro/categorii/detalii-galerii/22/Eurovision-2008---finala/
Ziua ce mare pentru Steaua Bucuresti
Astazi, de la ora 20,30, in Dealul Copoului, Politehnica Iasi va da piept cu Steaua Bucuresti. In cazul unei victorii pentru elevii lui Ionut Popa, acestia vor scapa, intr-o oarecare masura de zona fierbinte a clasamentului. Cum totul speram sa fie decis pe teren, Steaua tinteste numai si numai victoria. Venita din 3 turnee de pregatire, in diferite zone exotice ale Europei, echipa, care in 1986 aducea Cupa Campionilor la Bucuresti, astazi reia Campionatul in etapa a 20-a a Ligii I. Interesante si pline de umor, inaintea acestei partide, au fost decalaratiile sefilor de cluburi din Ghencea si Gruia (Cj.), ambele echipe candidate la titlul suprem, tinand cont de faptul ca Rapid a fost invinsa chiar de lanterna Ligii I, U. Cluj: "Ca la Iasi va fi blat", ca una alta. Ceea ce este foarte important pentru conducatorii de cluburi: ei nu joaca, ei nu stiu sa paseze, nu stiu sa jongleze, nu stiu sa priveasca mingea, precum, de exemplu, o fac sefii de cluburi din alte zone ale lumii, cand in anumite contexte "se iau la o miuta" cu jucatorii. "Oare stiu sa apese pe butoane?", "Au mai facut aceasta actiune?". Speram ca in meciul de astazi, cele doua echipe sa demonstreze ca stiu sa joace fotbal, ca stiu sa se respecte una pe alta, lucru putin evidentiat in ultimele intalniri. Vezi faultul lui Onofras asupra lui Nesu, respectiv faultul lui Radoi asupa lui Palimaru. Numai astfel, fiecare spectator, telespectator isi aminteste de intalnirile dintre ieseni si stelisti. Ideal ar fi ca jucatorii celor doua echipe sa schimbe foaia si sa demonstreze finete, respect, rabdare si, bineinteles, ca stiu sa joace fotbal.
Liga I Poli Iaşi - Steaua - Live video pe http://www.gsp.ro/ şi Kanal D 20:30
Liga I Poli Iaşi - Steaua - Live video pe http://www.gsp.ro/ şi Kanal D 20:30
Steaua neputincioasa sau Poli Iasi prea buna?
Dupa cum bine anticipam in textul de mai sus, in cazul unei victorii pentru echipa din Dealul Copoului, aceasta va scapa de zona fierbinte a clasamentului. Acest lucru s-a si intamplat. Iasul a castigat iar Steaua Bucuresti a ratat prea mult si, dupa cum a jucat aseara, nici nu da semne ca in viitorul sezon va participa din nou in Championes League.
Despre jocul celor doua echipe, sustinem ca a fost unul curat, fara intrari dure, iar jucatorii si-au intins mana in momentele de tensiune ale partidei, lucrur rar intalnit in ultimile meciuri. Ideile aruncate in van de unii conducatori de cluburi, bineinteles impotriva Stelei, "ca ar fi blat!", ca una alta, s-au demonstrat a fi crase debitari. De partea cealalta, Iasul a jucat un fotbal echilibrat, un fotbal la limita rabdarii. Acest lucru a dus la acumularea celor trei puncte puse in joc. Amicalele Stelei, castigate in proportie de 90 la suta, din turneele din Cipru, Turcia au fost o simpla amagire. In final, nu ramane decat sa privim atent la echipa Timisoarei, care in urma victoriei cu Pandurii a egalat Steaua la puncte, 38. Cu siguranta nu va supara pe nimeni daca primele doua pozitii din campiionat, la final, vor fi ocupate de doua echipe din provincie.
P.S.: Ratarea lui Timofte din meciul cu Irlanda a demonstrat ca fotbalul este uneori nedrept. Ce copil eram pe atunci!!!
P.S.: Ratarea lui Timofte din meciul cu Irlanda a demonstrat ca fotbalul este uneori nedrept. Ce copil eram pe atunci!!!
sâmbătă, 23 februarie 2008
Inceputul meciurilor din Liga I
U. Cluj castiga in Giulesti
Unul dintre cele mai interesante meciuri ale acestei prime etape a fost cel intre U. Cluj si Rapid. Aceasta din urma, in cazul unei victorii, se putea mentine la aceeasi distanta (5 puncte) de liderul CFR Cluj (la pauza conduce cu 2-1 pe "Stiinta"), insa nu a fost sa fie. Clujenii au jucat un fotbal sanatos, combinativ si au fost foarte siguri la finalizare. Dupa cum au jucat in aceasta seara cu echipa condusa de Mircea Rednic, putem sustine ca U. Cluj nu merita retrogadarea. De partea cealalta, Rapidul a riscat foarte mult si a si pierdut trei puncte. Nou venitii in echipa giulesteana inca nu s-au integrat in lot. Exceptie face Pancu, ce a incris astazi, 23 februarie 2008, singurul gol al echipei lui Rednic. Mai mult decat atat, "Pancone" a alergat foarte mult, s-a agitat. (Nu stiu de ce, dar cand vorbesc de Pancu imi amintesc de meciul cu Danemarca, de arbitrul Urs M. si de lacrimile surorilor mele din acel meci in care am fost egalati in secundele deja scurse peste timpul regulamentar). Am putut vedea in jocul acestuia determinare, devieri ale balonului in stil mare, dar si o oarecare suparare, bineinteles venita din faptul ca nu a castigat partida. In conluzie, ramane de apreciat jocul echipei U. Cluj si asteptam victoriile promise de conducerea echipei Rapid. Mult mai interesant va fi si meciul de maine, 24 februarie, dintre iesenii lui Popa si stelistii "cu stil de sud-americani" ai antrenorului Marius Lacatus.
Unul dintre cele mai interesante meciuri ale acestei prime etape a fost cel intre U. Cluj si Rapid. Aceasta din urma, in cazul unei victorii, se putea mentine la aceeasi distanta (5 puncte) de liderul CFR Cluj (la pauza conduce cu 2-1 pe "Stiinta"), insa nu a fost sa fie. Clujenii au jucat un fotbal sanatos, combinativ si au fost foarte siguri la finalizare. Dupa cum au jucat in aceasta seara cu echipa condusa de Mircea Rednic, putem sustine ca U. Cluj nu merita retrogadarea. De partea cealalta, Rapidul a riscat foarte mult si a si pierdut trei puncte. Nou venitii in echipa giulesteana inca nu s-au integrat in lot. Exceptie face Pancu, ce a incris astazi, 23 februarie 2008, singurul gol al echipei lui Rednic. Mai mult decat atat, "Pancone" a alergat foarte mult, s-a agitat. (Nu stiu de ce, dar cand vorbesc de Pancu imi amintesc de meciul cu Danemarca, de arbitrul Urs M. si de lacrimile surorilor mele din acel meci in care am fost egalati in secundele deja scurse peste timpul regulamentar). Am putut vedea in jocul acestuia determinare, devieri ale balonului in stil mare, dar si o oarecare suparare, bineinteles venita din faptul ca nu a castigat partida. In conluzie, ramane de apreciat jocul echipei U. Cluj si asteptam victoriile promise de conducerea echipei Rapid. Mult mai interesant va fi si meciul de maine, 24 februarie, dintre iesenii lui Popa si stelistii "cu stil de sud-americani" ai antrenorului Marius Lacatus.
CFR Cluj este in continuare de neoprit
Chiar daca in turneele amicale dinaintea startului returului Ligii I, daca putem sa-i spunem astfel, deoarece deja s-au jucat doua etape, echipa lui Ioan Andone nu a aratat ca vrea sa joace in grupele Championes League, astazi a invins pe Univ. Craiova cu scorul de 4-1. Era de asteptat ca CFR sa castige, insa, oltenii si-au vandut foarte usor pielea. La scorul de 3-1 pentru gazde, jucatorii cu numerele 6 si 18 de la echipa olteana s-au uitat intr-un stil de "mari campioni" cum mingea pasata de Semedo se indrepta destul de lent, chiar romantic as putea spune, printre ei, spre Fabiani. Normal ca acesta a fructificat acest balon oferit chiar si de privirile celor doi jucatori din echipa italianului Napoli. Astfel s-a schimbat soarta acestui joc si CFR mai aduga inca trei puncte, destul de pretioase, in vederea intrarii in grupele celei mai galonate competitii din lume. Pe final a inscris si singurul roman din echipa clujeana, Eugen Trica.
P.S. Acestui sport trebuie sa-i cautam respectul pierdut.
joi, 21 februarie 2008
Muzeul Nabokov - Petersburg (Piter)
Prezent în anul 2004 cu o bursa în Federaţia Rusa, mai exact în Moscova eram mai tot timpul însetat de carţile din librariile acestei metropole, de spectacolele care erau jucate pe scenele teatrelor de aici, precum şi de muzeele muscovite. Datorita banilor puţini, precum şi a cheltuielilor pe carţi, fotografie, în timpul celor trei luni, cât a durat bursa, nu am reuşit sa ajung în Sankt-Petersburg, obiectiv planuit spre a fi vizitat înca de la plecarea din România. Totuşi, ce poţi vedea în “Piter”, precum îi spun ruşii. Fiindca internetul este astazi la baza (avem si bloguri, NU?), însetat de aceeaşi patima în a descoperi lucruri utile, zilele trecute am intrat pe site-ul ziarului petersburghez “The St. Petersburg Times” şi la rubrica Events (Evenimente) am descoperit o alta rubricuţa numita Museums. Continuu sa explorez aceasta rubrica, daca îi putem spune astfel şi deodata: Vladimir Nabokov Museum, 47 Bolshaya Morskaya. Tel. 315-4713, 717-4502. Daily 11 a.m. to 6 p.m., Friday 11 a.m. to 5 p.m. Weekend 12 a.m. to 5 p.m. Closed Monday: www.nabokovmuseum.org. În paralel stau pe site-urile a câtorva ziare din ţara noastra, iar la rubricile aferente acestora şi care ar putea fi cât de cât educative, în primul rând pentru noi românii, nu mai spun pentru turiştii care ne vor vizita şi, “surprize-surprinse” gasesc "enorme ???" , reclame, reclame, injuraturi si .... sa nu uitam de forumuriele pline de "enorme frustrari" ... . Astfel am primit noi românii integrarea şi astfel de educaţie oferim copiilor noştri. La teatru nu avem timp sa-i ducem, nu mai spun ca în metropola bahluiana nici nu prea avem unde sa-i ducem, deoarece pe Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” se lucreaza şi ziua şi noaptea. Totuşi nu acest lucru vreau sa-l evidenţiez. Mai exact, am sa punctez în puţine cuvinte cine a fost Vladimir Nabokov şi ce putem vizita în muzeul deschis în luna iulie a anului 1997 în Sankt-Petersburg. Printre principalele obiecte care au aparţinut scriitorului şi care sunt expuse în galeriile muzeului amintim: creioanele cu care acesta scria, ochelarii, geaca acestuia, precum şi diferite cadouri primite de la prieteni. Un lucru care atrage atenţia oricarui vizitator este colecţia de fluturi a autorului. Ştim ca Nabokov a fost si colecţionar de fluturi, mai mult exista şi un soi de fluture care îi poarta numele.
Va urma!!!
marți, 19 februarie 2008
Gogol la Sibiu
.jpg)
.jpg)
Satul de praful inghitit ... din Iasul secatuit de respect, de sentiment ... m-am hotarat numai cu trezeci de minute inainte de a porni trenul, Iasi-Timisoara, sa merg la Sibiu. Peste tot se auzea si inca se mai aud cuvintele: "capitala europeana", si adevarat ca aceasta este nu numai a Europei, ci a lumii intregi. Imi este greu sa las in urma Iasul si spun acestea excluzand putinele orase vizitate de mine. Continuu si am sa strig raspicat ca Iasul este un oras cu o infrastructura care lasa de dorit si cu oameni tristi. Totusi, din a castiga ceva din calatoria de peste zece ore spre Sibiu am inceput sa citesc pe tren (scria in romaneste pe unul din vagoane: P.C.R.). Urmaream cu atentie micile insecte care se distrau pe ferestrele trenului de parca ne pregateam cu totii sa intram intr-o anumita "zona", de ma gandeam ca am sa fiu calauza, macar a mea. Dadeam pagina cu pagina dintr-o carte in care se scria despre comunism, iar dupa aceea am schimbat acceleratul intr-un satuc, orasel, ca nici acum, cand scriu aceste cuvinte, nu stiu numele lui si la intrarea in orasul capitala am terminat de citit cartea. Nu mi-a ramas decat sa o arunc pe fereastra. Titlul ei suna astfel: "Cine il va dobori pe ...". Va las sa ghiciti! Nu dupa mult timp personajul central din aceasta carte a plecat din aceasta lume. Drumuri eterne, drumuri eterne....
