Schisma din Biserica Rusă prin trăirile Feodosiei Prokopievna Morozova, născută Sokovnina (II) - Comunități Etnice/Ruși Lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20:30, 09.02.2022)

În ediția de astăzi (9 februarie 2022, h. 20:30) a emisiunii Comunități Etnice/ Ruși Lipoveni, după cum bine știți din emisiunea de săptămâna trecută… dialogăm cu doamna Profesor Marina Vraciu, doctor în filologie, de la Catedra de Slavistică „Petru Caraman” a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Vorbim despre volumul - Povestire despre Feodosia Prokopievna Morozova. Mărturii despre viața unor sfinte mucenițe și pagini din corespondența Protopopului Avvakum, carte tradusă de către invitata noastră, cea care a semnat și prefața. Volumul a apărut în anul 2021 la Editura Comunității Rușilor Lipoveni din România, București.

        În prima intervenție audio pe care o difuzăm, doamna Profesor Marina Vraciu ne creionează un portret al Boieroaicei Feodosia Prokopievna Morozova, cea care s-a călugărit în taină, luând numele de Maica Feodora, aflând totodată și răspuns la întrebarea – De ce a trebuit ca ea să moară…? fiind dintr-o familie de rang înalt a imperiului din acele vremuri, fiind căsătorită, având și un fiu.

Apoi, doamna Profesor continuă a ne prezenta portretul Feodosiei Prokopievna Morozova ilustrându-ne credința acesteia ancorată – clipă de clipă – în căutarea sfințeniei, în facerea de bine, gingășiei, generozității, iubirii pentru aproapele, pentru Hristos și credința străbunilor.

Pentru a întări cele precizate și a vă crea o imagine completă a perioadei la care facem referire și a actanților implicați în subiect (Feodosia Prokopievna Morozova – 21 mai 1632, Moscova… plecând din lumea cu dor în cea fără de dor la 12 noiembrie 1675, Borovsk, Rusia) – se cuvine ca din prefața cărții să cităm: „Regăsim în textul acestei relatări și personaje istorice cunoscute din alte texte fundamentale ale așa-numitei Școli de la Pustoziorsk, adică din Viața Protopopului Avvakum de el însuși scrisă, precum și a preotului Lazăr și a călugărului Epifanie: maica-îndrumătoare, Melania, cea care o păzește pe Feodosia, pe de o parte, și sora mai mică a Feodosiei, Evdokia Urusova precum și prietena lor de origine nobilă, Maria Danilova. În contrast, în conflict apar, într-o strânsă asociere cu reprezentanți ai puterii laice și bisericești, demnitari și executanți, boieri, clerici și chiar membri ai familiilor”.

      Lupta pentru credința străbună a Maicii Feodora s-a reflectat, mai târziu, în operele artiștilor, scriitorilor, amintindu-ne de pictorul Vasili Surikov, cunoscut pentru lucrările sale istorice în care prezintă episoade din secolul al XVII-lea și din perioada medievală a Rusiei.

         În picturile sale, Vasili Surikov redă cu minuțiozitate așezările și costumele epocii. aceasta în ciuda faptului că doar nouă din picturile sale sunt istorice, iar restul, de mai multe sute, fiind portrete și schițe. Surikov se trage dintr-o familie de cazaci din îndepărtata Siberie. După absolvirea școlii în anul 1868, a pornit spre Sankt Petersburg, călare pe cal, pentru a se înscrie la Academia de Arte. Călătoria a durat un an, iar în 1869 s-a înscris la Academie, unde a avut rezultate remarcabile.

        Am amintit toate acestea, pentru că Doamna Profesor - Marina Vraciu - ne amintește de o pictură a lui Vasili Surikov în care o reprezintă pe Feodosia Prokopievna Morozova, pictură care ilustrează, în detaliu, suferința acesteia pentru credința străbună. De asemenea, invitata noastră ne amintește și despre prezența Morozovei în romane istorice, în opere literare.

        Încheiem ediția de astăzi a emisiunii noastre… spunându-vă că Maica Feodora a fost canonizată în anul 1917, aflând... ca o concluzie a celor două ediții dedicate: schismei din Biserica Ortodoxă Rusă; contextului schismei; volumului - Povestire despre Feodosia Prokopievna Morozova. Mărturii despre viața unor sfinte mucenițe și pagini din corespondența Protopopului Avvakum; autorului paginilor volumului, volum tradus de doamna Profesor Marina Vraciu, aflând, din nou, ce cuprinde întregul proiect editorial, invitându-vă, așadar, la lectură și a afla din trecutul sângeros al staroverilor.

       În final, mulțumim doamnei Profesor Marina Vraciu, doctor în filologie, de la Catedra de Slavistică „Petru Caraman” a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, pentru că ne-a prezentat, în exclusivitate, volumul Povestire despre Feodosia Prokopievna Morozova. Mărturii despre viața unor sfinte mucenițe și pagini din corespondența Protopopului Avvakum, carte care a văzut lumina tiparului la Editura Comunității Rușilor Lipoveni din România, în anul 2021, București.

         Ne auzim online, în orice colț al lumii - AICI - http://www.radioiasi.ro/asculta-live/ 

Text: Dumitru ȘERBAN

* În ton cu subiectele pe care ni le prezintă doamna Profesor Marina Vraciu, astăzi... difuzăm Fericirile interpretate de Ansamblul Sirin, care au reprezentat coloana sonoră pentru serialul „Raskol” al lui Nikolai Dostal' (2011), unde apar Boieroaica Morozova și protopopul Avvakum, ca simboluri ale rezistenței față de reformele Patriarhului Nikon. Ansamblul Sirin a fost fondat în anul 1989 de către Andrey Kotov,  denumirea ansamblului provenind de la numele unei păsări a grădinii Edenului din legendele creștine rusești. Înainte de aceasta, Andrei Kotov a petrecut mulți ani studiind folclorul sacru rusesc în expediții în cele mai izolate locuri din Federația Rusă… unde tradițiile vechi încă sunt păstrate. 