Aici se munceste
Din prima clipita am avut incredere. Din primul pas facut mi-am dat seama ca nu ma va legitima nici un politist comunitar si mintea mea bolnava, in urma celor constientizate unde ma aflu, a inceput sa se intrebe. Dar unde este zona pe care o caut? Sunt numai o calauza? Dar aici smoala se incalzeste cu "surcele" ... ? Cum ... oamenii aceastia aseaza langa zidurile caselor pietricelele acestea de munte cu mana? De unde au atata rabdare? Dar oare macaralele de ce nu sunt ruginite? Totusi ma gandeam la faptul ca romanii sunt muncitori (sa nu exageram chiar!!!), ceea ce este un lucru bun. Oricat ar spune oamenii din aceasta tara aceasta ca e capitala europeana, Sibiul este in felul ei o capitala a lumii, prin faptul ca se construieste, prin faptul ca in paralel se joaca teatru, si mai mult simti ca esti educat atunci cand vezi intrunirea a catorva culturi pe pamantul tau si mai si accepti aceasta idee. Una peste alta, ideea amintita este accentuata si de afisele lipite pe panourile, stalpii din oras. Se joaca Nasul, dupa N. V. Gogol. Concert cu Ada Milea si Bogdan Burlacianu, ora 19, Sala de Sport din cadrul Casei de Cultura a Sindicatelor. Gandurile au inceput sa ma framante. Gogol si personajele sale "prin" Sibiu.
De la Peter(oma)sburg la Sibiu
Cunoscator al culturii italiene si nu numai, Gogol, pentru ca despre el este vorba, spunea la un moment dat ca numai in Italia te poti inchina lui Dumnezeu. Nu avem ce comenta la aceste afirmatii si chiar nici nu trebuie sa spunem nimica. Totusi, ma gandesc la baietelul din Nejin care (in 2009 se implinesc 200 de ani de la nastrerea sa) dupa vreo 150 de ani ne-a pus pe drumuri. Ce sa zicem? Pe langa sasi, secui, romani, germani a ajuns pe la Sibiu. Un rus la Sibiu! Nasul. Gogol. Atentie! Si in Sala de Sport. Peregrinarile personajelor lui Gogol, dar si ale lui Belii pe Nevski, dar si pe Calea Dumbravii ne-au adunat intr-o sala de sport in capitala europeana. Nu ramane decat sa fac o simpla trimitere chiar in povestirea lui Gogol: "Gandurile ii fura intrerupte de o lumina care se strecura prin crapatura usii si care vestea ca Ivan aprinsese lumanarea in antret". In acest context, gandurile mele erau intrerupte de o lumina, care se strecura prin crapatura nylonului care acoperea ferestrele Salii de Sport, gandindu-ma la nasul plimbaret, poate si acum, atat prin Sibiu, dar si pe (sub) podurile Petersburgului.
Ada batea din picior
.jpg)
Cateva minute inainte spectacolului. Privirile se duceau abisal si ambiguu peste zidurile Sibiului, deodata acestea se opresc pe ferestrele cladirii unei banci vandute de curand. Mazgalite (ziduri andeeviene), de copilasii lasati de parinti, asa pe ici-colo prin parc. Intram in sala. Ochii se opres deodata pe pareti. Ma pregateam sa vad persoanajele din Nasul. Bineinteles ca ma asteptam sa vad teatru, sa vad personaje si samovare si de ce nu "troite", poduri? Insa nu a fost chiar asa. Ma asez pe o pernuta cu numar. Am inceput sa ma simt un mic personaj tarkovskian! De fapt acesta era teatrul. Prezenta noastra in sala. Nevski Prospoekt s-a metamorfozat pentru cateva ore in Calea Dumbravii. Panze si fire haotice peste tot in sala. Spanzurate. O banca de lemn si doua personaje. Ada si Bogdan. Chitara. Vladimir Vasotki, Spasite nasi dusi. Salvati sufletele noastre. Gogol cantat. Pe banca Ada Milea si glasul ei "pitigaiet" imi crea o emotie de nedescris. Toti cei de langa mine nici nu se gandeau ca am gresit si urma sa gresesc iarasi. Unde? Pe calea Dumbravii. Deodata simt ca ma salveaza o miscare. Este traseul insectei de pe fereastra trenului!?! Nu! Este chiar bataia piciorului pe parchetul salii de sport in ritm gogolian.In concluzie, nu ne ramane decat sa re-recitim Nasul, sa incercam a intelege faptul ca "tocmai oamenii vii nu exista in operele lui Gogol. Eroii sai sunt ''figuri de ceara'' facute dintr-un fel de "ceara de cuvinte" si sunt prezentate de catre autor cu atata indemanare, incat generatii intregi de cititori le-au luat drept oameni reali". (Idee conturata de Vasile Rozanov in mai multe lucrari ale sale. Preluata de Emil Iordache, Studii despre Gogol, Editura Timpul, 2000, p. 29). Despre spectacolul celor doi protagonisti sustinem ca scot in evidenta emotia, buna dispozitie si invitatia la lectura.
.jpg)
.jpg){kind=link}
.jpg)
.jpg){kind=link}
luni, 18 februarie 2008
Novoghireevskaia, nomer 37 ... Sadovaia Kudrinskaia, nomer 6
Moscova. Un oraş urât şi neagreat de o parte a lumii imediat după anul 1990. Interesant este că acesta ascunde istoria lumii. Aici copiii blonzi, cu cizmuliţele roşii, care lasă paşi mici pe zăpadă, se întind, de parcă ar şti cine le este stăpânul. Se intind la tarabă şi cer cartea cu viaţa şi destinul lui Vladimir Putin, deşi au numai sapte-opt anişori.
Oraşul culturii, oraşul unde se stă la rând ore în şir pentru a intra la piesa de balet “Spărgătorul de Nuci” a lui Ceaikovski.
La orice pas respiri cultură, la orice pas trebuie să fii atent la detaliu. Te încotoşmezi, îţi iei inima în dinţi şi încerci să răzbaţi furnicarul, încerci să te alinţi spunându-ţi că “am fost şi eu pe aici şi am călcat zăpada Rusiei”. Aşa că, păşeşti de la Institutul Puşkin spre staţia de metrou “Beliaevo”. Aici tot felul de vânzători ambulanţi. Unii vând mănuşi, alţii fulare, unii flori. Tinerii cu “atviorka” în mână fac încălzirea pentru a merge la o discotecă sau chiar la o piesă de teatru. Furi din această staţie de metrou imagini care-ţi rămân veşnic în minte. În vagonul metroului rusoaicele îşi scot oglinda şi se rujează sau îşi aranjează părul. Te uiţi subtil, imaginaţia ta o ia razna şi numai că se anunţă staţia unde trebuie să cobori: “Tretiakovskaia”. Treci pe linia galbenă de metrou şi te îndrepţi spre staţia “Perovo”. După numai câteva minute numele acesteia este rostit şi cobori din nou. În capătul staţiei un chip imens, te faci că nu-l observi, dar dornic de a a afla cât mai multe lucruri te îndrepţi într-acolo şi îi faci şi o fotografie. Este Vladimir Ilici Lenin. De data aceasta te faci că nu înţelegi, că eşti un turist amărât, cu doar câteva ruble în buzunar şi ieşi la suprafaţă. Nu departe se vede o clădire cărămizie. În acest moment eşti plin de întrebări: Oare am coborât bine? Oare aici este muzeul? Oare este deschis? Nu râmâne decât să apăs clanţa uşii. Întuneric. Într-un colţ o doamnă cu capul descoperit mă invită în interior. A aprins lumina numai pentru mine şi mi-a explicat în două minute ce pot vedea. Linoleumul era spălat impecabil, iar oricât am încercat să îmi scutur bocancii de zăpadă, urmele rămâneau. Pe pereţi tablouri care conţineau chipuri de femeie, de bărbat. Siluete se întreceau care mai de care pentru a ieşi în evidenţă. Însetat de nou, absorbeam tot, încercam să nu scap nimic. Muzeul “Vadima Sidura”, uliţa Novoghireevskaia, nomer 37.
Acest spectacol durează un ceas. Cumpăr o carte de versuri de Vadim Sidur, poate este singura lui creaţie scrisă, dar captează atenţia titlul: “Samaia sciastlivaia osen’” (“Cea mai fericită toamnă”).
Printre muzeele care sunt prioritare în vederea descoperirii acestora şi “fac cu ochiul” oricărui străin şi nu numai, sunt: “Casa L. N. Tolstoi”, precum şi “Casa-Muzeu A. P. Cehov”.
După două vizite, dar numai până la poarta Casei lui Tosltoi, deoarece era în restaurare, precum scria pe o foaie învelită în plastic ţintuită în gardul de culoare ruginie, a treia oară am avut fericirea de a o găsi deschisă. Muzeograful era o femeie bătrână, care în momentul când am intrat, s-a îndreptat cu paşii încărcaţi de timp, către un casetofon şi a apăsat “play”. Vocea lui Tolstoi. Păşeam din cameră în cameră, podeaua scârţâia şi îngreuna ascultarea vorbelor romancierului. În acest mediu vedeam omul Tolstoi, obiectele care l-au înconjurat şi de care s-a folosit în perioada cât a locuit la Moscova. Interesant este faptul că pe o masă de lemn cu sertar erau expuse instrumentele de cizmărie, respectiv papucii lui Lev Tolstoi. Într-un ungher pe un umeraş era agăţată şuba de călătorie a scriitorului, numai vorbim de expoziţia de rochii ce au aparţinut soţiei Sofia Andreevna. Magnifice sunt patinele lui Tolstoi, care stârnesc un râs liniştit şi bineînţeles că ne trimit la medaliile obţinute de Sluţkaia şi Iagudin. Bicicleta lui Tolstoi invita la activitate. În momentul când am văzut-o în faţa ochilor emoţia a început să mă cuprindă, inima a început să bată mai tare, amintindu-mi de copilărie. Acesta este mediul unde a trăit şi a compus o parte din creaţia sa Tolstoi. De amintit şi camerele fetelor Tatiana şi Maria. Astfel, dacă pentru unii copii, atât din Rusia şi nu numai, în acea perioadă masa pentru pregătirea lecţiilor lipsea, pentru băieţii lui Tolstoi, Andrei şi Mihail, aceasta constituia un adevărat spectacol. Globul pământesc, ceasul, instrumentele de scris, sfeşnicul, cărţi, foi cu ştersături şi explicaţii ale “tăticului".
Casa A. P. Cehov este unul dintre cele mai cunoscute muzee muscovite. Este situat pe Sadovaia Kudrinskaia, numărul 6. În această zonă a Moscovei, dacă eşti o secundă atent poţi profita de prezenţă şi vei vizita în aceeaşi zi şi Casa Bulgakov, respectiv Casa lui Ceaikovski. Concret, nu rămâne decât să savurezi ce se află în casa lui Cehov şi atât. Indicat ar fi ca pentru Bulgakov să iei cartea “Master i Margarita” sub braţ şi să parcurgi fiecare pas al romanului, dar bineînţeles dedicându-i o altă zi, poate o viaţă întreagă. Despre muzeul Ceaikovski, probabil că acum s-a deschis, deoarece în iarna anului 2004 aceasta era în restaurare.
Muzeul de pe Sadovaia Kudrinskaia numărul 6 a fost construit din iniţiativa familiei scriitorului şi a fost deschis pe 25 aprilie 1912. În acest context, acesta este unul dintre primele muzee deschise în capitala Federaţiei Ruse. Cehov “s-a aciuat” aici pe parcursul lunii august a anului 1886, când avea frumoasa vârstă de 26 de ani. În una din scrierile sale, autorul caracterizează acest loc ca pe unul “luminos şi liniştit”. De amintit este şi faptul că a locuit în această casă cu mama sa Evghenia Iakovlevna, sora Maria şi fratele mai mic Mihail.
În centrul atenţiei este cabinetul scriitorului, iar în cadrul acestuia o impresie plăcută oricărui vizitator este lăsată de masa de scris. De la prima vedere sare în ochi un “căluţ din bronz”. Totuşi acesta este chiar călimara cu cerneală primită cadou de la un pacient căruia doctorul Cehov i-a oferit consultaţii şi medicamente, după cum preciza muzeograful. Pe masă mai sunt două sfeşnice, din acelaşi material din care este turnată şi călimara. Distinctive sunt şi cele trei portrete asupra cărora trebuie să aţinteşti ochii cu o oarecare subtilitate pentru a le distinge. Este vorba despre I. I. Levitan, P. I. Ceaikovski, respectiv D.V. Grigorovici. Alături de cabinet se află camera de dormit a lui A. P. Cehov, iar în stânga acestuia este situată camera lui Mihail. După aceea urmează camera de oaspeţi. Pe pereţii acesteia sunt câteva tablouri care la prima vedere nu le dăm importanţă. Păşind, cu mâinile la spate şi strângând din buze, pe moment parcă inconştient de locul magnific în care te afli, începi a privi cu atenţie tablourile. Sare unul în ochi, are ceva special. Degeaba! Natură şi atât! După câteva minute misterul este descifrat. Unul dintre tablouri avea pictat chipul lui A. S. Puşkin. Bineînţeles că am aflat acest lucru numai şi numai cu ajutorul ghidului din cadrul muzeului, care şi-a intrat a doua oară în rol. Puşkin domina, umbra lui este peste tot. Mai târziu apare şi în capodopera lui Bulgakov, Marinei Ţvetaeva, precum şi în versurile Annei Ahmatova, dar ne aminteşte şi Makanin în Underground.
Oraşul culturii, oraşul unde se stă la rând ore în şir pentru a intra la piesa de balet “Spărgătorul de Nuci” a lui Ceaikovski.
La orice pas respiri cultură, la orice pas trebuie să fii atent la detaliu. Te încotoşmezi, îţi iei inima în dinţi şi încerci să răzbaţi furnicarul, încerci să te alinţi spunându-ţi că “am fost şi eu pe aici şi am călcat zăpada Rusiei”. Aşa că, păşeşti de la Institutul Puşkin spre staţia de metrou “Beliaevo”. Aici tot felul de vânzători ambulanţi. Unii vând mănuşi, alţii fulare, unii flori. Tinerii cu “atviorka” în mână fac încălzirea pentru a merge la o discotecă sau chiar la o piesă de teatru. Furi din această staţie de metrou imagini care-ţi rămân veşnic în minte. În vagonul metroului rusoaicele îşi scot oglinda şi se rujează sau îşi aranjează părul. Te uiţi subtil, imaginaţia ta o ia razna şi numai că se anunţă staţia unde trebuie să cobori: “Tretiakovskaia”. Treci pe linia galbenă de metrou şi te îndrepţi spre staţia “Perovo”. După numai câteva minute numele acesteia este rostit şi cobori din nou. În capătul staţiei un chip imens, te faci că nu-l observi, dar dornic de a a afla cât mai multe lucruri te îndrepţi într-acolo şi îi faci şi o fotografie. Este Vladimir Ilici Lenin. De data aceasta te faci că nu înţelegi, că eşti un turist amărât, cu doar câteva ruble în buzunar şi ieşi la suprafaţă. Nu departe se vede o clădire cărămizie. În acest moment eşti plin de întrebări: Oare am coborât bine? Oare aici este muzeul? Oare este deschis? Nu râmâne decât să apăs clanţa uşii. Întuneric. Într-un colţ o doamnă cu capul descoperit mă invită în interior. A aprins lumina numai pentru mine şi mi-a explicat în două minute ce pot vedea. Linoleumul era spălat impecabil, iar oricât am încercat să îmi scutur bocancii de zăpadă, urmele rămâneau. Pe pereţi tablouri care conţineau chipuri de femeie, de bărbat. Siluete se întreceau care mai de care pentru a ieşi în evidenţă. Însetat de nou, absorbeam tot, încercam să nu scap nimic. Muzeul “Vadima Sidura”, uliţa Novoghireevskaia, nomer 37.
Acest spectacol durează un ceas. Cumpăr o carte de versuri de Vadim Sidur, poate este singura lui creaţie scrisă, dar captează atenţia titlul: “Samaia sciastlivaia osen’” (“Cea mai fericită toamnă”).
Printre muzeele care sunt prioritare în vederea descoperirii acestora şi “fac cu ochiul” oricărui străin şi nu numai, sunt: “Casa L. N. Tolstoi”, precum şi “Casa-Muzeu A. P. Cehov”.
După două vizite, dar numai până la poarta Casei lui Tosltoi, deoarece era în restaurare, precum scria pe o foaie învelită în plastic ţintuită în gardul de culoare ruginie, a treia oară am avut fericirea de a o găsi deschisă. Muzeograful era o femeie bătrână, care în momentul când am intrat, s-a îndreptat cu paşii încărcaţi de timp, către un casetofon şi a apăsat “play”. Vocea lui Tolstoi. Păşeam din cameră în cameră, podeaua scârţâia şi îngreuna ascultarea vorbelor romancierului. În acest mediu vedeam omul Tolstoi, obiectele care l-au înconjurat şi de care s-a folosit în perioada cât a locuit la Moscova. Interesant este faptul că pe o masă de lemn cu sertar erau expuse instrumentele de cizmărie, respectiv papucii lui Lev Tolstoi. Într-un ungher pe un umeraş era agăţată şuba de călătorie a scriitorului, numai vorbim de expoziţia de rochii ce au aparţinut soţiei Sofia Andreevna. Magnifice sunt patinele lui Tolstoi, care stârnesc un râs liniştit şi bineînţeles că ne trimit la medaliile obţinute de Sluţkaia şi Iagudin. Bicicleta lui Tolstoi invita la activitate. În momentul când am văzut-o în faţa ochilor emoţia a început să mă cuprindă, inima a început să bată mai tare, amintindu-mi de copilărie. Acesta este mediul unde a trăit şi a compus o parte din creaţia sa Tolstoi. De amintit şi camerele fetelor Tatiana şi Maria. Astfel, dacă pentru unii copii, atât din Rusia şi nu numai, în acea perioadă masa pentru pregătirea lecţiilor lipsea, pentru băieţii lui Tolstoi, Andrei şi Mihail, aceasta constituia un adevărat spectacol. Globul pământesc, ceasul, instrumentele de scris, sfeşnicul, cărţi, foi cu ştersături şi explicaţii ale “tăticului".
Casa A. P. Cehov este unul dintre cele mai cunoscute muzee muscovite. Este situat pe Sadovaia Kudrinskaia, numărul 6. În această zonă a Moscovei, dacă eşti o secundă atent poţi profita de prezenţă şi vei vizita în aceeaşi zi şi Casa Bulgakov, respectiv Casa lui Ceaikovski. Concret, nu rămâne decât să savurezi ce se află în casa lui Cehov şi atât. Indicat ar fi ca pentru Bulgakov să iei cartea “Master i Margarita” sub braţ şi să parcurgi fiecare pas al romanului, dar bineînţeles dedicându-i o altă zi, poate o viaţă întreagă. Despre muzeul Ceaikovski, probabil că acum s-a deschis, deoarece în iarna anului 2004 aceasta era în restaurare.
Muzeul de pe Sadovaia Kudrinskaia numărul 6 a fost construit din iniţiativa familiei scriitorului şi a fost deschis pe 25 aprilie 1912. În acest context, acesta este unul dintre primele muzee deschise în capitala Federaţiei Ruse. Cehov “s-a aciuat” aici pe parcursul lunii august a anului 1886, când avea frumoasa vârstă de 26 de ani. În una din scrierile sale, autorul caracterizează acest loc ca pe unul “luminos şi liniştit”. De amintit este şi faptul că a locuit în această casă cu mama sa Evghenia Iakovlevna, sora Maria şi fratele mai mic Mihail.
În centrul atenţiei este cabinetul scriitorului, iar în cadrul acestuia o impresie plăcută oricărui vizitator este lăsată de masa de scris. De la prima vedere sare în ochi un “căluţ din bronz”. Totuşi acesta este chiar călimara cu cerneală primită cadou de la un pacient căruia doctorul Cehov i-a oferit consultaţii şi medicamente, după cum preciza muzeograful. Pe masă mai sunt două sfeşnice, din acelaşi material din care este turnată şi călimara. Distinctive sunt şi cele trei portrete asupra cărora trebuie să aţinteşti ochii cu o oarecare subtilitate pentru a le distinge. Este vorba despre I. I. Levitan, P. I. Ceaikovski, respectiv D.V. Grigorovici. Alături de cabinet se află camera de dormit a lui A. P. Cehov, iar în stânga acestuia este situată camera lui Mihail. După aceea urmează camera de oaspeţi. Pe pereţii acesteia sunt câteva tablouri care la prima vedere nu le dăm importanţă. Păşind, cu mâinile la spate şi strângând din buze, pe moment parcă inconştient de locul magnific în care te afli, începi a privi cu atenţie tablourile. Sare unul în ochi, are ceva special. Degeaba! Natură şi atât! După câteva minute misterul este descifrat. Unul dintre tablouri avea pictat chipul lui A. S. Puşkin. Bineînţeles că am aflat acest lucru numai şi numai cu ajutorul ghidului din cadrul muzeului, care şi-a intrat a doua oară în rol. Puşkin domina, umbra lui este peste tot. Mai târziu apare şi în capodopera lui Bulgakov, Marinei Ţvetaeva, precum şi în versurile Annei Ahmatova, dar ne aminteşte şi Makanin în Underground.
Pentru mai multe detalii puteti accesa: http://www.sidur.ru/
Rusia lui Nabokov
La începutul secolului al XX-lea foarte mulţi scriitori ruşi au fost exilaţi şi o parte din scrierile lor au apărut în străinătate, unde îşi duceau traiul. Alţii, precum este cazul lui Aleksandr Soljeniţân a publicat în revistele ce apăreau pe timpul regimului comunist, iar unii au îndurat în interiorul graniţelor Rusiei şi au adunat „negreaţa” comunismului în suflet. În acest context, evidenta este soarta lui Osip Emilievici Mandelştam, care a trait acel tip de exil interior. În continuare voi evidenţia Rusia prezenta prin toate ţarile pe unde a umblat Nabokov.
Astfel, starea exilului este descrisa cu parere de rau şi cu strângere în suflet de catre talentatul şi egoistul Sirin, care la frageda vârstă de numai 18 ani a început peregrinările. Lumea creata de el este numai şi numai a lui, face parte din suferinţele îndurate prin ţarile pe unde a trecut, este o particica din toate camerele şi casele pe care le-a schimbat si le-au lasat în urma, atât el, cât şi personajele lui: „Dintre toţi şi toate ma preocupa numai personalitatea mea. Aceasta este fantasma mea, boala mea şi, totodata, ceva care parca îmi aparţine, numai mie data spre judecata ... De aceea am dus o viaţa grea, singuratica, în nevoi, în odai închiriate.”1
„Emigranţi ruşi”, „pravalia ruseasca”, „dragostea mea”, „Rusia”, „fotografia ei”, „vedere mişcatoare pâna la lacrimi”, toate acestea îi dau speranţa lui Vasili Ivanovici, eroul nuvelei Norul, lacul, turnul. Treptat, lumea eroilor din aceasta nuvela capata farmec, autorul îi prinde în caruselul ameţitor şi inconştient al vieţii straine, îi pune sa picteze tablouri interioare, voalate cu culori triste, dar într-o oarecare masura, salvatoare.
Rusia este condamnata de toţi emigranţii, Rusia înca poarta o haina neagra pentru Occident, Rusia este şi acum înmormântata, idee conturata de Merejkovski la începutul aceluiaşi secol XX: „ ... o fiinţa îngropata de vie. Striga, bocaneşte în capacul sicriului şi nimeni nu o aude, ceilalţi arunca, pumn cu pumn, ţarâna, o niveleaza, crucea a fost pusa. Dostoievski scrie pe cruce: ''Smereşte-te, om mândru!'' Lev Tolstoi: ''Neîmpotrivirea la rau''. Vl. Soloviov: ''Nu asta-i problema''. Veaceslav Ivanov: ''Prin Sfântul Duh înviem''.