Schisma din Biserica Rusă prin trăirile Feodosiei Prokopievna Morozova, născută Sokovnina (I) - Comunități Etnice/Ruși Lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20:30, 02.02.2022)

Stimați prieteni, atât în ediția de astăzi, miercuri, 2 februarie 2022, a emisiunii Comunități Etnice/Ruși Lipoveni, cât și în cea de miercuri, 9 februarie 2022, între 20:30-21, de pe toate frecvențele Radio Iași, împreună cu doamna Profesor Marina Vraciu, doctor în filologie, de la Catedra de Slavistică „Petru Caraman” a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, vorbim, în exclusivitate, despre volumul - Povestire despre Feodosia Prokopievna Morozova. Mărturii despre viața unor sfinte mucenițe și pagini din corespondența Protopopului Avvakum, carte tradusă de către invitata noastră, cea care a semnat și prefața. Volumul a apărut în anul 2021 la Editura Comunității Rușilor Lipoveni din România, București.

Pe coperta unu a volumului este ilustrată o miniatură din Codicele cu figuri – Lițevoi svod –, a doua jumătate a seolului al XVI-lea, pictură în care este surprinsă Mănăstirea cu hramul Maicii Domnului din Smolensk din Moscova, fondată în anul 1524 de marele cneaz Vasilii III (Vasili al III-lea Ivanovici a fost Mare Cneaz al Moscovei între anii 1505 - 1533), care a servit, în primele două secole ale istoriei sale, ca loc de detenție pentru femeile din familia țarilor și boierilor de rang înalt, printre care și Feodosia Prokopievna Morozova.

Începem dialogul cu doamna Profesor Marina Vraciu, aflând de la domnia sa, din primele două secvențe audio pe care le difuzăm, amănunte concrete despre volumul – Povestire despre Feodosia Prokopievna Morozova. Mărturii despre viața unor sfinte mucenițe și pagini din corespondența Protopopului Avvakum (Editura CRLR, București, 2021), stârnindu-vă interesul lecturii.

         Până a afla amănunte despre lupta boieroaicei Morozova pentru credința străbună, subiect ilustrat în paginile volumului amintit, ascultați detalii despre Schisma/Raskolul din Biserica Ortodoxă Rusă, secolul al XVII-lea (staroverii, vechi-credincioși, în rusă старове́ры, s-au separat în 1666 de Biserica Ortodoxă Rusă ca protest împotriva reformelor introduse de patriarhul Nikon al Moscovei între anii 1652 și 1666), dar și despre consecințele acestui fenomen pentru oamenii din popor.

Feodosia Morozova, de Vasili Ivanovici Surikov

         Apoi, din următoarea secvență audio pe care o difuzăm aflăm amănunte despre viața Feodosiei Prokopievna Morozova, cu urcușurile și coborâșurile acesteia, temă surprinsă în volumul care constituie subiectul emisiunii de astăzi, aflând detalii despre conținutul cărții, despre autorul paginilor traduse de către doamna profesor, „document viu scris dincolo de timp”, text scris la câteva decenii de la dispariția Maicii Feodora, aflând totodată informații și despre corespondența dintre Maica Feodora și Protopopul Avvakum, corespondență reflectată în volumul pe care-l prezentăm.

          Trebuie să facem precizarea că alături de Maica Feodora pentru suferința întru Hristos și pentru vechea credință a mai avut alături și „sora mai mică, Evdokia Urusova, și prietena lor apropiată, Maria Danilova”.

          În ultima secvență audio pe care o difuzăm, doamna profesor Marina Vraciu ne creionează un portret al Boieroaicei Feodosia Prokopievna Morozova, cea care s-a călugărit în taină, luând numele de Maica Feodora, aflând totodată și răspuns la întrebarea: De ce a trebuit ca ea să moară? fiind dintr-o familie de rang înalt a imperiului din acele vremuri, fiind căsătorită, având și un fiu…

          Dragi prieteni, vă invit să ascultăm, cu atenție, subiectele ediției de astăzi a emisunii dedicate Comunității Starovere din România, și să ne amintim de sacrificiile făcute de Maica Feodora și ale celor dimpreună cu ea - pentru numele lui Hristos și a credinței străbune, constituind, de fapt, pentru fiecare dintre noi, un exemplu rar de a-L iubi pe Hristos, mântuitorul și salvatorul lumii. Oare câți dintre noi suntem capabili de asemenea jertfă?

Mulțumim Doamnei Profesor Marina Vraciu, doctor în filologie, de la Catedra de Slavistică „Petru Caraman” a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, pentru că și-a deschis sufletul pentru dumneavoastră, vorbindu-ne, în exclusivitate, despre acest subiect destul de sensibil pe care-l prezentăm și în ediția de miercurea viitoare, 9 februarie 2022, începând cu aceeași oră – 20 și 30 de minute.

Ne auzim online, în orice colt al lumii, AICI - http://www.radioiasi.ro/asculta-live/

Text: Dumitru ȘERBAN

Rușii lipoveni din Brăila, trecut și prezent – Comunități Etnice/Ruși Lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20:30, 31.03.2020)

În emisiunea de astăzi poposim acasă la rușii lipoveni din Brăila, mai exact în incinta sediului cultural al Comunității din cartierul Pisc, de pe strada Alexandru Davila, Numărul 13.

Dialogăm cu domnul Pavel Tudose, originar din Târgu Frumos, Iași, iar de peste 15 ani este membru marcant al comunității brăilene, atașat de valorile identitare ale Comunității Rușilor Lipoveni din România.