Nu, eu nu învii prin Duhul Sfânt, ci ma sufoc, mor prin duhul de Fiara- ar putea raspunde cel îngropat. Ţip, bocanesc, şi nimeni nu ma aude. Pamântul s-a surpat, m-a strivit. Nu mai pot ţipa, nu mai am voce. Am pamânt în gura.”2
Pe de alta parte, în scrierile lui Nabokov, Rusia apare în „izmene de deţinut, picioare nespalate cu unghii sidefii şi blanuri de urs peste piepturi late”.3 Cu astfel de blana s-au învelit Al. Soljeniţân şi Vl. Bukovski, chiar şi A. Makine.
Personajele lui Nabokov au o existenţa vie, ele respira şi traiesc o drama a urmaririi, au un miros fin al raului, un miros al odailor şi pensiunilor occidentale, unde nu-şi gaseau liniştea. Uneori sunt alintate şi li se creeaza o aura diferita prin culoarea naturii, a mediului unde îşi duc existenţa: „luciditatea stravezie a apei”, „soarele purpuriu”, „nor rozaliu”, „verdeaţa padurii”, iar alteori autorul le creaza ascunzişul pentru a le feri de umbra comunista: „perdeaua roşie”, „pereţii albi”, „anonimat îngrozitor pentru suflet”, „pustietatea ademenitoare”.
În Exterminarea tiranilor, vedem cum acel “el” îi urmareşte atât pe autor, cât şi personajele sale. Observam cum patrunde peste tot, cum molipseşte cu viaţa sa întunecata modul de a gândi al fiecarui om. Este un personaj ascuns, plat, nul, cu deprinderi cenuşii, iar prin acestea condamna pe veci viaţa Rusiei, “viaţa ţarii mele”, cum spune însuşi autorul. Legea pe care o instaureaza aparţine majoritaţii, iar majoritatea este “el”. Naratorul, în aceste fragmente pline de durere, vede o Rusie înfloritoare, salbatica de înfloritoare, în bunul şi purificatorul sens al cuvântului. Dar, acel “el”, gen Bunicuţul Lenin, care da oamenilor legi bune, care i-a mânat din urma spre a ucide, a facut din Rusia o vasta gradina de zarzavat, “în care se acorda o grija deosebita napului, verzei şi sfeclei; de aceea toate pasiunile ţarii s-au redus la nişte patimi rotofeie, terne leguminoide.”4
Alaturi de Norul, lacul, turnul şi Exterminarea tiranilor, ţin sa conturez subiectul romanului Maşenka, şi încep prin a asocia într-o oarecare masur viaţa din pensiunea Lidiei Nikolaevna Dorn cu viaţa descrisa într-un mic fragment existent în romanul Pnin, scris de acelaşi Nabokov.
“Era prima data când Pnin venea ''La Pini'', dar eu mai fusesem acolo. Ruşii din emigraţie – liberali şi intelectuali care parasisera Rusia în jurul anului 1920 – mişunau peste tot. Îi gaseai în fiecare colţişor cu umbra pestriţa, aşezaţi pe banci rustice şi discutând despre scriitorii emigranţi - Bunin, Aldanov, Sirin; zacând atârnaţi în hamace, cu ediţia de duminica a unui ziar de limba rusa acoperindu-le faţa, mijloc tradiţional de aparare împotriva muştelor; sorbind cu înghitituri mici ceaiul cu gem, pe veranda; plimbând-se prin padure şi întrebându-se daca ciupercile din partea locului sunt comestibile.” 5
Pe parcursul întregii sale opere, de la Maşenka pâna la romanul Pnin, scris la batrâneţe, considerat de specialişti capodopera lui Nabokov, scriitura este diferita, el reflecta în Darul o istorie romanesca a Rusiei secolului al XIX – lea, iar în Invitaţie la eşafod, evidenţiaza o fantezie politica intrata repede pe culoarul antiutopiilor.
Am amintit pasajul de mai sus, deoarece diferita este lumea emigranţilor în Maşenka, aparut în 1926, în comparaţie cu cea din Pnin, roman scris mai târziu. Personajele sunt aproape aceleaşi, au aceeaşi personalitate, au aceeaşi maturitate, însa în Lolita, roman aparut între cele doua, autorul le creeaza alte însuşiri, dar la un mod destul de ironic.
Revenind la Maşenka, despre care un contemporan afirma: „O carte care are drept titlu numele eroinei şi nu are, de fapt, eroina”6. Acelaşi N. Andreev considera ca Maşenka, absenta fiind, este alegoria Rusiei. Un loc aparte al criticii despre proza lui Nabokov este acela ca proza lui se centreaza pe nostalgia dupa paradisul pierdut al copilariei şi adolescenţei, nostalgie înecata în disperarea provocata de „vulgaritatea” din prezentul scriiturii şi foarte bine evidenţiata în cartea Vorbeşte, memorie! :
„La început n-am fost conştient ca timpul, atât de nemarginit la prima vedere, este o temniţa. Cercetându-mi memoria (ceea ce este lucrul cel mai bun de facut dupa ce îţi cercetezi eternitatea) întrevad tresarirea conştiinţei ca pe o serie de strafulgerari distanţate, iar intervalele dintre ele se micşoreaza treptat, pâna ce se formeaza blocuri stralucitoare de percepţie, îngaduind memoriei sa înşface câte ceva”7.
Sub acest aspect este creat romanul în discuţie. Ganin, personajul principal, încearca un soi de apatie profunda, vecina cu moartea. Acţiunea este plasata chiar în anul publicarii. Îl putem considera roman de dragoste, al unei existenţe, al retrairii unei mari iubiri. Autorul gaseşte cuvinte gingaşe, ce sunt de o puritate neobişnuita pentru scriitorii ruşi. Fluxul amintirii este trait cu intensitate, este evidenţiat detaliul, o iubire care nu este dusa la capat, pentru ca are prea multa gingaşie.
Sertarul, fotografiile joaca un rol foarte important în roman, daca putem sa-l numim astfel. La vederea acestora, viaţa îşi schimba cursul, Ganin traieşte o zguduire teribila, recunoaşte pe Maşenka, recunoaşte Rusia. Astfel, pentru Nabokov, Rusia lui este în Maşenka, în ea este chintesenţa rusa. Nabokov construieşte un roman, dând o lovitura de teatru în final, lovitura de maestru: Rusia este Maşenka, Maşenka este Rusia. Omul, gara, ora trezirii, umbrele înca mai sunt, toate detaliile se trezesc din beţia proprie a amintirii. Romanul are foarte multa tristeţe în final. Oraşul îşi pierde straja dat de umbre, acum se trezeşte Ganin, este un semn al trezirii la viaţa, şi nu la dragoste. Ochiul lui este viu, avid de viaţ, este sugerat triumful vieţii, al speranţei. Berlin.
În concluzie, Nabokov prin scrierile sale creeaza un nou tip de cititor. Tema exilului prezenta în toate scrierile sale este „tema noastra”, cum spunea Nina Berberova, mai exact a tuturor exilaţilor Rusiei de la începutul secolului XX.
„Emigranţi ruşi”, „pravalia ruseasca”, „dragostea mea”, „Rusia”, „fotografia ei”, „vedere mişcatoare pâna la lacrimi”, toate acestea îi dau speranţa lui Vasili Ivanovici, eroul nuvelei Norul, lacul, turnul. Treptat, lumea eroilor din aceasta nuvela capata farmec, autorul îi prinde în caruselul ameţitor şi inconştient al vieţii straine, îi pune sa picteze tablouri interioare, voalate cu culori triste, dar într-o oarecare masura, salvatoare.
Rusia este condamnata de toţi emigranţii, Rusia înca poarta o haina neagra pentru Occident, Rusia este şi acum înmormântata, idee conturata de Merejkovski la începutul aceluiaşi secol XX: „ ... o fiinţa îngropata de vie. Striga, bocaneşte în capacul sicriului şi nimeni nu o aude, ceilalţi arunca, pumn cu pumn, ţarâna, o niveleaza, crucea a fost pusa. Dostoievski scrie pe cruce: ''Smereşte-te, om mândru!'' Lev Tolstoi: ''Neîmpotrivirea la rau''. Vl. Soloviov: ''Nu asta-i problema''. Veaceslav Ivanov: ''Prin Sfântul Duh înviem''.
Nu, eu nu învii prin Duhul Sfânt, ci ma sufoc, mor prin duhul de Fiara- ar putea raspunde cel îngropat. Ţip, bocanesc, şi nimeni nu ma aude. Pamântul s-a surpat, m-a strivit. Nu mai pot ţipa, nu mai am voce. Am pamânt în gura.”2
Pe de alta parte, în scrierile lui Nabokov, Rusia apare în „izmene de deţinut, picioare nespalate cu unghii sidefii şi blanuri de urs peste piepturi late”.3 Cu astfel de blana s-au învelit Al. Soljeniţân şi Vl. Bukovski, chiar şi A. Makine.
Personajele lui Nabokov au o existenţa vie, ele respira şi traiesc o drama a urmaririi, au un miros fin al raului, un miros al odailor şi pensiunilor occidentale, unde nu-şi gaseau liniştea. Uneori sunt alintate şi li se creeaza o aura diferita prin culoarea naturii, a mediului unde îşi duc existenţa: „luciditatea stravezie a apei”, „soarele purpuriu”, „nor rozaliu”, „verdeaţa padurii”, iar alteori autorul le creaza ascunzişul pentru a le feri de umbra comunista: „perdeaua roşie”, „pereţii albi”, „anonimat îngrozitor pentru suflet”, „pustietatea ademenitoare”.
În Exterminarea tiranilor, vedem cum acel “el” îi urmareşte atât pe autor, cât şi personajele sale. Observam cum patrunde peste tot, cum molipseşte cu viaţa sa întunecata modul de a gândi al fiecarui om. Este un personaj ascuns, plat, nul, cu deprinderi cenuşii, iar prin acestea condamna pe veci viaţa Rusiei, “viaţa ţarii mele”, cum spune însuşi autorul. Legea pe care o instaureaza aparţine majoritaţii, iar majoritatea este “el”. Naratorul, în aceste fragmente pline de durere, vede o Rusie înfloritoare, salbatica de înfloritoare, în bunul şi purificatorul sens al cuvântului. Dar, acel “el”, gen Bunicuţul Lenin, care da oamenilor legi bune, care i-a mânat din urma spre a ucide, a facut din Rusia o vasta gradina de zarzavat, “în care se acorda o grija deosebita napului, verzei şi sfeclei; de aceea toate pasiunile ţarii s-au redus la nişte patimi rotofeie, terne leguminoide.”4
Alaturi de Norul, lacul, turnul şi Exterminarea tiranilor, ţin sa conturez subiectul romanului Maşenka, şi încep prin a asocia într-o oarecare masur viaţa din pensiunea Lidiei Nikolaevna Dorn cu viaţa descrisa într-un mic fragment existent în romanul Pnin, scris de acelaşi Nabokov.
“Era prima data când Pnin venea ''La Pini'', dar eu mai fusesem acolo. Ruşii din emigraţie – liberali şi intelectuali care parasisera Rusia în jurul anului 1920 – mişunau peste tot. Îi gaseai în fiecare colţişor cu umbra pestriţa, aşezaţi pe banci rustice şi discutând despre scriitorii emigranţi - Bunin, Aldanov, Sirin; zacând atârnaţi în hamace, cu ediţia de duminica a unui ziar de limba rusa acoperindu-le faţa, mijloc tradiţional de aparare împotriva muştelor; sorbind cu înghitituri mici ceaiul cu gem, pe veranda; plimbând-se prin padure şi întrebându-se daca ciupercile din partea locului sunt comestibile.” 5
Pe parcursul întregii sale opere, de la Maşenka pâna la romanul Pnin, scris la batrâneţe, considerat de specialişti capodopera lui Nabokov, scriitura este diferita, el reflecta în Darul o istorie romanesca a Rusiei secolului al XIX – lea, iar în Invitaţie la eşafod, evidenţiaza o fantezie politica intrata repede pe culoarul antiutopiilor.
Am amintit pasajul de mai sus, deoarece diferita este lumea emigranţilor în Maşenka, aparut în 1926, în comparaţie cu cea din Pnin, roman scris mai târziu. Personajele sunt aproape aceleaşi, au aceeaşi personalitate, au aceeaşi maturitate, însa în Lolita, roman aparut între cele doua, autorul le creeaza alte însuşiri, dar la un mod destul de ironic.