Pavel Tudose în anul 2004 a absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universității „Prietenia Popoarelor” din Moscova, ca bursier al statului român, cu teza de licență – Rolul și influența centrelor religioase ale staroverilor din secolele XVII și XVIII în dezvoltarea publicisticii ruse. În paralel, în anul 2003, a absolvit și cursurile Facultății de Litere, secția Rusă-Română, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Domnul Pavel Tudose, invitat al emisiunii de astăzi, în anul 2015, a publicat un interesant volum intitulat – Rușii Lipoveni din România – istorie și actualitate. Comunitatea rușilor lipoveni din Brăila: model de conviețuire multietnică în context național și european, lucrare care a văzut lumina tiparului la Editura Comunității Rușilor Lipoveni din România, proiect editorial cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Fundația „Obșcina” din Brăila.

Încă de la începutul dialogului aflăm amănunte din perspectivă istorică despre Comunitatea Rușilor Lipoveni din Brăila, invitatul nostru prezentându-ne principalele ocupații, de ieri și de astăzi, ale membrilor comunității.

Invitat, astăzi, al emisiunii noastre, avem pe jurnalistul Pavel Tudose, originar din Târgu Frumos, Iași, cel care încă din perioada studenției a publicat în revistele comunității „Kitejgrad” și „Zorile”, iar în perioada 2001-2002 lucrând ca traducător și redactor la postul de radio „Vocea Rusiei” din Moscova, Federația Rusă, Departamentul de Știri, Secția Limba Română. Astăzi mai aflăm amănunte despre primele cercetări întrepinse în comunitatea brăileană, amintindu-ne și despre colaborarea pe care a avut-o și încă o are cu redacția revistei „Kitejgrad”, revistă lunară de cultură și istorie, care apare sub coordonarea Centrului de Studii și Cercetări privind Rușii Lipoveni din România, spunându-ne că volumul Rușii Lipoveni din România – istorie și actualitate. Comunitatea rușilor lipoveni din Brăila: model de conviețuire multietnică în context național și european constituie rezultatul preocupărilor Domniei Sale legate de tot ceea ce reprezintă istoricul staroverilor, pentru ca, apoi, să audiem amănunte și despre exodul staroverilor din Rusia, de la mijlocul secolului al XVII-lea și de mai târziu.

Reamintim că suntem acasă la rușii staroveri din Brăila și dialogăm cu domnul Pavel Tudose, membru marcant al comunității, evidențiat – de-a lungul anilor – prin publicarea a sute de articole sau traduceri cu referire la istoria și cultura rușilor staroveri din România și de peste fruntarii. Pavel Tudose ne amintește de primul articol scris pentru „Kitejgrad”... cu accent pe câteva date din biografia Domniei Sale, pentru ca imediat să ne contureze o imagine a principalelor evenimente, manifestări, acțiuni culturale organizate, chiar inițiate de Comunitatea Rușilor Lipoveni din Brăila, toate acestea având ca principal obiectiv păstrarea, conservarea și promovarea măricilor identitare ale Comunității Rușilor Lipoveni din România.

Aproape de finalul emiisunii… invitatul nostru ne amintește personalitățile din comunitatea brăileană care au participat și încă participă la păstrarea zestrei spirituale a copiilor, tinerilor, membrilor comunității de pe acestea meleaguri.

Limba lui Pușkin pentru fiecare vlăstar al comunității poate constitui un avantaj în carieră, aflănd amănunte – de la invitatul nostru – și despre acest subiect, punctându-ne și rolul părinților în perpetuarea limbii ruse materne, apoi creionându-ne și atribuțiile pe care le au reprezentanții Grădiniței „Arlechino” din Brăila.

Înspre finalul dialogului nostru, Domnul Pavel Tudose ne conturează o imagine a două proiecte editoriale foarte importante pentru – Comunitatea Rușilor Lipoveni din România - având, pentru fiecare dintre dumneavoatsră, un gând de bine și de frumos.

Despre toate acestea, dar și despre multe alte subiecte interesante veți afla mai multe amănunte, în ediția de astăzi a emisiunii Comunități Etnice/Ruși Lipoveni pe care o difuzăm începând cu ora 20 și 30 de minute, pe toate frecvențele Radio Iași.

Mai multe amănunte, inclusiv AUDIO - aici - http://www.radioiasi.ro/emisiuni/rusi-lipoveni/rusii-lipoveni-din-braila-trecut-si-prezent-comunitati-etnice-rusi-lipoveni-cu-dumitru-serban-ora-2030-31-03-2020/

Ne auzim, online, aici - http://www.radioiasi.ro/asculta-live/ 

Text și audio: Dumitru ȘERBAN

Interpretul de muzică populară Ioan Ursache, astăzi, pe undele Radio Iași, în emisiunea Tradiții, ora 21 și 3 minute

·        În ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, începând cu ora 21 și 3 minute - până la ora 22, de pe toate frecvențele Radio Iași, dialogăm cu interpretul de muzică populară Ioan Ursache, originar din satul Maxut, comuna Deleni, județul Iași.         

·        Doamnia Sa ne vorbește despre mărcile identitare ale Ținutului Hârlăului… cu accent pe dragostea pentru folclorul autentic, întărind acest subiect prin a ne povesti pașii din cariera artistică, din copilărie până la maturitate.

·        Ioan Ursache ne prezintă repertoriul pe care-l interpretează, amintindu-ne principalele melodii populare, povestindu-ne - în detaliu - motivele, subiectele, temele pe care le surprinde în conținutul acestora.

·        Înspre finalul emisiunii, de la Domnia Sa, audiem amănunte despre Grupul Vocal „Curtenii Mușatini”, înființat, nu demult, în Hârlău, grup din repertoriul căruia, diseară, audiem câteva melodii populare.