Revenind la Maşenka, despre care un contemporan afirma: „O carte care are drept titlu numele eroinei şi nu are, de fapt, eroina”6. Acelaşi N. Andreev considera ca Maşenka, absenta fiind, este alegoria Rusiei. Un loc aparte al criticii despre proza lui Nabokov este acela ca proza lui se centreaza pe nostalgia dupa paradisul pierdut al copilariei şi adolescenţei, nostalgie înecata în disperarea provocata de „vulgaritatea” din prezentul scriiturii şi foarte bine evidenţiata în cartea Vorbeşte, memorie! :
„La început n-am fost conştient ca timpul, atât de nemarginit la prima vedere, este o temniţa. Cercetându-mi memoria (ceea ce este lucrul cel mai bun de facut dupa ce îţi cercetezi eternitatea) întrevad tresarirea conştiinţei ca pe o serie de strafulgerari distanţate, iar intervalele dintre ele se micşoreaza treptat, pâna ce se formeaza blocuri stralucitoare de percepţie, îngaduind memoriei sa înşface câte ceva”7.
Sub acest aspect este creat romanul în discuţie. Ganin, personajul principal, încearca un soi de apatie profunda, vecina cu moartea. Acţiunea este plasata chiar în anul publicarii. Îl putem considera roman de dragoste, al unei existenţe, al retrairii unei mari iubiri. Autorul gaseşte cuvinte gingaşe, ce sunt de o puritate neobişnuita pentru scriitorii ruşi. Fluxul amintirii este trait cu intensitate, este evidenţiat detaliul, o iubire care nu este dusa la capat, pentru ca are prea multa gingaşie.
Sertarul, fotografiile joaca un rol foarte important în roman, daca putem sa-l numim astfel. La vederea acestora, viaţa îşi schimba cursul, Ganin traieşte o zguduire teribila, recunoaşte pe Maşenka, recunoaşte Rusia. Astfel, pentru Nabokov, Rusia lui este în Maşenka, în ea este chintesenţa rusa. Nabokov construieşte un roman, dând o lovitura de teatru în final, lovitura de maestru: Rusia este Maşenka, Maşenka este Rusia. Omul, gara, ora trezirii, umbrele înca mai sunt, toate detaliile se trezesc din beţia proprie a amintirii. Romanul are foarte multa tristeţe în final. Oraşul îşi pierde straja dat de umbre, acum se trezeşte Ganin, este un semn al trezirii la viaţa, şi nu la dragoste. Ochiul lui este viu, avid de viaţ, este sugerat triumful vieţii, al speranţei. Berlin.
În concluzie, Nabokov prin scrierile sale creeaza un nou tip de cititor. Tema exilului prezenta în toate scrierile sale este „tema noastra”, cum spunea Nina Berberova, mai exact a tuturor exilaţilor Rusiei de la începutul secolului XX.
Aparut in Revista "Kitej-grad", Nr. 4 (101), aprilie 2007
Bibliografie:
1. Vladimir Nabokov, Exterminarea tiranilor (fragmente), în “Kitej-grad”, Nr. 4 (32) (iulie) 2001, p.4.
2. Dmitri Merejkovski, Rusia bolnava, traducere de Emil Iordache, Editura FIDES, Iaşi, 1996, p. 147.
3. VL. Nabokov, Norul, lacul, turnul, traducere din limba rusa de Roxana Doncu şi Rodica Mavrodin, , în „România literara”, Nr. 17, 3-9 mai 2000, p.20.
4. Vladimir Nabokov, Exterminarea tiranilor (fragmente), în “Kitej-grad”, Nr. 4 (32), iulie 2001, p.4.
5. Vl. Nabokov, Pnin, traducere din limba engleza de Mona Antohi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, p.104.
6. N. Andreev, Sirin, în vol.: V.V. Nabokov: pro et contra, I, Sankt-Petersburg, 1997, p. 222.
7. Vl. Nabokov, Vorbeşte, memorie! (o autobiografie rescrisa), traducere de Sanda Aronescu, Editura UNIVERSAL DALSI, 1994, p.26.
Tinerii rusi lipoveni la Iasi
Sâmbătă, 16 decembrie, în Sala “Mihai Ursachi”, din incinta Casei cu Absidă Iaşi s-a desfăşurat conferinţa “Tinerii staroveri, încotro?”. Iniţial, conducerea Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România a dorit ca la această conferinţă să participe şi tineri ruşi lipoveni din afara graniţelor ţării, însă acest lucru nu a fost posibil.
Astfel, în sală au fost prezenţi peste 50 de tineri ruşi lipoveni din principalele localităţi ale ţării unde aceştia conveţuiesc. Este vorba despre Bucureşti, Constanţa, Jurilovca, Tulcea, Slava Rusă, Slava Cercheză, Brăila, Suceava, Manolea, Fălticeni, Focuri, Roman, Brăteşti, respectiv Rădăuţi.
În cadrul conferinţei, tinerii ruşi lipoveni, precum şi reprezentanţi din conducerea comunităţii, dar şi simpli membri au susţinut lucrări pe teme diferite. Concret, sesiunea de comunicări a cuprins trei secţiuni în cadrul cărora s-a vorbit despre cultura, religia, precum şi istoria ruşilor lipoveni. Cuvântul de deschidere al sesiunii a aparţinut lui Petru Ivanof, preşedinte al Comunităţii, precum şi poetului Nichita Danilov. Mai mult, acesta din urmă a susţinut faptul că, în cazul în care comunismul rezista şi astăzi, comunitatea ruşilor lipoveni nu mai exista. “Democraţia are şi partea ei bună, iar paradoxurile istoriei funcţionează în orice moment, se păstrează tendinţele de conservare a identităţii. Probabil, dacă ceauşismul, comunismul ar fi funcţionat încă şaptesprezece ani, procesul de asimilare în cadrul comunităţii ruşilor lipoveni ar fi fost devastator, iar comunitatea nu ar mai fi existat”, a susţinut Danilov.
Astfel, în sală au fost prezenţi peste 50 de tineri ruşi lipoveni din principalele localităţi ale ţării unde aceştia conveţuiesc. Este vorba despre Bucureşti, Constanţa, Jurilovca, Tulcea, Slava Rusă, Slava Cercheză, Brăila, Suceava, Manolea, Fălticeni, Focuri, Roman, Brăteşti, respectiv Rădăuţi.
În cadrul conferinţei, tinerii ruşi lipoveni, precum şi reprezentanţi din conducerea comunităţii, dar şi simpli membri au susţinut lucrări pe teme diferite. Concret, sesiunea de comunicări a cuprins trei secţiuni în cadrul cărora s-a vorbit despre cultura, religia, precum şi istoria ruşilor lipoveni. Cuvântul de deschidere al sesiunii a aparţinut lui Petru Ivanof, preşedinte al Comunităţii, precum şi poetului Nichita Danilov. Mai mult, acesta din urmă a susţinut faptul că, în cazul în care comunismul rezista şi astăzi, comunitatea ruşilor lipoveni nu mai exista. “Democraţia are şi partea ei bună, iar paradoxurile istoriei funcţionează în orice moment, se păstrează tendinţele de conservare a identităţii. Probabil, dacă ceauşismul, comunismul ar fi funcţionat încă şaptesprezece ani, procesul de asimilare în cadrul comunităţii ruşilor lipoveni ar fi fost devastator, iar comunitatea nu ar mai fi existat”, a susţinut Danilov.
“Să nu uite că sunt staroveri”
După prezentarea referatelor din cadrul celor trei secţiuni amintite, tinerii ruşi lipoveni nu au ezitat să pună întrebări, dar şi să asculte răspunsurile celor mai în vârstă. Pe de altă parte, preşedintele CRLR, Petru Ivanof a susţinut faptul că întrunirea, care a avut loc sâmbătă este prima care vizează viaţa ruşilor lipoveni de pe teritoriul României. Intenţia conducerii comunităţii este de a continua şi în anii următori acest tip de conferinţe, când, speră a fi prezenţi şi tineri ai comunitătilor de ruşi lipoveni din celelalte ţări unde aceştia trăiesc. Printre principalele “poveţe” aduse de către Petru Ivanof tinerilor ruşi lipoveni sunt acelea de a păstra tradiţia. Considerând că timpul în care trăim este al “tentaţiilor”, tinerii ruşi lipoveni trebuie să fie atenţi la ceea ce însuşesc, la ceea ce percep, iar în acelaşi timp “să nu uite că sunt staroveri”, ceea ce demonstrează că au o cultură, religie, istorie proprii şi de necontestat.
“Astăzi în Iaşi este un eveniment deosebit. Mai exact, este prima conferinţă cu o tematică ce vizează viaţa staroverilor din România. Titlul conferinţei este sugestiv (n.r.“Tinerii staroveri, încotro?”) prin prisma integrării României la 1 ianuarie în structurile europene şi având în vedere că una dintre componentele integrării este multiculturalitatea, tinerii ruşi lipoveni trebuie şi îmi şi doresc acest lucru, să îşi păstreze specificul, obiceiurile, religia, credinţa. Fenomenul starover a ajuns obiect de studiu pentru mari universităţi din Rusia, Statele Unite ale Americii, precum şi din alte ţări. Este un domeniu unde se poate cerceta foarte mult, iar conferinţa de astăzi vine în idea aflării acelor lucruri pe care tinerii noştri încă nu le cunosc. Generaţia a două din rândul ruşilor lipoveni ştiu de la bunicii, părinţii lor cum a fost şi îşi mai aduc aminte de portul specific, de obiceiurile noastre. Tinerii trăiesc într-o altă perioadă. Există discotecile, internetul, calculatorul, mai bine zis este un timp al tentaţiilor. În acest context, tinerii nu ştiu cum să le perceapă, cum să le aleagă, cum să le însuşească. Credinţa staroveră este un pic mai severă în acest sens, iar prin seminarul de astăzi nutrim speranţa că îi va orienta şi îi va ajuta într-un comportament adecvat care să răspundă doleanţelor noastre în etapa integrării, dar în acelaşi timp să nu uite că sunt staroveri. Să nu uite că trebuie să păstreze limba şi să îmbrace din când în când rubaşka, iar fetele să nu uite că trebuie să poarte baticul, deoarece aşa au făcut strămoşii noştri şi au respectat obiceiurile, credinţa cu sfinţenie”, a precizat Petru Ivanof, preşedinte al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România. Astfel, un alt lucru punctat de conducerea Comunităţii a fost acela că “nu tot ceea ce se împrumută din afară este neapărat şi grozav”.
După prezentarea referatelor din cadrul celor trei secţiuni amintite, tinerii ruşi lipoveni nu au ezitat să pună întrebări, dar şi să asculte răspunsurile celor mai în vârstă. Pe de altă parte, preşedintele CRLR, Petru Ivanof a susţinut faptul că întrunirea, care a avut loc sâmbătă este prima care vizează viaţa ruşilor lipoveni de pe teritoriul României. Intenţia conducerii comunităţii este de a continua şi în anii următori acest tip de conferinţe, când, speră a fi prezenţi şi tineri ai comunitătilor de ruşi lipoveni din celelalte ţări unde aceştia trăiesc. Printre principalele “poveţe” aduse de către Petru Ivanof tinerilor ruşi lipoveni sunt acelea de a păstra tradiţia. Considerând că timpul în care trăim este al “tentaţiilor”, tinerii ruşi lipoveni trebuie să fie atenţi la ceea ce însuşesc, la ceea ce percep, iar în acelaşi timp “să nu uite că sunt staroveri”, ceea ce demonstrează că au o cultură, religie, istorie proprii şi de necontestat.