În speranța că v-am stârnit interesul și sigur am făcut-o... vă invităm ca începând cu ora 21 și 3 minute, astăzi, să fiți alături de Radio Iași, un radio al sufletului dumneavoastră. Ne auzim și online - în orice colț al lumii - aici - http://www.radioiasi.ro/asculta-live/

Dumitru ȘERBAN

Cu „nostalgie” despre Rusia prin filmele lui Tarkovski... împreună cu Feodora Tichanov – Comunități Etnice/Ruși Lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20:30, 09.12.2020 și 16.12.2020)

     Atât în ediția de astăzi a emisiunii noastre, cât și în cea de miercurea viitoare (16 decembrie a.c.), începând cu ora 20 și 30 de minute, dialogăm cu Feodora Tichanov, tânără a Comunității Starovere din satul Climăuți, Comuna Mușenița, Județul Suceava.

Feodora Tichanov a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Unviersității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, secția Limba și literatura română – Limba și literatura rusă, iar lucrarea de licență pe care a prezentat-o la sfârșitul studiilor se intitulează - Nebunia întru Hristos în tradiția culturală și literară românească.

În prezent, invitata ediției de astăzi a emisiunii noastre urmează cursurile de Masterat - Limba rusă ca limbă străină și comunicare interculturală - master de didactică și culturologie, în cadrul Institutului „Aleksandr Sergheevici Pușkin” din Moscova, Federația Rusă.

Înspre Feodora am ajuns în urma unui text pe care l-a scris, evident, după câteva experiențe culturale trăite: acasă, în comunitate; la studii, în Iași, dar și în peregrinările pe care le-a întreprins de-a lungului anilor în Sankt Petersburg și Moscova, Federația Rusă, toate fiind descrise în textul respectiv.

Așadar, acesta se intitulează - „Cărți în limba română în filmul lui Tarkovski”, trimis fiind către producătorul și regizorul Ionuț Dumitrescu, cel care este creatorul inițiativei Tarkovskiana în România.

Până a ne vorbi despre subiectele surprinse în textul amintit, Feodora vine în fața dumneavoastră, su sufletul deschis, prezentându-ne din mărcile identitare pe care le are în zestrea sa spirituală, aducându-ne amănunte și despre biografia Sa… presărată fiind cu piese de teatru urmărite, filme vizonate, muzee vizitate, imagini culese și conservate atât pe retină, dar mai ales în suflet.

Feodora ne vobește și despre modul cum se păstrează și se conservă tradițiile specifice în comunitatea din care-și trage rădăcinile, spunându-ne că acestea, astăzi, în ciuda modernității pe care o întâlnim la tot pasul, se păstrează cu sfințenie.

Și dacă am amintit de textul intitulat: „Cărți în limba română în filmul lui Tarkovski” pe care Feodora Tichanov l-a trimis către producătorul și regizorul Ionuț Dumitrescu, cel care este creatorul inițiativei Tarkovskiana în țara noastră, facem precizarea că textul respectiv ne-a emoționat, stârnindu-ne acele corzi sensibile ale sufletului, trimițându-ne către reîntâlnirea cu filmele din creația lui Andrei Tarkovski. În acest context, până a afla amănunte din filmele regizorului rus, audiem o scurtă biografie a acestuia. 

 

Feodora Tichanov, invitata celor două ediții ale emisiunii Comunități Etnice/Ruși Lipoveni (9 și 16 dec. a.c.), orginară din Comunitatea Staroveră Climăuți, comuna Mușenița, Județul Suceava, ne mai oferă amănunte concrete despre subiectul filmului Solaris (apărut în 1972, ecranizare  a romanului cu același nume al lui Stanislav Lem), de Andrei Tarkovski, prezentându-ne firul acțiunii, accentuând care sunt legăturile regizorului cu România, lămurindu-ne, astfel, și - de ce apar, secvențial, în film, cărți în limba română?

 După prezentarea firului acțiunii din filmul Solaris, Feodora Tichanov ne vorbește despre exil, cu accent pe filmul Nostalgia, lansat în iunie 1983 în Italia, prezentându-ne subiectul, deloc simplu, însă, acesta e ca un răspuns la trăirile staroverilor - și nu numai - din timpurile apuse (miezul secolului al XVII-lea; prigoana intelectualilor de timpul Revoluției bolșevice din 1917 și de după; prigoana elitelor din timpul regimului comunist, aici amintind și de regizorul Andrei Tarkovski).

  Mai apoi, Feodora Tichanov – originară din Comunitatea Staroveră Climăuți, comuna Mușenița, județul Suceava, masterandă a Insitutului „Aleksandr Sergheevici Pușkin” din Moscova, ne conturează o imagine a Rusiei din sufletul său… oferindu-ne exemple de scriitori prin a căror operă – scrisă în Rusia sau în exil – au marcat-o, încât ne spune că viziunea Sa despre acest spațiu, încărcat de cultură și spiritualitate, este mult diferită, trimițând, astfel, către anii dintâi, atunci când era o lume altfel, cu nostalgie susținând că… era, de fapt, o lume la care nu vom mai avea acces niciodată. Înspre finalul dialogului, Feodora, pe calea undelor, are un gând de bine și frumos, pentru fiecare dintre dumnevaoastră. 

Despre toate acestea, dar și multe alte subiecte interesante veți afla mai multe amănunte, în cele două ediții ale emisiunii Comunități Etnice/Ruși Lipoveni de astăzi și de miercurea viitoare, pe care le difuzăm începând cu ora 20 și 30 de minute, de pe toate frecvențele Radio Iași.