“Astăzi în Iaşi este un eveniment deosebit. Mai exact, este prima conferinţă cu o tematică ce vizează viaţa staroverilor din România. Titlul conferinţei este sugestiv (n.r.“Tinerii staroveri, încotro?”) prin prisma integrării României la 1 ianuarie în structurile europene şi având în vedere că una dintre componentele integrării este multiculturalitatea, tinerii ruşi lipoveni trebuie şi îmi şi doresc acest lucru, să îşi păstreze specificul, obiceiurile, religia, credinţa. Fenomenul starover a ajuns obiect de studiu pentru mari universităţi din Rusia, Statele Unite ale Americii, precum şi din alte ţări. Este un domeniu unde se poate cerceta foarte mult, iar conferinţa de astăzi vine în idea aflării acelor lucruri pe care tinerii noştri încă nu le cunosc. Generaţia a două din rândul ruşilor lipoveni ştiu de la bunicii, părinţii lor cum a fost şi îşi mai aduc aminte de portul specific, de obiceiurile noastre. Tinerii trăiesc într-o altă perioadă. Există discotecile, internetul, calculatorul, mai bine zis este un timp al tentaţiilor. În acest context, tinerii nu ştiu cum să le perceapă, cum să le aleagă, cum să le însuşească. Credinţa staroveră este un pic mai severă în acest sens, iar prin seminarul de astăzi nutrim speranţa că îi va orienta şi îi va ajuta într-un comportament adecvat care să răspundă doleanţelor noastre în etapa integrării, dar în acelaşi timp să nu uite că sunt staroveri. Să nu uite că trebuie să păstreze limba şi să îmbrace din când în când rubaşka, iar fetele să nu uite că trebuie să poarte baticul, deoarece aşa au făcut strămoşii noştri şi au respectat obiceiurile, credinţa cu sfinţenie”, a precizat Petru Ivanof, preşedinte al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România. Astfel, un alt lucru punctat de conducerea Comunităţii a fost acela că “nu tot ceea ce se împrumută din afară este neapărat şi grozav”.
Cum au văzut tinerii staroveri simpozionul?
Foarte mulţi dintre tinerii ruşi lipoveni prezenţi la acest simpozion şi-au spus punctul de vedere, şi-au argumentat ideile în conţinutul referatelor susţinute în cadrul celor trei secţii, precum şi a discuţiilor libere. Unii dintre ei au spus răspicat că se simt staroveri, alţii au ascultat cu atenţie intervenţiile din sală ale colegilor şi au susţinut acest lucru prin exemple din mediul unde muncesc, al şcolii, respectiv al bisericii. La final, tinerii ruşi lipoveni au afirmat că simpozionul este bine venit şi constituie un impuls în vederea păstrării tradiţiei, vorbirii limbii ruse pentru fiecare dintrei cei prezenţi, dar şi pentru cei care nu au lipsit. “Unii dintre tinerii ruşi lipoveni nu au cunoscut toate aceste amănunte despre care s-a vorbit astăzi, însă prin intermediul acestui simpozion, care a fost bine venit, aceştia le-au aflat. Important este faptul ca ei să se străduiască şi să respecte ceea ce s-a discutat aici. Chiar dacă viaţa profesională ne ocupă foarte mult timp, important este faptul ca, noi, tinerii staroveri să respectăm această tradiţie foarte veche şi încărcată de spiritualitate. Dacă te simţi starover trebuie şi să demonstrezi acest lucru”, a spus Ustinia Pahom, absolventă a Facultăţii de Limbi Străine din cadrul Universităţii Bucuresti.
Pe de altă parte, unii dintre cei prezenţi la simpozion, s-au arătat, într-o oarecare măsură sceptici, în legătură cu modul de percepere asupra tradiţiilor, implicit asupra păstrării acestora, de către toţi tinerii ruşi lipoveni. “Am mare încredere în tinerii comunităţii, dar nu aş putea garanta că aceştia vor percepe în mod corect ideile conturate în cadrul acestui simpozion, însă sunt sigur că o parte dintre ei pot înţelege şi pot duce mai departe mesajul”, a susţinut jurnalistul Pavel Tudose, membru al CRLR.
Cu toate acestea, lucrările prezentate vor fi publicate într-o carte, iar prin intermediul acestui simpozion s-a încercat crearea unui impuls pentru toţi tinerii ruşi lipoveni din România în vederea determinării acestora pentru a afla cât mai multe despre ce reprezintă cultura, istoria, religia staroverilor. “Principalul obiectiv al acestui proiect este promovarea şi valorificarea cultului starover printre tinerii ruşi lipoveni, deoarece, ştim cu toţii faptul că tineretul în general, fie că vorbim despre noi sau despre alte minorităţi este o verigă foarte importantă în exigenţa acelei comunităţi. Sperăm, ca în urma acestui simpozion să reuşim să-i determinăm să se intereseze şi în acelaşi timp să se implice mai mult în studierea fenomenului starover. Dorim ca tinerii ruşi lipoveni, să se documenteze şi să realizeze lucrări de specialitate. Acesta este primul pas, iar pe viitor îi aşteptăm cu propriile lor observaţii, lucrări din ceea ce au învăţat astăzi”, a explicat Irina Parfon, vicepreşedinte al Asociaţiei Tinerilor Ruşi Lipoveni din România.
“Avem tradiţia noastră şi suntem deosebiţi”
Proiectul care s-a desfăşurat la Iaşi a fost iniţiat de Asociaţia Tinerilor Ruşi Lipoveni din România în colaborare cu CRLR şi a fost finanţat de Ministerul Culturii şi al Cultelor. Fiindcă tinerii acestei comunităţi au fost în centrul atenţiei, iar prin implicarea lor, putem susţine că acest simpozion s-a desfăşurat cu succes. În acest contex, liderul tinerilor ruşi lipoveni, Andrei Luchici a punctat idea că biserica joacă un rol important în comunitate, precum şi în păstrarea tradiţiei starovere. “Am avut o plăcută surpriză să văd că aceast proiect s-a materializat. În sală sunt peste cincizeci de tineri, precum şi seniori din cadrul comunităţii, dar şi specialişti în domeniu. Mai exact în ceea ce reprezintă fenomenul starover, ceea ce înseamnă ruşii lipoveni, precum şi ceea ce înseamnă cultura şi tradiţia acestora. Am fost plăcut surprins de modul cum abordează problema tinerii ruşi lipoveni, de seriozitatea cu care s-au implicat în cadrul simpozionului. Important este să dezvoltăm, să învăţăm şi să păstrăm tradiţiile noastre, cartea bisericească, dar şi să ne apropiem de religia noastră. Astfel, chintesenţa ruşilor lipoveni o reprezintă biserica, religia, prin acestea ne-am dezvoltat şi trebuie respectate în continuare”, a precizat Andrei Luchici, preşedinte al Asociaţiei Tinerilor Ruşi Lipoveni din România.
În ultimii ani au plecat din ţară foarte mulţi tineri ruşi lipoveni. Chiar dacă sunt împrăştiaţi prin lume, precum sunt şi români, dar şi ruşi, ucrainieni, bieloruşi, armeni, ruşii lipoveni îşi păstrează şi încearcă, pe cât este posibil, să nu-şi piardă obiceiurile şi tradiţiile. Astfel, aceştia continuă să fie aproape de biserică, oriunde s-ar afla în lume.
“Ce înseamnă rus lipovean, ce înseamnă biserica pentru un rus lipovean, precum şi ce reprezintă implicarea tineretului, cred că toate acestea s-au concretizat în cadrul simpozionului ''Tinerii staroveri, încotro?'', iar la întrebarea aceasta putem răspunde în mai multe moduri. Foarte mulţi au plecat din ţară, dar acesta nu este un impediment. Au păstrat comunităţi în Spania, Italia, Canada, în Statele Unite ale Americii. Aceştia sunt împreună şi lucrează împreună. Cheamă preoţi din România să impărtăşească copii, să îi boteze, să îi cunune. Astfel, fiecare îşi păstrează legătura cu biserica, cu ceea ce reprezintă ei. Pe zi ce trece trebuie să conştientizăm mai mult faptul că, deşi suntem angrenaţi în cotidian, prin a mai merge la biserică sau a mai citi o carte bisericească, totuşi, prin grija părinţilor şi prin voinţa noastră, prin dorinţa de a cunoaşte mai mult şi de a rămâne în continuare aproape toate acestea pot fi realizate. Avem ceva ce este al nostru, avem tradiţia noastră şi suntem deosebiţi. Tocmai pentru că ştim să ne rugăm şi ne-am născut prin credinţă”, a mai susţinut Luchici.
În concluzie, seniorii comunităţii, prin discursurile lor, precum şi prin referatele susţinute, au imprimat tinerilor ruşi lipoveni sentimentul că sunt şi vor rămâne în continuare deosebiţi, iar tradiţiile lor nu se vor pierde.
Foarte mulţi dintre tinerii ruşi lipoveni prezenţi la acest simpozion şi-au spus punctul de vedere, şi-au argumentat ideile în conţinutul referatelor susţinute în cadrul celor trei secţii, precum şi a discuţiilor libere. Unii dintre ei au spus răspicat că se simt staroveri, alţii au ascultat cu atenţie intervenţiile din sală ale colegilor şi au susţinut acest lucru prin exemple din mediul unde muncesc, al şcolii, respectiv al bisericii. La final, tinerii ruşi lipoveni au afirmat că simpozionul este bine venit şi constituie un impuls în vederea păstrării tradiţiei, vorbirii limbii ruse pentru fiecare dintrei cei prezenţi, dar şi pentru cei care nu au lipsit. “Unii dintre tinerii ruşi lipoveni nu au cunoscut toate aceste amănunte despre care s-a vorbit astăzi, însă prin intermediul acestui simpozion, care a fost bine venit, aceştia le-au aflat. Important este faptul ca ei să se străduiască şi să respecte ceea ce s-a discutat aici. Chiar dacă viaţa profesională ne ocupă foarte mult timp, important este faptul ca, noi, tinerii staroveri să respectăm această tradiţie foarte veche şi încărcată de spiritualitate. Dacă te simţi starover trebuie şi să demonstrezi acest lucru”, a spus Ustinia Pahom, absolventă a Facultăţii de Limbi Străine din cadrul Universităţii Bucuresti.
Pe de altă parte, unii dintre cei prezenţi la simpozion, s-au arătat, într-o oarecare măsură sceptici, în legătură cu modul de percepere asupra tradiţiilor, implicit asupra păstrării acestora, de către toţi tinerii ruşi lipoveni. “Am mare încredere în tinerii comunităţii, dar nu aş putea garanta că aceştia vor percepe în mod corect ideile conturate în cadrul acestui simpozion, însă sunt sigur că o parte dintre ei pot înţelege şi pot duce mai departe mesajul”, a susţinut jurnalistul Pavel Tudose, membru al CRLR.
Cu toate acestea, lucrările prezentate vor fi publicate într-o carte, iar prin intermediul acestui simpozion s-a încercat crearea unui impuls pentru toţi tinerii ruşi lipoveni din România în vederea determinării acestora pentru a afla cât mai multe despre ce reprezintă cultura, istoria, religia staroverilor. “Principalul obiectiv al acestui proiect este promovarea şi valorificarea cultului starover printre tinerii ruşi lipoveni, deoarece, ştim cu toţii faptul că tineretul în general, fie că vorbim despre noi sau despre alte minorităţi este o verigă foarte importantă în exigenţa acelei comunităţi. Sperăm, ca în urma acestui simpozion să reuşim să-i determinăm să se intereseze şi în acelaşi timp să se implice mai mult în studierea fenomenului starover. Dorim ca tinerii ruşi lipoveni, să se documenteze şi să realizeze lucrări de specialitate. Acesta este primul pas, iar pe viitor îi aşteptăm cu propriile lor observaţii, lucrări din ceea ce au învăţat astăzi”, a explicat Irina Parfon, vicepreşedinte al Asociaţiei Tinerilor Ruşi Lipoveni din România.
“Avem tradiţia noastră şi suntem deosebiţi”
Proiectul care s-a desfăşurat la Iaşi a fost iniţiat de Asociaţia Tinerilor Ruşi Lipoveni din România în colaborare cu CRLR şi a fost finanţat de Ministerul Culturii şi al Cultelor. Fiindcă tinerii acestei comunităţi au fost în centrul atenţiei, iar prin implicarea lor, putem susţine că acest simpozion s-a desfăşurat cu succes. În acest contex, liderul tinerilor ruşi lipoveni, Andrei Luchici a punctat idea că biserica joacă un rol important în comunitate, precum şi în păstrarea tradiţiei starovere. “Am avut o plăcută surpriză să văd că aceast proiect s-a materializat. În sală sunt peste cincizeci de tineri, precum şi seniori din cadrul comunităţii, dar şi specialişti în domeniu. Mai exact în ceea ce reprezintă fenomenul starover, ceea ce înseamnă ruşii lipoveni, precum şi ceea ce înseamnă cultura şi tradiţia acestora. Am fost plăcut surprins de modul cum abordează problema tinerii ruşi lipoveni, de seriozitatea cu care s-au implicat în cadrul simpozionului. Important este să dezvoltăm, să învăţăm şi să păstrăm tradiţiile noastre, cartea bisericească, dar şi să ne apropiem de religia noastră. Astfel, chintesenţa ruşilor lipoveni o reprezintă biserica, religia, prin acestea ne-am dezvoltat şi trebuie respectate în continuare”, a precizat Andrei Luchici, preşedinte al Asociaţiei Tinerilor Ruşi Lipoveni din România.
În ultimii ani au plecat din ţară foarte mulţi tineri ruşi lipoveni. Chiar dacă sunt împrăştiaţi prin lume, precum sunt şi români, dar şi ruşi, ucrainieni, bieloruşi, armeni, ruşii lipoveni îşi păstrează şi încearcă, pe cât este posibil, să nu-şi piardă obiceiurile şi tradiţiile. Astfel, aceştia continuă să fie aproape de biserică, oriunde s-ar afla în lume.
“Ce înseamnă rus lipovean, ce înseamnă biserica pentru un rus lipovean, precum şi ce reprezintă implicarea tineretului, cred că toate acestea s-au concretizat în cadrul simpozionului ''Tinerii staroveri, încotro?'', iar la întrebarea aceasta putem răspunde în mai multe moduri. Foarte mulţi au plecat din ţară, dar acesta nu este un impediment. Au păstrat comunităţi în Spania, Italia, Canada, în Statele Unite ale Americii. Aceştia sunt împreună şi lucrează împreună. Cheamă preoţi din România să impărtăşească copii, să îi boteze, să îi cunune. Astfel, fiecare îşi păstrează legătura cu biserica, cu ceea ce reprezintă ei. Pe zi ce trece trebuie să conştientizăm mai mult faptul că, deşi suntem angrenaţi în cotidian, prin a mai merge la biserică sau a mai citi o carte bisericească, totuşi, prin grija părinţilor şi prin voinţa noastră, prin dorinţa de a cunoaşte mai mult şi de a rămâne în continuare aproape toate acestea pot fi realizate. Avem ceva ce este al nostru, avem tradiţia noastră şi suntem deosebiţi. Tocmai pentru că ştim să ne rugăm şi ne-am născut prin credinţă”, a mai susţinut Luchici.
În concluzie, seniorii comunităţii, prin discursurile lor, precum şi prin referatele susţinute, au imprimat tinerilor ruşi lipoveni sentimentul că sunt şi vor rămâne în continuare deosebiţi, iar tradiţiile lor nu se vor pierde.
Aparut in Revista "Kitej-grad", Nr. 12 (97), decembrie 2006, p. 4-5
Romania in patru
Poate că trebuie să fim ascultaţi. Noi suntem tinerii de astăzi. Din păcate (…) nu suntem fii de “ştabi” sau de “jnapani”. Dacă am fi nu v-am povesti situaţia noastră. Din fericire unii dintre noi vor să lucreze, dar lasaţi-ne oameni buni să lucrăm!!! Oricum, în perioada imediat următoare vom părăsi această ţară de căcat. Voi aţi adus-o aici. Punct.
- Jnapanilor!!! Strigă unul dintre personaje.
- V-aţi folosit de numele meu!?! Strigă altul.
- Mi-aţi promis că mă angajaţi la editură!?! Am lucrat două luni şi nu m-aţi plătit! Căcaţilor… .
Să le dăm alte nume. Sunt exemple reale şi au nume adevărate, dar din respect pentru ei … astăzi vor fi “literaţi”. Adică vor fi trei litere, precum îşi numea Makanin, în mici paranteze, personajele din romanul Underground sau un erou al timpului nostru. Ei sunt eroii timpului … nostru.
Prima literă despre care se vorbeste este A.
- Măi fraţilor aveţi grijă de el(a). Vă hotărăsc. E talentat, aşteaptă un copil. Adică va fi tată.
- Boilor ce sunteţi, jnapanilor!?! A jucat şi în studenţie şi imediat după … teatru. Vă daţi seama! Teatru.
- Ei, dar spuneţi-le despre teatru ruşilor, eschimoşilor. Spuneţi-le şi şefilor din primărie. Da … toate trei litere au început să se mire (eram în crîşmă!!!) că nişte “oameni inteligenţi” au început şi ei să joace teatru. Prima replică a fost mişcarea, rapiditatea. Au început să smulgă afişele de pe garduri.
- Bine, dar A a citit, A ştie cum stă treabă cu poezia, îl cunoaşte pe Brâncuşi, iar în momentul când mai vorbim despre ce se întâmplă în ţărişoara noastră spune, bineînţeles ce-i trece prin minte, cu un “sâctir bahluian”. Era să uit … A ştie cum stă treaba cu Piramidele din Egipt şi ne vorbeşte fain despre Set.
- Cuvintele astea turceşti… , intervine B (al doilea personaj).
- Ştie golanul cum stă treaba cu literele astea.
- Ştie … ştie … susţine hătărât litera C. Au început să vorbească literele, precum vorbesc şuruburile, fierul de călcat prin nişte nuvele ale lui Andreev.
- Dumnezeule Doamne!!! Dar tu ştii chimie, matematică, mecanică!?! Cum dracu de-mi spui de Andreev??? Intervine personajul nocturn, căruia nu-i dăm nicio literă. El face cinste tot timpul şi lui ne spovedim cu toţii.
B este un tip de treabă. Are nişte replici de te doare capul. Dar noi îl numim “poetul”. Este poet! Ce pisicii măsii! Un poet care ştie, de exemplu, despre alt poet că-şi fute curvele în apartamentul primit gratis de la primărie. Îl mai şi închiriază, are bani, dar e un alt tip de poet. Are chiriaşi.
- Na, Na, Na, Na, Na, Na … începe să vocifereze personajul nostru.
- E din Porumbescu bucăţica asta, spune liniştit C. (În gândul meu spun: Taci dracului din gură că îţi vine rândul şi vom vorbi şi despre tine).
Îşi iese B din fire.
- Mă băieţi ai timpurilor noastre … nu m-a trecut mustăciosul ăla la examen. El habar nu are că eu am publicat, că am citit toată literatura japoneză în original. Habar nu are că sunt cel mai bun la billiard din oraşul acesta. Mă, dar un examen mă face pe mine! Am să-l iau în perioada de restanţe. Bea un gât de bere, se uită sictirit la gâza din fundul halbei şi nu spune nimic. Se linişteşte. Imediat … începe să recite din creaţia unui poet … şi începe, şi începe, sughite, rosteşte primul cuvânt, Efebul … Nu mai recit mă, ăsta e tipul care a primit apartamentul, dă-l în p(i)ustiu.
B este îmbrăcat într-un palton de culoare neagră, blugii negri, o cămaşă maro. Şi-a luat şi foi de culoare neagră.
Îşi intră C în drepturi.
- Ce dracu e cu tine! Te îmbraci numai în culori închise! Parcă ai fi într-un tablou al lui Chagal. Se face linişte! Nu-si aminteşte nimeni tabloul. Se uită unul la altul şi …
Tipul care ne face cinste mai tot timpul spune pe un ton liniştit:
- În sat copchilaşi. Atenţie nu în sac, ci în sat.
- Da, da în sat stau, continuă litera C.
Fotografia cu gust, fotbalul şi invitaţiile în direct la tv, radio Guerrilla sunt ale lui.
- Îşi iese din fire, că doar Molotovul trebuie să fie gata:
- Am lăsat CV-ul la o firmă şi am văzut cum râdeau de mine! Ce nemernici! Au costume, cravate şi râdeau de mine!
- Dar uitaţi-vă cum s-au îmbrăcat astea. În crâşmă intrase între timp patru gagici beton.
C continua să dialogheze…
- Ne-am ridicat de la masă şi am ieşit. Gangul mirosea a timp. Şerpişorii, fructul de după bere … săreau precum peştii în năvod.
Mi-am dat seama că nu trebuie să mai fac cinste nimănui şi niciodată.
Ceasul de la Universitate bătea ora 12 şi de fapt nu era chiar 12… era fără un douăzeci… timpul pierdut … douăzeci de minu(n)te.
Literele au început să-şi spună ca-ntr-un poem al lui Poe. Paiaţo!!! Şi se duelau care strigă mai tare acest cuvânt … Paiaţo, Paiaţoooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo, Paiaţooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo, paiaţooooooooo…. Lipsea ţipătul literei C.
In noaptea, mangaiata de vocile formatiei U2, se auzeau aceste tipete. Se mai aud si astazi.
Aceasta povestire a fost scrisa cu mult timp in urma! In cazul in care cineva se regaseste in aceste cuvinte l-as ruga sa nu "pozeze" in victima! Singur s-a transformat in client al pierzaniei!
- Jnapanilor!!! Strigă unul dintre personaje.
- V-aţi folosit de numele meu!?! Strigă altul.
- Mi-aţi promis că mă angajaţi la editură!?! Am lucrat două luni şi nu m-aţi plătit! Căcaţilor… .
Să le dăm alte nume. Sunt exemple reale şi au nume adevărate, dar din respect pentru ei … astăzi vor fi “literaţi”. Adică vor fi trei litere, precum îşi numea Makanin, în mici paranteze, personajele din romanul Underground sau un erou al timpului nostru. Ei sunt eroii timpului … nostru.
Prima literă despre care se vorbeste este A.
- Măi fraţilor aveţi grijă de el(a). Vă hotărăsc. E talentat, aşteaptă un copil. Adică va fi tată.
- Boilor ce sunteţi, jnapanilor!?! A jucat şi în studenţie şi imediat după … teatru. Vă daţi seama! Teatru.
- Ei, dar spuneţi-le despre teatru ruşilor, eschimoşilor. Spuneţi-le şi şefilor din primărie. Da … toate trei litere au început să se mire (eram în crîşmă!!!) că nişte “oameni inteligenţi” au început şi ei să joace teatru. Prima replică a fost mişcarea, rapiditatea. Au început să smulgă afişele de pe garduri.
- Bine, dar A a citit, A ştie cum stă treabă cu poezia, îl cunoaşte pe Brâncuşi, iar în momentul când mai vorbim despre ce se întâmplă în ţărişoara noastră spune, bineînţeles ce-i trece prin minte, cu un “sâctir bahluian”. Era să uit … A ştie cum stă treaba cu Piramidele din Egipt şi ne vorbeşte fain despre Set.
- Cuvintele astea turceşti… , intervine B (al doilea personaj).
- Ştie golanul cum stă treaba cu literele astea.
- Ştie … ştie … susţine hătărât litera C. Au început să vorbească literele, precum vorbesc şuruburile, fierul de călcat prin nişte nuvele ale lui Andreev.
- Dumnezeule Doamne!!! Dar tu ştii chimie, matematică, mecanică!?! Cum dracu de-mi spui de Andreev??? Intervine personajul nocturn, căruia nu-i dăm nicio literă. El face cinste tot timpul şi lui ne spovedim cu toţii.
B este un tip de treabă. Are nişte replici de te doare capul. Dar noi îl numim “poetul”. Este poet! Ce pisicii măsii! Un poet care ştie, de exemplu, despre alt poet că-şi fute curvele în apartamentul primit gratis de la primărie. Îl mai şi închiriază, are bani, dar e un alt tip de poet. Are chiriaşi.
- Na, Na, Na, Na, Na, Na … începe să vocifereze personajul nostru.
- E din Porumbescu bucăţica asta, spune liniştit C. (În gândul meu spun: Taci dracului din gură că îţi vine rândul şi vom vorbi şi despre tine).
Îşi iese B din fire.
- Mă băieţi ai timpurilor noastre … nu m-a trecut mustăciosul ăla la examen. El habar nu are că eu am publicat, că am citit toată literatura japoneză în original. Habar nu are că sunt cel mai bun la billiard din oraşul acesta. Mă, dar un examen mă face pe mine! Am să-l iau în perioada de restanţe. Bea un gât de bere, se uită sictirit la gâza din fundul halbei şi nu spune nimic. Se linişteşte. Imediat … începe să recite din creaţia unui poet … şi începe, şi începe, sughite, rosteşte primul cuvânt, Efebul … Nu mai recit mă, ăsta e tipul care a primit apartamentul, dă-l în p(i)ustiu.
B este îmbrăcat într-un palton de culoare neagră, blugii negri, o cămaşă maro. Şi-a luat şi foi de culoare neagră.
Îşi intră C în drepturi.