Mai multe amănunte... inclusiv AUDIO, AICI - http://www.radioiasi.ro/emisiuni/cu-nostalgie-despre-rusia-prin-filmele-lui-tarkovski-comunitati-etnice-rusi-lipoveni-cu-dumitru-serban-ora-2030-09-12-2020-si-16-12-2020/

Text și foto (unele): Dumitru ȘERBAN

Fotografii: Feodora TICHANOV 

Gheorghe Boancă, omul ancorat în satul tradițional și credință, mânuitorul pensulei și al cuvântului

Gheorghe Boancă (n. 12 nov. 1948, în satul Glodenii Gândului, comuna Țibănești, județul Iași) - artist naiv. Este fiul Minodorei și al lui Petrache Boancă, țărani. A absolvit Liceul de Artă „Octav Bancilă” și Școala Populară de Artă dn Iași, clasa prof. Gabriela Agafiței. Membru al Cenaclului „România Pitorească”, „Nicolae Tonitza”, „Theodor Pallady”, Asociației Artiștilor Plastici, București (1996) și „Asociației Artiștilor Plastici” din Iași, din anul 1990 și până astăzi.

Expoziții personale: 1985 - Rotonda IMF, Iași; 1993, 1994, 1995 - Muzeul de Știinte Naturale, Iași; 1995 - Casa de Cultură Țibănești; 2004, 2011 - Galeriile „Top Art”, Iași.

Expozitii naționale: 1980-2012 - Pitești; 1984, 1988 - Botoșani; 1989 - Constanța, Dorohoi; 1990 - Reșița; 1991, 1992, 1995, 1998 - București; 1994, 2004, 2005 - Galați; 1994-2007 - Bacău; 1995-2000, 2003 - Alba Iulia; 1992-2012 - Iași; 1998, 1999, 2002 - Timișoara; 2001 - Caransebeș, Reșița.

Expozitii internaționale: 1992 - SUA, Texas; 1992 - Chișinău; 1993-2013 - SIAN, București; 1994 - Thailanda; 1996 - Budapesta; 1997, 2003 - Germania si Franța; 1998 - Austria;

Gheorghe Boancă este prezent cu lucrări de pictură și sculptură naivă în patrimoniul Galeriei de Artă Naivă a Muzeului Județean de Artă din Argeș, Pitești si în diferite colecții particulare din Austria, Franța, Germania, Grecia, Israel, Italia, Japonia, S.U.A., Thailanda, Ungaria și România.

Lucrări esențiale:

- Imagini din lumea satului, Iaşi, PIM, 2008;

- Lumea satului în tranziţie, Iaşi, Timpul, 2008;

- Bucurii şi patimi din lumea satului, Iaşi, Timpul, 2009;

- Iarna din suflete, Iaşi, Timpul, 2009;

- Oamenii satului, Iaşi, Timpul, 2010;

- Oameni plângând, Iaşi, Timpul, Iaşi, 2011;

- În nopțile cu lună, Iași, Timpul, 2012;

- Tu ne iubești pe toți, Iași, Timpul, 2013;

- Balada lui Bostan, Iași, Timpul, 2013;

- În zadar, Iași, StudIS, Iași, 2014;

- Tu ai hotărât, Iași, StudIS, 2015.

Pentru că „în nopțile cu lună” mintea veghează, l-am provocat la dialog pe modestul, talentatul, pictorul, țăranul, distinsul Gheorghe Boancă, a cărui concluzie imperativă este: „Tu ne iubești pe toți!”.

Dintotdeauna caut să aleg cuvinte meșteșugite pentru a contura frumusețea unui om precum Gheorghe Boancă, despre care este greu să vorbești, întrucât modelele societății fiind altele și tiparul altul, când prinzi câte un specialist în toate tinzi să-l întrebi, într-un timp, relativ scurt, cât mai multe, încluzându-i toată viața. Așadar, cu Gheorghe Boancă, este altfel: trăirile lui ridicate la gradul de autenticitate, simplitatea și modestia conturează profilul unui om pe care-l cauți demult timp, reprezintă mana cerească într-un deșert sau comoara dintr-un pământ pe care-l aștept de-o viață. Contururile sale, trăirea, implicarea, simplitatea, simțămintele trimit către omul, scriitorul, pictorul naiv Gh. Boancă, care, alături de trăsăturile amintite, are agățată de inimă, de suflet, de trup pensula cu o cromatică aparte cu care surprinde „oamenii satului”, zugrăvește „lumea satului în tranziție”, surprinzând „bucurii și patimi din lumea satului”, așa cu tot ce-i oferă acesta: „iarna din suflete”, „oamenii satului”, „oameni plângând”.

Tocmai că în „marele sfârșit”, o mare parte din omul Gheorghe Boancă va lua cu el, ne asumăm rolul de a-i opri arvună, chezășie, tribut și dobândă opera întreagă, cuvântul care șlefuiește, dar și ucide, arta desăvârșită realizată cu măiestria artistului naiv, urmând de a încheia cu gândurile celui care astăzi ne este prieten și interlocutor: „o parte din gânduri le voi lua cu mine, dar vor rămâne acestea așternute pe hârtie. Aș căuta și eu comori, dar nu pot, aș aduna bani, dar mă tem să nu mucegăiască. M-aș face castele, dar nu știu cât mai am de trăit. Aș aduna pământ, dar ce să fac cu el, e prea greu. Adun cuvinte, că-s tot grele, chiar foarte grele”.  

- Înainte de toate, Domnule Boancă, în câteva gânduri, să ne vorbiți despre originile dumneavoastră.

- M-am născut în localitatea Glodenii Gândului, apoi am trăt și lucrat în Municipiul Iași, vreme îndelungată, iar, acum, fac schimb de destinații, când la țară, când la oraș. Schimb în același timp și aerul, frumosul, natura, viața pe care mi-a dat-o Creatorul, cel care l-a făurit pe om după chipul și asemănarea lui.