- Ce dracu e cu tine! Te îmbraci numai în culori închise! Parcă ai fi într-un tablou al lui Chagal. Se face linişte! Nu-si aminteşte nimeni tabloul. Se uită unul la altul şi …
Tipul care ne face cinste mai tot timpul spune pe un ton liniştit:
- În sat copchilaşi. Atenţie nu în sac, ci în sat.
- Da, da în sat stau, continuă litera C.
Fotografia cu gust, fotbalul şi invitaţiile în direct la tv, radio Guerrilla sunt ale lui.
- Îşi iese din fire, că doar Molotovul trebuie să fie gata:
- Am lăsat CV-ul la o firmă şi am văzut cum râdeau de mine! Ce nemernici! Au costume, cravate şi râdeau de mine!
- Dar uitaţi-vă cum s-au îmbrăcat astea. În crâşmă intrase între timp patru gagici beton.
C continua să dialogheze…
- Ne-am ridicat de la masă şi am ieşit. Gangul mirosea a timp. Şerpişorii, fructul de după bere … săreau precum peştii în năvod.
Mi-am dat seama că nu trebuie să mai fac cinste nimănui şi niciodată.
Ceasul de la Universitate bătea ora 12 şi de fapt nu era chiar 12… era fără un douăzeci… timpul pierdut … douăzeci de minu(n)te.
Literele au început să-şi spună ca-ntr-un poem al lui Poe. Paiaţo!!! Şi se duelau care strigă mai tare acest cuvânt … Paiaţo, Paiaţoooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo, Paiaţooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo, paiaţooooooooo…. Lipsea ţipătul literei C.
In noaptea, mangaiata de vocile formatiei U2, se auzeau aceste tipete. Se mai aud si astazi.
Aceasta povestire a fost scrisa cu mult timp in urma! In cazul in care cineva se regaseste in aceste cuvinte l-as ruga sa nu "pozeze" in victima! Singur s-a transformat in client al pierzaniei!
România de dincolo de Prut
În Iaşi, dar şi în celelalte oraşe mari ale ţarii se vorbeşte, se scrie despre Republica Moldova, precum şi despre autoritaţile care conduc aceasta ţara, dar, ajungând între graniţele acesteia, realitatea este cu totul alta. Unii batrâni se tem sa vorbesca. Undergroundoul înca mai domina. Alţii, “afumaţi” de vinul moldovenesc nu ezita nici o secunda sa rosteasca faptul ca Republica Moldova este pamânt românesc şi aparţine României. Nu demult, in perioada 17-20 mai 2007, împreuna cu ansamblul folcloric “Busuioc Moldovenesc”, dar şi cu reprezentanţi ai Asociatiunii Transilvane pentru literatura romana si cultura poporului roman - ASTRA – Desparţamântul “Mihail Kogalniceanu” Iaşi, a fost organizat un itinerar folcloric, sub genericul "Se-ntalneste dor cu dor" în câteva localitaţi din Republica Moldova, dar şi din Transnistria. Astfel, principalele ţinte unde ansamblul amintit a susţinut concerte au fost: Ermoclia, Hagimus, Baccealia, Tanatari. Nu departe de aceasta localitate, numai la zece kilometri am putut vizita Manastirea “Sfintelor Femei Mironosiţe Marta şi Maria”, Ratus, raionul Creuleni, unul dintre ultimele locuri vizitate. Principalele obiective ale acestei acţiuni au fost acelea de a raspândi cultura româna, dar şi de a simţi jocul şi cântecul românesc. Un alt obiectiv al reprezentanţlor Asociatiunii ASTRA a fost acela de a dona bibliotecilor scolare carti de literatura romana, carti de rugaciuni si pentru copii, prin bunavointa Tipografiei Trinitas din Iasi iconite pentru copii, precum si publicatii.
“România este şi aproape şi departe”
Prima localitate unde s-au împarţit carţi elevilor a fost Ermoclia. Copiii, dar şi oamenii de aici s-au aratat foarte mulţumiţi de prezenţa noastra în comuna lor, dar mai ales de faptul ca trebuia sa fie susţinut un concert de muzica populara, lucru petrecut dupa numai doua ore. Edilul satului s-a aratat mulţumit de prestaţia ansamblului folcloric ieşean, precum şi de relaţiile culturale existente între Republica Moldova şi România, însa, nemulţumit de hotarul constituit de râul Prut. “Satul Ermoclia este una dintre cele mai mari localitaţi din raion (Ştefan-Voda), avem peste patru mii cinci sute de locuitori. Pot sa spun ca în satul nostru prodomina tradiţia. Acest lucru este evidenţiat prin intermediul bisericii din sat, a carei atestare este din anul 1825. Alte obiective în satul nostru sunt: liceul, doua gradiniţe, un Centru de Sanatate”, a susţinut Alexandru Pavlicenco, primarul Localitaţii Ermoclia. Întrebat cum vede România, Pavlicenco a susţinut faptul ca “este şi aproape şi departe. Aproape prin identitatea poporului român, departe prin hotarul de la Prut. Suntem un popor şi nu este normal sa existe hotarul acesta între noi”.
“Martirologul libertaţii noastre - 1992”
A doua zi din cadrul periplului am fost prezenţi în satul Hagimus, raionul Cauşeni. Aceasta este prima localitate din Republica Transnistria. Graniţa. Soldaţii cu armele la brâu “stateau de straja patriei”. Tensiune. O “zona” unde aerul este altfel. Ceva mocneşte, de parca am fi personajele din “Il Sacrificio”, film regizat de cunoscutul Andrei Tarkovski. În cimitir sunt morminte proaspete. Şuieratul trenului brazda întreaga Transnistrie. Pe marginea şanţului doua capre paşteau iarba arsa de soare, iar nu departe de acestea o gramada de gunoaie, greblate de curând, dupa cum se putea observa, ardeau. Fumul se ridica încet spre înaltul cerului, spre înaltul Kremlinului. Doua fetiţe, de aproximativ şapte anişori, cu parul împletit în doua codiţe blonde, îmbracate în rochiţe roşii şi cu doua tingiri de cozonac în mânuţe ne-au întâmpinat. Numai şuieratul trenului începea sa se îmbraţişeze cu fumul. Linişte. Urmeaza concertul. Acesta se va ţine în incinta Casei de Cultura a satului. La intrarea în sala, privirea ţi se îndreapta spre Portretul lui Ştefan cel Mare, agaţat în partea dreapta, iar în partea stânga stema Republicii Moldova. Te aşezi pe un scaun a carei pânza este tocita şi priveşti imensitatea salii. Secerea şi ciocanul. Linişte. Sa simţi, sa guşti chiar şi din berea moldoveneasca trebuie sa ieşi afara din sala sa te racoreşti. Deodata ţi se arata în faţa ochilor un panou unde scrie cu litere mari “Martirologul libertaţii noastre - 1992”. Dedesubt cinci fotografii cu câteva chipuri tinere. “Au disparut în nouş’doi, îmi şopteşte unul dintre batrânii din holul Casei de Cultura, şi s-au jertfit pentru noi”, continua badea Vasile. În aceasta clipa ţi se taie rasuflarea şi nu îţi ramâne decât sa priveşti cele cinci fotografii. Imediat dupa spectacol, desi tarziu, urma sa sustinem un alt spectacol in localitatea Chircaiesti, raionul Causeni. Desi totul era pregatit, spectacolul nu a mai avut loc. Doar un simplu telefon a anulat totul.
Farâma de America la Baccealia
În acelaşi raion Cauşeni se afla şi localitatea Baccealia. Situaţia din aceasta localitate este mult mai aşezata iar oamenii de aici se arata foarte mulţumiţi de prezenţa unei firme din Statele Unite ale Americii care le lucreaza pamânturile şi le onoreaza contractele. “La noi în localitate terenurile agricole înca din anul 1999 sunt date în arenda peste doua mii doua sute de hectare de teren arabil la o firma din America. Satenii care deţin pamânturi, le-au dat în arenda şi stapânul (americanul) a încheiat contracte cu ei pe o perioada de trei ani de zile. Pot sa spun ca oamenii din satul nostru sunt foarte mulţumiţi, dat fiind faptul ca patronul firmei îşi onoreaza la timp obligaţiile conform contractelor încheate cu fiecare proprietar în parte. Suntem foarte mulţumiţi şi de faptul ca terenurile de pe raza localitaţii noastre se lucreaza cu tehnologie moderna iar oamenii sunt onoraţi conform cotractului”, a susţinut Svetlana Ţîbîrna, primar de Baccealia, raionul Cauşeni. Înaintea începerii spectacolului, reprezentanţii Astrei, dar şi ai ansamblului “Busuioc Moldovenesc” au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare de catre cetaţenii satului Baccealia. “Prin arta şi cultura noi vom dainui, aşa ca eu cred ca prezenţa ansamblului ''Busuioc Moldovenesc'' la noi în teriotoriu ne va înfraţi şi va duce la accentuarea relaţiilor de colaborare cu România”, a mai susţinut edilul şef al comunei Baccealia. Mentionam ca atat in Hagimus, cat si in Baccealia niciodata nu au fost prezenti oaspeti din Romania.
Integrarea este irealizabila
Alaturi de primarii din satele amintite am stat de vorba şi cu primarul satului Tanatari. Principalele obiective ale autoritaţilor de aici sunt acelea de a continua buna colaborare cu România, dar şi de a implementa unele proiecte în cadrul comunitaţii pentru ca cetaţenii sa poata duce un trai mai bun. “În prezent susţinem faptul ca donatori atât din interiorul ţarii şi din exterior, dar şi din cadrul comunitaţii locale sunt pe punctul de a finaliza, iar ulterior de a implementa proiectul de aprovizionare cu apa potabila a localitaţii”, a susţinut Lidia Jubea, primar de Tanatari, raionul Cauşeni.
Despre recenta noastra integrare în Uniunea Europeana, raportata, bineînţeles la Republica Moldova edilul satului Tanatari a spus ca este un lucru bun ca România şi-a îndreptat ochii spre Europa, dar în Republica Moldova lucrurile merg foarte ncet şi o posibila integrare a Republicii Moldova este irealizabila în curând. “Speranţa moare ultima dar vreau sa spun faptul ca în ultmul timp, mai ales integrarea României în cadrul Uniuniii Europene a pus foarte multa nadejde şi pentru Republica Moldova, dar în ce direcţie am merge şi cum, eu una spun ca lucrurile merg foarte lent”, a punctat Jubea.
Credinţa şi rabdare
La numai câţiva kilometri de graniţa cu Transnistria se afla un loc retras şi plin de credinţa. Este vorba despre Manastirea “Sfintelor Femei Mironosiţe Marta şi Maria”. Acest lacaş reprezinta una din tinerele aşezari monahale din sudul Republici Moldova. Mai concret, Manastirea a fost fondata, în anul 1997 la 26 mai cu binecuvântarea Î. P. S. Vladimir, Mitropolitul Chişinaului şi al Întregii Moldove. “În vara anului 2000 înfruntând numeroase greutaţi cu ajutorul lu Dumnezeu, dar şi a oamenilor de buna credinţa, s-a pus temelia. Catedrala este în doua nivele: Bserica de vara cu hramul ''Sfintelor Femei Mironosiţe Marta şi Maria'' şi Bserca de iarna cu hramul Sfântului Apostol Andrei Cel Dintâi Chemat. În timpul pregatirii terenului s-a taiat un arbore, maduva tulpinei caruia de la radacina pâna-n vârf avea semnul sfintei cruci”, dupa cum a susţinut Maica Evseeva.
Atmosfera de aici este plina de credinţa, dar şi de rabdare. Nu îţi ramâne decât sa laşi un acatist şi sa mergi sa dai cu apa pe frunte din izvoarele din spatele bisericii. “Specificul locurilor îl constituie abundenţa izvoarelor. Apa sfinţita prn rugaciuni primeşte putere de tamaduire a neputinţelor trupeşti şi sufleteşti. Mulţi pelerini viziteaza Izvorul sfinţit în cinstea Maicii Domnului de pe teritoriul manastirii”, a mai punctat maica Evseeva.
În concluzie, nu ramâne decât sa vizitaţi Republica Moldova şi în acelaşi timp sa aveţi rabdare şi puţina credinţa. Numai astfel putem întelege “altfelitatea” acestei ţarişoare.
Articol aparut in "Revista Romana", Anul 2 (48), luna iunie 2007, paginile 61, 62, 63.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