- Descrieți-ne atmosfera de acasă, de la Glodenii Gândului. Explicați-ne care este legătura dumneavoastră cu stelele, cu Dumnezeu, pentru că în sat viața este cu totul altfel.

- Pe când eram mic și mă uitam către orizont, aveam acel gând că acolo - în depărtare - cerul se unește cu pământul, însă, cu trecerea timpului am observat că cerul se distanțează de pământ, cu pașii pe care-i facem către orizonturi, dar noi am trăit la țară și încă mai trăim, aici fiind aerul curat, liniștea, pentru că pământul ne cheamă întotdeauna la el, numai că, astăzi, nu dintotdeauna, omul a început tot mai mult și tot mai accentuat să otrăvească pământul care-l hrănește.

- Să revenim la acele timpuri când pământul nu era otrăvit și să ne povestiți cum era altădată, pentru că legat de muncile câmpului, de obiceiurile satului, de riturile de trecere, imagini, trăiri, stări vedem în tablourile pictorilor naivi și în special în lucrările dumneavoastră. Ce ne puteți spune despre aceste vremuri?

-  Multă lume, atunci când aude termenul de naiv, gândește că acesta ar fi sinonim cu prost, încât, foarte mulți gândesc că ceea ce pictează unul ca mine este ceva prost, deci nu este o lucrare de artă. Cred că foarte mulți se înșală gândind astfel.

Cuvântul de artă naivă vine de la Henri-Julien-Félix-Rousseau (cunoscut ca le Douanier-Vameșul), încât, într-un dialog cu alți artiști ai vremii lui, a denumit această pictură, care se află la originea artelor, naivă. Astăzi, mulți specialiști îi spun spontană, primitivă, îi găsesc tot felul de denumiri. Eu nu aș putea să-i spun nici spontană, nici primitivă, pentru că Doamne-Doamne a înzestrat pe fiecare om cu ceva: pe unul l-a înzestrat să poată făuri un butoi, pe altul l-a înzestrat să poată face o oală, pe altul să poată desena, pentru că prima dată a fost comuna primitivă, matriarhatul, deci, mama avea grijă de familie, iar tatăl trebuia să meargă la vânat pentru a-și întreține familia. Familia respectivă, pe vremuri, la începuturi, trăia prin peșteri, Unul dintre membrii acelei familii avea, să zicem, harul de desenator și decora, astfel, spațiul din peșteră. Acel membru era prețuit, pentru că Dumnezeu l-a înzestrat cu un talent deosebit. În acele vremuri, nu erau școli, facultăți, academii, precum sunt astăzi, însă oamenii înzestrați cu astfel de simțuri, erau prețuiți. Așadar, o dată cu trecerea timpului, după cum se poate constata, unele simțuri au dispărut. Unii oamenii erau clarvăzători, alții comunicau telepatic, intuitiv. Artistul este dăruit de Dumnezeu lumii, pentru că este un spirit aparte, pentru a spune și transmite frumosul, trăirea sufletească.  

- Fiindcă ați amintit de trăirea sufletească, în cele ce urmează vorbiți-ne în câteva fraze despre suflet și cum poate fi descris de către pictorul naiv - „meșteșugitorul de cuvinte”- Gh. Boancă?

- În acest context, trebuie să reamintim de familie, aceasta are băieți și fete. La începuturi se cunosc doi tineri, cei doi se îndrăgostesc, iar din dragostea lor trebuie să apară rodul. Acel copil, care urmează să se nască, primește de la Creator acea încredințare de a se naște într-o anume familie pe care spiritul copilului o alege, căruia îi se spune: vei trăi atât, vei face cutare lucru, vei suferi, deci - i se spun toate. Dacă el acceptă, i se dă dreptul de a se naște în familia respectivă, pentru a-și îmbogăți calitățile lui spirituale, de a urca pe o treaptă mai înaltă către divinitate. Așadar, copilul respectiv pentru prima dată este spirit, apoi după ce se naște, trage aerul, deci acea prana, precum îi spun indienii, sau acea suflare în românește, acesta fiind, de fapt, sufletul. Sufletul se află în gât și i se spune cocon, acel omușor care se vede. După șapte ani, coconul se dezvoltă, crește. Știut este faptul că până la șapte ani copilul nu poate fi dat la școală, pentru că nu are inteligență, încât Dumnezeu o fi făcut El legământul de a se naște, dar a tras cu buretele de a șterge amintirile pentru a nu se naște atoateștiutor și să facă pozne mai mari. Apoi, se dezvoltă spiritual și în momentul când omul moare, sufletul se ridică la cer, pentru ca după un timp, acel câmp energetic descompunându-se, rămânând, astfel, astralul, trecând în astral, obligatoriu, sufletul se contopește cu spiritul.

Într-un tablou se poate descrie starea spirituală, supărarea, bucuria personajului pe care-l folosim într-o compoziție. Dacă este supărat trebuie să aibă trăsături de supărare, de necaz. Dacă este vesel, putem să-l transpunem într-o horă, într-un dans, dându-i tușe de mulțumire pe care să o putem vedea pe chipul lui.

- Constatăm că în discursul dumneavoastră își face simțită prezența Dumnezeu. Care este legătura dumneavoastră cu divinitatea?

- Să spunem așa cu aproximație, cam de 20 de ani, poate fi mai mult sau mai puțin, legătura cu Doamne-Doamne este mai bună decât altădată. În timpul comunismului, sincer să fiu, uitasem Tatăl Nostru. Acum, dacă omul se roagă mai mult, divinitatea îl ajută. Sincer vă spun, la mine, toate acestea se cunosc, atât în arta plastică, cât și în versurile pe care le-am meșteșugit. Situația aceasta o simt și în starea de sănătate.

- Descrieți-ne momentul când vă așezați la masa de scris și înșirați pe hârtie cuvintele? În cazul picturii cum procedați?

- Atunci când scriu participă și divinitatea, dacă aceasta nu ar participa eu nu aș putea scrie. Nimic nu este întâmplător, ci totul este dat de la Creator. Nu aș putea spune că lupt să scriu o frază, ci totul curge de la sine. O dă Dumnezeu, iar eu o transpun pe foaia albă.

            Pictez din anul 1975. La început, ca la fiecare artist naiv, mi-a fost mai greu. Nu știam să cer culorile de la prăvălie, nu știam pensoanele și nici mărimile lor. Auzeam de carton de mucava, încât mă întrebam: ce-o mai fi și ăsta? Chiar și astăzi sunt destui care nu știu cum arată cartonul de mucava. Apoi am avut bucuria, și cred că tot divinitatea a fost la mijloc, de a cunoaște o parte de artiștii țării și mă gândesc la acea promoție de vârf a lui Ștefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza și a lui Octav Băncilă. În acest context, se cuvine să dau și câteva exemple. Un pictor important și care mi-a fost drag și încă îi păstrez amintirea vie în suflet, este Călin Alupi. Am fost cu el, de câteva ori, în tabere de creație. I-am cunoscut pe Ion Bălău, Mihai Cămăruț, Alexandru Clavel, cel care a fost maltratat de comuniști, Costache Agafiței. Pot să spun că de la fiecare dintre aceștia „am ciupit”, am învățat câte ceva.

- Ce a urmat după anul 1975? Care sunt primele tablouri pe care le-ați creat?

- Primele tablouri pe care le-am făurit aveau ca temă centrală istoria. Pentru a obține diploma de absolvent al Școlii Populare de Artă, am pictat o locrare care a avut ca temă - un atac de noapte condus de Decebal, rege al Daciei între anii 87-106.

- Cum îl vedeți pe Decebal, acest dac păzitor al porților Daciei?

- Întemeietor al poporului român. Nu-l văd pe Traian întemeietor al poporului român, ci pe Decebal, pe Burebista și pe mulți alții care, de-a lungul a două mii de ani, și-au vărsat sângele pentru aceste ținuturi binecuvântate de Dumnezeu.

- În afară de tema istorică, ce alte teme surprindeți în pânzele dumneavoastră?

- Am abordat de-a lungul timpului și peisaje, portrete, dar, în general, compoziția predomină și astfel mă pot desfășura pentru a arăta starea de moment. Câteodată artistul își transpune, fără să vrea, din starea lui spirituală, din starea de moment, mai ales atunci când pictează portrete sau compoziții.

- Care este legătura creației dumneavoastră cu tradițiile noastre?

- Ca să fiu sincer, mulți care sunt șefi de Centre de Creație, care au acea menire de a păstra tradiția, cred că nu știu ce reprezintă cuvântul tradiție și cum se explică acesta. Eu văd tradiția, astăzi, ca o trădare. Vă și explic! Dintotdeauna s-a transmis pe cale orală unele secrete, care se păstrau în familie. De exemplu, la etnicii rromi, niciunul nu-ți va spune cum încheie el tabla prin lovituri de ciocan pentru ca vasul pe care-l realizează să fie trainic. Însă, treptat-treptat s-a ajuns la divulgarea acestui secret, încât s-a transmis și la alte familii, dar, în general, s-au păstrat unele secrete. Nu ne putem referi numai la meseriași, ci ne putem referi și la rugăciuni, la legătura dintre divinitate și omul respectiv sau familie, deci cultul strămoșilor, apoi unele descântece, unele vrăji sau farmece. Pentru că dacă întrebăm pe un director de centru, nu o se ne aducă el detalii concrete despre toate acestea, ci el o să ne spună doar despre obiceiurile de la sărbătorile de iarnă și cântatul lăutarului.

- Toate cele pe care le-ați amintit sunt reflectate în lucrările dumneavoastră?

- Cu siguranță! Dacă am crescut și trăit la țară până „m-au fugărit” comuniștii la oraș, la serviciu, având, astfel, posibilitatea și norocul să văd anumite scene. De exemplu, tatălui înainte de a i se lua pământul, avea două vaci. În acea perioadă dacă aveai vaci, boi, erai considerat chiabur. Tata cu carul cu boi căra de pe câmp. De exemplu, în momentul treieratului se cărau snopii de grâu, și, astfel, am avut bucuria să merg în carul tras de boi, plin cu snopi. Dacă toate acestea i le povestești unui tânăr, în ziua de astăzi, acesta nu va realiza ce înseamnă - snop de grâu sau seceră sau cum se face acel polog, pentru ca grâul să poată fi aruncat, apoi, în batoză. Am făcut mai multe tablouri în care am reflectat treieratul grâului - de altădată - din satele noastre. Unele dintre aceste lucrări sunt achiziționate de către colecționari din Statele Unite ale Americii.

-  Oferiți-ne câteva detalii și despre culorile pe care le utilizați?

-  La începuturi foloseam culorile reci, mai mult albastru, verde închis, însă, acum, le utilizez pe toate. Albastrul ne arată starea spirituală, liniștea sufletească, starea naturii, puritatea acesteia. Verdele ne redă viața, trezirea la viață, soarele este ajutătorul nostru, cel care ne menține în viață, redându-ne lumina și care are șapte nuanțe, vorbind, în acest context, de curcubeu.

- Cum a fost despărțirea de sat și cum a fost drumul spre oraș. Cum a fost acea dezrădăcinare/rupere de sat… ușoară, grea? Poate ați trăit o stare de bucurie?

- Da, am avut o foarte mare bucurie, încât în loc să urc în trenul care venea la Iași, am urcat în trenul care mergea înspre Vaslui și, astfel, am ajuns în Vaslui, iar până seara târziu nu am mai avut cu ce să ajung la Iași. Am lăsat în urmă satul, și v-o spun din tot sufletul, cu părere de rău. Oricine pleacă de la locul de baștină, acolo unde a trăit o viață, are niște regrete, o mare strângere de inimă.

- Spuneți-ne și povestea versului? De când scrieți versuri? Cum a început apropierea de cuvânt? Când ați simțit că trebuie să vă exprimați și astfel? Care e legătura versurilor dumneavoastră cu satul nostru?

- Sincer vă spun că prea multă carte nu știu, chiar dacă pe hârtie scrie multe clase, eu doar patru clase am învățat, restul, poate, cine știe? m-au trecut profesorii din milă.

- Ați expus în toată țara - unde? Când? În ce context?

- Este adevărat, am expus în foarte multe orașe din țară, am participat și particip la foarte multe evenimente, iar dacă Dumnezeu va vrea, voi mai expune și de acum înainte. Am scris versuri așa cum am simțit, pentru a fi înțelese de cel cu patru clase, nu numai de cei cu studii la Sorbona. Am expus și în comuna Țibănești, acasă la mine, mai exact - într-o alimentară, pentru ca să vadă cei mulți ai satului. Apoi, am expus la saloane locale, naționale și internaționale. Sunt lucrări expuse, pe alocuri, în timpuri diferite, și în străinătate, și aici mă refer la lucrările mele din colecții particulare. Aceste lucrări, în timp, au fost achiziționate de străinii pasionați de arta naivă, și pe care nu am cum să le urmăresc. Bucuria cea mai mare este că rămâne ceva în urmă.

- Cum vedeți evenimentele dedicate fenomenului artei naive din România?

- Arta naivă este izvorâtă din spiritul persoanei pe care o realizează. Dacă el nu are acea trăire adevărată nu va face artă, nu va avea ce transmite. Nu vreau să interpreteze cineva că sunt nostalgic, dar parcă mai multe săli de expoziție erau pe vremea „răposatului”. Astăzi, din sălile care au fost, mai toți au făcut prăvălii, birouri. Era Festivalul „Cântarea României”, eveniment care constituia un impuls pentru întreaga suflare din țară, însă nu spun că era o manifestare bună, dar nu pot spune că a fost rea, deși era o provocare, acțiune de la care, cu siguranță, se conturau și lucruri bune. Astăzi, mai toată lumea se uită la statul de plată, pentru a trece luna, să semneze, apoi să ia banul, dar să facă ceva și pentru artist, nu. Poate greșesc, dar cenzura există și acum. A fost dintotdeuna și va rămâne, pentru că cei care conduc, nu se ocupă de cultură, ci urmăresc ca poporul să fie analfabet, pentru a-l puteaa conduce, dirija.

- De-a lungul anilor, atât în Iași, cât și în alte orașe unde ați expus, ați cunoscut oameni speciali, dedicați artei naive. Ne puteți aminti câțiva dintre aceștia?

- După 1990 am mers la București la Salonul Național de Artă Naivă, acolo era director nepotul lui I. C. Parhon și aflând că îi spune astfel, imediat l-am și întrebat – Domnule, dumneata, ai legătură cu I. C. Parhon? Îmi răspunde – Da, sunt nepotul lui. Așa de mult m-am bucurat că era nepotul lui I. C. Parhon, încât am putut constatat că s-a preocupat de acest salon până a trecut la cele veșnice, pentru că până la urmă așa trecem toți.

            Apoi, la Pitești, l-am cunoscut pe Gheorghe Pantelie, artist profesionist, dar era trup și suflet pentru arta naivă din România. Acolo l-am cunoscut și pe directorul Muzeului din Pitești, Argeș, Radu Stancu. Domnule, toată viața lui a fost dedicată artei naive. L-am cunoscut și pe Costin Alexandrescu, director al Centrului de Creație, un om aparte, care peste 40 de ani s-a ocupat de arta naivă, până a trecut la pensie, încât, și astăzi, mai vine la saloanele artei naive, cu mare bucurie și tragere de inimă.

            A mai fost, la București, Vasile Savonea. Domnia Sa era artist plastic profesionist, dar, pentru el, profesioniștii erau artiștii naivi. Atât de mult iubea arta naivă, încât făcea legătura și cu cei din țările vecine României, în care se întâlnea pictura naivă, mai ales cu cei din Uzdin, acolo unde mergea, la vernisaje, de foarte multe ori.

            De la Iași, l-am cunoscut pe răposatul profesor Radu Negru, care nu o dată, ci de foarte multe ori m-a invitat la Domnia Sa acasă și stăteam de vorbă, până târziu în noapte, despre acest exuberant fenomen. Domnia Sa era un mare estetician, profesor la Academia de Arte și întotdeuna când mergea în străinătate, se lăuda cu arta naivă românească.

- Pe când o expoziție personală, deși știm că de-a lungul anilor ați mai avut?

- Nu pot hotărî eu, ci numai Cel de Sus, pentru că nimic nu se poate realiza fără ajutorul lui.

- În ultima perioadă am văzut, am participat la multe evenimente dedicate artei naive. Am văzut că sunt foarte mulți oameni implicați. Din acest punct de vedere, cum simțiți arta naivă?

- Nu pot decât să mă bucur că există aceste manifestări dedicate artei naive, prin intermediul cărora foarte mulți artiști se străduiesc să apară în public, dar parcă, la început, ar trebui să-și cenzureze, acasă, lucrările, pentru ca apoi să le expună. Este drept că unii nu știu să le aleagă sau prețuiesc mai mult o lucrare decât alta, lucrare care nu merită scoasă în public, făcându-și, astfel, un deserviciu.

                                                                                                      Dumitru ȘERBAN